Florin Arteni și Florin Lehaci, premiu special la Gala Mari Sportivi ProSport: Sperăm să ținem steagul sus!

Gala Mari Sportivi organizată de ProSport nu putea să ocolească performanța de excepție obținută de Florin Arteni și Florin Lehaci, aceștia reușind să ia medalia de argint la Campionatul Mondial de canotaj. Prezent la Gala Mari Sportivi, Dorin Alupei a ținut să mulțumească ProSport pentru premiu, având un mesaj special pentru toți cei care au contribuit la această performanță. Barca de dublu rame masculin, premiu special la Gala Mari Sportivi: „Le mulțumesc tuturor!” Canotajul a adus iar multe bucurii românilor, medaliile fiind obținute de sportivii noștri și în acest an, după performanțele notabile de la Jocurile Olimpice de la Paris. Dorin Alupei a fost invitat de Marian Olaianos pe scenă și a vorbit despre realizările din canotaj pe care le-am avut în acest an. Și mai ales despre performanța cuplului Florin Arteni – Florin Lehaci, aceștia reușind să pună mâna pe medalia de argint la ultima ediție a Campionatului Mondial. „Și eu mă bucur să mă aflu în fața dumneavoastră, într-o companie atât de selectă. Mulțumesc ProSport pentru acest premiu”, a transmis Dorin Alupei, în cadrul Galei Mari Sportivi 2025, unde marea vedetă a fost David Popovici. „Acest premiu aparține în mare măsură sportivilor care au concurat foarte bine în acest an, colectivului tehnic, colegilor mei care și-au făcut treaba foarte bine. Dar și colectivului medical. Ei m-au susținut în toată activitatea. Le mulțumesc tuturor și îi felicit pentru rezultatele deosebite și sperăm să ținem steagul sus în continuare”, a completat Alupei. Florin Arteni și Florin Lehaci, revenire de senzație pentru medalia de argint Florin Arteni și Florin Lehaci nu pot uita cursa palpitantă de care au avut parte la cea mai importantă competiție organizată în acest an. În China, Florin Arteni și Florin Lehaci au ajuns la un moment dat pe locul al treilea, dar finalul le-a aparținut și aceștia au reușit să ia argintul la Campionatul Mondial. La dublu rame masculin, aceștia au fost depășiți de echipajul celor din Noua Zeelandă, dar au depășit sportivii Elveției. Astfel, medalia de aur a fost cucerită de perechea Oliver Welch – Benjamin Taylor. La vremea respectivă, România obținea a doua medalie în aceeași zi, după aurul de la dublu rame feminin cu Simona Radiş şi Magda Rusu în prim-plan.
Momentul în care echipajul de 8+1 mixt, care a obținut aurul la CM de catonataj, a fost premiat la Gala Mari Sportivi ProSport 2025
În cadrul Galei Mari Sportivi ProSport 2025, echipajul de 8+1 mixt a fost premiat pentru medalia de aur obținută la Campionatul Mondial de la Shanghai. Proba de 8+1 mixt a fost introdusă în premieră la Campionatul Mondial de anul acesta. Echipajul României a fost format din Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Andrada Moroşanu, Florin Lehaci, Florin Arteni, Ciprian Tudosă, Ştefan Berariu, Simona Radiş şi Victoria Petreanu. Ciprian Tudosă a vorbit despre eforturile pe care le-au depus atât el, cât și colegii săi pentru a obține medalia de aur la CM, atrăgând atenția la faptul că, înaintea turneului, echipajul a avut doar patru antrenamente. „A fost un proiect foarte distractiv, în primul rând, pentru că, deși ați văzut că am câștigat acel aur mondial, cu un record mondial, am avut doar patru antrenamente în spate, unul la Snagov și următoarele la Shanghai. A fost o mobilizare foarte mare a echipei, o dorință nespusă să reușim să ducem federația pe cel mai înalt loc, pentru că toate țările și-au pus cei mai buni sportivi în barca de 8+1 mixt, acolo era cumva cursa orgoliilor, pentru că este o probă nouă și fiecare încearcă să arate tot ceea ce are mai bun la masculin și feminin. Ne-am distrat, ne-am bucurat și am câștigat. Așteptăm Los Angeles-ul și, așa cum ați spus, avem o barcă foarte bună”, a spus Ciprian Tudosă, la Gala Mari Sportivi ProSport 2025. Totodată, Magdalena Rusu a dezvăluit „secretul” din spatele performanței extraordinare obținută la proba de 8+1 mixt. „Cu toții am dat tot ce am avut mai bun și probabil că vă întrebați cum am reușit să formăm o echipă din băieți și fete în aceeași barcă. Ei bine, fiecare a lăsat câte puțin de la el pentru a face loc celuilalt, așa cred că a funcționat. Și așa a venit și rezultatul”, a spus și Magdalena Rusu. Echipajul României a fost urmat de cele ale Italiei și Noii Zeelande, la CM de canotaj.
David Popovici, discurs emoționant după premiul primit la Gala Mari Sportivi ProSport: A fost de departe cel mai greu an!
David Popovici a primit premiul pentru cel mai bun sportiv român al anului din partea ProSport, iar acesta a ținut să le mulțumească oamenilor care îl sprijină de fiecare dată. La Gala Mari Sportivi ProSport, Popovici i-a felicitat și pe ceilalți sportivi care au adus rezultate notabile pentru România, mai ales la ultima ediție a Jocurilor Olimpice. David Popovici, sportivul anului la Gala ProSport 2025: „Mulțumiri tuturor celor care au stat în spatele meu!” David Popovici a ținut un discurs emoționant la Gala Mari Sportivi ProSport, ținând să-și amintească și părinții după premiul pe care l-a luat. „Mulțumiri ProSport pentru premiu! Mulțumiri tuturor celor care au stat în spatele meu. Suntem o echipă numeroasă. De la părinți până la toată lumea din staff. Aș vrea să-i mai felicit de asemenea pe toți ceilalți sportivi și pe toți oamenii din staff. Și pe toți oamenii din această sală care fac parte din viața sportivilor, fără de care nouă ne-ar fi mult mai dificil”, a spus David Popovici. Pe final de an, David Popovici a recunoscut că a avut parte de un an extrem de greu, dar care a culminat cu prestațiile de excepție de la Paris. „Credeam că e numai lapte și miere, iar după ce câștigi viața devine roz. Și totul e bine și frumos! A fost de departe cel mai greu an al meu pe orice plan. E foarte important să te ridici atunci când cazi la pământ, să te scuturi de praf. M-am regăsit în asta! A fost din nou un an foarte dificil, în care am evoluat extrem de mult. Am triumfat eu cu mine! Mă simt foarte mândru să spun că am triumfat și am trecut peste momentele grele. Mi-ar fi plăcut să ne pregătească cineva și pentru momentele atribuite succesului, despre care nu vorbește suficientă lume”, a completat marele campion al României, cu gândul deja la ceea ce îl așteaptă în 2026. David Popovici: „Am câștigat mereu cu România în minte!” David Popovici a avut și un mesaj de suflet pentru români, care pe 1 decembrie sărbătoresc Ziua Națională. „Am reprezentat cu mândrie România. Am câștigat mereu cu România în minte și o voi face întotdeauna. Acesta este locul meu și mă simt bine aici”, a mai afirmat Popovici. David Popovici și alți sportivi uriași vor putea fi văzuți în Gala Mari Sportivi ProSport, într-o ediție eveniment care va începe de la ora 20:00.
Record dezvăluit de Cristina Pîrv la Gala Mari Sportivi 2025! Cred că am făcut 100.000 de kilometri în acest an
Fosta mare voleibalistă Cristina Pîrv admite că 2025 a fost un an obositor, cu multe competiții la care a fost prezentă, însă este mulțumită de activitatea sa. Legendara sportivă este acum ambasador al Confederației Europene de Volei, dar și al federației internaționale. Participă la toate întrecerile importante. De asemenea, deține o academie de volei care-i poartă numele și promite să trimită multe jucătoare loturilor naționale. „2025 a fost un an cu foarte mulți kilometri. Cred că am făcut vreo 80.000, poate 100.000 de kilometri. Bineînțeles, reprezentând sportul și sportul românesc. Și, mă simt foarte bucuroasă și mândră că pot să reprezint încă sportul românesc și la nivel internațional, nu numai la nivel național. Cred că vreau să termin acum anul bine, să mă odihnesc puțin. Și pe 2026, clar, vreau să dăm măcar două, trei jucătoare la echipa națională a României. Chiar au fost propuse și mă bucur foarte mult. Și, bineînțeles, să creștem cât mai multe jucătoare și să vină cât mai mulți copii și tineri la sport. Comparația mea cu Hagi e simplă. Întotdeauna m-am oglindit în el, pentru că el este o somitate aici la noi, la noi în România și la nivel internațional. Și, e clar că trebuie să ne uităm la cei mai buni. Mă bucur că am putut să iau puțin exemple E clar că avem ceva în comun, pentru că avem, cred, aceeași mentalitate. Și mentalitatea care tu ți-o creezi în fotbal, sigur, o folosim și la volei. Foto: ProSport Ce performanțe a realizat ca sportivă Cristina Pîrv (Ai jucat multe sezoane în Italia și în Brazilia. Care e numele românesc care s-a auzit cel mai mult, în afară de Cristina Pîrv, evident?) Aoleu, în Brazilia nu cred că s-a auzit de altcineva român. În Italia mai sunt jucătoare care au mai jucat. A fost și Carmen Țurlea, care a jucat, o jucătoare foarte bună. Acum este Ungureanu, care joacă în Italia. Și mai sunt câteva care vin încet, încet”, a declarat Cristina Pîrv, pentru ProSport. Cristina Pîrv este cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria acestui sport pentru România. A jucat la Dinamo, echipă cu care a câștigat două titluri naționale, a fost multiplă campioană în cele mai puternice ligi mondiale, respectiv Italia și Brazilia, căpitan al echipei naționale, echipă în cadrul căreia a evoluat încă de la vârsta de 14 ani. Este speaker, antreprenor și antrenor de volei, trăiește la Cluj și are doi copii.