Suspectul acuzat că a împușcat doi membri ai Gărzii Naționale a lucrat cu CIA în Afganistan

Suspectul este acuzat că a împușcat doi membri ai Gărzii Naționale la câteva străzi distanță de Casa Albă. „Ne rugăm să supraviețuiască și să nu fie nevoie să se aplice acuzația cea mai gravă, cea de omor calificat”, a declarat joi Jeanine Pirro, procurorul general al Districtului Columbia, potrivit BBC. Rahmanullah Lakanwal a venit în SUA în 2021 în cadrul unui program care oferea protecție specială în materie de imigrare afganilor, în urma retragerii SUA din Afganistan. La o conferință de presă joi, Pirro și directorul FBI, Kash Patel, au explicat legătura acestuia cu forțele americane. Directorul FBI a anunțat că există confirmarea că suspectul „a avut o relație în Afganistan cu forțele partenere”, înainte de a se muta în SUA. Suspectul a ajutat la paza forțelor americane la aeroportul din Kabul Lakanwal a ajutat la paza forțelor americane la aeroportul din Kabul, în timp ce mii de oameni se înghesuiau să fugă din Afganistan înainte ca talibanii să preia puterea, potrivit Associated Press. Acesta fusese recrutat în Unitatea 03 a Forței de Intervenție din Kandahar, cu nouă ani în urmă. Unitatea sa era cunoscută local sub numele de Forțele Scorpion, operând inițial sub comanda CIA. Potrivit aceleiași surse BBC, Lakanwal era specialist în dispozitive de urmărire GPS. Pentru comiterea atacului de miercuri, oficialii spun că Lakanwal ar fi traversat Statele Unite pentru a comite atacul. Alți membri ai Gărzii Naționale aflați la fața locului l-au împușcat pe Lakanwal și l-au reținut. El se află în custodia poliției, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă mai mult de zece ani de închisoare.
Se poartă tot mai mult nașii și finii găsiți pe grupurile de Facebook: Preferăm să nu fie cu impact financiar
În lipsa rudelor sau a prietenilor apropiați, tot mai mulți tineri își caută nași sau fini pe grupurile de pe Facebook. Rețelele de socializare au devenit locul unde se leagă noi relații spirituale. Din ce în ce mai mulți români își caută nași de cununie sau fini de botez pe rețelele de socializare. Pe Facebook au apărut grupuri special create și administrate în care oamenii postează anunțuri și își spun povestea, în speranța că vor găsi cele mai potrivite persoane pentru a crea o legătură spirituală. O practică tot mai întâlnită, pe care unii o acceptă, însă alții o privesc cu reținere. Tot mai mulți nași și fini găsiți pe grupurile de Facebook În ultimii ani, pe Facebook au apărut zeci de comunități, unde utilizatorii caută sau oferă rolul de naș sau fin. Grupurile au denumiri precum „Caut Nași”, „Caut nași de cununie sau botez”, „Căutăm nași – Botez și Cununie România & Diaspora”. Postările utilizatorilor sunt diverse, sub forma unor anunțuri scurte, în care fiecare membru povestește despre ceea ce caută și ce așteptări are de la viitorii nași sau fini. „Suntem în căutarea unor nași pentru cununie. Suntem din București, avem 40 și 42 de ani. Dorim stare civilă și cununie religioasă. Nu vrem nimic financiar, ci un cuplu căsătorit care să ne fie alături și cu care să legăm o relație apropiată”, scrie o utilizatoare într-unul dintre aceste grupuri. În altă postare, o familie din Iași anunță: „Suntem o familie din Iași, de 38 și respectiv 39 de ani, cu 2 copii de 8 și aproape 2 ani, și am dori să botezăm. Nu contează dacă este fetiță sau băiețel. Am vrea să botezăm la o familie tot din orașul Iași sau cineva apropiat de oraș, pentru a ne putea vedea mai ușor”. Astfel de mesaje primesc zeci de reacții și comentarii, iar unii participanți ajung chiar să stabilească întâlniri pentru a se cunoaște mai bine. „Noi avem 24 și 28 de ani și, dacă simțiți că rezonați cu noi, cu cel mai mare drag aștept să ne cunoaștem”, comentează o internaută. Într-un alt comentariu, un cuplu din Brașov a scris: „Noi suntem un cuplu căsătorit de 5 ani. Eu am 35, soțul 37 de ani și avem 2 copii minunați. Dacă ne doriți ca nași, vă vom fi alături mereu”. Întrebat de către reporterii BZI ce l-a determinat să recurgă la această practică din mediul online, de a-și găsi fini de botez, un bărbat din Iași a precizat: „Păi, Facebook este o modalitate de căutare în ziua de azi, pentru că sunt multe persoane. Plus de asta, am văzut că unii și-au găsit pe aceste grupuri și am zis să încerc și eu. Am reușit să ne găsim chiar și fini să cununăm la anul. Până acum, ne înțelegem bine. Sper să fie așa și pe viitor, dar și să mai găsim să botezăm, că asta ne mai dorim”, precizează Andrei-Vlad Agafiței, membru al grupului „Caut Nași”. „Preferăm să nu fie cu impact financiar, deci nu vrem absolut nimic” O altă internaută susține că grupurile au apărut ca urmare a metodelor clasice de alegere a părinților spirituali, care erau fie prieteni apropiați, fie membri ai familiei. Ea menționează numeroase cazuri în care nașii nu au păstrat legătura cu finii și s-au îndepărtat din diverse motive. „Înainte, chiar ne gândeam să punem pe cineva din familie sau din prietenii noștri apropiați, dar ne-am gândit că, dacă ne certăm, să nu aibă o influență mult mai mare. Nu m-am gândit niciodată că oamenii sunt atât de deschiși și chiar sunt foarte mulți oameni care s-au oferit, ceea ce este minunat”, explică Raluca Gheorghe, membră a grupului „Caut Nași”. De asemenea, tot aceeași internaută precizează că viitorii nași nu trebuie să contribuie cu nimic din punct de vedere financiar. „Preferăm să nu fie cu impact financiar, deci nu vrem absolut nimic pe partea aceasta. Vrem doar să ne fie prieteni și, apoi, poate și relația cu simbolistica de nași să ne unească mai mult”, explică membra grupului „Caut Nași”. Sociologii sunt de părere că acest fenomen ilustrează, pe de o parte, fragmentarea rețelelor sociale primare și slăbirea legăturilor puternice în societatea modernă, dar și mobilitatea teritorială crescută, migrația internă către marile orașe și pierderea conexiunilor cu comunitățile de origine, care au condus la erodarea legăturilor cu familia extinsă și prietenii din cercul apropiat. „Fenomenul poate fi înțeles ca o redefinire: de la o rudenie spirituală profund înrădăcinată în comunitatea locală și bazată pe legături sociale preexistente, către o relație contractuală, negociată între străini pe baza unor criterii explicite. Această transformare reflectă trecerea de la solidaritatea specifică comunităților tradiționale la o formă de solidaritate tipică societăților moderne, mult mai slabă, în care legăturile sociale sunt mai flexibile și mai puțin ancorate teritorial, internetul fiind spațiul în care acestea se manifestă”, declară asist. univ. dr. Sergiu Bortoș, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Fenomenul arată că, în lipsa relațiilor tradiționale, tot mai mulți români apelează la grupurile de Facebook pentru a-și găsi nași sau fini. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Bolojan începe pachetul fiscal doi cu reforma SOCIETĂȚILOR unde STATUL e ACȚIONAR majoritar: Rezultă un tablou foarte prost
Premierul Ilie Bolojan anunță vineri că al doilea pachet cu măsuri fiscal-bugetare va începe cu reforma societăților comerciale unde statul este acționar majoritar. Potrivit acestuia, „tabloul” actual este unul „foarte prost pentru statul român”, cu referire la pierderile companiilor de stat. „Cum ați văzut în ultima perioadă, de la cheltuielile acestor societăți, de la creșterea indemnizațiilor, conducerilor care s-au instalat acolo, de la pierderile pe care le au, rezultă un tablou foarte prost pentru statul român. Din păcate, o bună parte din aceste active pe care aceste societăți le administrează, din domeniile în care acționează, sunt mult sub potențialul piețelor în care lucrează și mult sub ceea ce s-ar putea obține. Mă refer la pierderi mai mici, mă refer la o mai bună calitate a serviciilor oferite, mă gândesc, în ultimul rând, chiar la profituri mai mari pe care statul român să le poată investi în sănătate sau în educație sau în alte domenii și, în general, o bună administrare a acestor active”, spune Ilie Bolojan. Șeful Executivului adaugă că săptămâna viitoare va prezenta „toate datele ce țin de conducere și de indicatori” a companiilor de stat. „Vom asigura transparența gestionării tuturor companiilor de stat, publicând de săptămâna viitoare toate datele ce țin de conducere și de indicatori. Vom iniția modificarea indicatorilor de performanță. Acest lucru este foarte important pentru că toate conducerile funcționează pe baza unor contracte de management. Unii s-au instalat, ca să folosesc ghilimele de rigoare, pentru câțiva ani de zile, pe baza unor indicatori de performanță care sunt formali, din păcate, de multe ori, care nu înseamnă indicatori specifici care țin de industria respectivă, de domeniul respectiv. Și dacă ți-ai făcut ședințele lunare, dacă ai o anumită componentă a Consiliului de Administrație și dacă bifezi câte ceva, ai rezolvat o bună parte din indicatori”. Reducerea indemnizațiilor și numărului de membri în CA-uri Ilie Bolojan anunță și că va modifica legislația astfel încât numărul membrilor din consiliile de administrație și indemnizațiile acestora să fie reduse. „Ați văzut și aici ce s-a întâmplat? S-au instalat pe poziții, la salariile pentru care au acceptat să concureze, după care, pe fondul unei legislații pe care în România am interpretat-o în varianta în care ne convine nouă, am constatat că putem avea până la 3 salarii medii pe ramură, după care încă 3 salarii variabile pe ramură, deci plus 6 salarii, și ne-am dus la nivelul maxim, fără să se schimbe nimic nici în activitatea societății, nici în rezultate, doar abuzând de acest tip de prevederi. E, știți, un aspect vechi al formelor fără fond, pe care noi, chiar și în domeniul guvernanței corporative, le punem în practică. E nevoie să creștem eficiența acestor companii, iar indicatorii să fie cerți, reducerea subvențiilor acordate de stat, stabilirea și calcularea în mod corect a numărului de angajați, îmbunătățirea serviciilor, profiturile suplimentare să revină statului”, adaugă Bolojan. Prim-ministrul încheie cu un avertisment: ori se reduc pierderile, ori se închid societățile care acumulează pierderi cumulate pe mai mulți ani de zile consecutivi. „Deci să nu mai fie o recompensă să fii director, ci să fie o provocare. Să alergi ca să poți îndeplini indicatorii. (…) Gândiți-vă că punem practici de guvernanță corporativă la societăți care au 2-3 angajați, sunt mai mulți oameni în Consiliul de Administrație decât angajații”, conchide Ilie Bolojan. Foto: Alexandru Dobre – Mediafax AUTORUL RECOMANDĂ: