Planul Roșu activat după un accident la Câmpulung

planul-rosu-activat-dupa-un-accident-la-campulung

Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață în județul Argeș, în localitatea Câmpulung.  Autoritățile au activat planul roșu de intervenție după ce un microbuz cu 16 persoane a intrat în coliziune cu un copac. Din primele date, în microbuz se aflau 16 persoane, dintre care două sunt încarcerate. Potrivit primelor informații,  accidentul s-a produs după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac, în afara părții carosabile. ISU Argeș a anunțat că zece persoane au nevoie de îngrijiri medicale. La sosirea pompierilor, două dintre acestea erau încarcerate. Acestea au fost extrase din vehicul și predate echipajelor medicale. Una dintre victime este inconștientă și i se aplică manevre de resuscitare. Până la acest moment, în urma evaluării medicale, trei victime sunt transportate la spital – doi adulți și un copil. Desfășurare de forțe la fața locului La fața locului intervin o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). De asemenea, către locul evenimentului a fost alocat și un elicopter SMURD. Dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) și un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Brașov, precum și cu două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, dintre care una încadrată cu medic. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung sunt la fața locului pentru sprijinirea intervenției echipajelor medicale și pentru cercetări.

Președinte PSD Alba: Microbuz școlar la preț de Lamborghini! CJ să explice cum s-a derulat licitația

presedinte-psd-alba:-microbuz-scolar-la-pret-de-lamborghini!-cj-sa-explice-cum-s-a-derulat-licitatia

„Microbuzul școlar la preț de Lamborghini – Consiliul Județean Alba trebuie să explice cetățenilor cum s-a derulat licitația în urma căreia a cumpărat microbuze școlare la un sfert de milion de euro bucata. În numele grupului consilierilor județeni social-democrați, am solicitat, astăzi (joi – n.r.), domnului Ion Dumitrel să prezinte în următoarea ședință a Consiliului Județean Alba un raport informativ detaliat privind achiziția microbuzelor electrice pentru transportul elevilor”, spune Mureșan, pe Facebook. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la achiziția de microbuze electrice la un preț supraevaluat, fapt ce a stârnit suspiciuni privind posibile fapte de corupție și a adus prejudicii de imagine Consiliului Județean Alba, PSD Alba consideră că este nevoie de o informare completă și detaliată cu privire la acest subiect. „Am solicitat să fie făcute publice toate informațiile privind modul în care s-a derulata achiziția și să se justifice prețul de peste 250.000 de euro/ microbuz, având în vedere că în alte județe același microbuz s-a cumpărat cu prețuri mai mici cu 80.000 de euro”, mai spune Mureșan. Corneliu Mureșan mai spune că i-a solicitat președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, să se aplece cu seriozitate asupra problemei sesizate și, în cazul în care consideră că există suspiciunile unor fapte ilegale, să se adreseze organelor abilitate pentru apărarea interesului Consiliului Județean Alba și al cetățenilor din județul Alba.