Mayweather, anunț despre zecile de milioane de dolari din lupta cu Pacquiao
Americanul Floyd Mayweather a dat detalii despre meciul revanșă de zeci de milioane de dolari pe care îl va susține împotriva filipinezului Manny Pacquiao. Milionarul american Floyd Mayweather a anunțat, luna trecută, că va reveni în ring, cu ocazia unui meci demonstrativ cu filipinezului Manny Pacquiao. Când are loc lupta de zeci de milioane de dolari dintre Mayweather și Pacquiao Ultimul lui meci profesionist a avut loc în 2017, împotriva luptătorului irlandez de arte marțiale mixte Conor McGregor, pe care l-a învins prin KO tehnic în repriza a 10-a, din cele 12 programate. Confruntarea cu Manny Pacquiao, revanșa partidei din 2 mai 2015, pe care a câștigat-o prin decizie unanimă, va avea caracter amical și va avea loc, cel mai probabil, în impresionanta sală Sphere, din Nevada. „Este unul dintre locurile despre care s-a vorbit, dar nu știm dacă va fi 100% acolo. Și aceasta nu este de fapt o luptă, este un meci demonstrativ… Așa că amândoi suntem câștigători. Adică, vrem doar să urcăm în ring și să distrăm oamenii, dorim să oferim un spectacol bun”, a spus Floyd Mayweather, citat de Reuters. Mayweather, în vârstă de 49 de ani, și Pacquiao, în vârstă de 47 de ani, anunțaseră luna trecută că se vor întâlni la Sphere, iar meciul va fi difuzat la nivel global de platforma Netflix, care, însă, nu a dat niciun detaliu, pe moment. Americanul deține un record perfect de 50-0, cu 27 de victorii înainte de limită. Mai mult, chiar, niciuna dintre lupte nu a fost remiză. Presa americană scrie că revanșa va avea loc pe 19 septembrie Mayweather s-a luptat anterior Manny Pacquiao în ziua de 2 mai 2015, la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, după mai multe negocieri extinse de-a lungul anilor. Americanul a dictat ritmul încă de la începutul confruntării, controlând distanța față de adversar cu ajutorul directe. Mișcarea abilă în ring și celebra pivotare l-au făcut pe Pacquiao dea multe loviturii în gol. Potrivit statisticilor, doar 19% din pumnii trimiși de el l-au atins pe Mayweather. Practic, lovea o dată și de 5 ori „boxa cu aerul”. Mayweather l-a controlat permanent pe adversar cu mâna dreaptă și a câștigat printr-o decizie unanimă. Scorurile celor 3 arbitrii au fost 118–110, 116–112 și 116–112. Inclusiv presa de specialitate din Statele Unite l-a dat învingător, 16 dintre cei 18 jurnaliști care și-au exprimat părerea văzându-l mai bun. Mulți observatori au apreciat că meciul nu a fost la înălțimea așteptărilor, iar Pacquiao a spus după meci că nu a putut lupta la adevărata valoare, din cauza unor probleme pe care le-a avut la brațul drept. De altfel, la scurt timp a suferit o intervenție chirurgicală. Ceva adevăr este, deoarece Bob Arum, unul dintre cei mai mari promotori ai galelor de box din Statele Unite, a confirmat faptul că filipinezul a avut dureri persistente după accidentarea suferită în 2008. Presa americană scrie că revanșa va avea loc pe 19 septembrie, dar e greu de spus dacă aceasta este data exactă, în contextul în care nu se cunoaște locul unde va fi montat ringul.
Scandal internațional! I-au refuzat victoria lui Manny Pacquiao, iar publicul a luat-o razna

Manny Pacquiao, celebrul boxer din Filipine, a revenit în ring după o pauză de patru ani și s-a luptat cu Mario Barrios. Legendarul boxer filipinez, ajuns la 46 de ani, s-a luptat la celebra arenă MGM Grand din Las Vegas, însă revenirea nu a fost așa cum s-ar fi așteptat. I-au refuzat victoria lui Manny Pacquiao, iar publicul a luat-o razna! Cum au reacționat fanii Deși a fost clar mai bun pe parcursul meciului, așa cum au observat majoritatea fanilor care au urmărit meciul, Manny Pacquiao nu a fost declarat câștigător în fața lui Mario Barrios. Concret, meciul s-a terminat la egalitate prin decizie majoritară a arbitrilor. Unul dintre ei a decis în favoarea lui Barrios, scor 115-113, în timp ce restul arbitrilor au dat scor egal, 114-114. Miza meciului a fost una uriașă. Manny Pacquiao s-a luptat pentru titlul mondial WBC la categoria semimijlocie. Deși adversarul e mult mai tânăr și mai proaspăt, având doar 30 de ani, filipinezul s-a mișcat excelent în ring și a produs din nou entuziasm în rândul fanilor boxului. Interesant este că arbitrii îl dădeau câștigător pe Pacquiao pânâ în runda a 10-a, dar pe final de meci, Barrios a reușit să revină, iar egalul i-a permis să-și păstreze centura. Manny Pacquiao deține deja 12 titluri mondiale, la 8 categorii diferite de greutate, dar a revenit în ring pentru a scrie istorie. Dacă ar fi câștigat în fața lui Barrios, filipinezul ar fi devenit primul membru din Hall of Fame-ul boxului care ar fi câștigat un titlu după ce a fost inclus în celebra listă. Legendarul pugilist a recunoscut că s-a pregătit doar două luni de zile pentru acest meci, suficient cât să facă spectacol din nou, ca în vremurile bune. „Am crezut că am câștigat. A fost un meci strâns. Adversarul meu a fost foarte dur, dar a fost o luptă frumoasă. Bineînțeles că-mi doresc o revanșă”, a declarat Pacquiao imediat după meci. Fanii boxului au luat-o razna după decizia scandaloasă: „Pac Man a câștigat clar, dar a fost furat!” Publicul a fost scos din sărite de decizia luată de arbitri, iar huiduielile au acoperit imediat fundalul sonor la MGM Grand Arena. Majoritatea fanilor prezenți au fost de părere că Pacquiao merita pe deplin victoria și nu au putut înțelege cum au decis arbitrii soarta duelului. Iată doar câteva dintre reacțiile fanilor după meci: „Pacquiao a fost furat” „Pac Man a câștigat clar, chiar și Barrios știe asta” „Arbitrii au distrus meciul, l-au furat pe față pe Manny Pacquiao” Mario Barrios are acum un palmares de 29-2-2, în timp ce Pacquiao are un palmares de 62-9-3.
Floyd Mayweather e gata să lase imperiul imobiliar la o parte pentru a reveni în ring pentru mai scumpă luptă din istorie, meciul revanșă cu Manny Pacquiao
Considerat unul dintre cei mai valoroși boxeri din istorie, cu un palmares de 50 de victorii în tot atâtea meciuri, Floyd Mayweather revine în ring pentru revanșa cu Manny Pacquiao. Floyd Mayweather și Manny Pacquiao au luptat o singură dată, pe 2 mai 2015, iar americanul a învins prin decizie unanimă. Ei pot fi, din nou, adversari. Singura condiție care trebuie îndeplinită pentru ca Floyd Mayweather să-I ofere revanșa lui Manny Pacquiao Mayweather, care pe 14 februarie a împlinit 48 de ani, este unul dintre cei mai mari boxeri din istoria acestui sport, având carieră profesională impecabilă. Americanul are un palmares de 50 de victorii din 50 de lupte, 27 fiind obținute prin knockout. Ultimul meci profesionist a fost împotriva starului UFC Conor McGregor în 2017, pe care americanul l-a câștigat prin KO tehnic în runda 10. De atunci, a fost implicat în opt lupte demonstrative, împotriva unor oameni ca Tenshin Nasukawa, Logan Paul, Don Moore, Mikuru Asakura, Deji Olatunji, Aaron Chalmers și, cel mai recent, John Gotti III. În acest weekend, Manny Pacquiao, în vârstă de 46 de ani, revine în ring pentru a lupta cu Mario Barrios pentru titlul mondial WBC. „Dacă Floyd Mayweather va fi acolo, sunt și eu lângă ring. Dacă Manny câștigă, intru în ring și vom vedea pe Floyd contra lui Manny. Sunt 100% sigur că Floyd se va lupta cu Manny, dacă acesta câștigă. Îți poți imagina cât de mare e lupta aia? Doi bunici. Floyd se va lupta cu Manny, 100%”, a spus reputatul comentator Ade Oladipo, potrivit Sport Bible. La meciul din urmă cu un deceniu, doar 19% dintre loviturile lui Pacquiao l-au atins pe Mayweather În schimb, antrenorul de box și analistul BBC Dave Coldwell a spus că nu va urmări meciul de revenire al lui Pacquiao. „Am un respect imens pentru ceea ce a realizat în perioada sa de glorie. Este o adevărată legendă. Dar are 46 de ani. Au trecut 6 ani de la ultima victorie la profesioniști, iar ultima dată când l-am văzut într-un ring a fost într-o demonstrație neinspirată, care a arătat cât de mult i-au scăzut abilitățile. Așadar, având în vedere toate acestea, pur și simplu nu pot înțelege cum poate să se arunce într-o luptă aprobată pentru titlul mondial WBC, împotriva lui Mario Barrios. Asta e partea care m-a șocat cu adevărat când am auzit de revenirea lui Pacquiao. De obicei, un luptător care revine după retragere intră treptat în acest sport cu lupte de pregătire”, a transmis el. Pe 2 mai 2015, Mayweather s -a luptat cu Pacquiao la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, după ce s-au purtat mai multe runde negocieri de-a lungul anilor. Americanul a dictat ritmul, controlând lupta cu directele. Mișcarea lui în ring și eschivele au făcut ca Pacquiao să dea multe lovituri în gol. Doar 19 la sută din pumnii lui au atins adversarul. Victoria a fost fără dubii, cei trei arbitrii dând următoarele scoruri: 118–110, 116–112 și 116–112. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult
Evander Holyfield distruge recordul de invincibilitate al lui Floyd Mayweather: Nu îl merită. A pierdut acea luptă
Fostul campion mondial la categoria supergrea, Evander Holyfield, consideră că Floyd Mayweather nu merită să aibă recordul de invincibilitate în box. Floyd Mayweather a pus „mănușile în cui” în 2017, atunci când avea un record absolut greu de egalat, 50-0. Americanul a devenit campion mondial la cinci categorii de greutate diferite învingând nume sonore precum Oscar de la Hoya, Manny Pacquiao sau Juan Manuel Marquez. Evander Holyfield crede că recordul de invincibilitate al lui Mayweather nu e corect Evander Holyfield a fost un pugilist la fel de cunoscut ca Maywearther. A devenit campion mondial la categoria grea și supergrea prind porecla „The Real Deal”. Deține un record incredibil, fiind singurul cvadruplu campion mondial la supergrea câștigând titlurile WBA, WBC și IBF în 1990, titlurile WBA și IBF în 1993, și WBA în 1996 și 2000. Așadar, este în măsură să își dea cu părerea legat de alți pugiliști de renume precum Floyd Mayweather, al cărui record îl contestă. Cvadruplul campion mondial a precizat recent că cea mai importantă luptă din cariera lui Floyd Mayweather a fost cea cu Manny Pacquiao, din 2015. Cei doi au rezistat eroic tot meciul, iar Mayweather a câștigat printr-o decizie unanimă, lucru cu care Holyfield nu a fost de acord. Acesta a precizat că „Pac-Man” trebuia să câștige acea luptă, doborând astfel recordul de invincibilitate al lui Floyd Mayweather, notează americanii. Leonard Doroftei a explicat unde a pierdut lupta Manny „Pac-Man” Pacquiao În 2015, Floyd Mayweather câștiga celebra luptă cu Manny Pacquiao și își păstra recordul de invincibilitate. A fost un duel în care cei doi au luptat pentru trei centuri la categoria supermijlocie: WBC, WBO și WBA Super World. Considerat de mulți meciul secolului, Leonard Doroftei a fost de altă părere după ce a urmărit lupta dintre cei doi. Fostul campion mondial WBA la categoria semiușoară a dat verdictul legat de cel mai mediatizat eveniment din 2015. „Moșul” nu crede că lupta dintre cei doi coloși ai boxului va intra în caregoria marilor meciuri, fiind dezamăgit de evoluția meciului. „Nu cred că va intra vreodată în categoria marilor meciuri, pentru că eu, unul, mă așteptam să văd mai mult box, mai multe lovituri clare care să își atingă țința, să dea mai mult din brațe. A fost un meci între doi sportivi buni care puteau să arate mult mai mult. S-au protejat mult, au așteptat, nu au riscat”, a declarat la scurt timp după meci, în 2015, Leonard Dorofetei pentru Prosport. Doroftei considera că Manny Pacquiao putea să învingă dacă lovea mai mult, dat fiind faptul că lupta acasă la Mayweather și trebuia să iasă mai mult în evidență în fața arbitrilor americani. „El ar fi trebuit să lovească mai mult în condițiile în care boxa acasă la Mayweather și avea trei arbitri americani la masă, să lovească în serii mai multe, așa cum a făcut la final, să puncteze mai mult la lupta de aproape”, a mai spus „Moșul”. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult