Melania Trump cere protecția copiilor într-o scrisoare adresată lui Vladimir Putin

Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a trimis săptămâna trecută o scrisoare personală președintelui rus Vladimir Putin. Scrisoarea a fost înmânată președintelui rus, vineri, în timpul întâlnirii președintelui Donald Trump cu acesta în cauză, în Alaska. În cadrul conferinței care a avut loc în Alaska nu s-a ajuns la un acord privind încetarea focului în Ucraina. „Este timpul” să protejăm copiii și generațiile viitoare din întreaga lume, a scris Melania Trump în această scrisoare. „Trebuie să ne străduim să creăm o lume plină de demnitate pentru toți, astfel încât fiecare suflet să se trezească la pace și viitorul însuși să fie perfect protejat”, a mai scris aceasta. „Un concept simplu, dar profund, domnule Putin, cu care sunt sigură că sunteți de acord, este că descendenții fiecărei generații își încep viața cu o puritate, o inocență care se ridică deasupra geografiei, guvernului și ideologiei.” Donald Trump a oferit personal scrisoarea lui Vladimir Putin la Summitul care a avut loc pe 15 august. Întâlnirea de câteva ore dintre Donald Trump și Vladimir Putin de vineri s-a încheiat cu o declarație vagă pentru presă, în care Putin a vorbit despre un „acord”, iar Trump a spus că nu s-a ajuns la „niciun acord” pentru a opri războiul dintre Rusia și Ucraina. În scrisoare nu este menționată explicit Ucraina. De asemenea, scrisoarea nu amintește nici de zecile de mii de copii ucraineni luați din teritoriile revendicate sau ocupate de Rusia fără consimțământul părinților. „În lumea de astăzi, unii copii sunt obligați să zâmbească în tăcere, neafectați de întunericul din jurul lor – o sfidare tăcută împotriva forțelor care le pot distruge viitorul. Domnule Putin, dumneavoastră puteți să le redați zâmbetul melodios”, scrie în scrisoare. Ucraina a comparat această acțiune cu o crimă de război care se încadrează în definiția genocidului din tratatul Națiunilor Unite.
Scrisoarea misterioasă pe care Melania Trump i-a trimis-o lui PUTIN. Ce mesaj a avut Prima Doamnă a Americii
Melania Trump, soția președintelui SUA, a transmis o scrisoare personală liderului rus Vladimir Putin, în care a abordat problema copiilor ucraineni ajunși în Rusia sau în regiunile ocupate din estul Ucrainei, informează Reuters. Trump i-a înmânat lui Vladimir Putin scrisoarea soției sale în timpul summit-ului de la Anchorage, Alaska, au precizat doi oficiali ai Casei Albe. Kievul acuză Moscova de deportarea a zeci de mii de copii Melania Trump, de origine slovenă, nu a participat la întâlnirea dintre cei doi lideri. Conținutul documentului nu a fost făcut public, însă oficialii americani au confirmat că Prima Doamnă a SUA a menționat „răpirile” și „transferurile forțate” de copii, una dintre cele mai sensibile probleme ale războiului din Ucraina. Kievul acuză Moscova că a deportat zeci de mii de copii în Rusia sau în teritoriile ocupate fără acordul familiilor, calificând acțiunea drept crimă de război și act de genocid, conform convențiilor ONU. În replică, Rusia insistă că a „protejat” copiii, mutându-i din zonele de conflict. Potrivit ONU, milioane de copii ucraineni au fost afectați de războiul ruso-ucrainean, început în 2022, iar drepturile lor fundamentale au fost grav încălcate. Reuniune cu puține dezvăluiri La conferința de presă comună, Donald Trump a vorbit despre o întâlnire „foarte productivă”, iar Vladimir Putin a descris reuniunea drept „constructivă”, dar niciunul nu a oferit detalii cu privire la ce anume s-a stabilit în privința Ucrainei sau a oricărui alt subiect dezbătut. Președintele SUA a dat asigurări că mai sunt „foarte puține” puncte de rezolvat pentru a găsi o ieșire din războiul început în 2022. „Nu am ajuns acolo, dar am făcut progrese. Nu există acord până nu există un acord”, a precizat Trump. El a mai anunțat că îi va suna imediat pe liderii țărilor NATO, precum și pe Volodimir Zelenski, spunând despre ucraineni: „În cele din urmă, depinde de ei (n.r. – să încheie războiul)”. Totodată, Trump a sugerat că l-ar putea revedea pe președintele rus „foarte curând”, la care Vladimir Putin a profitat de ocazie pentru a-i răspunde în limba engleză pe un ton vesel: „Data viitoare, la Moscova”. „Este o propunere interesantă. Îmi imaginez că s-ar putea întâmpla”, a replicat liderul de la Casa Albă. RECOMANDAREA AUTORULUI: După aproape 3 ore, întâlnirea Trump-Putin a ajuns la final. „Data viitoare, la Moscova” Vladimir Putin a depus o coroană de flori la un cimitir din ALASKA unde se află rămășițele unor piloți sovietici Moscova anunță că atmosfera este „EXCELENTĂ” după încheierea întâlnirii președinților Putin și Trump Trump și Putin, la o mică DISCUȚIE amuzantă după negocierile restrânse / Concluziile întâlnirii „Bestia”: Povestea din spatele LIMUZINEI prezidențiale Cadillac în care s-au urcat Trump și Putin înainte de Summitul din Alaska
Melania Trump își lansează cartea audio narată de o clonă vocală AI și spune că acesta e viitorul cărților
Primă Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a surprins lumea editorială cu lansarea unui audiobook în care vocea narativă nu îi aparține direct, ci este generată cu ajutorul inteligenței artificiale. Anunțul a fost făcut public pe platforma X (fostul Twitter), unde Melania a scris: „Sunt onorată să vă prezint Melania – The AI Audiobook, narată integral cu inteligență artificială, în vocea mea. Să înceapă viitorul publicațiilor!” Această inițiativă o poziționează pe Melania Trump în prima linie a personalităților publice care adoptă tehnologia AI pentru a crea produse media, stârnind discuții despre rolul tot mai mare al acestei tehnologii în industria cărților, jurnalismului și divertismentului, notează CNN. Vocea AI: clonată, autorizată și controlată Cartea audio este narată de o versiune digitală a vocii Melaniei, creată cu ajutorul tehnologiei ElevenLabs, o companie specializată în inteligență artificială pentru voce. Potrivit descrierii de pe site-ul oficial al fostei Prime Doamne, clonarea vocii s-a făcut sub supravegherea și la cererea acesteia, ceea ce arată că Melania a fost implicată direct în procesul de generare și validare a rezultatului final. Specialiștii în tehnologie spun că astfel de aplicații AI devin din ce în ce mai populare, permițând transformarea rapidă a unui text în conținut audio realist, fără a mai apela la înregistrări tradiționale. Deși folosirea AI pentru voice-over nu este o noutate, faptul că un personaj atât de vizibil precum Melania Trump apelează la această soluție ridică întrebări legate de viitorul muncii în industriile creative. AI-ul schimbă regulile jocului în media și publishing Experții sunt de acord că lansarea acestui audiobook marchează un moment important în tranziția către conținut generat automat. Clay Shirky, profesor la New York University, a declarat pentru CNN că, deși tranziția va fi treptată, acesta este „un reper semnificativ”. Odată cu dezvoltarea accelerată a unor instrumente ca Sora (pentru video) sau DALL·E (pentru imagini), inteligența artificială devine o unealtă tot mai frecventă în mâinile creatorilor. Între timp, marile companii media și studiourile TV caută metode de a integra AI în producțiile lor, inclusiv prin dezvoltarea de „duble” digitale pentru prezentatori sau actori. Este o evoluție care, spun analiștii, vine din presiunea tot mai mare de a concura cu creatorii de conținut online și de a reduce costurile. O amenințare pentru joburile din media? Odată cu extinderea tehnologiilor AI, apar și temerile privind înlocuirea unor categorii de angajați. Potrivit raportului Future of Jobs publicat de World Economic Forum, 41% dintre angajatori iau în calcul restructurări în contextul adoptării inteligenței artificiale. Melania Trump, fără să o afirme direct, pare să susțină această direcție, prezentând clonarea vocală drept o soluție de viitor pentru industria editorială. Cu toate acestea, specialiștii subliniază că meseriile care implică empatie, investigație sau judecată complexă — precum jurnaliștii de investigație sau editorii — vor rămâne greu de înlocuit.