Ana Bărbosu a rupt tăcerea și i-a transmis un mesaj public lui Jordan Chiles: N-ar fi existat dacă regulamentele erau respectate!

ana-barbosu-a-rupt-tacerea-si-i-a-transmis-un-mesaj-public-lui-jordan-chiles:-n-ar-fi-existat-daca-regulamentele-erau-respectate!

Ana Bărbosu a decis să rupă tăcerea și a transmis un mesaj public pentru Jordan Chiles, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Cu un ton echilibrat, sportiva a explicat ceea ce simte în această perioadă și a precizat că gimnastele nu sunt vinovate pentru situația existentă. Ana Bărbosu a rupt tăcerea și a transmis un mesaj special pentru Jordan Chiles, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Sportiva a folosit un ton calm și echilibrat și a explicat ceea ce simte în această perioadă dificilă, precizând că gimnastele nu sunt vinovate pentru situația existentă în acest moment. „Sabrina, Jordan, gândurile mele sunt alături de voi. Știu ce simțiți, pentru că am trecut prin același lucru. Sunt sigură că veți reveni mai puternice. Sper din suflet ca la următoarele Jocuri Olimpice să fim toate trei pe același podium. Acesta este visul meu adevărat. Această situație nu ar fi existat dacă regulamentele ar fi fost respectate. Noi, sportivele, nu suntem de vină, iar ura îndreptată spre noi este dureroasă”, a scris Ana Bărbosu, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram. Se așteaptă verdictul de la TAS Ana Maria Bărbosu a reușit să obțină bronzul olimpic la sol la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dar a fost depășită ulterior de către Jordan Chiles, după o contestație care a fost depusă de americani. Federația Română de Gimnastică nu a fost de acord cu această decizie și a atacat-o la TAS, unde a susținut că respectiva contestație, făcută de americani, a fost depusă peste termenul regulamentar. Astfel, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate României, iar clasamentul a fost modificat. În aceste condiții, Ana Bărbosu a ajuns pe locul trei și a primit medalia de bronz. Federația Americană de Gimnastică nu a fost de acord cu această decizie. Astfel, împreună cu Jordan Chiles, a făcut apel la Tribunalul Federal Elvețian, care a decis să trimită dosarul spre rejudecare la TAS. În această situație, speța care a luat naștere la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 va fi analizată din nou și se va decide dacă medalia se va întoarce definitiv la Ana Bărbosu.

Avocatul Anei Bărbosu e convins că medalia de bronz poate rămâne a româncei: Cred că vom câştiga

avocatul-anei-barbosu-e-convins-ca-medalia-de-bronz-poate-ramane-a-romancei:-cred-ca-vom-castiga

Scandalul legat de medalia olimpică de bronz la sol a Anei Bărbosu a revenit în atenție. Tribunalul Federal Elveţian a dispus trimiterea cazului spre rejudecare la TAS. Sabin Gherdan, avocatul Anei Bărbosu, este optimist, deși toate știrile la ora asta sunt fatidice. El spune că situația se poate prelungi și după JO din 2028. Pe ce bazează avocatul Anei Bărbosu când spune că e convins că medalia de bronz poate rămâne la gimnasta româncă Tsunamiul declanșat la JO din 2024 de la Paris, legat de scandalul medaliei olimpice de bronz în finala la sol, a mai trimis un val. Tribunalul Federal Elveţian a trimites cazului spre rejudecare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, instituție care dăduse distincția Anei Bărbosu. Interesant este că în acest moment și românca lși Simone Biles se află în posesia medaliei de bronz: americanca pentru că nu i s-a cerut s-o returneze, iar românca pentru că a primit-o la ceremoinia care s-a consumat în luna august a aceluiași an. Avocatul Anei, Sabin Gherdan, a declarat că sunt șanse ca o decizie finală să fie tată abia după Jocurile Olimpice care vor avea loc peste doi ani, în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles. „Hotărările au fost comunicate în urmă cu câteva ore, le analizăm acum. Important e ce va urma. Așteptăm pentru aceste zile o citație de la TAS, unde va fi un nou complet, diferit. Trebuie să se analizeze proba admisibilității probei video pusă la dispoziție de americani. Există posibilitatea ca procesul să dureze puțin, dar nu este exclus să ne ducem și după Jocurile Olimpice 2028 Los Angeles. Depinde de ce se va întâmpla pe parcurs. Cât timp va fi celeritate consider că este o procedură favorabilă. Sunt optimist deși toate știrile la ora asta sunt fatidice. Când am înregistrat dosarul nu existau probe potrivnice, s-a dat o decizie, acum sunt încrezător la fel ca atunci. În momentul de față, nu i s-a luat nicio medalie Anei Maria Bărbosu și nici americancei. Avem două medalii, câte un exemplar pentru fiecare, vedem viitorul ce ne va rezerva. Eu cred că vom câștiga”, a declarat Sabin Gherdan. Ana Bărbosu a primit medalia în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat pe esplanada de la COSR Pe 5 august 2024, Ana Maria Bărbosu a câştigat medalia olimpică de bronz, după finala de la sol. La foarte scurt timp, însă, antrenoarea americancei Jordan Chiles, sportivă clasată pe locul 5, a depus apel. Arbitrii au considerat că deducerea de puncte la un element a fost întemeiată, iar nota a crescut de la 13,666 la 13,766, motiv pentru care Jordan Chiles a urcat pe podium la festivitatea de premiere. Ulterior, Federaţia Română de Gimnastică a depus memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), invocând că apelul antrenoarei din Statele Unite a fost depus cu 4 secunde mai târziu decât scria în regulament. Demersul forului român a fost acceptat, iar sudierile au durat 8 ore. Federaţia Gimnastică a SUA a făcut apel la decizia TAS, acesta a fost respins, iar Ana Bărbosu a fost considerată ocupanta locului 3 la proba de la sol de gimnastică a Jocurilor Olimpice. Ca urmare a acestei decizii, ea a primit medalia în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat pe esplanada de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român din București.

Ce a scris BBC după ce românca Sabrina Voinea a pierdut medalia de bronz la sol în fața britanicei Abigail Martin

ce-a-scris-bbc-dupa-ce-romanca-sabrina-voinea-a-pierdut-medalia-de-bronz-la-sol-in-fata-britanicei-abigail-martin

Sabrina Voinea a ratat „la mustață” bronzul la sol la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Jakarta. Fosta campioană mondială Beth Tweddle a salutat la BBC progresul enorm al gimnasticii din Marea Britanie la competiția din Indonezia. Sabrina Voinea a fost la un pas să câștige medalia de bronz la sol la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Jakarta, distincție oferită britanicei Abigail Martin. Ruby Evans, în vârstă de 18 ani, a terminat pe locul doi, în spatele japonezei Aiko Sugihara, cu un scor de 13,666, în timp ce Abigail Martin a ocupat locul trei, la primul său Campionat Mondial. Nota de 13,466 a tinerei de 17 ani a fost aceeași cu cea a româncei Sabrina Maneca-Voinea, dar i s-a acordat bronzul deoarece scorul ei la execuție a fost mai mare. În acest context, ex-campioana mondială Beth Tweddle a remarcat într-un interviu acordat BBC progresul major al gimnasticii din Marea Britanie la competiția organizată de Indonezia. „Este pur și simplu incredibil să vezi parcursul pe care l-a parcurs gimnastica britanică în ansamblu. De unde eram acum 20 de ani și unde am ajuns. Patru din cele șase medalii la sol de la aceste campionate au venit acasă în Marea Britanie”, a spus Beth Tweddle pentru sursa citată.  Joe Fraser a devenit primul gimnast britanic care a câștigat o medalie la bara înaltă, terminând pe locul trei, în timp ce echipa feminină și-a continuat excelența la sol cu ​​argint pentru Ruby Evans și bronz pentru Abigail Martin. Ruby Evans a devenit, de asemenea, prima gimnastă galeză care a câștigat o medalie individuală la Campionatele Mondiale. Au fost 24 de ore incredibile pentru echipa din Regat, după ce Jake Jarman și Luke Whitehouse au asigurat o dublă victorie britanică în finala masculină la sol. Foto: FacebookBritish Gymnastics Dave Hart, directorul de performanță al British Gymnastics. „Remarcabil” Palmaresul obținut de Marea Britanie, cinci medalii în cadrul campionatelor mondiale de la Jakarta, a fost depășit doar de performanța de la Liverpool în 2022, atunci când s-au cucerit șase medalii, iar Jessica Gadirova a devenit a doua campioană mondială feminină la sol a Marii Britanii. Dave Hart, directorul de performanță al British Gymnastics, a afirmat că succesul din acest an vine în urma unui program dedicat, în cadrul căruia antrenorii lucrează îndeaproape cu cluburile locale. „A fost o sinteză incredibilă a muncii asidue a unei comunități. Avem un program de talie mondială conectat la cluburile noastre. Să vezi cum comunitatea noastră de antrenori se unește și lucrează cu gimnastele noastre pentru a oferi ceea ce am văzut în ultimele zile este pur și simplu remarcabil”, a remarcat Dave Hart.

Amalia Lică a luat bronz la individual compus la Campionatul Mondial al cluburilor din Tokyo

amalia-lica-a-luat-bronz-la-individual-compus-la-campionatul-mondial-al-cluburilor-din-tokyo

Amalia Lică, vicecampioana mondială în proba de măciuci, a câștigat medalia e bronz la individual compus la Campionatul Mondial al cluburilor de la Tokyo. La competiția desfășurată în Japonia, echipa pregătită de Adriana Mitroi a terminat concursul pe locul 5 din cele 18 echipe care au luat startul. Performanță excelentă obținută de Amalia Lică la Campionatul Mondial al cluburilor din Tokyo Vicecampioana mondială în proba de măciuci, Amalia Lică a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba de individual compus la Campionatul Mondial al cluburilor. La competiția desfășurată la Tokyo, echipa antrenată de Adriana Mitroi a încheiat concursul pe o onorantă poziție a 5-a din cele 18 echipe participante. Performanța sportivei tricolore este cu atât mai prețioasă cu cât ea a avut de dus o concurență acerbă cu Taisia Onofriciuk și Rin Keys, campioana europeană, respectiv vicecampioana mondială. „Suntem în Japonia la Campionatul Mondial al cluburilor şi chiar acum s-a terminat concursul în care Amalia Lică a câştigat medalia de bronz în finala individuală. Suntem foarte fericite pentru că a concurat cu Taisia Onofriciuk, cu Rin Keys, campioana europeană, respectiv vicecampioana mondială, a fost o companie selectă aici. Această medalie înseamnă o reconfirmare a valorii, având în vedere că a fost Campionatul Mondial al cluburilor. Au fost 18 ţări participante, cu o participare valoroasă. Au fost medaliate mondiale, iar Amalia Lică s-a ţinut foarte bine pe toate cele patru zile de concurs, deşi a fost un concurs obositor. Şi cu toate astea a terminat pe poziţia a treia la individual compus. Iar echipa Dandri România, antrenată de Adriana Mitroi, a terminat pe locul 5 din 18 echipe“, a declarat Irina Deleanu, președintele FR de Gimnastică Ritmică, conform agerpres.ro. Foto: Mediafax Foto FR de Gimnastică Ritmică își strigă disperarea. „Cum să lovești exact acolo unde se naște mândria unei țări? La scurt timp după rezultatul de excepție obținut de Amalia Lică, oficialii FR de Gimnastică Ritmică a postat pe Facebook un mesaj dur în care acuză tăierea bugetului și cum, în ciuda acestui fapt, sportiva noastră a avut în continuare rezultate fabuloase. „Într-un moment în care bugetul Federației Române de Gimnastică Ritmică a fost tăiat, performanțele continuă să vorbească mai tare decât orice cifră. Un buget oricum prea mic pentru o gimnastă care scrie istorie doar pentru România, cu fiecare pas, cu fiecare zbor al panglicii. Cum să lovești exact acolo unde se naște mândria unei țări? Cum să întorci spatele omului care aduce rezultate, care ține tricolorul sus, când alții aleg să privească în jos? Anul trecut, campioană europeană. Apoi, vicecampioană mondială. Iar acum, bronz mondial la Campionatul Mondial al Cluburilor. Trei medalii care ar fi trebuit să aducă recunoștință și sprijin. În locul lor, s-au tăiat fondurile. Dar nu și speranța. Și totuși, Amalia merge mai departe. Fără garanții, fără privilegii — doar cu tricolorul pe umeri și cu inima în palme. Pentru România. Numai pentru România”, se arată într-o postare a Federației Romana de Gimnastica Ritmica.

România a luat medalia de bronz la 8+1 feminin la Campionatele Mondiale U19

romania-a-luat-medalia-de-bronz-la-8+1-feminin-la-campionatele-mondiale-u19

Performanță excelentă pentru delegația României prezentă la Campionatele Mondiale de canotaj U19, barca feminină de 8+1 câștigând medalia de bronz. „Tricolorele” au obținut a doua medalie la competiția din Lituania, după aurul echipajului de dublu rame feminin, Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică. Fetele de la 8+1 au urcat pe treapta a treia a podiumului la la Campionatele Mondiale U19 Teodora Sandu, Mariana Caşu, Ioana Gabriela Cristescu, Elena Maria Toma, Sava Elena Danci, Mădălina-Dumitriţa Ursaciuc, Francesca Iulia Stejar, Angela Gabriela Cazacu şi cârmaciul Ştefania-Jakril Băicuşi a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de canotaj Under 19, cu timpul de 6:51,05. „Tricolorele” au concurat pe culoarul 1, iar după primii 500 de metri erau pe locul 4. La jumătatea cursei au avansat un loc, pe care l-au pierdut după alți 500 de metri, dar pe ultima parte a cursei româncele au forțat la maximum și au terminat pe poziția a treia, după echipajele Marii Britanii (6:47,87) și Statelor Unite ale Americii (6:49,50). Celelalte bărci care au concurat în finala mondială de la 8+1 au fost ale Italiei (6:52,70), Germaniei (6:53,25) și Australiei (6:55,19), potrivit site-ului forului internațional. Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică au câștigat aurul mondial la dublu rame feminin Sportivele de la antipozi, care au concurat pe culoarul 6, au avut un start incredibil și, la jumătatea cursei, erau în frunte. După 500 de metri erau pe poziția secundă, dar ceva s-a întâmplat în acel moment, deoarece au fost depășite de toate celelate bărci prezente în ultimul act. Canotoarele din Marea Britanie au avut prestația cea mai constantă, fiind pe locul 2 la primele două cronometraje, la 15, respectiv, 49 de sutimi de australience. Au preluat conducerea la jumătatea cursei și, până la final, nu au mai fost depășite de niciun echipaj. Medalia de aur la dublu rame feminin a fost câștigată de Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică. Româncele au concurat pe culoarul 4 și și-au conservat forțele pe primii 500 de metri, dominați de echipajul din Canada. Ulterior, însă, fetele noastre au trecut la conducere și nu au avut niciun fel de emoții până la final, terminând cursa în 8:02,79, cu un avans de peste o barcă. Podiumul a fost completat de echipajele din Uzbekistan (8:04,74) și Canada (8:10,72). Celelalte finaliste au fost bărcile Austriei (8:14,27), Lituaniei (8?15,12) și Africii de Sud (8:25,61). Tot duminică, România a mai avut reprezentanți în două finale masculine, care au terminat pe locul 4. Este vorba despre cele de patru vâsle (Paul Alin Corodescu, David Costel Chitic, Ivan Petcovici, Sebastian-Constantin Lupu) și barca de 8+1 (Constantin Tricolici, Gabriel-Valentin Rusu, Gabriel Ostaş, Alexandru-Ştefan Pădure, Ionuţ-Denis Ungureanu, Damian Feraru, Samuel Moldovan, David Ioan Naharneac şi cârmaciul Irina Lucia Andreea Despa). Rezultatele vin la două săptămâni după Campionatul Mondial U23 de la Poznan, unde România a cucerit două medalii de aur (dublu vâsle feminin și patru rame masculin), tot atâtea de argint (patru rame feminin și patru rame feminin), plus una de bronz (patru rame masculin).

Mesajul lui Jordan Chiles la un an de la medalia de bronz de la Jocurile Olimpice, pe care a primit-o apoi Ana Bărbosu: Cele mai grele momente

mesajul-lui-jordan-chiles-la-un-an-de-la-medalia-de-bronz-de-la-jocurile-olimpice,-pe-care-a-primit-o-apoi-ana-barbosu:-cele-mai-grele-momente

A trecut un an de când Jordan Chiles a fost deposedată de medalia olimpică de bronz la sol, care a ajuns la Ana Bărbosu, iar americanca a descris cele mai grele momente. Americanii continuă să facă valuri pe marginea controversei legată de medalia olimpică de bronz de la sol din 2024. Jordan Chiles a spus ce a învățat în tot acest timp. Cele mai grele momente ale lui Jordan Chiles în anul scurs de când a rămas fără medalia de bronz de la Jocurile Olimpice Finala olimpică feminină de la sol, din carul competiției organizată la Paris, s-a terminat cu un scandal imens. Ana Bărboru a terminat competiția pe locul 3, americanii au făcut apel, acesta a fost acceptat de arbitrii, iar Jordan Chiles a urcat pe locul 3. Ulterior, forul român de gimnastică a făcut apel la TAS, iar instituția de la Lausanne a decis că medalia trebuie să ajungă la Bărbosu, deoarece contestația a fost depusă prea târziu. Sportiva americană a rememorat cele întâmpălate în ultimul an. „Acum un an, am plecat de pe podiumul de la Paris cu o medalie de bronz și lecții pe care le voi purta cu mine toată viața. Cele mai grele momente chiar te învață cel mai mult. Acest an a avut suișurile lui, dar coborâșurile au fost diferite. Fiecare eșec și fiecare dezamăgire m-au făcut să sap mai adânc și mi-au arătat din ce sunt cu adevărat făcută. De asemenea, mi-au arătat cine este cu adevărat alături de mine. Chiar și atunci când ți se ia ceva – adevărul și valoarea ta sunt… de neatins. Tuturor celor care m-au ridicat de la pământ în ultimul an, care mi-au trimis rugăciuni, mesaje și dragoste când am avut cea mai mare nevoie – mi-ați amintit că nu sunt niciodată singură în această călătorie. Vă iubesc pe toți cu adevărat. M-ați ținut în picioare când nici măcar nu știam cum să fac următorul pas. Încă sunt aici. Încă lupt. Încă sunt fata aceea”, a transmis sportiva pe contul de instagram. Mama gimnastei americane „aproape leșină” din cauza anxietății de a o urmări pe Jordan făcând diferite exerciții Jordan Chiles s-a născut în 2001, iar prenumele i-a fost dat de către mama ei după legenda baschetului profesionist american Michael Jordan. Chiles a crescut în Vancouver, Washington, și a început gimnastica la vârsta de 6 ani, după ce mama ei i-a observat că are mișcări și flexibilitate naturale. A progresat rapid, obținând succese remarcabile. Prima mare surpriză a produs-o la 10 ani, când a participat la Campionatele Naționale Olimpice de Juniori. Chiles a trecut la nivelul de elită al gimnasticii la vârsta de 11 ani. Gimnasta americană provine dintr-o familie unită, care a jucat un rol crucial în succesul ei în gimnastică. Părinții ei, Gina și Timothy Chiles, i-au fost alături la fiecare pas, oferindu-i sprijin și încurajare neclintite. Gina Chiles, mama lui Jordan, este cunoscută pentru reacțiile sale emoționale pe care le are în timpul competițiilor fiicei sale. Ea a recunoscut că uneori „aproape leșină” din cauza anxietății de a o urmări pe Jordan făcând diferite exerciții. De la faptul că i-a ignorat pe trolii ei în timpul controversei pentru medalia de bronz de la Paris până la criticarea comportamentului extrem al fostului antrenor al sportivei, mama lui Chiles a fost un pilon de putere pentru gimnast. În schimb, Timothy Chiles, tatăl lui Jordan, este descris ca având o prezență calmă, ajutând la echilibrarea emoțiilor accentuate ale Ginei Chiles în momentele tensionate.

Denis Popescu a luat a doua medalie la Europene: Visul a devenit realitate

denis-popescu-a-luat-a-doua-medalie-la-europene:-visul-a-devenit-realitate

Denis Popescu surprinde din nou pe toată lumea și câștigă a doua medalie la Campionatele Europene U23 de la Samorim (Slovacia). După aurul de la 100 metri fluture, sportivul tricolor a câștigat medalia de bronz la 50 de metri fluture, cu timpul de 23,43 secunde, iar la finalul cursei a exclamat: „Visul a devenit realitate”. O nouă medalie pentru Denis Popescu la CE din Slovacia. „Visul a devenit realitate” Denis Popescu a dat o nouă lovitură la Campionatele Europene U23 și a urcat din nou pe podium la Samorim (Slovacia). După aurul de la 100 metri fluture, sportivul în vârstă de 22 de ani a pus mâna pe medalia de bronz în proba de 50 de metri fluture, iar la finalul cursei a exclamat: „Visul a devenit realitate”. Reșițeanul a impresionat pe toată lumea la această competiție, unde s-a calificat în trei finale și a luat două medalii, un aur și un bronz. Denis a câștigat bronzul cu timpul de 23,43 de secunde, sportivul legitimat la CS Olimpia Bucuresti a intrat în cursa pentru medalii cu al doilea cel mai bun timp, 23,41 de secunde. „Da, a doua medalie. Consider că orice loc era binevenit pentru că la 50, cum am spus de fiecare dată, e o loterie. Niciodată nu știi, e și un pic de noroc. O spun mereu, depinde dacă nu ți-a ieșit ceva. E peste tot un pic de noroc, mai ales la 50. Nu vreau să mă subestimez așa tare, dar am visat până a devenit realitate”, a declarat sportivul de 22 de ani, care este cunoscut mai degrabă pentru că înoată în proba de spate. „Teoretic sunt spatist, dar profit de bazinele outdoor, adică ele profită mai mult de mine la spate. Stau prost cu orientarea. E ceva horror, pentru mine mai ales. De-asta mă bucură că am un back-up, fluturele, care aparent merge destul de bine”, a spus Popescu. Promite surprize și la CM din Singapore. „Vrem să demonstrăm ce putem” Dublul medaliat de la Samorin a dezvăluit ce obiective are după competiția din Slovacia. În Singapore, la Campionatele Mondiale de Natație, acesta va lua startul în 4 probe (50 m spate, 100 m spate, 50 m fluture și 100 m fluture). Competiția debutează peste o lună, pe 27 iulie. „E o motivație mai departe în ceea ce fac, mai ales pentru Singapore, pentru Mondiale. Consider că putem să facem surprize și acolo. Va fi destul de greu, dar o vom gestiona cu cap. Nu ne vom permite să celebrăm. Trebuie să rămânem concentrați. Vin mondialele și vrem să demonstrăm ce putem”, a conchis Denis Popescu. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Cătălin Chirilă, o nouă medalie la Campionatele Europene de kaiac-canoe

catalin-chirila,-o-noua-medalie-la-campionatele-europene-de-kaiac-canoe

Canoistul Cătălin Chirilă a urcat din nou pe podium la Campionatele Europene de kaiac-canoe din Cehia, de la Racice. După medalia de aur obținută sâmbătă în proba de 1000 de metri, sportivul tricolor a obținut bronzul în finala de simplu 500 de metri. Cătălin Chirilă, din nou pe podium la Campionatele Europene de kaiac-canoe O nouă medalie pentru România la Campionatele Europene de kaiac-canoe din Cehia. După medalia de aur obținută sâmbătă de Cătălin Chirilă în proba de 1000 de metri, sportivul nostru a recidivat și a obținut duminică bronzul în finala de simplu 500 de metri. Ceilalți finaliști au fost Stefanos Dimopoulos (Grecia), Daniel Fejes (Ungaria), Mattia Alfonsi (Italia), Martin Fuksa (Cehia), Serghei Tarnovschi (Moldova), Conrad Scheibner (Germania), Wiktor Glazunow (Polonia) și Manuel Fontan (Spania). Românul l-a avut din nou de înfruntat pe campionul olimpic Martin Fuksa, cel pe care l-a învins ieri la limită. Acum, cehul a dominat cursa de la start și până la final şi a câştigat un nou titlu european la 100 de metri, cu timpul 1:47.733. Moldoveanul Serghei Tarnovschi, medaliat olimpic și el, i-a urat bronzul la foto finiș lui Cătălin, între ei fiind doar 33 de miimi, potrivit news.ro. Campion european la 1.000 de metri Cătălin Chirilă a cucerit cu o zi înainte medalia de aur în proba de canoe simplu masculin pe 1.000 de metri la CE din Cehia. El a fost cronometrat cu timpul de 3 min 46 sec 781/1000 și astfel şi-a apărat cu succes titlul de campion obţinut anul trecut la Szeged. Pe locul secund s-a clasat cehul Martin Fuksa, 3 min 46 sec 838/1000, în timp ce moldoveanul Serghei Tarnoschi, 3 min 49 sec 128/1000 a completat podiumul. Românul a câștigat a șaptea medalie europeană, reușind a doua dublă la un CE, după cea din urmă cu trei ani, când a pus mâna pe aurul pe 1.000 de metri și bronzul pe 500 de metri. Medaliile lui Cătălin Chirilă la CE: 2025 –aur (C1-1.000), bronz (C1-500 m), 2024 – aur (C1-1.000 m), 2023 – argint (C1-500 m), 2022 – aur (C1-1.000 m), bronz (C1-500 m), 2021 – bronz (C2 -1.000 m) Cătălin Chirilă și-a încheiat drumul la Racice, dar sezonul îl va încheia la Campionatele Mondiale de la Milano, în perioada 20-24 august. Totodată, în finala probei de canoe simplu masculin pe 200 de metri, Ilie Sprîncean s-a clasat pe locul şapte, cu timpul de 39 sec 628/1000. Medalia de aur a fost cucerită de spaniolul Pablo Grana, în 38 sec 291/1000, argintul a revenit polonezului Oleksii Koliadych, în 38 sec 338/1000, iar ucraineanul Andrii Rîbaciok a completat podiumului, în 38 sec 544/1000. Duminică, de la ora 13.01, Ilie Sprîncean și Oleg Nuţă vor lua startul în proba de canoe dublu 500 metri. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Ana Bărbosu a câştigat o nouă medalie la Europenele de la Leipzig! Gimnasta a luat bronz la paralele

ana-barbosu-a-castigat-o-noua-medalie-la-europenele-de-la-leipzig!-gimnasta-a-luat-bronz-la-paralele

Gimnasta română Ana Bărbosu a realizat o performanță foarte bună la Campionatul European de la Leipzig, urcând pe treapta a treia a podiumului la paralele. Medaliată cu bronz în finala olimpică la sol, în vara anului trecut, Ana Bărbosu și-a completat palmaresul cu alte două medalii din același material. Bărbosu câștigase medalia de bronz și la individual compus Medaliată cu bronz în concursul de la individual compus, românca s-a calificat în ultimul moment în finala europeană la paralele. Obținuse a noua notă în calificări, fiind prima rezervă, dar germană Helen Kevric a suferit o accidentare gravă, motiv pentru care s-a retras. Locul ei a fost luat de Bărbosu, care a fost recompensată pentru exercițiul ei cu nota 13.766, astfel că românca cu care s-a clasat pe poziția a treia a podiumului. Campioană continentală a devenit belgianca Nina Derwael (14,466), iar medalia de argint a ajuns la maghiara Czifra Bettina Lili (14,100). Ana va mai evolua sâmbătă în două finale, la sol şi bârnă, având șanse considerabile să intre în posedia altor distincții. La bârnă, România va mai avea o reprezentantă, pe Denisa Golgotă. România nu mai câştigase o medalie continentală la paralele din 2008 Imediat după ce lucrurile au devenit clare la Leipzig în finala de la paralele, forul român de specialitate a transmis un mesaj. „Ana Bărbosu a câştigat o nouă medalie de bronz la Europene, după cea de la individual-compus. A cucerit tot bronz şi în finala de la paralele. Ana, străluceşte în Germania, România nu a mai câştigat medalie europeană la paralele din 2008, de 17 ani. Felicitări, Ana! Felicitări antrenorului Florin Cotuţiu! Ce zi intensă la Leipzig, cu o nouă medalie pentru România şi cu motivaţie pentru finalele de mâine! Succes, Ana!”, este mesajul Federației Române de Gimnastică. În ceea ce privește finala de la invidiual compus, care a avut loc joi, 29 mai, Ana Bărbosu a avut o evoluție excelentă la sărituri și paralele, dar a căzut la bârnă. Înaintea ultimei rotații se afla pe locul 8, iar șansele la clasarea pe podium erau infime. românca a făcut, însă, un exercițiu impecabil la sol, care i-a permis să prindă, in extremis, locul 3. Notele primite de Ana în finala de la individual compus sunt 13,433 la sărituri, 13,533 la paralele, 11,633 la bârnă și 13,700 la sol. „Pentru noi, noua conducere a federaţiei este un început cu dreptul, dar şi o bucurie imensă că, după 12 ani, Ana vine acasă cu o medalie la individual-compus, cea de bronz. Sperăm ca în viitorul apropiat să ne bucurăm şi de cea mai strălucitoare. Pe de altă parte, Denisa Golgotă este un câştig fantastic pentru echipa României. După 5 ani de pauză totală a revenit în forţă şi este deja un stâlp de bază în echipă”, a declarat joi Ioan Suciu, președintele FRG, potrivit News.ro. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Unde îşi ține ascunse David Popovici medaliile olimpice: Nu mi-a plăcut niciodată să țin la vedere

unde-isi-tine-ascunse-david-popovici-medaliile-olimpice:-nu-mi-a-placut-niciodata-sa-tin-la-vedere

David Popovici, cel care s-a întors cu aur și cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a dezvăluit unde își ține ascunse prețioasele medalii. Campionul olimpic a povestit că acestea nu se află la vedere și că are un obicei de care ține cont încă din copilărie. Cu toate acestea, a recunoscut că îi place să se mândrească cu medaliile atunci când are ocazia. Unde își ține David Popovici medaliile David Popovici se pregătește pentru revenirea în bazin, după o pauză competiționale de opt luni de zile. Sportivul, care s-a întors cu aur și cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a dezvăluit unde ține cele două medalii. Chiar dacă nu obișnuiește să își expună premiile în casă, David Popovici a recunoscut că îi place să se mândrească cu medaliile atunci când are ocazia. „Medaliile nu sunt la vedere. De când am fost mic nu mi-a plăcut să țin medaliile prin casă. Când eram mic le aveam pe cele câștigate în niște cutii, erau și foarte multe. Dar cele olimpice nu sunt aruncate în acea cutie. Nu sunt nici la vedere, dar le țin bine, chiar ieri au venit doi prieteni de-ai mei, înotători, din altă țară, și am profitat de ocazie și le-am arătat și lor medaliile olimpice. Mie mi-ar fi plăcut să le văd dacă mi le arăta cineva. Le-am scos, mi-am amintit de momentele plăcute de acolo. Le scot pentru momente speciale. Suntem prieteni buni, ne știm, au venit cu ocazia naționalelor care încep de mâine”, a spus David Popovici. Ce competiții urmează pentru David Popovici Recent, David Popovici a efectuat un stagiu de pregătire în Turcia, pentru a fi în cea mai bună formă la revenirea în competițiile oficiale. Pe lângă Campionatele Naționale de Înot,  care au loc luna aceasta, campionul olimpic mai intenționează să participe la Campionatul European U23, din Slovacia, care se va desfășura între 26 și 28 iunie, unde se va pregăti pentru Campionatele Mondiale de Natație, care sunt planificate între 11 iulie și 3 august, în Singapore. Reamintim că David Popovici a preferat să ia o pauză după Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Astfel, în ultimele opt luni, sportivul nu a mai participat la competiții. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult