Clasamentul mașinilor second-hand care se strică cel mai des. Trei mărci, care cedează primii 5.000 km, în topul reclamațiilor
Un studiu al serviciului GetHelp.pl, citat de AvtoTema, arată că multe mașini la mâna a doua „au avut probleme în primii 5.000 de kilometri” după cumpărare. Cele mai multe defecțiuni au fost raportate la trei dintre cele mai cunoscute mărci de autoturisme, prezente și pe străzile din România. Potrivit unei analize realizate de GetHelp.pl, citată de TSN.UA, care s-a bazat pe recenziile proprietarilor care au cumpărat mașini second-hand în sezonul de vară și le-au folosit intens, mărcile Alfa Romeo, Mini și Fiat conduc în topul nemulțumirilor șoferilor. Ritmul reclamanțiilor este unul foarte alert: 33% dintre plângeri apar în prima lună de la achiziție, iar 26% după numai 1.000 km parcurși. Specialiștii indică drept puncte sensibile: motoarele (15%), sistemele de climatizare/încălzire (14%) și componentele pentru neutralizarea gazelor de eșapament (13%). Potrivit clasamentului, mărcile cu cea mai mare pondere de cazuri raportate sunt: Alfa Romeo – 71% Mini – 60% Fiat – 44% Opel – 44% Audi – 44% Mitsubishi – 44% Mercedes-Benz – 43% BMW – 42% Volkswagen – 41% DS – 40% Concluzia studiului este una clară și un sfat valoros pentru șoferi, inclusiv pentru românii care sunt în căutarea unui autoturism second-hand. Înainte de achiziție, șoferii ar trebui neapărat să supună autoturismele unor verificări tehnice riguroase înainte de cumpărare: inspecție într-un service independent, istoric de întreținere verificabil, diagnoză electronică și test-drive suficient de lung pentru a depista eventualele „probleme ascunse”.
De ce marile companii europene şi-au vândut flotele auto Tesla. Ce se întâmplă cu maşinile ajunse pe piața second-hand
Vânzările mașinilor electrice Tesla în Europa a cunoscut o scădere dramatică în primul trimestru din 2025, una dintre cauze fiind legate de faptul că unele companii de pe continent au renunțat la flotele auto ale lui Elon Musk. Dacă până acum, autovehiculele Tesla ajunse pe piața second-hand își păstrau cât de cât valoarea, acum deprecierea lor este abruptă și pe acest segment. Companiile europene sabotează Tesla. Flote întregi de mașini sunt out Cifrele de vânzări ale bolizilor Tesla în Europa au cunoscut o scădere de de 40% în primul trimestru din 2025, față de același interval al anului trecut. Iar perspectivele pentru trimestrul doi nu arată că lucrurile s-ar remedia în vreun fel. Una dintre cauzele prăbușirii vânzărilor este strict legată de faptul că unele companii de pe continent au decis să renunțe la flotele auto ale lui Elon Musk, scrie elpais.com. În Europa, mașinile de firmă reprezintă o cotă semnificativă a pieței auto. Pentru producători, pierderea acestui segment reprezintă o scădere considerabilă a veniturilor lor. Mai multe companii au decis să-și cedeze flotele Tesla. Printre ele, Rossmann, unul dintre cele mai mari lanțuri de farmacii din Europa, care și-a vândut mașinile Tesla anul trecut. A urmat acum Tscherning, o mare companie daneză de construcții. Nordicii au anunțat totul într-o declarație oficială: „Decidem cu cine conducem”. Acum va apela la „alternative europene” pentru a-și menține flota de mașini electrice. Decizia lui ELon Musk care a dus la prăbușirea Tesla Atunci când o companie alege un producător pentru vehiculele companiei sale, decizia nu poate fi decât una strategică. Ea va reflectă valorile companiei către clienții, partenerii și angajații săi, și asta deoarece imaginea mărcii auto capătă o importanță semnificativă. Tocmai din acest motiv, multe companii renunță la flotele lor Tesla din cauza imaginii pe care a dobândit-o marca de când Elon Musk a decis să-l sprijine pe Donald Trump. Iar asta nu are nicio legătură cu calitatea vehiculelor. Până acum modelele Tesla și-au păstrat mult mai bine valoarea decât majoritatea mașinilor electrice concurente. Totuși, această vânzare accelerată a flotelor companiilor a dus automat și la deprecierea acestora pe piața second-hand. Creșterea numărului de modele Tesla pe această piață a creat o situație deosebită de atractivă, deoarece prețurile mașinilor au scăzut semnificativ, iar acest lucru reprezintă o excelentă oportunitate pentru acei cumpărători cărora nu le pasă de imaginea mărcii. Totuși, situație ingrată ar putea compromite și mai mult vânzările de noi modele Tesla și ar pune practic pe butuci compania codusă de Elon Musk.