Controversatul om de afaceri Matei Păun, prezent la prima recepție de Ziua Națională a președintelui Nicușor Dan

controversatul-om-de-afaceri-matei-paun,-prezent-la-prima-receptie-de-ziua-nationala-a-presedintelui-nicusor-dan

Matei Păun s-a întreținut în Sala Unirii cu mai mulți invitați la evenimentul oficial dedicat zilei de 1 Decembrie, relatează Gândul. Matei Păun este considerat de ani buni unul dintre cei mai apropiați prieteni și strategi ai lui Nicușor Dan. Omul de afaceri lucrează cu Nicușor Dan din 2012. „Prima mea interacțiune în 2012, la prima campanie. A fost destul de scurtă, i-am făcut o donație, undeva între 1.000 și 2.000 de euro. E o persoană care ascultă, dar hotărăște direcția și e bine să fie așa, după părerea mea”, a spus Matei Păun, într-un interviu recent. Mihai Păun și relațiile sale cu Rusia Matei Păun are o experiență de peste 20 de ani în consultanță financiară și managementul activelor în Europa de Est și fostele republici sovietice, studiind în SUA, Austria și Germania. În prezent, activează în cadrul Bank România Investment (Balkan Advisory Company) și derulează proiecte inclusiv în Belarus. În 2014, în contextul anexării ilegale a Crimeei de către Rusia, Păun a distribuit în mediul online articole care prezentau poziții critice la adresa sancțiunilor occidentale și care sugerau că responsabilitatea escaladării tensiunilor ar aparține Occidentului. El a explicat și relațiile sale cu Rusia: „În Rusia discutam cu firmele de brokeraj cu care interacționam, firme de avocatură, firme în care investeam. Ne întâlneam cu directori financiari (…) Mai interacționam cu presa, ziariști, străini. Și cu oameni care ar fi putut să ne ajute să înțelegem mai bine dinamica politică, economică a țărilor respective. M-am întors în 97, decizia a fost luată pentru că fondul voia să investească și în România și Bulgaria. Am interacționat cu multe firme de brokeraj, pentru că ele sunt interfața unui astfel de fond. M-am întâlnit cu oameni de la Bursă, din presă, afaceriști. Am avut o întâlnire cu președintele Constantinescu”

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

nicusor-dan:-„matei-paun-nu-candideaza-la-o-functie-publica-si-putem-sa-l-lasam-acasa”

Nicușor Dan a explicat la „dezbaterea” electorală de la Antena3 de ce Matei Păun, unul dintre finațatorii săi, nu și-a exprimat public, fie și prin rolul de simplu spectator, susținerea în sală. Nicușor Dan a afirmat că, în cazul victoriei, Păun nu va avea nici o poziție la Cotroceni. Reamintim, candidatul independent, a participat singur la discuții, George Simion fiind din nou absent de la posibila confruntare. Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă. Am spus, el a avut niște opinii acum zece ani, nu are o poziție în campanie, nu mă finanțează. De parte lui Simion găsim alte persoane precum… Să lămurim chestiunea asta spus. Domnia sa a avut niște opinii acum 10 ani. Nu sunt opiniile mele. Nu a avut o poziție în primărie, nu a avut o poziție în campanie, nu e finanțator, nu va avea o poziție la Palatul Cotroceni dacă eu voi câștiga. În schimb, dacă ne uităm în partea cealaltă, dacă ne uităm în partea cealaltă, da, îl găsim pe domnul Ceban, îl găsim pe domnul Dodon, îl găsim pe domnul Dughin, cred că găsim mult acolo. Da, a încheiat enumerarea Nicușor Dan. Citiți și: George Simion a șters postarea cu jurnaliștii filmați în biroul său, ca să EVITE problemele cu BEC Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

Cozmin Gușă îl demască pe Matei Păun, omul din umbră a lui Nicușor Dan: „Matei Păun e ofițer acoperit și executa misiuni operative în Rusia”

cozmin-gusa-il-demasca-pe-matei-paun,-omul-din-umbra-a-lui-nicusor-dan:-„matei-paun-e-ofiter-acoperit-si-executa-misiuni-operative-in-rusia”

Jurnalistul și expertul politic, Cozmin Gușă, a declarat în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu, în direct„, că Matei Păun, afaceristul din spatele campaniei lui Nicușor Dan, cel care l-a sponsorizat pe actualul edil, atât în cursa pentru primărie, cât și la prezidențiale, ar fi, de fapt, un „ofițer acoperit al unui serviciu secret românesc și executa misiuni operative în Rusia Belarus.” Potrivit jurnalistului Cozmin Gușă, finanțatorul din umbră a campaniei lui Nicușor Dan și mâna dreaptă a prezidențiabilului, cunoscut ca fiind Matei Păun, ar avea rolul de „ofițer acoperit al unui serviciu secret românesc și executa misiuni operative în Rusia Belarus.” De asemenea, Nicușor Dan ar mai beneficia de protecția din zona externă, mai exact din Israel, datorită Alinei Mungiu Pipidi, care ar fi supranumită „Mama Mossad”, mai precizează Cozmin Gușă. „Matei Păun e ofițer acoperit al unui serviciu secret românesc și executa misiuni operative în Rusia Belarus. În folosul țării și al serviciului secret pe care îl reprezintă. De asta el a fost atât de protejat și Nicușor Dan nu a fost faultat. Nicușor Dan are protector și din extern pe zona Israel Mossad, Mama Mossad- Alina Mungiu Pipidi. Nici Tova nu mișcă, nu interferează cu deciziile Alinei Mungiu Pipidi. Tova e pe o linie cu Lauder, fondatorul școlii Lauder.”, a explicat Cozmin Gușă la „Dan Diaconescu, în direct„. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele

Nicușor Dan, întrebat dacă va mai vorbi cu Matei Păun dacă ajunge președinte: Evident că îi răspund la telefon

nicusor-dan,-intrebat-daca-va-mai-vorbi-cu-matei-paun-daca-ajunge-presedinte:-evident-ca-ii-raspund-la-telefon

Jurnalistul Sabin Orcan l-a întrebat pe Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, în dezbaterea Digi24, dacă va mai vorbi vreodată cu Matei Păun în următorii cinci ani, dacă va ajunge la Cotroceni. Primarul Capitalei nu a oferit un răspuns clar, ci a precizat că opiniile lui Matei Păun nu sunt și ale sale. „Apreciez tenacitatea, repetiția pe acest subiect. Așa cum am spus, domnul Matei Păun nu e șeful meu de campanie, nu e finanțatorul acestei campanii, nu va avea vreo poziție la Cotroceni, nu a avut o poziție în Primăria Capitalei. Îi reproșați dumneavoastră că a avut trei opinii acum zece ani. Nu sunt opiniile mele. Cred că am lămurit această chestiune”, a răspuns Nicușor Dan. Întrebat dacă îi va răspund la telefon lui Matei Păun, Nicușor Dan a răspuns afirmativ. „Evident că îi răspund la telefon unui om cu care am colaborat”, a spus Nicușor Dan. CITEȘTE ȘI: Dezbatere prezidențială la Palatul Cotroceni: Primele contre între Elena Lasconi, Crin Antonescu și Nicușor Dan / George Simion s-a retras Nicușor Dan: Anularea alegerilor a dovedit încă o dată slăbiciunea statului român. Erau niște instituții care ar fi trebuit să prevină Victor Ponta, înainte de întâlnirea cu Trump Jr. din Capitală: „Eu sper să susțină România, doar atât” Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele

Nicușor DAN: Matei Păun nu e șef de campanie, nu e finanțator și nu-i împărtășesc viziunile despre Rusia

nicusor-dan:-matei-paun-nu-e-sef-de-campanie,-nu-e-finantator-si-nu-i-impartasesc-viziunile-despre-rusia

Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a făcut o serie de clarificări publice în legătură cu presupusa implicare a omului de afaceri Matei Păun în campania sa electorală. Declarațiile vin în contextul unor acuzații apărute în spațiul public privind influența pe care Păun ar avea-o asupra strategiei sale politice, dar și în urma controverselor legate de viziunile acestuia despre Rusia. Nicușor Dan: „Nu are niciun fel de poziție oficială” Într-o intervenție video, Nicușor Dan a declarat: „Domnul Matei Păun nu este șeful de campanie, nu este finanțatorul campaniei, nu are niciun fel de poziție oficială”. Primarul a recunoscut că îl cunoaște pe Matei Păun și că, ocazional, a primit sfaturi din partea acestuia, însă a subliniat că nu există nicio relație contractuală, politică sau de dependență în ceea ce privește campania electorală în curs. „Este o persoană pe care o cunosc, așa cum cunosc și alte persoane care îmi mai dau sfaturi, dar în mod informal” – Nicușor Dan Cât despre ideile exprimate public de Matei Păun, în special cele cu tentă favorabilă Rusiei, Nicușor Dan a fost foarte clar în delimitarea sa ideologică: „Nu-i împărtășesc viziunile despre Rusia. Eu sunt pro-occidental”. Această declarație vine într-un moment sensibil al campaniei, când temele de securitate, apartenența la NATO și orientarea strategică a României sunt subiecte majore pe agenda publică. Nicușor Dan a dorit, astfel, să înlăture orice suspiciune privind o posibilă influență incompatibilă cu valorile euro-atlantice asumate de România. Matei Păun este un om de afaceri controversat, care a fost asociat anterior cu unele campanii politice și strategii de comunicare. În trecut, a fost implicat și în campania USR, dar s-a aflat în centrul mai multor controverse legate de poziționarea sa față de Rusia. Prin această declarație, Nicușor Dan pare că urmărește să își protejeze credibilitatea și să clarifice direcția pe care o urmează în cursa pentru Cotroceni. CITEȘTE ȘI: Crin Antonescu se COMPARĂ cu Charles de Gaulle și își ironizează contracandidații: „Pe Nicușor Dan chiar nu-l pot compara cu vreun conducător” Vlad Mercori, reacție după conferința lui Nicușor Dan: „Unul dintre noi doi, eu sau Nicușor Dan, MINTE” Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele