Trotuarul de pe strada Ion C. Brătianu a devenit parcare pentru mașini! Autoturismele aparțin studenților care vin la festivitățile de la Teatrul Național

Polițiștii locali au fost solicitați să intervină pe strada Ion C. Brătianu pentru a ridica mașinile parcate neregulamentar pe trotuar. În zona respectivă nu se întâmplă astfel de situații, însă în luna mai, când încep festivitățile la facultăți, studenții parchează în locul respectiv, la doi pași de Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Pe data de 5 mai 2026 erau 10 mașini parcate neregulamentar, iar polițiștii au aplicat sancțiuni și au ridicat 2 autoturisme. Strada Ion C. Brătianu, aglomerată de mașini Polițiștii locali se așteaptă ca toată luna să fie astfel de probleme pe strada respectivă, având în vedere experiențele din anii trecuți. În zona respectivă există 3 parcări cu plată, însă unii aleg să încalce legea, crezând că nu vor fi sancționați. În zona respectivă trec mulți pietoni, iar polițiștii au intervenit imediat cu sancțiuni. În trecut au mai fost probleme, punctual, pe strada Ion C. Brătianu. „Această problemă apare în fiecare an, în luna mai, când termină studenții facultatea și au festivitățile de premiere. Cei care organizează la Teatrul Național vin la eveniment, nu știu pe unde să parcheze și lasă mașina, pe strada I.C. Brătianu, pe trotuar. Acolo nu ai cum să accepți vreodată mașini parcate pe trotuar. Am fost solicitați de cetățeni să intervenim, erau vreo 10 mașini parcate pe trotuar. Imediat au început să vină proprietarii la ele, însă colegii mei au aplicat sancțiuni. Totuși, 2 mașini au rămas așa, că am chemat echipajul de ridicare pentru a le lua de pe domeniul public. Ne așteptăm ca luna mai așa să fie în zona respectivă de acum, însă noi vom patrula prin zonă și vom interveni de fiecare dată când e nevoie”, a declarat Marius Gheorghieș, polițist local din Iași, responsabil cu ridicarea autoturismelor de pe domeniul public. Din nou probleme pe bulevardul Chimiei Pentru o perioadă de câteva săptămâni, nu au mai fost probleme cu prima bandă de pe bulevardul Chimiei. Însă, în ultima vreme, au apărut din nou autoturisme parcate lângă trotuar. Șoferii care vor să vireze la dreapta nu au cum să se încadreze. Polițiștii locali au primit peste 10 apeluri din cauza unui autoturism BYD cu numere de înmatriculare din Republica Moldova, care era parcat chiar înainte de intersecția de la Iulius Mall. În cele din urmă, autoturismul a fost ridicat, iar șoferul amendat. „Au apărut din nou mașini parcate pe prima bandă, pe bulevardul Chimiei, chiar înainte de intersecția din Tudor, de la Iulius. Este problemă pentru cei care vor să facă dreapta, deoarece nu se pot încadra din cauza autoturismelor care blochează. Am primit peste 10 apeluri, deoarece era o mașină cu numere din Republica Moldova care bloca strada. Nu era nici urmă de șofer în zonă sau să lase vreun număr de telefon. În cursul zilei am ridicat mai multe mașini de pe bulevardul Chimiei, care blocau circulația”, a mai precizat polițistul local Marius Gheorghieș. Polițiștii locali ieșeni avertizează șoferii care parchează mașinile pe strada Ion C. Brătianu din centrul orașului, iar în acest caz autoritățile vor aplica instant amenzi. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Spațiile verzi din Iași sunt distruse din cauza mașinilor parcate neregulamentar. În fiecare cartier au fost reclamate probleme

Zilnic, spațiile verzi din diferite cartiere din Iași sunt distruse din cauza șoferilor care aleg să parcheze direct pe ele. Polițiștii locali primesc zilnic sesizări în acest sens, iar în ciuda acțiunilor, oamenii continuă să parcheze neregulamentar. Localnicii au surprins numeroase situații în care mașinile erau lăsate direct pe iarbă sau pe pământ, iar multe dintre acestea sunt înmatriculate în alte județe din România. Tot în această perioadă, Primăria Iași demarează o campanie de ridicare a mașinilor abandonate, iar de la începutul anului 2026 au fost preluate peste 70 de vehicule. Spațiile verzi din Iași, distruse de mașini Nu există cartier din municipiul Iași care să nu aibă străzile sufocate din cauza mașinilor. Multe persoane venite din afara Iașului nu au locuri de parcare destinate pentru mașinile lor, iar în fiecare zi trebuie să găsească soluții. Unii apelează la manevre ilegale și parchează direct pe spațiile verzi. În ultima perioadă, polițiștii locali au fost foarte des solicitați de localnici să intervină pentru ridicare și sancțiuni. Recent, un tânăr din Botoșani a blocat un punct de colectare a deșeurilor după ce a parcat două mașini. „Într-adevăr, sesizări sunt pentru diferite situații, iar în ceea ce privește spațiile verzi, avem zilnic solicitări în acest sens. Nu există o zonă anume unde sunt mai dese astfel de cazuri. Cred că am intervenit în fiecare cartier pentru această problemă. Oamenii vin să parcheze, realizează că nu au loc disponibil, dar nu merg pe altă stradă să caute. Astfel, urcă cu mașina peste bordură și lasă mașinile pe iarbă, pe pământ, pe unde apucă. Bineînțeles că toată mizeria ajunge ulterior pe străzi, iar zona verde este afectată. În ultimele zile au fost și multe blocări la intrările în bloc, tot din cauza mașinilor parcate neregulamentar”, a declarat Marius Gheorghieș, polițist local din Iași. Primăria ridică mașini abandonate Primăria Iași a demarat o campanie de ridicare a mașinilor abandonate de pe străzile din oraș, la începutul anului 2026. Până în prezent, peste 70 de vehicule au fost preluate. Însă, după estimările de la primărie, încă 150 de mașini au fost identificate. Între timp, la sediul Servicii Publice Iași, spațiul a devenit neîncăpător după ce au fost transportate mai multe autoturisme de pe străzile din oraș. „În această perioadă ne desfășurăm activitatea alături de colegii de la Primăria Iași pentru ridicarea mașinilor abandonate. Noi doar oferim asistență în aceste situații. Există un inspector desemnat. Zilnic sunt ridicate mașini abandonate. A fost dispoziția domnului primar. Într-adevăr, sunt foarte multe la ora actuală pe străzile din Iași. Astfel, se mai creează locuri de parcare disponibile pentru cei care chiar au nevoie. Baza de la Servicii Publice este deja plină de mașini abandonate. Au fost inclusiv duse mașini la Comandamentul de la Citadin, deoarece nu mai era loc. Campania de ridicare trebuie să continue în această perioadă, deoarece sunt multe mașini”, a mai precizat Marius Gheorghieș. Cetățenii din Iași reclamă faptul că spațiile verzi sunt distruse din cauza șoferilor care ignoră legea și își parchează mașinile personale fără să îi intereseze bunurile publice. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Deși Primăria din Rediu a finalizat primele trotuare, cetățenii nu pot să le folosească. Totul se întâmplă din cauza mașinilor parcate neregulamentar

Cetățenii din comuna Rediu s-au bucurat că vor avea trotuare noi, însă bucuria nu a durat prea mult, deoarece acestea sunt, în mare parte, impracticabile. În special după-amiază, trotuarele sunt blocate în multe zone de mașinile parcate neregulamentar. Oamenii sunt revoltați de situație, însă reprezentanții primăriei au transmis că au găsit soluția pentru a rezolva problema. Cetățenii nu pot folosi trotuarele din Rediu Pe șoseaua Rediu, la intrarea în comună dinspre cartierul Păcurari, au fost finalizate primele porțiuni de trotuare. Doar că acestea sunt de multe ori blocate de către șoferii care obișnuiau să parcheze pe domeniul public. Astfel, pietonii sunt nemulțumiți de faptul că trebuie să meargă în continuare pe carosabil, pe când trotuarele au devenit parcări. În municipiul Iași, această practică este la ordinea zilei, iar polițiștii aplică zeci de amenzi zilnic. „Oamenii din Rediu și-au dorit de mult timp să aibă condiții decente, având în vedere că suntem atât de aproape de oraș. Este foarte bine că au început în sfârșit să fie amenajate trotuarele, doar că a apărut o altă problemă: pe porțiunile unde sunt finalizate, unii șoferi își parchează mașinile fără să le pese de pietoni. Asta se întâmplă în special după-amiază, când revin mulți de la serviciu. Nu este normal ca să trebuiască să mergem tot pe stradă, deși avem trotuare”, a spus Ioana Trifan, localnică din Rediu. Cetățenii din comună au cerut explicații și soluții de la autorități privind această situație. „Primăria și poliția trebuie să intervină, să vină cu o soluție. Sunt multe familii tinere, au copii mici, merg cu căruțul, nu ai pe unde trece. Nu toată lumea care stă aici are sau merge cu mașina. Poate cineva vrea să se plimbe, dar nu are pe unde. Copiii, de asemenea, când vin de la școală, trebuie să meargă pe carosabil ca să treacă de mașinile de pe trotuar. Asta spune mult despre educația și spiritul civic al unora”, a spus Matei Vlase, localnic din comună. Vor fi montate borduri Am discutat cu Cristinel Condrea, primarul comunei Rediu, care a precizat că situația se va rezolva, după ce toate lucrările vor fi finalizate. Vor fi montate borduri înalte lângă trotuare, care vor împiedica șoferii să urce cu mașinile. Lucrările vor mai dura cel puțin câteva luni. Astfel, pietonii vor trebui să se confrunte pentru o perioadă cu această problemă. Totodată, în comună vor fi amenajate și stațiile de transport în comun. „Am discutat cu oamenii. Trebuie doar să aibă puțină răbdare, deoarece totul se va rezolva. Noi am început să construim trotuarele. Încă mai avem de făcut, iar imediat după ce le vom finaliza, vom monta balustrade să delimităm carosabilul de trotuar. Astfel, vom preveni ca mașinile să ajungă pe trotuar, iar cetățenii vor putea circula în siguranță. Este cea mai simplă și eficientă soluție, decât să amendezi sau să ridici mașini”, a declarat Cristinel Condrea, primarul comunei Rediu. Pietonii din Rediu trebuie, în continuare, să se confrunte cu problema trotuarelor blocate de către mașini, iar pentru următoarele luni situația va persista. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate