Fosta elevă a lui Andrei Pavel a făcut publice jignirile de necrezut pe care le-a primit

Maria Sakkari, fostă ocupantă a locului 3 mondial, care a colaborat la un moment dat cu antrenorul român Andrei Pavel, a luat atitudine în urma jignirilor primite pe fondul rezultatelor dezamăgitoare. Fenomenul hărțuirii jucătorilor de tenis de către urmăritorii de pe rețelele sociale continuă să facă victime chiar și printre numele importante ale circuitului profesionist. Maria Sakkari este ultima sportivă din WTA care a decis să facă publice jignirile incredibile primite, într-o perioadă mai puțin fastă a carierei. Sakkari a ajuns pe locul 54 mondial, în condițiile în care în urmă cu ceva timp era o prezență constantă în Top 10. Maria Sakkari a publicat miercuri o serie de mesaje grobiene primite pe rețelele de socializare. Asta după ce jucătoarea din Grecia a fost eliminată marți, în runda inaugurală a turneului WTA 500 de la Tokyo, de Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA), scor 7-6(5), 6-4: „Ce ai ajuns după ce ai jucat la Turneul Campioanelor! Ești o rușine! O abominație care nu ar trebui să existe. Sper că cineva va fac ceva în legătură cu asta și va fi cât mai dureros posibil”, a amenințat-o un urmăritor pe Sakkari, iar altul i-a scris: „Ai făcut două greșeli neforțate și dublă greșeală la minge de break. Mă rog să fii omorătă, ești o mașinărie de greșit mingi. Vei muri pentru asta!”. Pe lângă amenințările cu moartea, Maria a fost jignită în ultimul hal: „Cățea nenorocită, sper să mori! Ai jucat ca o idioată fără creier. Lasă-te de tenis”, i-a spus un alt individ, pe lângă alte cuvinte ce nu pot fi reproduse. Sakkari a postat mesajele pe Instastory, menționând că nu se lasă afectată: „De obicei nu fac asta, dar vreau să împărtășesc câteva cuvinte cu voi. Nu mai e nimic de spus despre mesajele pe care le-am primit după meci, fiecare jucătoare primește aproape în fiecare zi. Vreau să spun însă că a fost un sezon plin de provocări, bineînțeles că sub așteptările mele. Nu a fost ușor să accept că după ce am jucat la cel mai înalt nivel, nu mă aflu acolo unde aș vrea în acest moment. Nu a fost cel mai bun sezon, dar urmează vremuri mai bune. Iar celor care se îndoiesc le transmit că obiectivul meu nu e să vă demonstrez că vă înșelați, ci să îmi demonstrez mie că am dreptate”. a tramsmis Maria Sakkari, cea care a fost antrenată de românul Andrei Pavel la Indian Wells 2019. Ea lucrează în prezent cu tehnicianul britanic Tom Hill.
Reacția a venit în scandalul momentului din tenis: I-am strâns-o așa cum o fac femeile de obicei

Yulia Putintseva (30 de ani – 27 WTA), din Kazahstan, și Maria Sakkari (29 de ani – 86 WTA), din Grecia, sunt protagoniste în scandalul momentului din tenisul feminin. Cele două s-au răfuit duminică, 22 iunie 2025, la finalul disputei directe pe care au dat-o în turul 1 de la Bad Homburg Open, Germania. Yulia Putintseva revine cu clarificări, după conflictul pe care l-a avut la Bad Homburg cu Maria Sakkari Yulia Putintseva și Maria Sakkari s-au duelat, duminică, în turul 1 de la turneul Bad Homburg, disputat pe iarbă și premergător Wimbledon 2025, iar după două ore și 25 de minute, victoria a fost adjudecată de sportiva din Grecia, scor 7-5, 7-6(6). La finalul partidei, Yulia Putintseva, care a mai avut reacții controversate și în trecut, s-a apropiat de fileu și a dat mâna cu Maria Sakkari pe repezeală și fără să o privească în ochi. Sakkari i-a bătut obrazul cu zâmbetul pe buze, iar în replică, Yulia Putintseva a fost sarcastică și a făcut o plecăciune. Din acest punct, jucătoarea din Grecia s-a înfuriat cu adevărat și, așa cum se poate vedea în galeria foto a articolului, a părut că în anumite chiar a vrut să sară la gâtul adversarei. Însă, totul s-a rezumat doar la cuvinte aruncate din ambele direcții, până când Yulia Putintseva și-a făcut rapid geanta și a părăsit arena. Când dai mâna cu cineva, privește-l în ochi” / „Dă dovadă că ești o ființă umană”, au fost doar câteva dintre vorbele pe care Maria Sakkari i le-a dedicat adversarei. Răfuiala dintre cele două jucătoare nu s-a oprit pe terenul de joc, iar Yulia Putintseva a continuat să își exprime nemulțumirea și în mediul online. Potrivit Tennis.com, sportiva din Kazahstan a distribuit două poze pe pagina ei de Instagram, în care Maria Sakkari, după înfrângeri cu Martina Trevisan (United Cup 2023) și Emma Răducanu (Wimbledon 2024), a avut atitudini și mai sfidătoare la adresa adversarelor. Se îngroașă gluma”, a scris Putintseva, adăugând și un emoji cu un clovn. Mai apoi, Yulia Putintseva a transmis și un mesaj ceva mai amplu: Apropo, nu că mi-ar păsa. I-am strâns mâna așa cum o fac femeile de obicei. Evident, nu conform „protocolului de îmbrățișare” pe care par să îl urmeze unii bărbați”, a adăugat Putintseva, tot pe rețelele de socializare. Ce urmează pentru Maria Sakkari la Bad Homburg În optimile de finală de la Bad Homburg, Maria Sakkari o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova (30 de ani – 18 WTA), din Rusia. Cele două vor fi la a 8-a confruntare directă din circuitul WTA, iar reprezentanta Greciei are un avantaj moral copios. Concret, Sakkari a învins-o pe Alexandrova în 6 din totalul de 7 întâlniri precedente. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult