Oferta exclusivistă care aruncă în aer piața imobiliară: cumperi un penthouse și primești o mașină de 3 milioane de dolari
Se schimbă jucătorii de pe piața imobiliară, sector care devine din ce în ce mai dinamic. Producătorul italian de supermașini Pagani a intrat în această industrie, devenind cel mai recent brand auto care își pune semnătura pe o clădire rezidențială exclusivistă din Miami. Noul proiect al lor este un imobil de 28 de etaje situat în North Bay Village. Dar manevra prin care cei de la Pagani le-au dat „șah mat” rivalilor e alta: producătorul italian de autoturisme de lux oferă un bonus spectaculos pentru cine cumpără unul dintre cele două penthouse-uri disponibile: un model Utopia Roadster, ediție specială „Miami”, în valoare de 3 milioane de dolari! Cât costă un penthouse în Turnul „Pagani” Acest model de Pagani nu poate fi cumpărat prin intermediul dealerilor oficiali, fiind executat doar pe comandă. Blocul turn ridicat de cei de la Pagani are două penthouse-uri, care ocupă ultimele etaje ale clădirii și sunt dispuse pe două niveluri. Prețurile lor pornesc de la 28,5 milioane dolari și ajung până la 30 de milioane. Cel mai mare penthouse se întinde pe 1.133 metri pătrați, are cinci dormitoare, șase băi și 464 metri pătrați de terasă, zonă perfectă pentru a admira priveliștile spectaculoase asupra Golfului Biscayne. Cealaltă reședință de lux are „doar” 994 metri pătrați, include patru dormitoare și cinci băi. Fiecare penthouse a fost special conceput pentru a impresiona prin eleganță și rafinament – spații înalte, de aproximativ patru metri, lifturi private și terase panoramice, totul pentru a etala un stil de viață exclusivist. Pardoselile sunt din stejar deschis, așezate în model chevron, cu inserții metalice. Piesa centrală a spațiului este o scară spiralată sculpturală, realizată din travertin, stejar și metal alb lăcuit. Bucătăriile model Schiffini Magistretti sunt complet echipate cu electrocasnice de top marca Gaggenau și au fost produse exclusiv pentru aceste două penthouse-uri. Proprietarii pot alege între două combinații de design: marmură Carrara – aluminiu Argento Veneziano și stejar sau marmură Portoro – aluminiu Nero Lipari și stejar. În fiecare bucătărie a fost amplasat un impresionant perete pentru vinuri, cu o capacitate de 365 de sticle, totul realizat special pentru proiectul celor de la Pagani, scrie Profile Miami. Și băile continuă aceeași estetică rafinată. Aici regăsim finisaje Pagani 1000 în travertin mat, baterii Gessi Cesello și dușuri cu jeturi laterale. Cine a realizat designul interior Designul interior poartă amprenta lui Horacio Pagani și a echipei Pagani Arte, care au conceput materiale și finisaje unice, disponibile exclusiv în aceste două apartamente. Clădirea Pagani Residences va fi gata în 2027. Având sediul în Modena, Italia, compania Pagani este recunoscută la nivel mondial pentru automobilele sale cu design sculptural și care oferă o mare atenție detaliilor. Tocmai această filozofie se regăsește acum în pătrunderea spectaculoasă a celor de la Pagani pe piața imobiliară. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cât costă un penthouse de 83 mp în Iași. Apartamentul are dotări standard și este situat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri Cu cât se vând două camere sub pământ. Prețul unui apartament de 93 de metri pătrați, într-un subsol din Milano
S-a lăsat de sport şi acum e as în vânzări imobiliare. Cere 75.000.000 de dolari pe un conac din Miami
Alex Guerrero (38 de ani), fost star în Major League Baseball (MLB), s-a lăsat de sport și a intrat puternic în zona imobiliarelor, pe parte de vânzări. Pe scurt, cubanezul construiește proprietăți de lux în Florida, Statele Unite ale Americii, iar recent a scos la vânzare un conac din Miami. Suma? Nu mai puțin de 75.000.000 de dolari! Fostul jucător profesionist baseball Alex Guerrero a devenit specialist în vânzări imobiliare! Alexander Guerrero Perez, fost jucător profesionist de baseball, născut în Las Tunas, Cuba, a reprezentat de-a lungul carierei formații precum Los Angeles Dodgers, Chunichi Dragons și Yomiuri Giants, ultimele două fiind din Japonia. De altfel, în anul 2017, Guerrero a prins și echipa All-Star a ligii japoneze, Nippon Professional Baseball (NPB). După ce s-a lăsat de sport, Alexander Guerrero a început să muncească în cadrul unei afaceri din zona imobiliarelor și potrivit celor mai recente informații din presa americană, cubanezul are parte de un succes imens. Precis, după cum anunță jurnaliștii de la NyPost.com, Guerrero „construiește proprietăți de lux în Miami”, după care tot el se ocupă de vânzare. Iar ultima bijuterie pe care a listat-o pe site-urile dedicate anunțurilor, este o vilă uriașă, care doar în garaj poate ține parcate 18 mașini. Așa cum am precizat deja, proprietatea este în Miami, Florida, iar prețul pentru care a fost listată este de 75.000.000 de dolari! Alte detalii despre conacul pe care fostul jucător de baseball încearcă să îl vândă Conform sursei citate, doar conacul de pe proprietatea din Miami are o suprafață de 10.250 de metri pătrați. Iar în vecinătatea locului pe care se află casa există o zonă riverană de puțin peste 100 de metri. Suficient spațiu pentru andocarea unui iaht de 90 de metri lungime”, evidențiază jurnaliștii americani. Aceștia susțin că respectivul conac rivalizează la capitolul frumusețe și beneficii cu proprietățile deținute în zonă de staruri precum David și Victoria Beckham, Cindy Crawford și Karlie Kloss. În ceea ce îi privește pe soții Beckham, aceștia dețin în zona respectivă din Miami o vilă cu 9 dormitoare, care are un preț estimat de 72.240.000 dolari. Achiziția familiei Beckham este în prezent și cea mai mare tranzacție care a implicat o casă de pe strada cu pricina. Iar investiția a fost făcută în octombrie 2024. Însă, dacă Alexander Guerrero Perez va finaliza vânzarea de 75.000.000 de dolari, atunci se va stabili un nou record în zonă. Mai jos alte facilități de care se vor putea bucura viitorii proprietari: trei bucătării bucătărie în aer liber sală de mese concepută pentru grupuri mari șapte dormitoare living de 145 de metri pătrați, cu grădină privată, jacuzzi și balcon cu vedere la Golful Biscayne piscină exterioară garaj climatizat potrivit pentru 18 mașini Revenind la Alexander Guerrero Perez, fostul jucător de baseball a mai vândut, în 2023, o proprietate importantă. Este vorba despre o vilă din Palm Island, pe care a cedat-o în schimbul a 17.000.000 de dolari. Tot în acel an, el a investit 13.600.000 de dolari pentru a cumpăra terenul pe care a construit conacul de 75.000.000 de dolari.
Simona Halep, model pentru filipineza care a șocat la Miami. M-a inspirat

Simona Halep, retrasă din tenis la începutul lunii februarie, e un adevărat model pentru o tânără jucătoare din Filipine. Sportiva în vârstă de 19 ani a oferit mai multe detalii și a dezvăluit ce impact a avut românca asupra sa. Simona Halep, model pentru filipineza care a șocat la Miami. „M-a inspirat” Alexandra Eala a făcut senzație la Miami. Tânăra jucătoare de tenis din Filipine a câștigat cu Iga Swiatek, locul 2 mondial, scor 6-2, 7-5, în sferturile de finală WTA 1000. Sportiva în vârstă de 19 ani le-a învins pe Volynets, Ostapenko, Keys și Paula Badosa (prin forfait). În semifinale, Alexandra Eala va juca cu Jessica Pegula. Jucătoarea filipineză a vorbit despre sursele sale de inspirație din copilărie și a dezvăluit că Maria Sharapova era favorita sa. „Când eram mică, favorita mea absolută era Maria Sharapova. Îmi plăcea energia ei și, desigur, stilul și modul în care se purta, atât de tânără. Ea a fost persoana pe care am admirat-o cu adevărat”, a spus Eala într-un interviu acordat la Miami. Alexandra Eala și-a exprimat aprecierea față de Simona Halep, Li Na și Ashleigh Barty: „Apoi, mai târziu, am început să apreciez jucătoare precum Simona Halep, Li Na și Ashleigh Barty. Am fost inspirată de multe jucătoare de tenis”. Cum a reacționat filipineza după victoria cu Swiatek Alexandra Eala, locul 140 mondial, a eliminat-o pe Iga Swiatek, scor 6-2, 7-5, și a recunoscut că este extrem de fericită. „Sunt complet uluită acum, sunt în al nouălea cer. Este ireal. Simt că sunt exact aceeași persoană ca în acea fotografie. Dar, desigur, circumstanțele s-au schimbat! Sunt atât de fericită și atât de binecuvântată să pot concura cu o asemenea jucătoare pe această scenă. Antrenorul meu mi-a spus să alerg, să mă duc după fiecare minge, să profit de toate oportunitățile pe care le pot avea, pentru că o campioană de cinci ori la Slam nu îți va oferi victoria”, a transmis sportiva din Filipine. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult