Care sunt meseriile la mare căutare, în prezent. Tinerii nu mai vor locuri de muncă amenințate de AI
Trăim vremuri în care angajații pot fi înlocuiți de inteligența artificială. Dar, se pare că acum tinerii se îndreaptă către meserii pe care AI nu le-o poate lua, precum cele de instalatori și electricieni. Astfel, meseriile calificate sunt la mare căutare în prezent. Este și cazul studentei de origine ucraineană, Maryna Yaroshenko, care și-a dorit o carieră sigură și rezistentă pe termen lung. Acum, ea se formează ca să devină instalator. „Este o meserie pe care AI-ul nu o va putea prelua”, spune Yaroshenko, potrivit Reuters. Tânăra de 18 ani vede AI ca pe un instrument util, însă nu ca pe ceva care ar putea înlocui munca practică a unui instalator. „Vom lucra cu AI, dar doar un om poate face acele lucruri unice pe care AI nu le poate realiza. Nicio inteligenţă artificială nu poate face inginerie reală, spre exemplu”, explică ea. De asemenea, unii tineri aleg să nu meargă la universitate, ca să evite datorii de mii de lire sterline. Un sondaj realizat în august pe 2.600 de adulţi de Trades Union Congress, cel mai mare sindicat din ţară, indică faptul că jumătate dintre britanici sunt preocupaţi de impactul AI asupra locurilor lor de muncă, cei cu vârste între 25 şi 35 de ani fiind cei mai îngrijoraţi. „Există multă anxietate printre tineri că locurile lor de muncă vor fi automatizate”, spune Bouke Klein Teeselink, lector şi cercetător în AI la King’s College din Londra. Studiul său publicat în luna octombrie indică că reducerile de personal generate de AI afectează disproporţionat poziţiile de început, făcând mai greoi accesul tinerilor pe scara profesională. Autorul recomandă: TOP 15 – Meseriile viitorului. Ce job-uri vor apărea în 2035 și ce salarii vor primi românii pentru ele
Țara europeană în care un instalator poate să câștige un salariu lunar de peste 4.000 de euro

Deși locurile de muncă din domeniile tehnice nu sunt atractive fiindcă presupune muncă fizică și rezistență la stres, sunt foarte bine plătite în zilele noastre. De exemplu, meseria de instalator este esențială și nu poate fi efectuată de roboți pentru mult timp. Salariul unui instalator în țările vest-europene poate asigura un nivel de trai decent. Tot ce trebuie să facă instalatorul este să verifice și să schimbe instalațiile tehnico-sanitare, potrivit CANCAN. Printre țările vest-europene în care instalatorii sunt bine recompensați se numără Spania. Un instalator spaniol în vârstă de 37 ani, Santi Villafruela, care a lucrat de la doar 14 ani, spune că la început câștiga 1.200 de euro. Acum câștigă mult mai mult, astfel că-i rămân 4.000 de euro după ce-și achită taxele de la stat. „Am trecut de la a câștiga 1.200 de euro pe lună la un salariu demn, care îmi permite să trăiesc, să călătoresc și să-mi fac mici plăceri. Este o muncă grea, fizică, și trebuie să-ți asumi toate riscurile și responsabilitățile. Salariul nu compensează întotdeauna munca depusă. Ești mereu pe teren, te lovești, te murdărești, stai ore întregi în poziții incomode. Un bun instalator ar trebui să câștige cel puțin 3.000 de euro pe lună”, a povestit bărbatul pentru platforma NoticiasTrabajo. „Diferența este că acum lucrez pentru mine, decid ce proiecte iau și cât timp îmi dedic familiei. Nu este ușor, dar merită”, a mai spus instalatorul. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: Cât câștigă acest indian, din cele două joburi din România: instalator și livrator: „Vreau să fiu român în câțiva ani”
Prevestirea înfricoșătoare a unui expert în AI: Doar trei meserii practicate de oameni vor mai exista după anul 2045, în țările dezvoltate
Un expert în inteligența artificială a prevestit că aproape toate meseriile din țările dezvoltate vor dispărea. Numai trei vor supraviețui revoluției Inteligenței Artificiale și procesului de automatizare dintre anii 2020 și 2040. Potrivit Business Insider, Adam Dorr, director de cercetare de la RethinkX, a prevestit că roboții și aplicațiile cu inteligența artificială vor înlocui toate sarcinile umane, suportând costuri mai mici și având rezultate mai bune. Omul ar putea avea soarta calului de după apariția automobilului El, împreună cu echipa sa, au analizat peste 1.500 de transformări tehnologice majore și a descoperit că odată ce o tehnologie performează, va domina rapid piața în 15-20 ani. Dacă previziunea sa este corectă, în maxim 20 ani, inteligența artificială va domina economia globală. În mai puțin de o generație, miliarde de oameni ar putea deveni nu doar șomeri, ci și neangajabili pe piața muncii. Ce au făcut mașinile cailor și căruțelor, electricitatea lămpilor de gaz și camerele digitale lui Kodak ar putea să o facă AI oamenilor. „Indiferent ce faceți, în orice sector, în decursul unei generații, mașinile vor putea îndeplini aceeași sarcină la fel de bine, dacă nu chiar mai bine, și pentru o fracțiune din cost. Am mai văzut acest tipar. Dacă pot obține același lucru sau mai bun pentru același cost sau mai mic, schimbarea este o decizie evidentă. Suntem caii, suntem camerele de filmat. Tranziția va fi mai rapidă decât cred majoritatea oamenilor. Am documentat peste 1.500 de transformări tehnologice de-a lungul întregii istorii umane. Prin prisma teoretică pe care am dezvoltat-o, un set consistent de modele apare iar și iar. Odată ce o nouă tehnologie captează doar câteva procente din „cota de piață, aceasta tinde să dobândească o dominație covârșitoare în 15 până la 20 de ani”. Cum ar putea arăta piața muncii în 2045? Expertul crede că doar trei meserii vor supraviețui în viitor: politicienii; antrenorii de sport; lucrătoarele din industria sexului. „Va rămâne o nișă pentru munca umană în anumite domenii. Problema e că nu vor fi îndeajuns pentru a angaja 4 miliarde de oameni.” Adam Dorr crede că lumea se îndreaptă spre două scenarii posibile: inegalitate masivă; „supraabundență”; În cazul primului scenariu, potrivite economistului David Autor de la MIT, lumea s-ar putea îndrepta către o economie de tip „Mad Max”, unde mulți se vor lupta pentru locuri de muncă. În cazul celui de-al doilea scenariu, Adam Dorr crede că societatea va putea satisface nevoile oamenilor fără muncă tradițională, adică, prin Venitul Minim Universal, garantat pentru a satisface nevoile esențiale ale fiecărui om. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Avertismentul înspăimântător al lui Elon Musk: Inteligența artificială este mult mai periculoasă decât bombele nucleare
Meseriile imune la inteligență artificială. Ce trebuie să înveți pentru un job de viitor în 2025, așa scapi de amenințarea AI
Creșterea exponențială a inteligenței artificiale în toate domeniile economiei a creat o dilemă majoră pentru viitorul forței de muncă: cum alegi o carieră sigură, rezistentă la automatizare? Deși nu există meserie complet imună la impactul AI, sunt multe ocupații unde factorul uman rămâne esențial și greu de înlocuit. În 2025 și anii următori, succesul profesional va depinde tot mai mult de capacitatea de a combina abilități pur umane – creativitate, empatie, adaptabilitate – cu înțelegerea tehnologiei. Iar alegerea unui drum profesional bine gândit poate face diferența între a fi afectat sau protejat de revoluția AI. Ce meserii sunt cel mai greu de înlocuit de AI Lista ocupațiilor „future-proof” începe cu acele roluri în care prezența umană autentică este indispensabilă. De exemplu, psihologii și terapeuții, care construiesc conexiuni emoționale profunde, nu pot fi înlocuiți de un chatbot sau un algoritm. Similar, îngrijitorii de copii sau persoane vârstnice aduc o formă de grijă și compasiune imposibil de replicat de mașini. Profesorii, în special cei din educația timpurie, reprezintă un alt exemplu de profesie greu de automatizat. Inspirația, răbdarea și capacitatea de a adapta metodele de predare la nevoile fiecărui copil sunt atuuri pe care AI nu le poate reproduce. Pe partea juridică, profesiile de judecător sau avocat în instanță implică judecăți morale, empatie și interpretare complexă a situațiilor, domenii în care algoritmii nu pot substitui factorul uman. În plus, meseriile tehnice precum instalatori, electricieni sau mecanici auto presupun adaptarea rapidă la probleme reale și condiții imprevizibile, ceea ce face ca AI-ul să nu poată gestiona astfel de sarcini eficient. Cum să îți alegi o carieră sigură pentru viitor Primul pas este să te concentrezi pe meserii centrate pe oameni, acolo unde empatia, comunicarea și flexibilitatea sunt fundamentale. Psiholog, educator, asistent social sau medic sunt domenii care vor rezista mai bine în fața automatizării. În al doilea rând, mizează pe creativitate autentică și gândire critică. Profesii precum designer UX/UI, strateg de brand sau arhitect implică procese creative și decizii complexe, greu de replicat de către o mașină. De asemenea, combină abilități tehnice cu cele umane. Un inginer biomedical sau un manager de produs care înțelege atât tehnologia, cât și nevoile utilizatorilor va fi mereu valoros într-o lume dominată de AI. Un alt aspect important este alegerea domeniilor care necesită reacții rapide și decizii în timp real, cum ar fi medicina de urgență, pompierii sau tehnicienii de teren. AI se descurcă greu în medii imprevizibile și nestructurate. Nu în ultimul rând, construiește o carieră axată pe leadership, inovație și abilitatea de a coordona echipe. Inspirația, asumarea riscurilor și viziunea pe termen lung sunt atribute exclusiv umane și greu de copiat de către orice tehnologie. Ce joburi sunt cele mai expuse riscului de a fi înlocuite Din păcate, anumite meserii vor fi afectate mult mai repede de AI. Operatorii de call center, contabilii de bază sau casierii sunt printre primii vizați de automatizare. De asemenea, analiștii de date fără valoare adăugată strategică sau șoferii din transporturile comerciale pe termen lung vor resimți din plin schimbările. Dacă lucrezi într-un astfel de domeniu, nu trebuie să intri în panică, dar este recomandat să începi să investești în abilități pe care AI le poate suplimenta, dar nu înlocui complet: creativitate, leadership, inteligență emoțională și gândire critică. În 2025 și anii ce vor urma, supraviețuirea profesională nu va depinde doar de competențele tehnice, ci mai ales de capacitatea ta de a învăța continuu și de a colabora eficient cu tehnologia.