Mesajul lui Putin pentru extremiștii din Europa: Nu trebuie să dezmembrăm UE, se va destrăma singură

Mesajul a fost transmis joi, în timpul unui discurs susținut la Clubul Valdai. „Țările europene de top au o poziție mai agresivă față de Rusia decât Statele Unite”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Nexta, adăugând că „nu trebuie să dezmembrăm UE, ea se va destrăma singură”. Președintele rus a alternat amenințările cu promisiunile, lansând noi mesaje forțelor pro-ruse din Europa. Vladimir Putin a promis că toate companiile europene își vor recupera activele din Rusia într-un „scenariu favorabil”. Totodată, Putin a spus că nu ar fi împotriva restabilirii relațiilor cu UE, fără condiții preliminare. Ascensiunea forțelor politice de extremă dreaptă și populiste din Europa Europa se confruntă cu o ascensiune a forțelor politice de extremă dreaptă și populiste. Acestea promovează un discurs virulent anti-UE și militează pentru o relaxare a sancțiunilor sau chiar pentru o apropiere de Rusia. Aceste formațiuni sunt grupate în Parlamentul European în alianțe precum Patrioții pentru Europa (PfE) și Europa Națiunilor Suverane (ESN). Cele mai influente partide din această categorie sunt cele din Ungaria, Slovacia și Cehia deoarece au ajuns la guvernare. În țări importante din UE, partide extremiste eurosceptice și cu simpatii sau legături cu Rusia ar putea câștiga alegerile parlamentare. Este vorba despre AfD din Germania și RN din Franța, dar și de FPÖ din Austria. Curente asemănătoare se mai găsesc în România și Bulgaria. Totuși, nu toată extrema dreaptă din Europa sprijină Rusia. Partide precum Fratelli d’Italia (Giorgia Meloni-Italia) și PiS (Polonia) sunt profund conservatoare, dar rămân pro-NATO și anti-Rusia, susținând militar Ucraina. Ce este Clubul Valdai Clubul Valdai este un forum de discuții și un centru de analiză fondat în 2004. Vladimir Putin susține frecvent discursuri importante la acest forum, unde face declarații de politică externă și critică țările occidentale. Altfel spus, Clubul de discuții Valdai este folosit de Kremlin ca instrument de „soft power” pentru a influența elita vestică și a transmite mesaje externe.
Siegfried Mureșan explică ce a înțeles din mesajul lui Nicușor Dan: „Singura soluție certă pentru încheierea crizei este votarea Guvernului pe care l-am propus”

Siegfried Mureșan a explicat, într-o intervenție pe contul său de Facebook, ce a înțeles din mesajul de marți al președintelui Nicușor Dan. Marți, înaintea votului pentru guvernul Mureșan, Nicușor Dan a ținut o scurtă declarație de presă. „E momentul ca această criză să se încheie. Criză politică. E momentul ca partidele să se privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul naţional”, a spus Nicușor Dan. Loading … „Alegerile anticipate nu sunt o soluţie. Dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilităţii şi a neîncrederii cetăţenilor români şi a pieţelor financiare”, a adăugat şeful statului. „Indiferent de ce se va întâmpla, România îşi va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta. Asta e declaraţia pe care am vrut să o fac”, a mai spus preşedintele. Siegfried Mureșan a comentat declarațiile lui Nicușor Dan, într-un mesaj pe Facebook. Fiecare afirmație făcută astăzi de președintele României trebuie înțeleasă, luată în serios și merită un răspuns din partea noastră. „E momentul ca această criză să se încheie.” Răspunsul nostru este „Da”. În acest moment, singura soluție certă pentru încheierea crizei este votarea Guvernului pe care l-am propus. Orice altă variantă ne întoarce la momentul 5 mai, fără garanția că va exista rapid o alternativă. „E momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național.” Așa este. Tocmai de aceea PNL, USR și UDMR și-au asumat împreună responsabilitatea guvernării. Din păcate, PSD pune în continuare interesul de partid înaintea interesului României. PSD a declanșat împreună cu AUR această criză și refuză acum să ajute la rezolvarea ei. „Alegerile anticipate nu sunt o soluție.” Alegerile anticipate nu sunt de dorit, dar nici menținerea României într-o criză politică prelungită de teama anticipatelor, nu oferă stabilitate cetățenilor sau încredere investitorilor care vor să creeze locuri de muncă în România. Dacă desemnările anterioare ar fi fost făcute la timp și ar fi eșuat în Parlament, alegerile anticipate ar fi putut avea loc deja și astăzi am avea un guvern cu mandat de 4 ani. Am pierdut timp prețios. „România își va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta.” Mi-aș dori să fie așa. Dar responsabilitatea față de buget nu poate fi garantată prin declarații. Știm cu toții că populiștii nu vor susține niciodată responsabilitatea fiscal – bugetară. Am văzut guvernul care a risipit bani publici și a dus deficitul la 9%. Se poate întâmpla din nou. A existat consens politic și pentru implementarea PNRR și a programului SAFE, dar am văzut apoi cum PSD s-a opus. Eu pot garanta pentru responsabilitatea Guvernului pe care l-am propus și a celor trei partide care ne susțin. Parlamentul poate pune capăt crizei printr-un vot pentru acest Guvern.”, a scris Siegfried Mureșan.
Miniștrii USR anunță că nu demisionează: Ghinion, suntem și astăzi la muncă

Reprezentanții USR au atacat PSD și au anunțat că informația privind demisia este fals. „Baronii PSD s-au bucurat puțin astăzi: Guvernul își dă demisia, anunțau surse. Ghinion! Miniștrii USR și secretarii de stat sunt și astăzi la muncă. Și, în timp ce PSD ne târăște reformele prin instanțe și încearcă să blocheze în justiție fiecare decizie care le taie din privilegii și sinecuri, noi mergem înainte. Chiar și într-o situație extrem de grea, în care am fost aduși după ce PSD-iștii au părăsit guvernarea fără să aibă nimic de pus în loc”, au transmis reprezentanții USR pe FB. În plus, reprezentanții USR au anunțat că nu intenționează să demisioneze. „Nu noi am cauzat această criză și este necesară o soluție pe termen lung, dar nu se poate opri țara în loc până atunci. Este nevoie și de oameni care să muncească, nu doar de unii care să clevetească. Nu abandonăm România într-un moment greu”, au precizat cei de la USR. Scenariul demisiei PNL-USR Vineri, au circulat mai multe zvonuri privind o iminentă demisie a premierului interimar Ilie Bolojan. Acesta ar fi condiționat demisia de plecarea tuturor miniștrilor PNL și USR. Scopul demisiei ar fi forțarea președintelui României, Nicușor Dan, să facă o nominalizare pentru poziția de premier.
Simona Halep: Călătoria e la fel de importantă ca destinația. Ce i-a răspuns pe loc fiul lui Ion Țiriac

Simona Halep nu duce lipsă de activitate după ce s-a retras din tenis și a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie realizată în cabina unui avion, alături de doi piloți. Imaginea publicată de fostul lider WTA a fost însoțită și de un mesaj, iar internauții, printre care și fiul lui Ion Țiriac, au reacționat imediat în rubrica de comentarii. Simona Halep și-a surprins din nou fanii Așa cum a obișnuit, Simona Halep continuă să își țină fanii la curent cu tot ceea ce i se întâmplă de când a decis să se retragă din tenis. Recent, fostul lider WTA a publicat pe Instagram o fotografie realizată în cabina unui avion, alături de doi piloți. Imaginea distribuită în mediul online a fost însoțită și de un mesaj despre importanța călătoriei, nu doar a destinației. În fotografia distribuită pe rețelele de socializare, Simona Halep apare zâmbitoare, în cabina de pilotaj a unei aeronave, alături de membrii echipajului. Îmbrăcată într-o ținută casual, sportiva le-a mulțumit reprezentanților companiei pentru experiența pe care a trăit-o. „The journey is just as important as the destination (n.r. Călătoria este la fel de importante ca destinația)”, a scris Simona Halep, în descrierea fotografiei. Fiul lui Ion Țiriac a reacționat Fanii au reacționat imediat după ce au văzut postarea făcută de Simona Halep. Printre cei care au lăsat comentarii se numără și Alexandru Țiriac, fiul magnatului Ion Țiriac, care a punctat că sportiva din Constanța este prezentă în multe locuri și implicată în numeroase activități. „Just everywhere all of the time (n.r. pur și simplu peste tot, tot timpul)”, a scris Alexandru Țiriac, în rubrica de comentarii. Postarea făcută de Simona Halep a adunat imediat peste 11.000 de aprecieri și sute de comentarii. Printre cei care au reacționat s-au numărat și alți apropiați ai campioanei, dar și mulți admiratori, care i-au transmis mesaje de susținere și de aprecieri. Această postare a venit în perioada în care Simona Halep este tot mai activă în mediul online. Sportiva obișnuiește să împărtășească cu urmăritorii momente din viața sa după încheierea carierei. După ce s-a retras din sportul profesionist, Simona Halep s-a concentrat pe proiectele personale pe care le are, dar și pe diverse colaborări comerciale. Totodată, ea a rămas una dintre cele mai urmărite personalități din sportul românesc.
Mesajul lui Messi care dă fiori Argentinei. Ce spune căpitanul echipei, înaintea ultimului său Mondial

Căpitanul echipei Argentinei a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, scrie La Razon. În această duminică, pe stadionul MetLife din New Jersey, echipa națională de fotbal masculin a Spaniei va încerca să cucerească titlul mondial pentru a doua oară în istorie. Aceasta va înfrunta Argentina, campioana en-titre, condusă de Leo Messi — într-o finală palpitantă a Cupei Mondiale găzduite de Statele Unite, Mexic și Canada. Căpitanul Argentinei urmează să dispute în această seară ultimul său meci la Cupa Mondială și a transmis un mesaj care a emoționat până la lacrimi întreaga Argentină. Într-o postare plină de emoție pe Instagram, publicată înaintea finalei, fotbalistul a evidențiat echipa sa și realizările acesteia din ultimii ani, afirmând că au scris deja o poveste pe care „nimeni nu o poate șterge”. „Orice s-ar întâmpla, acest grup a scris deja o poveste pe care nu o vom uita niciodată și pe care nimeni nu o poate șterge. HAI, ARGENTINA!”, a scris atacantul în vârstă de 39 de ani, alături de o fotografie cu toți jucătorii, antrenorii și membrii staff-ului tehnic și auxiliar al naționalei Argentinei. Actuala generație de jucători a câștigat Cupa Mondială în 2022 și două titluri Copa América, în 2021 și 2024. Înainte de acestea, Messi nu câștigase niciun titlu cu echipa națională, cu excepția aurului olimpic de la Tokyo 2008. „Cel mai frumos lucru din toți acești ani nu au fost doar titlurile, ci întreaga călătorie: să împart viața de zi cu zi cu acest grup, să concurăm împreună, să depășim obstacolele în momentele dificile și să ne bucurăm de fiecare etapă a drumului”, a scris câștigătorul a opt Baloane de Aur. „Le mulțumesc tuturor colegilor mei, staff-ului tehnic și tuturor celor care lucrează în fiecare zi pentru ca această echipă națională să rămână o familie”, a încheiat el.
Alexandru Rogobete: România nu are nevoie de orgolii. Nu are nevoie de răzbunări, de etichete sau de blocaje

Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății, a transmis pe facebook un mesaj prin care îndeamnă la asumare, responsabilitate, la găsirea de soluții pentru cetățenii țării, „fără orgolii” și „dincolo de calcule politice, dincolo de sondaje și ambiții personale”. Loading … „Sunt momente în istoria unei țări în care nu mai contează cine are ultimul cuvânt. Contează cine are primul gest de responsabilitate. Cred că acesta este unul dintre acele momente. Nu suntem perfecți și mereu e loc de mai bine! Toți greșim. În politică, în administrație, în viață. Dar adevărata măsură a unui lider nu este să pretindă că nu greșește niciodată, ci să aibă maturitatea de a recunoaște când trebuie schimbată direcția și curajul de a construi împreună ceea ce este mai bine pentru oameni. România nu are nevoie de orgolii. Nu are nevoie de răzbunări, de etichete sau de blocaje. Are nevoie de lideri care să se așeze la aceeași masă, să se asculte și să găsească soluții. Oamenii nu ne-au trimis în funcții pentru a demonstra cine este mai puternic, ci pentru a le face viața mai bună”, spune Alexandru Rogobete. Fostul ministru al Sănătății mai transmite că „nu există lideri adevărați fără curajul de a uni. Și nu există viitor pentru România dacă rămânem prizonierii propriilor orgolii”. Totodată, acesta susține că „ oamenii nu vor ține minte cine a câștigat o dispută politică. Vor ține minte cine a avut curajul să pună România pe primul loc”. „Trebuie sǎ privim dincolo de calculele politice. Dincolo de sondaje. Dincolo de ambițiile personale. Să privim spre familiile care își fac griji pentru ziua de mâine, spre antreprenorii care așteaptă predictibilitate, spre tinerii care încă mai speră că își pot construi viitorul aici, acasă. Nu există lideri adevărați fără curajul de a uni. Și nu există viitor pentru România dacă rămânem prizonierii propriilor orgolii. Este timpul să demonstrăm că suntem capabili să construim împreună. Pentru că, la final, oamenii nu vor ține minte cine a câștigat o dispută politică. Vor ține minte cine a avut curajul să pună România pe primul loc”, conchide Alexandru Rogobete.
Rogobete, după ce a participat la Forumul Național PES Activists și Premiile Solidarității: România este mai mare decât orgoliile oricărui politician

Alexandru Rogobete a transmis pe Facebook că a participat la două evenimente importante, respectiv, Forumul Național PES Activists România și la Gala Premiile Solidarității. Acesta spune că a primiv invitație din partea lui Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European. Alexandru Rogobete spune că s-a bucurat să vadă acolo o sală plină de oameni, în principal, tineri, „oameni care nu au renunțat să creadă în comunitate, în solidaritate și în puterea faptelor făcute doar pentru a face bine, fără să aștepte ceva în schimb”. Fostul ministru al Sănătății mai spune că a întâlnit reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai societății civile care au demonstrat, de-a lungul timpului, „că un parteneriat corect, onest și transparent cu autoritățile locale și centrale poate schimba vieți. Fără calcule politice. Fără interese ascunse. Doar pentru oameni”. Cu această ocazie, Alexandru Rogobete a ținut să transmită un mesaj plin de optimism, spunând, în final, că „O să fie bine! Pentru că România este mai mare decât orgoliile oricărui politician”. „Traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere politic și administrativ. Nu se negociază proiecte, nu se negociază principii și nici o viziune pentru viitorul României. Din păcate, se negociază orgoliile unui singur om. Se negociază în spatele ușilor închise, iar cuvântul „reformă” a ajuns să fie folosit mai degrabă ca instrument de propagandă decât ca angajament pentru schimbare. Vedem oameni care evită dialogul direct cu cetățenii, care preferă să se ascundă în spatele postărilor și al algoritmilor bine plǎtiți, construind percepții în loc de rezultate. Vorbesc despre reformă, dar lasă în urmă doar contracte și înțelegeri, nu schimbări reale pentru oameni. Cred că România este mai puternică decât această perioadă. Cred că românii au discernământ și nu vor accepta ca țara să fie blocată de ambiții personale. Și vreau să vă las cu un mesaj simplu, dar sincer, în care cred din tot sufletul: O să fie bine! Pentru că România este mai mare decât orgoliile oricărui politician”, a spus Alexandru Rogobete.
Bolojan: Astăzi ne înclinăm în fața victimelor Mineriadei. Ce spune premierul interimar despre România democratică

„În urmă cu 36 de ani, România a trăit unul dintre cele mai dureroase momente ale începutului său democratic. Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat violență împotriva propriilor cetățeni”, a transmis Bolojan, pe Facebook. Premierul interimar a subliniat că persoane care își exercitau dreptul la liberă exprimare și la protest au fost agresate, umilite, arestate ilegal și reduse la tăcere prin forță, iar evenimentele s-au soldat cu morți, răniți și traume „traume care au rămas deschise până astăzi”. Potrivit lui Bolojan, democrația „democrația nu înseamnă doar alegeri, ci și respect pentru libertatea de exprimare, pentru drepturile fundamentale și pentru demnitatea fiecărui cetățean”. „La 36 de ani de la acele evenimente, avem datoria să păstrăm vie memoria victimelor și să transmitem generațiilor tinere că statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetățeanului, niciodată împotriva lui. Adevărul, justiția și asumarea trecutului înseamnă respect față de cei care au suferit și despre consolidarea unei democrații în care asemenea abuzuri să nu mai fie posibile niciodată”. În finalul mesajului, Bolojan a spus că „astăzi ne înclinăm în fața victimelor Mineriadei. Într-o Românie democratică, violența și represiunea nu pot fi niciodată instrumente ale puterii”.
Nicușor Dan, mesaj de 1 Iunie: Fiecare copil trebuie să fie protejat, ascultat și încurajat să își urmeze visurile

Nicușor Dan, președintele României, a transmis, cu ocazia Zilei Copilului, că această sărbătoare reprezintă mai mult decât un moment de bucurie, fiind un angajament al societății de a crea un mediu în care fiecare copil să fie protejat, respectat și încurajat să își urmeze visurile. Mesajul lui Nicușor Dan, după evenimentele cu copii, de la Cotroceni „Ziua Copilului este mai mult decât o sărbătoare. Este un angajament pe care ni-l asumăm, ca societate, de a construi o Românie în care fiecare copil să fie protejat, ascultat, respectat și încurajat să își urmeze visurile. La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți mereu încrederea de a vă urma pasiunile și bucuria de a descoperi lumea”, a scris Nicușor Dan, luni, pe Facebook. Președintele României a evidențiat și activitățile organizate de 1 Iunie la Palatul Cotroceni, unde sute de copii au participat la ateliere educative, activități creative și sportive, sesiuni de lectură, spectacole de teatru și dezbateri civice. Foto: Facebook / Nicușor Dan „Astăzi, de Ziua Copilului, sărbătorim bucuria, curiozitatea, inocența și speranța pe care copiii le aduc în viețile noastre și în viitorul României. De 1 Iunie, Palatul Cotroceni a fost un spațiu al învățării prin joacă și al întâlnirilor care inspiră. Sute de copii au participat la ateliere educative, activități creative și sportive, sesiuni de lectură, spectacole de teatru și dezbateri civice. Prin entuziasmul și energia lor, copiii au dat viață acestui loc simbolic al democrației și al dialogului. Fie că au desenat, au citit, au urcat pe scenă pentru a transmite mesaje de incluziune și solidaritate, copiii ne-au reamintit cât de important este să investim în educație, în șanse egale și într-un mediu sigur în care fiecare să își poată valorifica potențialul”, a adăugat șeful statului. Palatul Cotroceni și-a deschis porțile de 1 Iunie De Ziua Internațională a Copilului, Palatul Cotroceni și-a deschis porțile pentru sute de copii și familiile lor, transformându-se într-un spațiu dedicat celor mai mici români. Administrația Prezidențială le-a pregătit acetora o serie de activități interactive, de la spectacole de teatru și jocuri de cultură generală, până la sesiuni de lectură, desen și dezbateri organizate atât în grădinile palatului, cât și în interiorul acestuia. Toate sunt găzduite de Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan. (Mai multe detalii AICI) Mirabela Grădinaru la evenimentul de 1 iunie de la Cotroceni. Foto: Gândul AUTORUL RECOMANDĂ: Palatul Cotroceni și-a deschis porțile de 1 Iunie. Mirabela Grădinaru, gazda unei serii de evenimente dedicate celor mici Mesajul lui Ilie Bolojan de 1 Iunie: „Copiii României merită să crească într-o societate care le oferă siguranță”
Concluzia lui Nicușor Dan după vizita la Galați: Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră

Mesajul a fost trimis vineri seara pe Facebook. „M-am întâlnit azi, la Galați, cu persoanele afectate de explozia dronei, cărora le-am transmis compasiune și solidaritate în urma celor întâmplate. Am mulțumit autorităților locale și centrale implicate pentru reacția promptă. Mi-au comunicat măsurile următoare pentru persoanele afectate”, a explicat Nicușor Dan. El a făcut comentarii despre incident. „Evenimentul de la Galați este mai mult decât un incident de securitate. Federația Rusă a comis un act grav, care a pus în pericol viețile cetățenilor români pe pământ românesc. Este o escaladare care nu poate fi acceptată, nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns. Este consecința iresponsabilității cu care Rusia folosește diverse tactici, în total dispreț față de viața civililor. Toate fac parte din arsenalul Moscovei pentru a induce frică, pentru a submina încrederea, pentru a face rău”, a adăugat Nicușor Dan. Concluzia președintelui a fost că Rusia nu va reuși să-i dezbine pe români. „De aceea, vreau ca mesajul meu să fie înțeles foarte clar: indiferent cât de mult încearcă să ne dezbine, indiferent de opiniile noastre diferite pe diverse teme, Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România. Sunt valori pe care societatea noastră și le-a asumat în momente istorice și în jurul cărora suntem uniți”, a precizat președintele. Președintele Nicușor Dan a fost huiduit la Galați în timp ce vizita blocul avariat de o dronă rusească.