Jelena Ostapenko a stârnit noi controverse după ce a apărut în costum de baie. FOTO

Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 23 WTA), una dintre cele mai antipatizate jucătoare de tenis din circuitul profesionist, stârnește controverse chiar și în vacanță. După ce a evoluat în concursul de dublu de la Turneul Campioanelor, Jelena Ostapenko a ales să se relaxeze la plajă, în noua destinație preferată a vedetelor tenisului. Fosta campioană de la Roland Garros și-a făcut apariția în costum de baie, în Maldive, dar un detaliu i-a stârnit pe fanii de pe rețelele de socializare. Jelena Ostapenko a postat mai multe imagini care o înfățișează în costum de baie, într-o stațiune cochetă din Maldive. Faptul că sportiva din Letonia a etichetat resortul în care este cazată în toate postările a stârnit speculații din partea fanilor. Aceștia au ironizat-o pe Ostapenko, sugerând că ar exista un interes financiar la mijloc, iar resortul i-ar fi oferit o reducere sau beneficii în schimbul promovării: „Ea etichetează stațiunea non-stop. Pun pariu că are o reducere uriașă. Fiecare dolar contează”, a remarcat un utilizator pe platforma X. „Arată mai în formă pe plajă decât la turneele de tenis”, a glumit altcineva. Jelena Ostapenko se zgârcește la bani, deși a câștigat peste 18,5 milioane de dolari din premiile la turnee Jelena Ostapenko își surprinde fanii pe zi ce trece, campioana din Letonia lăsând impresia că este mult prea zgârcită. Asta deși a câștigat peste 18,5 milioane de euro din premiile la turnee. Recent, Ostapenko a scos la vânzare un aspirator folosit, prin intermediul contului de Instagram unde mai comercializează haine purtate, accesorii și aparate electrocasnice. „Aspiratorul Dyson V11 Extra poate fi achiziționat la un preț de 350 de euro, dacă sunteți interesați. Băieți, este un aspirator foarte bun, dar îl dau pentru că mi-am cumpărat un nou Dyson. Totuși, acesta funcționează perfect, iar prețul este corect!”, a fost anunțul Jelenei Ostapenko.
După controversele de la Turneul Campioanelor, Aryna Sabalenka s-a dezlănțuit pe plajă

Aryna Sabalenka (Belarus, 27 de ani) a dat drumul la distracție după finalul tensionat de sezon, în care a fost învinsă de Elena Rybakina (Kazahstan, 26 de ani), scor 6-3, 7-6(0) în finala Turneului Campioanelor de la Riad. După o săptămână de pomină petrecută la Turneul Campioanelor, unde s-a certat cu antrenorul, dar a stârnit controverse și printr-o remarcă făcută la adresa adversarei din finală, Aryna Sabalenka a plecat într-o mult așteptată vacanță. Sabalenka a interacționat și cu românca Simona Halep săptămâna trecută, sportiva din Constanța înmânându-i fostei rivale trofeul pentru locul 1 WTA la final de sezon. Aryna Sabalenka, apariție în bikini pe plaja din Maldive: „E timpul pentru relaxare” Aryna Sabalenka și-a anunțat plecarea în Maldive într-un mod amuzant, încă de la conferința de presă de la Turneul Campioanelor: „Putem să facem asta repede? Vreau să plec în Maldive!”, a spus bielorusa când a apărut în fața jurnaliștilor prezenți la Riad. Campioana tenisului s-a ținut de cuvânt, iar miercuri a postat pe internet mai multe imagini de pe plajă, care o înfățișează îmbrăcată în bikini, bucurându-se soare, apă și nisip. Postarea făcută de tripla campioană de Grand Slam a strâns aproape 200.000 de aprecieri în câteva ore: „E timpul pentru relaxare”, a scris Aryna Sabalenka. Aryna Sabalenka a stârnit controverse pe bandă rulantă la Turneul Campioanelor Aryna Sabalenka a oferit mai multe momente controversate la Turneul Campioanelor! După ce și-a determinat antrenorul, pe Anton Dubrov, să părăsească arena la meciul cu Jessica Pegula din grupe, Aryna a fost surprinsă făcând o remarcă jignitoare la adresa adversarei din finală. „O dată pe an și băţul trage”, a fost auzită spunând Sabalenka, imediat după meci. Aceasta este o zicală rusească, prin care bielorusa a ironizat-o dur pe Elena Rybakina. Expresia folosită de liderul WTA înseamnă că cineva care nu este suficient de talentat sau priceput poate, din când în când, să aibă totuși norocul de a câștiga.
Rivala româncă din adolescența Simonei Halep, apariție uimitoare în Maldive alături de fostul lider ATP
Elena Bogdan (33 de ani), jucătoarea de tenis din România care a disputat finala junioarelor de la Roland Garros în compania Simonei Halep, s-a afișat acum alături de un campion din circuitul ATP. Deși mulți o vedeau scriind istorie în circuitul WTA, la fel ca Simona Halep, cariera Emei Bogdan a luat o turnură neașteptată, sportiva retrăgându-se din activitate în anul 2023. Accidentările, dar și lipsa sponsorilor au pus capăt ascensiunii lui Bogdan, cea care îi făcea concurență Simonei Halep în perioada junioratului. Cele două e s-au întâlnit în finala junioarelor de la Roland Garros 2008, câștigată de „Simo” cu 6-4, 6-7(3), 6-2. Elena Bogdan, apariție de milioane alături de Daniil Medvedev în Maldive Cu toate acestea, Elena Bogdan nu a putut renunța la pasiunea pentru sportul alb, în prezent fiind instructor de tenis în Maldive. Din această postură, „Ema” l-a cunoscut pe rusul Daniil Medvedev, fost lider mondial, actualmente pe locul 12 ATP. Românca a publicat un selfie pe rețelele de socializare alături de Medvedev, arătându-se entuziasmată de întâlnirea cu Medvedev: „O după-amiază atât de distractivă alături de Daniil”, a scris Ema. Se pare că Daniil Medvedev a preferat să se relaxeze, dar să se și recupereze în exoticele insule Maldive, la final de sezon. Așa a ajuns să se antreneze alături de Elena Bogdan. Rusul a fost învins de Alexander Zverev în sferturile de finală ale Mastersului de la Paris, scor 2-6, 6-3, 7-6(5). Câți bani a strâns din tenis în toată cariera Elena Bogdan s-a reprofilat după ce a agățat racheta în cui și a devenit profesoară de tenis în Maldive. Elena este cu un an mai mică decât Simona Halep (34 de ani. „Căutând să-ți îmbunătățească jocul sau tehnicile de sparring, profesoara noastră de tenis Elena Bogdan a creat lecții de tenis personalizate, concepute pentru începători și pentru cei care caută o nouă provocare”, spuneau reprezentanții complexului în care lucrează „Ema”. Elena Bogdan a cucerit un singur titlu WTA în carieră, în circuitul de dublu, chiar la turneul de la București 2014, alături de Alexandra Cadanțu. Ea a strâns 255.436 de dolari din premiile obținute la turneele de tenis.