Adio, vacanță pe litoral? Patronii unităților de cazare avertizează: Totul e blocat! Așteptăm amenzi!

Patronatele din turism atenționează că, deși unitățile din stațiunile de pe litoral sunt pregătite pentru a fi deschise la 1 mai, cadrul normativ face imposibilă deschiderea lor, deoarece nu pot fi obținute, în timp util, certificatele de clasificare, autorizațiile și avizele de funcționare necesare. Hotelurile nu se pot deschide în cadrul legal „Deţinătorii de structuri turistice de pe Litoral au decis să respecte legea şi să deschidă sezonul estival la 1 mai. Din păcate, cadrul normativ actual face imposibilă deschiderea în condiţii legale a tuturor unităţilor din staţiuni. Comitetul Director al FPTR afirmă cu fermitate că actualul cadru normativ nu permite obţinerea, în timp util, de la autorităţile centrale şi locale competente, a tuturor certificatelor de clasificare, autorizaţiilor şi avizelor necesare”, transmite Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), într-un comunicat de presă. „Membrii FPTR își asumă riscul…” „În aceste condiţii, membrii FPTR şi o mare parte a altor unităţi de pe litoral au decis să deschidă sezonul estival la 1 mai şi să îşi asume riscul de a suporta controale şi amenzi pentru faptul că, din motive obiective, nu reuşesc să obţină toate documentele necesare în timp util. Nu putem să nu remarcăm că, prin această «pasivitate» a autorităţilor centrale şi locale, afirmaţiile unui coleg, specialist incontestabil în turism, care, de altfel, şi-a dat demisia de onoare din Guvern, devin din nou de actualitate. Prin menţinerea actelor normative ambigue şi contradictorii se ajunge la situaţia în care «şpaga de supravieţuire» devine, în percepţia operatorilor economici, singura soluţie pentru continuarea activităţii. Această realitate nu este teoretică, ci are consecinţe concrete în practică”, a susţinut FPTR. Ce se întâmplă cu beach bar-urile ”Deşi legea a fost modificată, aceste intervenţii legislative nu au avut în vedere nevoile specifice ale turismului, în special în ceea ce priveşte amplasarea beach barurilor pe litoral. Modificările au vizat exclusiv construcţiile provizorii de pe plaje, cu suprafaţa de până la 12 mp, care beneficiază în prezent de un regim simplificat. În schimb, beach barurile, a căror dimensiune este, în mod obişnuit, cuprinsă între 30 şi 45 mp, sunt supuse aceleiaşi proceduri birocratice aplicabile unei construcţii permanente, fără a se ţine cont de caracterul sezonier şi temporar al acestora. Rezultatul este previzibil şi se repetă în fiecare sezon estival: întârzieri în obţinerea certificatelor de clasificare, blocaje administrative şi crearea unui climat care lasă loc de interpetări subiective”, se mai arată în comunicat. S-a semnat un protocol cu Ministerul Economiei ”Pentru a rezolva, în timp util, o parte din neajunsurile semnalate, la iniţiativa FPTR, cu acordul domnului Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, şi cu implicarea domnului Laurenţiu Viorel Gîdei, secretar de stat, s-a încheiat, la data de 11.02.2026, sub nr. 900, un protocol de colaborare MEDAT – FPTR pentru deschiderea sezonului estival 2026, la data de 1 mai 2026. În baza protocolului, pentru prima dată în ultimii 10 ani, ar trebui să se implice direct în deschiderea sezonului estival specialişti din minister şi autorităţile locale din judeţul Constanţa, inclusiv cele cu funcţiuni de control. Cu toate acestea, întâlnirea din data de 18.02.2026, convocată de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi programată la Sala Remus Opreanu, a fost anulată pe motiv de ninsoare abundentă, deşi în municipiul Constanţa şi între staţiuni circulaţia s-a desfăşurat normal, în condiţii de iarnă-ninsoare abundentă. (…) Nici până astăzi, conducerea Judeţului Constanţa nu a reprogramat întâlnirea. Au trecut deja 17 zile fără stabilirea unei noi date. În aceste condiţii, dialogul instituţional pare, cel puţin în acest caz, «sezonier»”, se arată în comunicat. Patronii de hoteluri spun că nu cer „privilegii sau derogări fictive sau arbitrare”, ci un cadru legislativ coerent, predictibil și adaptat realității de pe litoral. Autorul recomandă:
Marea Insulă de Gunoi din Pacific se transformă întru-un continent plutitor populat vietăți marine călătoare

Când cercetătorii au început să recupereze plastic din zona cunoscută drept Marea Insulă de Gunoi din Pacific, nu se așteptau să găsească viață pe el. Oceanul deschis era considerat prea expus și prea sărac în resurse pentru speciile de coastă. Însă plasticul plutește, rezistă și, treptat, este „ocupat”. Insulele plutitoare au devenit suport pentru organisme vii, scrie timesofindia.com. Un studiu publicat în revista Nature a analizat 105 bucăți mari de plastic colectate din North Pacific Subtropical Gyre, un sistem lent de curenți unde se acumulează resturile plutitoare. Aproape toate obiectele erau acoperite de organisme. Printre ele: ciripede (barnacle), crabi, amfipode, anemone de mare și alte nevertebrate mici. În total, au fost identificate 46 de specii diferite. Odisea nevertebratelor Multe dintre ele trăiesc, în mod normal, în apropierea țărmurilor, fixate de roci sau structuri portuare. Cu toate acestea, au fost găsite la mii de kilometri de uscat. Se credea că speciile de coastă nu pot supraviețui mult timp în largul oceanului. Acolo nu există fund marin pentru ancorare, adăpostul este limitat, hrana imprevizibilă, iar condițiile se pot schimba rapid. Noua cercetare sugerează însă că problema nu era neapărat apa, ci lipsa unei suprafețe solide.
Cum a fost posibil ca un cașalot să eșueze într-un oraș situat la mai mult de 200 km de mare

Instalația a fost amplasată în noaptea de joi spre vineri de către membrii unei asociații, în colaborare cu compania artistică belgiană Captain Boomer, care își propun să crească gradul de conștientizare cu privire la efectele schimbărilor climatice, potrivit Le Figaro. Fred Sancère, directorul asociației numite „Derrière le Hublot” (În spatele hubloului) , explică faptul că scopul principal al acestei acțiuni este de a „capta atenția publicului pentru a lăsa o impresie de durată”, abordând în același timp „schimbările climatice și problemele de mediu ” . „Avem mamifere marine mari care se pierd din cauza schimbărilor climatice și a sonarului de pe nave ”, adaugă el. Cașalotul, instalat de o „echipă științifică” Celor aproximativ doisprezece oameni prezenți le-au trebuit două ore să monteze carcasa falsă cu ajutorul unui stivuitor telescopic. Pentru a face scena credibilă, membrii companiei au îmbrăcat costume precum o „echipă științifică”, imitând prelevarea de probe de la animal. Chiar și primarul a participat la punere în scenă, prefăcându-se surprins în timp ce se apropia de statuie în halat de baie și papuci.
Cât costă, de fapt, un concediu de o săptămână în Turcia la all-inclusive. Un cuplu de români a făcut calculul complet
Cât costă, de fapt, un concediu de o săptămână în Turcia la all-inclusive. Un cuplu de români a făcut calculul complet. O familie din România a vorbit despre vacanța petrecută în Turcia. Cât a plătit? Iată mesajul turiștilor. „Marvida family ECO (ex otium) Deoarece am tot studiat înainte să plecăm în vacanţă şi nu prea am găsit info, am zis că merită o recenzie. Camera: standard, am primit şi pătuţ, aveam balcon, curăţenie zilnic, prosoape noi zilnic, minibar umplut zilnic. Mâncare: micul dejun da se repetă, dar ai atâta variante încât nu ai cum să rămâi înfometat. De la omletă, mezeluri, caşcavaluri, vafe, pancake, iaurturi, orez cu lapte, fructe, legume, budinci… Prânzul şi cina mereu găseai ceva deosebit sau erau seara tematică cu fructe de mare sau sushi. La piscină aproape toată ziua găseşti fast food, fructe, prăjituri. Au kids restaurant care e foarte drăguţ şi poţi prepara inclusiv pt bebeluş ( au blender şi încălzitor dispus), au şi ceva borcănaş cu fructe, mereu găseai supa cremă, legume fierte. Cocktailuri foarte bune”, scriu românii. „Singurul minus” Un singur minus ar fi avut cazarea respectivă și anume faptul că piscina de copii era prea rece. 6 nopți cu 1.600 de euro, acesta a fost prețul excelent pentru o asemenea vacanță în Turcia! „Plajă: era cam la 10 minute mers pe jos- pe noi nu ne-a deranjat, chiar ai nevoie de atât, iar acolo ai şezlonguri acoperite şi beach bar. Au şi cursa dar noi nu am folosit. Resortul e imens cu multe spaţiu verzi care ne-a ajutat mult, multe spaţiu de joacă, şi programuri- activităţi atât în timpul zilei cât şi seară. Singurul minus: piscina de copii ni s-a părut cam rece, dar fetiţa noastră oricum prefera plajă şi nisipul. Piscina de adulţi era perfectă, aveau şi ceva aquapark cu 2-3 tobogane. Per total noi am fost foarte mulţumiţi pt serviciul primit, şi mai ales ofertă pe care am prins. 1600 euro ( 2 adult +1 copil de 1,5 ) 6 nopţi, zbor de la Cluj cu mavi gok. , perioada iunie. A fost achiziţionata în ianuarie. Transportul a durat cam 2 ore până la hotel, am avut 5-6 opriri până atunci. La zbor totul a fost în regulă, fără întârzieri. Recomandăm”, încheie aceștia. SURSA FOTO: Forum Turcia Citește și: Vacanțe mai scumpe în Grecia și Turcia. Cât ajung să plătească turiștii români pentru un concediu la Marea Neagră Grecia, Turcia și Bulgaria nu se mai află pe lista românilor, anul acesta. Care e noua DESTINAȚIE de vacanță preferată de turiștii din țara noastră Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții … vezi toate articolele
Cât a ajuns să coste o porție de hamsii pe litoralul românesc

Sezonul estival din acest an vine cu scumpiri, mai ales pentru cei care adoră să mănânce o porție de hamsii după ce au făcut baie în mare și s-au bronzat la plajă! Din cauza inflației, turiștii nu se mai pot înfrupta din preparatele tradiționale ca-n alți ani și sunt nevoiți să vină cu provizii de acasă sau să facă cumpărături în magazinele locale. Pentru mulți, prețul unei ciorbe servită la terasa litoralului românesc este strigător la cer în condițiile în care mulți turiști susțin că mâncarea de pe litoralul Bulgariei sau din unele insule grecești este mult mai ieftină. Cine vrea să savureze o ciorbă la mare, trebuie să știe că anul trecut, o porție costa 23 de lei. Anul acesta, este cu 2 lei mai scumpă, deci costă 25 lei. O porție de hamsii costă 20 lei. Vara trecută, prețul varia între 18 și 19 lei. „Maxim cu un leu, doi pentru anumite produse cum ar fi: ardei umpluți, la câteva preparate de pește pane sau prăjit”, a declarat Daniel Bocăneală, managerul unei autoserviri, potrivit BZI. Prețurile la băuturi au rămas neschimbate: cafeaua – 12 lei limonada – 25 lei o halbă cu bere – 15 lei „Am încercat să ținem prețurile ca anul trecut. Cel mai probabil vor rămâne aceleași pe toată perioada verii”, a spus Ramona Butaru, managerul unui beach bar. Românii mai au la dispoziție până la finalul lunii iunie să se bucure de tarifele de cazare scăzute. O cameră dublă cu mic dejun inclus, în nordul stațiunii Mamaia, costă 300 lei pe noapte. Cât a plătit un turist pentru o ceafă de porc „Litoralul Pentru Toți” este un program destinat turiștilor care doresc să-și petreacă sejurul la mare în extrasezon, atunci când stațiunile și plaja sunt mai libere. Doar că „litoralul pentru toți” nu este chiar pentru toți. Spre exemplu, un turist a plătit 73 lei, într-un restaurant, pentru o ceafă de porc cu garnitură de legume la grătar și o salată de varză. „Prețuri de coșmar”, a reacționat Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România. Sursa Foto: Profimedia Citește și: Cât costă o ciorbă la restaurantele din Bucureşti/PREȚURILE au luat-o razna în 2024 Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele
O ciorbă, o limonadă și o porție de hamsii: 70 lei pe litoral

Anul trecut, să mănânci o ciorbă pe litoralul românesc te costa 23 lei. Acum, costă cu doi lei mai mult. O porție de hasii sau chiftele care era 18-19 lei anul trecut a ajuns acum să coste 20 lei. Iar un pahar cu limonadă ajunge să coste 25 lei, având același preț de anul trecut. Pentru a lua o masă de două feluri și cu băutură răcoritoare inclusă (nu mai punem desertul care deja a ajuns un lux) pe litoral, după o zi de plajă, un turist trebuie să scoată din portofel 68 lei, adică aproape 70 lei. 20 euro – o masă la malul Mării Negre Estimativ, desertul (înghețată sau o prăjitură) ar putea să depășească suma de 15-20 lei în funcție de ingrediente, deci ajungem la un buget de aproape 100 lei (20 euro). Potrivit B1 TV ,o halbă de bere costă 16 lei, iar o cafea 12 lei. Cocktailurile au rămas până acum la nivelul din vara lui 2024. Turiștii care fug de valul de căldură din marile orașe la mare rămân cu un gust amar când văd prețurile amețitoare. Mulți aleg să-și pună pofta în cui și să nu frecventeze restaurantele și barurile de pe litoral și își aduc mâncarea și băuturile de acasă sau își fac cumpărăturile la un supermarket local. Cazările s-au scumpit enorm- în Mamaia Nord, o cameră dublă, cu mic-dejun inclus, costă 300 lei pe noapte. Și mai problematic e că tot mai mulți turiști se declară nemulțumiți de calitatea scăzută a serviciilor de pe litoralul românesc. De aceea, o treime dintre turiștii care au petrecut vacanța de vară pe litoralul românesc anul trecut se reorientează. Mulți aleg litoralul din Bulgaria sau călătoresc spre insulele Greciei, unde prețurile sunt mai acceptabile și serviciile de o calitate mai crescută. Cei care își doresc să se relaxeze pe litoralul românesc trebuie să mai aștepte până vor stagna sau vor scădea prețurile – cel mai probabil, abia spre finalul sezonului estival, undeva la final de august-început de septembrie. „Am incercat sa tinem preturile ca anul trecut. Cel mai probabil vor ramane acelasi preturi pe toata perioada verii”, spune Ramona Butaru, manager beach bar, pentru Observator News. Sursa Foto: Profimedia Citește și:Prețuri mai MARI pe litoral față de anul trecut. Cât costă un sejur la mare în 2024 Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele
O ciorbă, o limonadă și o porție de hamsii: 70 lei pe litoral

Anul trecut, să mănânci o ciorbă pe litoralul românesc te costa 23 lei. Acum, costă cu doi lei mai mult. O porție de hasii sau chiftele care era 18-19 lei anul trecut a ajuns acum să coste 20 lei. Iar un pahar cu limonadă ajunge să coste 25 lei, având același preț de anul trecut. Pentru a lua o masă de două feluri și cu băutură răcoritoare inclusă (nu mai punem desertul care deja a ajuns un lux) pe litoral, după o zi de plajă, un turist trebuie să scoată din portofel 68 lei, adică aproape 70 lei. 20 euro – o masă la malul Mării Negre Estimativ, desertul (înghețată sau o prăjitură) ar putea să depășească suma de 15-20 lei în funcție de ingrediente, deci ajungem la un buget de aproape 100 lei (20 euro). Potrivit B1 TV ,o halbă de bere costă 16 lei, iar o cafea 12 lei. Cocktailurile au rămas până acum la nivelul din vara lui 2024. Turiștii care fug de valul de căldură din marile orașe la mare rămân cu un gust amar când văd prețurile amețitoare. Mulți aleg să-și pună pofta în cui și să nu frecventeze restaurantele și barurile de pe litoral și își aduc mâncarea și băuturile de acasă sau își fac cumpărăturile la un supermarket local. Cazările s-au scumpit enorm- în Mamaia Nord, o cameră dublă, cu mic-dejun inclus, costă 300 lei pe noapte. Și mai problematic e că tot mai mulți turiști se declară nemulțumiți de calitatea scăzută a serviciilor de pe litoralul românesc. De aceea, o treime dintre turiștii care au petrecut vacanța de vară pe litoralul românesc anul trecut se reorientează. Mulți aleg litoralul din Bulgaria sau călătoresc spre insulele Greciei, unde prețurile sunt mai acceptabile și serviciile de o calitate mai crescută. Cei care își doresc să se relaxeze pe litoralul românesc trebuie să mai aștepte până vor stagna sau vor scădea prețurile – cel mai probabil, abia spre finalul sezonului estival, undeva la final de august-început de septembrie. „Am incercat sa tinem preturile ca anul trecut. Cel mai probabil vor ramane acelasi preturi pe toata perioada verii”, spune Ramona Butaru, manager beach bar, pentru Observator News. Sursa Foto: Profimedia Citește și:Prețuri mai MARI pe litoral față de anul trecut. Cât costă un sejur la mare în 2024 Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele
Noile tarife de parcare la mare. Prețurile au crescut la 4 lei pe oră

Pentru că suntem în fața unui weekend prelungit de Rusalii, aflați că înainte să porniți la drum, aflați că în parcările din Constanța și Mamaia se plătește non-stop. Practic, nu mai există gratuități seara și la sfârșit de săptămână. Chiar dacă sunt anunțate temperaturi caniculare, specialiștii anunță că apa mării se va încălzi abia peste o săptămână. Patru parcări au trecut de la zona 2 la zona 0 și sunt taxate, precum cele de lângă Cazinou și stațiunea Mamaia. Prețurile au crescut și de patru ori. Există abonamente și de 7 zile. Turiștii pot plăti 4 lei pe oră, 30 lei pe zi și abonamente de 100 lei pentru o săptămână. Din 13 iunie, CFR lansează programul estival „Trenurile Soarelui”, turiștii având la dispoziție 54 de curse directe care vor asigura legătura dintre orașele mari din țară și stațiunile de la Marea Neagră, potrivit Știrile PRO TV. Citește și: Litoralul este pregătit pentru turiști. Cât costă un SEJUR la mare, vara aceasta / „Avem prețuri foarte mici” Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele
Litoralul Mării Negre, Bulgaria sau Grecia ? Destinații alese de români pentru minivacanța de 1 Mai: „Pachetele all-inclusive, preferate de 50% dintre turiști”
Mici, bere, distracție, petreceri în aer liber sau în cluburi de lux. Într-un cuvânt, destinații care mai de care mai tentante pentru minivacanța de 1 Mai din 2025. Traian Bădulescu, consultant în turism, a făcut pentru Gândul o analiză a acestor zile în care distracția și timpul petrecut cu familia și prietenii par să fie literă de lege. Românii au ales și anul acesta, într-un număr mare, destinații precum Bulgaria și Grecia. Consultantul a precizat că „anul acesta tendințele au fost influențate de contextul calendaristic, cu două minivacanțe separate la o distanță de 10 zile, spre deosebire de anul trecut când 1 Mai a coincis cu Paștele.” La mare sau la munte de 1 Mai? Ce destinații de minivacanță au ales românii Potrivit interlocutorului Gândul, în România, litoralul Mării Negre a fost în topul preferințelor, cu peste 50.000 de turiști, așa cum este de obicei, cu stațiuni precum Mamaia, Costinești, Eforie Nord și Vama Veche, atrăgând în special tinerii dornici de distracție. Pentru familii, stațiunile Neptun și Venus au fost alegeri populare. Gradul de ocupare al hotelurilor deschise a variat între 70% și 100%, unele unități depășind chiar 90% ocupare. Stațiunile montane precum Sinaia, Predeal, Bușteni și Poiana Brașov au continuat să fie destinații căutate pentru cei care preferă aerul curat și peisajele montane. De asemenea, stațiunile balneoclimaterice precum Băile Felix, Băile Herculane, Călimănești-Căciulata și Sovata au atras turiști în căutare de relaxare și tratamente. Pe partea de turism au fost alese zonele Bran-Moieciu, Maramureș, Bucovina, Neamț și Mărginimea Sibiului, preferate pentru autenticitatea și tradițiile locale. 20.000 de români au ales Bulgaria pentru minivacanța de 1 Mai Nu toți românii au preferat distrația de pe meleagurile natale. Bulgaria și Grecia au reprezentat cele mai căutate alegeri pentru petrecăreții care au vrut să treacă și dincolo de granițe. „Pe plan extern, litoralul bulgăresc a fost o alegere a turiștilor români, care au reprezentat 70% dintre turiștii de pe riviera vecină, stațiuni precum Albena, Nisipurile de Aur, Obzor și Sunny Beach oferind pachete all-inclusive la prețuri competitive. Se estimează că peste 20.000 de români au ales această destinație pentru minivacanța de 1 Mai. Grecia a continuat să fie o destinație de top, cu regiuni precum Halkidiki, Paralia Katerini și insulele Thassos și Creta atrăgând turiști datorită peisajelor pitorești și ospitalității locale. Aproximativ 1,3 milioane de români aleg anual Grecia ca destinație de vacanță. City break-urile în marile orașe europene au fost de asemenea populare, cu destinații precum Paris, Milano, Roma, Londra, Florența, Praga și Barcelona atrăgând turiști români. Prețurile pentru astfel de plecări de weekend au început de la 150-200 de euro per persoană”, a precizat Traian Bădulescu, consultant în turism. „Vacanțele personalizate, care includ excursii locale și activități tematice, sunt alese de 35% dintre turiști” Cât despre previziunile turistice pentru 2025, Traian Bădulescu susține că se anunță un an promițător, cu o creștere pe partea de rezervări early booking de 30-50% comparativ cu anul precedent pentru destinațiile clasice. Acesta recunoaște că intrarea României în spațiul Schengen terestru a facilitat călătoriile către destinații precum Bulgaria și Grecia, unde se preconizează o creștere de 40% a rezervărilor. „Turiștii români manifestă un interes crescut pentru servicii premium, cu o cerere în creștere de 60% pentru hotelurile de 4 și 5 stele. De asemenea, pachetele all-inclusive sunt preferate de 50% dintre turiști, iar vacanțele personalizate, care includ excursii locale și activități tematice, sunt alese de 35% dintre aceștia. În plus, tendința de a opta pentru vacanțe mai lungi, în detrimentul city break-urilor, câștigă teren, reflectând dorința turiștilor de a se conecta mai profund cu cultura locală și de a se relaxa într-un ritm mai lent”, a conchis consultantul Traian Bădulescu. CITIȚI ȘI: Stațiunea românească de care turiștii rămân uluiți. Cazarea pentru o noapte costă de la 420 de lei Destinațiile exotice sau meleagurile natale? Consultant în turism: „Pentru 2025, sunt așteptări de aproximativ 3 milioane de turiști străini” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele