Un om învins. Martina Navratilova a stabilit cine a pierdut lupta Trump Putin din Alaska

un-om-invins.-martina-navratilova-a-stabilit-cine-a-pierdut-lupta-trump-putin-din-alaska

Martina Navratilova (68 de ani), legendă a tenisului din Cehia și mare contestatară a actualului președinte din Statele Unite ale Americii, a avut nevoie de o singură imagine pentru a stabili cine a pierdut lupta Trump – Putin din Alaska. Câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam și considerată de mulți drept cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile, Navratilova nu a ezitat să își împărtășească gândurile cu cei aproape 500.000 de oameni care o urmăresc pe rețelele de socializare. Martina Navratilova a avut nevoie de doar câteva cuvinte pentru a prezenta concluzia luptei Trump – Putin din Alaska Negocierile dintre Donald Trump şi Vladimir Putin care au avut loc la Anchorage, în statul american Alaska, au stârnit numeroase reacții în presa internațională și nici măcar nume grele din peisajul sportului nu au putut trece cu vederea detaliile care au ieșit la iveală în urma întâlnirii celor doi șefi de stat. Trump a părut dominat de Putin din toate punctele de vedere, iar la capătul discuției, deși a spus că a fost una productivă, președintele american și-a făcut apariția în fața reporterilor și a transmis că războiul dintre Rusia și Ucraina e departe de a fi terminat. Concret, Trump a spus că nu a ajuns la o înțelegere cu Putin și că nu există niciun acord pentru încetarea focului în țara vecină României. Marele șahist Garry Kasparov (62 de ani), poate cel mai mare dușman al lui Vladimir Putin, l-a distrus pe Donald Trump după negocierile din Alaska și nu este singurul care a recurs la un astfel de gest. Martina Navratilova, de data aceasta o aspră contestatară a lui Donald Trump, a tras și ea o concluzie după imaginile din Alaska și a postat-o pe pagina ei de X, unde e urmărită de aproape 500.000 de persoane. Navratilova a distribuit o fotografie cu președintele SUA, în care acesta trece pe lângă reporteri cu privirea în pământ și refuză să răspundă la întrebări. „Limbajul corpului unui om învins”, a scris Martina Navratilova, pe X, postarea ei reușind să adune aproape 20.000 de aprecieri. Navratilova îl face praf pe Trump cu fiecare ocazie Așa cum am precizat deja, deținătoarea a 18 titluri de Grand Slam este o aspră contestatară a lui Donald Trump și îl atacă pe rețelele de socializare cu fiecare ocazie pe care o are. De asemenea, într-un interviu pe care l-a acordat recent pentru BBC, ea a spus că nu susține administrația condusă de Donald Trump pentru că se teme că va ajunge să trăiască într-un stat totalitar: „Dacă aș fi din nou în aceeași situație (n.r. – din 1975, când a fost forțată să plece din Cehia) și ar trebuit să mă mut undeva, nu aș alege America, pentru că în acest moment nu mai este o democrație. Adică oamenii sunt dați afară de către Securitate pentru că nu sunt complet de acord cu agenda lui Donald Trump… (n.r. – Se teme că și-ar putea pierde cetățenia americană dacă nu se oprește din a-l contesta pe Trump?) Totul este incert acum, asta e ideea. Toată lumea pășește pe coji de ouă, fără să știm ce se va întâmpla cu adevărat”, a mai declarat Martina Navratilova.

A câştigat de 9 ori turneul de la Wimbledon, dar i-a fost interzis accesul la restaurantul din complex dintr-un motiv care a împărțit lumea în două tabere

a-castigat-de-9-ori-turneul-de-la-wimbledon,-dar-i-a-fost-interzis-accesul-la-restaurantul-din-complex-dintr-un-motiv-care-a-impartit-lumea-in-doua-tabere

Martina Navratilova, o adevărată legendă a tenisului, care a câștigat de 9 ori turneul de la Wimbledon, a fost interzisă în restaurantul din complex dintr-un motiv halucinant. Fosta jucătoare nu își poate lua propriul câine înăuntru, iar fanii s-au scandalizat. Una dintre cele mai vocale foste jucătoare de tenis, Martina Navratilova, a participat la cea mai recentă ediție a Wimbledon, dar din postura de suporter. Fosta tenismenă americană a dorit să mănânce la restaurantul din complex, dar nu a reușit, deoarece era acompaniată de câinele ei Lulu. Martina Navratilova, câștigătoare de 9 ori a Wimbledon, interzisă la restaurantul din complex Fosta tenismenă a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care anunță că nu a fost lăsată să mănânce la restaurantul din complexul unde avea loc Wimbledon. Deși a câștigat competiția de 9 ori, atunci când activa ca jucătoare, fosta sportivă nu a fost primită cu brațele deschise în baza sportivă. „Deci, am dorit să iau cina la restaurantul The Ivy, la Wimbledon, dar nu m-au lăsat cu Lulu în restaurant, așa că voi folosi planul B”, a spus pe rețelele de socializare Navratilova, acolo unde și-a creat o comunitate activă. Comentariile fanilor au fost împărțite în două tabere, una de susținere pentru Navratilova, dar și una extrem de critică la adresa femeii, care dorea să cineze alături de câinele ei. Totuși, trebuie menționat că patrupedul era ținut într-o geantă specială. „Ew. Oameni buni, încetați să va mai aduceți câinii acolo unde oamenii cumpără mâncare. Mulțumesc”, a fost unul dintre comentariile lăsate de oameni. Navratilova a răspuns, spunând că „ea este pe podea, treci peste supărare”. „E prea cald afară pentru câine să stea în geanta respectivă. Te rog, ține-o pe Lulu la hotel, acolo unde are aer condiționat. Fii un stăpân bun pentru animalul tău”, a spus o altă persoană. Navratilova a răspuns, dorind să sublinieze că „mai bagă o fisă încercând să mă judeci pe mine pentru cum îmi cresc câinele, serios”. Ce au spus oamenii despre dorința Martinei Navratilova de a mânca alături de patrupedul ei Mulți dintre fani i-au luat și apărarea, desii alții s-au arătat extrem de deranjați de dorința Navratilovei de a mânca alături de patrupedul ei. Câinele, unul de talie mică, nu ar fi reprezentat, cel mai probabil, o problemă pentru niciun alt client. „O treaba foarte bună din partea oamenilor din staff, care sigur au trebuit să reziste unei presiuni uriașe pentru a aplica regulile asemănător pentru toată lumea, știind exact cine ești”, „Ce nasol. E pierderea lor”, „Martina nu poate intra din cauza lui Lulu? Wimbledon, vă rog rezolvați asta. Martina ar trebui să fie lăsată în orice loc din Universul asta”, au mai spus alți oameni. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult

Donald Trump a vorbit despre tentativa de asasinat asupra sa. A fost imediat atacat: Are probleme la creier!”

donald-trump-a-vorbit-despre-tentativa-de-asasinat-asupra-sa.-a-fost-imediat-atacat:-are-probleme-la-creier!”

După vizita recentă pe care a făcut-o în Orientul Mijlociu, Donald Trump (78 de ani) a acordat un interviu pentru Fox News și, printre altele, a vorbit despre tentativa de asasinat care a avut loc împotriva sa în iulie 2024. Cel de-al 45-lea și 47-lea președinte din istoria Statelor Unite ale Americii a susținut un discurs lipsit de coerență, iar imediat după a fost atacat de o figură importantă din lumea sportului. Martina Navratilova continuă „meciurile” de la distanță cu Donald Trump! Cum a reacționat după ce președintele SUA a vorbit despre tentativa de asasinat din iulie 2024 Donald Trump a fost de curând într-o vizită oficială în Orientul Mijlociu, iar la revenirea în țara natală, președintele SUA a acceptat să vorbească într-un interviu cu jurnalistul Bret Baier, de la Fox News. Printre altele, Trump a fost chestionat despre tentativa de asasinat care a avut loc împotriva sa în iulie 2024. Aflat în campanie electorală pe atunci, el a mers să țină un discurs electoral în apropiere de Butler, un oraș din Pennsylvania. În timp ce se afla pe scenă și își prezenta gândurile în fața susținătorilor, Donald Trump a fost ținta unui glonț tras de pe acoperișul unei clădiri aflate pe partea opusă a drumului. Din fericire, glonțul respectiv doar i-a atins urechea lui Donald Trump, făcându-l să sângereze ușor, dar fără să îi cauzeze vreo rană gravă. Pus în postura de a oferi detalii despre felul în care decurge ancheta cu privire la acel episod, Donald Trump a ținut un discurs lipsit de coerență în fața jurnalistului Bret Baier: Mă bazez pe oamenii mei să-mi spună despre ce a fost vorba. Știți, avem o nebunie bine împământenită în țara asta, astfel că mă bazez pe oamenii mei. Și până acum, ei… Și sunt buni, dar până acum, ei bine, în acest caz este vorba despre Serviciile Secrete. Ei îmi spun că este în regulă, dar este destul de dificil de crezut, ca să fiu sincer cu tine, bine? E dificil de crezut, din moment ce am acea durere pulsatilă”, a declarat Donald Trump, în timp ce a indicat cu degetul spre urechea lovită de glonț în iulie 2024. Pasajul respectiv din interviul lui Trump s-a viralizat pe rețelele de socializare, iar președintele SUA a fost acuzat că și-a pierdut capacitatea de a formula o propoziție coerentă. Printre cei care au distribuit o postare sugestivă s-a regăsit și Martina Navratilova, care în ultimii ani a avut mai multe „meciuri” de la distanță cu Donald Trump: Durere pulsatilă… Sigur. Creierul lui nu este bine…”, a scris legenda tenisului feminin, de 18 ori câștigătoare de Grand Slam, citată de Sports Keeda. În vara lui 2024, Navratilova a contestat veridicitatea tentativei de asasinat împotriva lui Donald Trump Aceeași Martina Navratilova l-a atacat pe Donald Trump și în iulie 2024, atunci când s-a întâmplat episodul regretabil din Pennsylvania. Sportiva născută la Praga, în Cehia, scria atunci pe rețelele de socializare următoarele: Desigur – evident că este o șmecherie de marketing – a doua zi după împușcături nu avea nici măcar un bandaj la ureche… Nici măcar un plasture”, scria Navratilova, pe platforma X, în iulie 2024.