Președintele Iranului a transmis o scrisoare poporului american în care face apel la dialog
Mesajul a fost publicat cu doar câteva ore înainte ca președintele american Donald Trump să susțină un discurs despre războiul cu Iranul, prezentat de Casa Albă drept o „actualizare importantă”, conform The New York Times. Pezeshkian nu a anunțat măsuri concrete pentru reducerea tensiunilor, însă tonul scrisorii a fost unul conciliant. „Astăzi, lumea se află la o răscruce. Alegerea dintre confruntare și dialog este atât reală, cât și decisivă; rezultatul acesteia va modela viitorul generațiilor viitoare”, a transmis liderul iranian. Nu este clar dacă mesajul reflectă poziția întregii conduceri de la Teheran. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că afirmația lui Trump potrivit căreia Iranul caută o încetare a focului este „falsă și lipsită de temei”. În scrisoarea publicată în engleză și persană, Pezeshkian a alternat apelul la dialog cu pasaje mai ferme, în care a susținut că Iranul nu a început niciodată un război, dar s-a apărat de fiecare dată când a fost atacat. În același timp, președintele Iranului a făcut o distincție clară între administrația americană și populația SUA. „Poporul iranian nu nutrește niciun sentiment de ostilitate față de alte națiuni, inclusiv față de cetățenii Statelor Unite, ai Europei sau ai țărilor vecine. Chiar și în fața intervențiilor și presiunilor externe repetate de-a lungul istoriei sale, Iranul a făcut întotdeauna o distincție clară între guverne și popoarele pe care acestea le conduc. Acesta este un principiu adânc înrădăcinat în cultura iraniană și în conștiința colectivă, nu o poziție politică de moment”, a transmis Masoud Pezeshkian. El a afirmat în scrisoare că prezentarea Iranului drept o amenințare „nu corespunde nici realității istorice, nici faptelor care pot fi observate în prezent”. În Iran, deciziile majore sunt luate însă de liderul suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care are ultimul cuvânt în probleme precum negocierile cu Washingtonul sau condițiile de încheiere a războiului.
La 17 ani, a primit un mesaj privat de la Novak Djokovic: Nu știu ce să-i răspund

Cel mai titrat jucător de Mare Șlem, sârbul Novak Djokovic, i-a dat un mesaj unui puști de 17 ani, iar acesta a recunoscut că nu a știut ce să răspundă. Moise Kouame s-a calificat în turul 2 la Miami Open după ce l-a învins pe americanul Zachary Svajda cu 5-7, 6-4, 6-4, iar unul dintre cei care l-au felicitat a fost Djokovic. Jucătorul de 17 ani care a rescris istoria tenisului a primit mesaj privat de la Novak Djokovic Născut pe 6 martie 2009, în Franța, Moise Kouame a făcut senzație la ediția din acest an de la Miami Open. Beneficiar al unui wildcard, ca urmare a faptului că se află pe locul 385 ATP, el l-a învins pe americanul Zachary Svajda (96 ATP), venit din calificări, cu 5-7, 6-4, 6-4, în două ore 18 minute. Datorită acestui rezultat, Kouame a devenit cel mai tânăr jucător din ultimii 20 de ani care câștigă un meci la un turneu de categorie ATP Masters 1000. În 2003, la Monte Carlo, spaniolul Rafael Nadal avea 16 ani, 9 luni și 21 de zile când îl învingea pe Karol Kucera în turul 1. Tânărul de 17 ani a stat la o scurtă discuție în studioul Tennis Channel, iar aici a dezvăluit că fostul lider mondial și deținător a 24 de titluri de Mare Șlem i-a trimis un mesaj după ce a aflat de rezultat. „De fapt, am un mic secret. După victorie, Novak mi-a trimis un mesaj. Eram atât de emoționat. Nu știam ce să răspund. Mi-a scris un mesaj de genul: «Meci important azi, felicitări. Sper să ajungi departe în turneu»”, a povestit puștiul, potrivit Sports Keeda. Kouame îl va întâlni în runda a doua la Miami Open, pe Jiri Lehecka, al 21-lea favorit În perioada premergătoare turneului Miami Open din 2026, Novak Djokovic și-a anunțat retragerea de la această competiție. Sârbul a invocat o accidentare la umărul drept și a declarat forfait. Cea mai recentă campanie la un turneu de categorie BNP Paribas Open a jucătorului cu 101 titluri în palmares a fost la Indian Wells, unde a ajuns în optimi, fază a competiției în care a fost învins de britanicul Jack Draper cu 6-4, 4-6, 6-7 (5). Anterior, îi învinsese pe polonezul Kamil Majchrzak cu 4-6, 6-1, 6-2 și ameircanul Aleksandar Aleksandar cu 6-4, 1-6, 6-4. „Am un sentiment amar acum, că pierd un meci ca acesta. Dar sunt mândru de mine pentru că am luptat și am dat totul pe teren. Asta e sigur. Acesta este singurul lucru pe care îl voi considera parte pozitivă, faptul că nu am renunțat și am încercat. Am pierdut în fața unui jucător grozav și a fost un meci cu adevărat echilibrat pe parcursul celor două ore și jumătate, dar sunt puțin dezamăgit”, a recunoscut sârbul. În runda a doua la Miami Open, Kouame îl va întâlni pe Jiri Lehecka (22 ATP), cap de serie numărul 21, exceptat de la primul tur. îl așteaptă pe Moise Kouame în runda a doua a turneului Miami Open din 2026. Cehul are stil de joc incredibil de puternic și agresiv de pe linia de fund, iar forehand este de temut în circuitul ATP.
Jordan Chiles a atins un nivel nebănuit de popularitate şi influență. Rivala Anei Bărbosu, mesaj pentru tinerele din întreaga lume

Jordan Chiles a atins un nivel nebănuit de popularitate și de influență. Acum, rivala Anei Bărbosu a transmis un mesaj pentru tinerele din întreaga lume. Sportiva, care în luna aprilie va împlini vârsta de 25 de ani, a fost desemnată „Femeia de Impact” a lunii martie de către revista InStyle. Jordan Chiles a atins un nivel uriaș de popularitate și încearcă să influențeze, în mod pozitiv, alte femei. Recent, rivala Anei Bărbosu a transmis un mesaj pentru tinerele din întreaga lume, după ce a primit titlul de „Femeia de Impact” a lunii martie din partea revistei InStyle. Sportiva, care în luna aprilie va împlini vârsta de 25 de ani, a ținut să transmită un mesaj de încurajare pentru femei, pe care le-a îndemnat să aibă încredere în puterea pe care o au în momentul în care se susțin una pe alta. „Bucurați-vă de puterea pe care o avem atunci când ne susținem una pe cealaltă”, a transmis Jordan Chiles, prin intermediul InStyle. Jordan Chiles a devenit un adevărat model pentru noua generație Jordan Chiles spune că este obișnuită ca fetele care practică gimnastica să vină la ea și să-i spună că îi plac părul, unghiile sau ținutele ei. La un moment dat, o tânără gimnastă i-a spus că și-a aranjat părul ca ea pentru o competiție, ca să se simtă mai puternică. „Este nevoie de multă încredere și pozitivitate pentru a deveni cine sunt eu, iar faptul că primesc această recunoaștere de la o fetiță înseamnă totul. Le ofer oportunitatea și reprezentarea de care au nevoie pentru a se simți confortabil și încrezătoare în cine sunt”, a mai spus Jordan Chiles, conform sursei menționate anterior. Sportiva a lansat recent, împreună cu organizația CARE, campania „Leveling the Playing Field”, alături de alte sportive cunoscute. Inițiativa scoate în evidență obstacolele cu care se confruntă femeile și fetele la nivel global. „Această inițiativă este despre susținerea femeilor. Trebuie să înțelegem că avem o voce și că putem fi noi înșine, bucurându-ne de puterea pe care o avem atunci când ne susținem reciproc”, a mai transmis sportiva în vârstă de 25 de ani.
Mesajul lui Nicușor Dan de 8 Martie: Nu toate femeile primesc flori astăzi. Admir curajul celor care luptă în tăcere

În mesajul publicat cu ocazia zilei de 8 martie, șeful statului a mulțumit femeilor pentru contribuția lor zilnică, afirmând că societatea uită adesea cât de mult le datorează. „La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor! De Ziua Internațională a Femeii, vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru familiile dumneavoastră și pentru comunitate. Prea des uităm cât de mult vă datorăm, cât de puternice și de curajoase sunteți”, a transmis președintele. În același mesaj, Nicușor Dan a atras atenția că nu toate femeile se bucură de apreciere și sprijin, îndreptându-și gândurile către cele aflate în situații dificile. La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor! De Ziua Internațională a Femeii, vǎ mulțumesc pentru tot ce faceți pentru familiile dumneavoastră și pentru comunitate. Prea des uitǎm cât de mult vǎ datorǎm, cât de puternice și de curajoase sunteți. Din pǎcate însǎ, astǎzi… pic.twitter.com/5zsTy7RrQH — Nicușor Dan (@NicusorDanRO) March 8, 2026 Președintele a menționat în mod special mamele singure, femeile victime ale violenței domestice și pe cele care au reușit să iasă din relații toxice și încearcă să își reconstruiască viața. De asemenea, el a vorbit despre bunicile care trăiesc în singurătate, spunând că acestea merită respect și recunoaștere pentru curajul și demnitatea lor. „Din păcate însă, astăzi nu toate femeile primesc flori și prețuire. Gândurile mele se îndreaptă mai ales către mamele singure, către femeile victime ale violenței domestice, către acelea care au reușit să se desprindă din relații toxice și își continuă viața cu demnitate și determinare, către toate bunicile care trăiesc în singurătate. Vă admir pentru curaj și putere”, a transmis acesta. Totodată, șeful statului a subliniat că România mai are pași importanți de făcut în ceea ce privește respectarea drepturilor femeilor și asigurarea egalității de șanse. Potrivit lui Nicușor Dan, autoritățile trebuie să continue să lucreze pentru a garanta protecția și respectul fiecărei femei, indiferent de situația în care se află. „România mai are multe de făcut pentru a asigura respectul, șansele egale și protecția fiecărei femei. Voi continua să susțin cu fermitate aceste obiective”, a mai transmis președintele.
Simona Halep are o avere de zeci de milioane de euro, dar e o femeie divorțată

Simona Halep (34 de ani) este un exemplu că succesul nu vine la pachet cu fericirea. Fostul lider mondial are o avere de zeci de milioane de euro, construită în cariera sa de sportivă, dar este o femeie divorțată și singură. În ciuda situației sale personale, fostul lider mondial reușește să își găsească echilibrul atât de necesar în viața de zi cu zi, mai ales acum, în contextul conflictului din Orientul Apropiat, în urma atacurilor americano-israeliene asupra Iranului și a represaliilor de la Teheran ce vizează bazele militare americane din țările aflate în zona Golfului Persic. Simona Halep, fost lider WTA, are o avere de zeci de milioane de euro, însă pe plan personal a trecut printr-un divorț, la doar un an de la nuntă. Anul 2022, cel al despărțirii de Toni Iuruc, a coincis cu cea mai dificilă perioadă din cariera sa. Singură, Simona Halep a trecut prin suspendarea de patru ani decisă de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), redusă de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) la numai nouă luni, cu punere în aplicare imediată, în martie 2024. „Învăț să fiu echilibrată, știind că nimeni nu mă va prinde dacă o să cad”, este mesajul distribuit de Simona Halep într-o postare de tip InstaStory. În postarea menționată, care este o animație, se vede cum un personaj face echilibristică în timp ce merge pe o sârmă, o analogie a unui episod cu care fiecare dintre noi ne-am confruntat măcar o dată în viață, într-o formă sau alta. Simona Halep, retrasă din activitatea sportivă în februarie 2025, și-a împărțit timpul între România, unde are afaceri sau participă la evenimentele la care este invitată, și Dubai, capitala Emiratelor Arabe Unite. Simona Halep, invitat de onoare la meciul de retragere Din septembrie 2025, Simona Halep a început colaborarea cu Grupul Sports Festival, unde co-fondator este Patrick Ciorcilă, directorul de turneu de la WTA 250 Transylvania Open, câștigat în acest an de Sorana Cîrstea, prima sportivă din România care și-a adjudecat acest trofeu. În cadrul ediției din această vară a Sports Festival va avea loc meciul de retragere al Simonei Halep, iar fostul său antrenor, australianul Darren Cahill, se va afla printre invitații de onoare la acest eveniment, în care fanii români o pot vedea pe cea mai bună jucătoare din istoria României într-un meci de gală. „Abia aștept să revin în România, la Cluj-Napoca, pentru Sports Festival, pe 13 iunie! O ocazie de a sărbători o campioană extraordinară. Simona este o adevărată mândrie pentru ea însăși, pentru familia ei, și pentru modul în care și-a construit cariera, prin multă muncă. Iar cel mai important este faptul că Simona a făcut totul în felul ei. Campioană de două ori la turnee de Grand Slam, de două ori lider mondial la final de an, și o jucătoare incredibilă care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în top 5 mondial! Vom avea șansa să fim împreună și să celebrăm o carieră cu adevărat extraordinară”, a transmis Cahill într-un video publicat pe contul de Facebook al festivalului.
Nicușor Dan, primul mesaj după moartea lui Khamenei: România este în deplină siguranță

„Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră este în afara oricărui pericol. Instituțiile statului român responsabile de politică externă și securitate monitorizează evoluția situației și iau toate măsurile care se impun în astfel de circumstanțe”, a postat președintele Nicușor Dan. Potrivit șefului statului, prioritarǎ în prezent este siguranța cetățenilor români din zonele de conflict. „Cetățenilor români și turiștilor aflați în zonă le transmit să rămână calmi, să urmeze instrucțiunile și mesajele transmise de către Ministerul de Externe și de autoritățile locale din statele în care se află. La MAE funcționează o celulă de criză care are ca obiectiv identificarea celor mai sigure și rapide variante pentru repatrierea celor care au rămas blocați ca urmare a închiderii spațiului aerian din regiunea Orientului Mijlociu”. „România va continua să acționeze cu responsabilitate, în coordonare cu partenerii noștri, pentru stabilitate și securitate. Respectarea drepturilor și protejarea civililor rămân priorități fundamentale”, arată Dan.
Radu Miruță, mesaj la patru ani de război în Ucraina: Problemele României nu sunt vina victimelor unui război

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis marți un mesaj, când se împlinesc patru ani de la debutul invaziei rusești în Ucraina. Ministrul a subliniat, în mesajul său, solidaritatea arătată de România în primele zile ale conflictului. „Acum 4 ani, lumea s-a schimbat într-o dimineață. Un război în Europa, ceva ce mulți dintre noi credeam imposibil, a început chiar lângă granița noastră. În primele zile, România a fost extraordinară. Ne-am deschis casele. Am ajutat. Am arătat solidaritate. Am fost oameni”, a scris Radu Miruță în postarea sa de pe Facebook. Ministrul susține că în prezent, o parte a discursului public s-a schimbat, fiind marcat de „suspiciune, ceartă și manipulare”. „Azi, acea solidaritate s-a transformat în suspiciune, ceartă și manipulare. Ni se spune că avem drumuri proaste, școli slabe și spitale insuficiente pentru că am ajutat Ucraina. Fals. Avem exact țara pe care am construit-o noi în 36 de ani de democrație. Problemele noastre nu sunt vina victimelor unui război”, a completat Miruță. Acesta a atras atenția asupra efectelor propagandei și ale dezinformării, pe care le consideră factori de divizare în societate. „E trist că propaganda a ajuns să ne dezbine familiile. E trist că minciuna a devenit mai puternică decât realitatea”, a mai transmis el. În mesajul său, Radu Miruță a reiterat gravitatea situației din Ucraina, subliniind că „la doi pași de noi se moare” și că „oameni nevinovați își pierd casele, familiile, viitorul, totul din ambiția unui regim agresiv”. În final, oficialul a susținut că istoria „va ține minte că România, chiar și dezbinată, a ales partea corectă”, subliniind că această alegere „face diferența între un popor mic și unul mare”.
Președintele Nicușor Dan: Ramadanul este un timp al reflecției, compasiunii și dialogului între religii

În mesajul adresat conducerii Cultului musulman și comunității musulmane din România, inclusiv etnicilor turci și tătari, șeful statului a accentuat importanța acestei perioade sacre pentru credincioșii musulmani și a evidențiat contribuția istorică, culturală și spirituală a comunității musulmane la dezvoltarea societății românești. „Această perioadă sacră pentru credincioșii musulmani ne îndeamnă să privim cu respect la moștenirea spirituală, culturală și istorică pe care Comunitatea musulmană din România a dăruit-o țării noastre, contribuind la dialogul interetnic și la buna întâlnire dintre religii și culturi, în spiritul păcii, al ospitalității și al respectului pentru diversitate”, a transmis președintele. Nicușor Dan a arătat că luna Ramadanului reprezintă un prilej de reflecție asupra dimensiunii spirituale a existenței și de manifestare a compasiunii față de semeni, în special față de persoanele vulnerabile și marginalizate. Totodată, el a atras atenția asupra importanței cultivării dialogului între marile tradiții religioase, într-un context internațional marcat de pierderea reperelor morale și de ascensiunea extremismului. „Înțelegem cât este de important să cultivăm un spațiu al întâlnirii între marile tradiții religioase, care ne îndeamnă să ne respectăm reciproc, să ne apropiem unii de ceilalți printr-o mai bună cunoaștere și să ne solidarizăm în împlinirea binelui comun”, a precizat șeful statului. Președintele a exprimat, de asemenea, recunoștința față de contribuția comunității musulmane la parcursul democratic și european al României și și-a reafirmat încrederea că buna conviețuire și prosperitatea vor continua să fie susținute în numele valorilor comune. În finalul mesajului, Nicușor Dan a subliniat că Ramadanul, ca timp sacru al revelației Coranului, amintește de nevoia comună de sens, speranță și reînnoire spirituală, dincolo de diferențele religioase, urând comunității musulmane din România „bucuria unui nou început, în familii și în comunitate”. Mesajul s-a încheiat cu urarea tradițională: „Ramadan Karim!”.
Madonna a văzut ce program a pregătit patinatoarea pe muzica ei şi i-a dat mesaj imediat

Un mesaj video din partea celebrei Madonna a transformat participarea patinatoarei americane Amber Glenn la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina într-un moment viral, intens distribuit pe rețelele sociale. Cu puțin timp înainte de a-și prezenta programul scurt, realizat pe melodia „Like a Prayer” (în traducere „Ca o rugăciune”), Glenn a primit o surpriză neașteptată: un videoclip în care artista îi transmitea un mesaj de încurajare. Anterior, Madonna a urmărit o înregistrare cu evoluția sa pe gheață și s-a declarat impresionată de prestație. Madonna a văzut ce program a pregătit Amber Glenn pe melodia ei şi a reacționat imediat: „Trebuie să-ți spun că am fost uluită!” Madonna i-a transmis un mesaj video patinatoarei Amber Glenn chiar înainte ca sportiva să pășească pe gheață, exprimându-și admirația pentru prestația sa anterioară pe melodia „Like a Prayer” și remarcând determinarea ei ca sportivă. Artista și-a arătat încrederea că Glenn are toate calitățile necesare pentru a câștiga competiția, i-a urat succes înaintea probei și a încurajat-o să lupte pentru medalia de aur. „Tocmai te-am văzut dansând pe melodia mea «Like a Prayer» și trebuie să-ți spun că am fost uluită. Ești o patinatoare incredibilă. Atât de puternică, atât de frumoasă, atât de curajoasă. Nu-mi pot imagina să nu câștigi. Așa că vreau doar să-ți urez mult noroc. Du-te și câștigă aurul”, a spus Madonna. Reacția americancei Amber Glenn a fost una profund emoțională și spontană. Patinatoarea a rămas fără cuvinte pentru câteva secunde, vizibil emoționată de mesajul primit înaintea intrării în concurs. Gesturile și expresia ei au arătat intensitatea încurajării venite din partea uneia dintre cele mai mari figuri ale muzicii pop. Mai apoi, Glenn și-a exprimat recunoștința față de Madonna, evidențiind influența cântăreței în muzică și apreciind susținerea oferită sportivilor care își pun în valoare latura artistică. „Sunt în șoc. Sunt complet în șoc. Chiar tremur. O, Doamne. Mulțumesc, regina mea… ești o figură emblematică, o legendă pentru totdeauna. Îți mulțumesc că susții sportivii în demersurile lor artistice…”, a declarat Amber Glenn.
Trump despre show-ul lui Bad Bunny de la Super Bowl: O ofensă la adresa măreției Americii

Bad Bunny a intrat în istorie ca primul artist latino care a susținut singur show-ul de la pauza Super Bowl-ului. Spectacolul său, cântat integral în spaniolă, a oferit o incursiune în muzica latino, cuprinzând genuri precum reggaeton, salsa și Latin trap. Evenimentul a inclus și apariții-surpriză ale unor nume sonore din industria muzicală și cinematografică, mai arată Euronews. Dincolo de muzică, artistul a transmis un mesaj puternic despre identitate, redefinind conceptul de „America” ca pe un spațiu comun pentru toate națiunile continentului. Finalul spectacolului a fost centrat pe un apel la solidaritate și incluziune, respingând ura. Reacții politice și critici Reacția politică nu a întârziat să apară. Donald Trump a postat rapid pe platforma sa de socializare, calificând show-ul drept „neinspirat” și „de neînțeles pentru public”, considerându-l nepotrivit pentru un eveniment urmărit de milioane de familii. Critica președintelui vine în contextul unor tensiuni mai vechi. De luni de zile, cercurile conservatoare apropiate mișcării MAGA au contestat alegerea lui Bad Bunny ca headliner, invocând pozițiile sale pro-imigrație și criticile publice la adresa agenției ICE. Artistul și-a exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru comunitățile de migranți, condamnând violența și discriminarea. Astfel, spectacolul a fost perceput de unii nu doar ca un act artistic, ci și ca o declarație politică. Deși tabăra conservatoare a promovat un eveniment alternativ cu tentă patriotică, audiența acestuia a fost mult inferioară celui principal. Primele estimări indică faptul că performanța lui Bad Bunny ar putea depăși recordurile de audiență stabilite în anii precedenți. Reacțiile online au fost polarizate, însă majoritatea au fost favorabile artistului. Mulți spectatori au considerat că spectacolul a reflectat mai fidel diversitatea Americii contemporane. Cultura pop – un adevărat câmp de luptă Această situație evidențiază încă o dată modul în care cultura pop a devenit un câmp de luptă ideologic în Statele Unite. Pentru unii, mesajul de unitate a fost unul natural; pentru alții, o provocare directă. Cert este că show-ul de la Super Bowlul din 2026 va rămâne în istorie nu doar ca un moment muzical de succes, ci și ca un episod semnificativ în dezbaterea privind identitatea, imigrația și înțelesul modern al „măreției Americii”.