Guvernul alocă noi ajutoare pentru persoanele afectate de incendiul din Soveja, Vrancea: Procedură simplificată și despăgubiri de până la 90% din valoarea caselor

„32 de case au fost distruse, 27 de familii au rămas fără locuințe, iar peste 300 de persoane au fost evacuate. Vorbim despre oameni care, într-o singură zi, și-au văzut casele și bunurile de o viață mistuite de foc”, a scris ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, despre incendiul care a avut loc la finalul lunii aprilie în comuna Soveja, județul Vrancea. Ministrul a anunțat că Guvernul a adoptat un nou pachet de sprijin pentru persoanele afectate de catastrofă, potrivit căruia persoanele afectate vor primi ajutoare de urgență calculate în funcție de valoarea pagubelor constatate. „Prin hotărârea adoptată astăzi, ajutoarele de urgență vor fi acordate în funcție de valoarea pagubelor evaluate: până la 90% din valoarea stabilită pentru construcțiile autorizate sau pentru cele pentru care nu era necesară autorizația de construire și 75% în cazul construcțiilor pentru care era necesară autorizația, dar aceasta nu există”, explică Pîslaru. Oficialul a mai anunțat că procedura de acordare a ajutoarelor a fost simplificată. Beneficiarii nu vor trebui să depună cereri și nici nu vor fi supuși unor anchete sociale, măsură menită să permită acordarea mai rapidă a sprijinului. „Aceste sume vin în completarea ajutoarelor deja acordate anterior celor 27 de familii și persoane singure afectate, în valoare totală de 800.000 de lei”, mai transmite ministrul Pîslaru. Incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 26 aprilie și s-a extins la 32 de case din sat. În încercarea de stingere a incendiului au intervenit 228 de pompieri militari cu 13 autospeciale de stingere.
Ilie Bolojan: Efectele crizei energetice se simt atât pentru cetățeni, cât și pentru guverne. Acționăm în limita posibilităților pe care le avem

„La o lună de zile de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, efectele blocării transportului de țiței și produse derivate către țările lumii se simt atât pentru cetățeni, cât și pentru guverne”, se arată în mesajul publicat sâmbătă de premierul Ilie Bolojan. Premierul punctează că deficitele bugetare crescute din ultimii ani au limitat capcitate de intervenție a statului, subliniind: „Acționăm în limita posibilităților pe care le avem”. Șeful Guvernul a explicat costurile bugetare aferente măsurilor de sprijin luate de la începutul crizei energetice cauzate de războiul din Orientul Mijlociu. Bolojan a spus că acciza rambursată transportatorilor fost mărită la aproape o treime, fiind un efort de 600 de milioane de lei. În cazul agricultorilor, subvenția de 2,7 lei pe litrul de motorină a fost prelungită, implicând un cost bugetar de 1.5 miliarde de lei. Legat de reducerea accizei la motorină, premierul a spus că va genera un cost bugetar de 200 de milioane de lei, explicând că acciza pe benzină nu a fost redusă deoarece reprezintă doar 25% din consumul pieței. Bolojan a mai explicat că taxa de solidaritate impusă profiturilor excepționale ale companiilor care exploatează petrol românesc generează 90-100 de milioane de lei lunar. Despre creșterea veniturilor statului din TVA ca urmare a creșterii prețurilor la pompă, prim-ministrul a spus: „Din estimările Finanțelor, într-o lună s-ar încasa suplimentar din creșterea veniturilor din TVA între 100 și 110 milioane lei, la un preț mediu al carburanților de 10–10,2 lei”. ”Așa cum se vede din sumele prezentate mai sus, toate încasările suplimentare sunt returnate sub forma reducerii accizei. Chiar dacă adăugăm și veniturile din taxa de solidaritate, acoperim doar o parte din costurile bugetare ale sprijinului pe care îl acordăm”, se mai arată în mesajul publicat de Ilie Bolojan.