În plină criză de memorii, Micron a ajuns să egaleze veniturile AMD și Intel, luate împreună

in-plina-criza-de-memorii,-micron-a-ajuns-sa-egaleze-veniturile-amd-si-intel,-luate-impreuna

Conform zicalei  „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”, criza declanșată de scumpirea soluțiilor de memorii RAM și stocare Flash aduce profituri record pentru Micron, Samsung, SK hynix și alți furnizori din industrie, care își rezervă în avans și pe sume exorbitante întreaga capacitate de producție, semnând contracte exclusive cu furnizorii din industria centrelor de procesare cloud. De la începutul lunii decembrie 2025 până la finalul lunii februarie 2026, Micron a generat venituri de aproximativ 23,9 miliarde de dolari americani. În doar trei luni, veniturile companiei au crescut cu 75% față de aceeași perioadă a anului precedent și cu 196% față de aceeași perioadă a anului trecut, producătorul de memorii reușind să egaleze veniturile AMD și Intel, luate la un loc. În ce privește profitul net, creșterea raportată este chiar mai mare, ajungând la 13,8 miliarde de dolari, deoarece Micron a crescut doar prețurile, nu și producția care oricum este ajunsă la limita capacităților disponibile. Spre comparație, cu doar un an înainte Micron raporta un profit net de 1,6 miliarde de dolari. Marja brută a crescut de la 56% la 74% în această perioadă, iar marja operațională de la 45 la 68%. Micron consideră acest lucru un record. Cine plătește, de fapt, pentru boom-ul din industria de semiconductoare? Chiar în timp ce Micron înregistrează cea mai mare creștere a veniturilor la nivelul industriei producătoare de soluții NAND flash (stocare SSD) și al DRAM (RAM). Situația pentru integratorii de PC-uri desktop, notebook-uri, smartphone-uri și alte dispozitive client arată mai degrabă sumbru. Da, pentru Micron veniturile au crescut de la 2,2 miliarde la 7,7 miliarde de dolari. Marja operațională a explodat de la 1% la 76%. Însă cel mai profitabil segment de piață pentru Micron împinge aproape de faliment integratorii de PC-uri, producătorii de electronice de larg consum și chiar industria auto, toate aceste industrii fiind nevoite să transfere consumatorilor de rând creșterile speculative de prețuri alimentate de cererea venituri din industria centrelor de procesare pentru inteligența artificială. Divizia de soluții DRAM rămâne afacerea principală a Micron, generând 18,8 miliarde de dolari, sau 79% din venituri. Completând oferta companiei, divizia de memorii flash NAND pentru SSD-uri a genenerat 5 miliarde de dolari americani, sau 21% din venituri. Chiar dacă sunt produse la capacitate maximă în fabricile Micron, cât și în fabricile altor producător de semiconductoare, ambele tipuri de memorie vor rămâne foarte dificil de procurat în viitorul apropiat și chiar pe termen ceva mai lung. Și pentru că business-ul merge atât de bine, Micron nu se așteaptă la nicio relaxare în anul calendaristic 2026, dar și în anii ce vor urma. Iar situația pare cu atât sumbră în cazul SSD-urilor: „În prezent, constatăm că cererea de memorie NAND va depăși semnificativ oferta noastră disponibilă în viitorul previzibil.” Acordurile pe termen lung semnate cu clienți din industria serviciilor Cloud și AI vin să arate că industria nu se așteaptă ca bula inteligenței artificiale să se spargă, prea curând. Drept dovadă, Micron a semnat primul său „acord strategic cu clienții”, pe o perioadă de cinci ani. Spre deosebire de acordurile-cadru pe termen lung anterioare, se spune că acesta include „angajamente specifice”, care probabil lasă complet pe dinafară clienții tradiționali.

Samsung, pe cale să vândă în avans întreaga producție de memorii planificată pentru anul 2027

samsung,-pe-cale-sa-vanda-in-avans-intreaga-productie-de-memorii-planificata-pentru-anul-2027

În timp ce CEO-ul SK Hynix prezice că actuala criză de memorii va dura până cel puțin în anul 2030, Samsung pune paie pe foc acceptând în avans comenzi care rezervă întreaga capacitate de producție în fabricile de memorii, tocmai până la finalul anului 2027. Altfel spus, după Micron acum putem trece și Samsung pe lista furnizorilor de memorii inaccesibili pentru consumatorii retail. Cine se gândea că poate mai sunt șanse în perioada următoare pentru o răcorire a prețurilor la soluții de stocare și memorii RAM se înșeală amarnic. Într-un moment în care stocul de soluții DRAM este la minime istorice, CEO-ul SK Hynix declară că oferta de waffere pentru fabricarea cipurilor de memorie este cu cel puțin 20% în urma cererii existentă acum la nivelul industriei, iar deficitul global de cipuri de memorie va persista probabil încă patru, până la cinci ani. Amplificând problema, producători de memorii precum Micron, Samsung și alții preferă să rezerve în avans întreaga capacitate de producție pentru clienții din industria centrelor de procesare Cloud, dispuși să plătească sume exorbitante pentru a-și securiza proviziile necesare de cipuri. Iar cu o cerere atât de mare pentru aprovizionarea centrelor de procesare din domeniul inteligenței artificiale rămâne puțin loc, spre deloc, pentru nevoile celorlalte industrii, antrenând scumpiri în lanț și chiar falimente. Chiar dacă giganți precum Apple și Samsung nu rămân fără cipuri pentru fabricarea de telefoane mobile tablete, PC-uri și laptopuri, creșterile de costuri ajung în mod inevitabil să fie transferate consumatorilor. Iar în toată această penurie de memorii, pentru Samsung, SK Hynix și alți jucători din industria semiconductoarelor afacerile merg incredibil de mine, marii furnizori rezervând în avans și la suprapreț întreaga capacitate de producție disponibilă. Deoarece cererea este mare, iar oferta este mică, că așa e în „criză”. Iar memoriile RAM și cip-urile de stocare Flash nu sunt singurele componente de PC pe care producătorii nu reușesc să le aibă pe stoc. Western Digital a raportat în februarie că a vândut deja întregul stoc de hard-disk-uri pentru 2026. Chey Tae-won, CEO-ul SK Hynix, a declarat că principalii producători de memorii își extind capacitatea, dar este puțin probabil să satisfacă pe deplin cererea până în jurul anului 2030, deoarece producerea unor wafere suplimentare (discurile de siliciu pe care sunt gravate microprocesoarele) presupune un proces complicat de instalare și punere în funcțiune a unor echipamente extrem de costisitoare, trecând patru-cinci ani până la darea efectivă în folosință. Chey a mai avertizat și că tendința de concentrare excesivă pe soluțiile de memorie cu lățime de bandă mare (HBM) ar putea duce la penurii de soluții DRAM convenționale, afectând smartphone-urile și PC-urile. SK Hynix, Samsung și Micron și-au mutat producția în ultimii ani către HBM pentru acceleratoarele de inteligență artificială, iar deficitul rezultat în producția de DRAM convenționale a dus la creșteri abrupte ale prețurilor la electronicele de larg consum.

Chiar dacă a anunțat oprirea producției pentru clienții retail, Micron a lansat un nou SSD pentru consumatori

chiar-daca-a-anuntat-oprirea-productiei-pentru-clientii-retail,-micron-a-lansat-un-nou-ssd-pentru-consumatori

La doar trei săptămâni după ce a stârnit valuri de furie, informând despre abandonarea brandului Crucial de SSD-uri pentru consumatori și direcționarea producției de memorii exclusiv spre clienții mai bogați din industria centrelor de procesare cloud, Micron lansează un nou SSD PCIe Gen5 pentru consumatori. Înainte de a ne entuziasma foarte tare, trebuie spus că Micron 3610 este un SSD mai degrabă modest, echipat cu chip-uri QLC mai puțin dezirabile pentru clienții aflați în căutarea de soluții de înaltă performanță pentru echiparea centrelor de date. Micron susține că vitezele de citire secvențială ”de până la 11.000 MB/s în mod constant” se îmbunătățesc cu 57%, iar cele de scriere secvențială cresc cu 45% în comparație cu unitățile QLC Gen4. Chiar dacă vitezele promise la citire secvențială sunt la un nivel foarte competitiv, călcâiul lui ahile este reprezentat de anduranța oferită de cipurile Micron G9 QLC NAND în scenarii de utilizare intensivă.  Acestea fiind spuse, anduranța modelului 3610 crește odată cu capacitatea instalată, modelele de 1 TB, 2 TB și 4 TB având o un rating evaluat la 400 TBW, 800 TBW și, respectiv, 1.600 TBW. Similar, performanța de citire și scriere aleatorie a dispozitivului crește odată cu capacitatea, ajungând la 850 KIOPS de citire și 1.500 KIOPS de scriere la 1 TB și până la 1.500 KIOPS de citire și 1.600 KIOPS de scriere la capacități mai mari. foto Crucial „SSD-ul 3610 combină tehnologia PCIe Gen 5 de ultimă generație, cea mai avansată memorie NAND G9 QLC de la Micron și un design elegant, cu o singură față, pentru a oferi performanță, capacitate și eficiență energetică premium”, a declarat Mark Montierth, vicepreședinte senior și director general al unității de afaceri Mobile and Client de la Micron. „Modelul 3610 va permite crearea de dispozitive ultra-subțiri care să răspundă cerințelor tot mai mari ale inteligenței artificiale integrate, streaming-ului captivant și sarcinilor de lucru cu performanță ridicată.” Cu nume complet Micron 3610 PCIe Gen5 NVMe SSD, acesta nu este un produs din bine cunoscuta serie Crucial, dar este adresat clienților OEM, cum ar fi integratori de PC-uri și laptopuri. Altfel spus, nu sunt șanse prea mari să-l vedem în ofertele magazinelor retail, Micron 3610 reprezentând mai degrabă răspunsul oferit cu dedicație pentru producătorii OEM care acuză blocarea de facto a activității prin deciziile recente luate de marii furnizori de memorii.

În plină criză de memorii, un mare producător de SSD-uri anunță oprirea producției pentru clienții retail

in-plina-criza-de-memorii,-un-mare-producator-de-ssd-uri-anunta-oprirea-productiei-pentru-clientii-retail

Crucial, celebrul brand pentru soluții de stocare adresat consumatorilor din piața retail, „cultivat” de gigantul Micron timp de aproape 30 de ani, va dispărea începând de anul viitor. Fără a încerca în vreun fel să îndulcească vestea, Micron anunță că renunță la brandul Crucial pentru a se concentra pe aprovizionarea cu soluții de stocare și cipuri RAM a pieței de inteligență artificială, lăsând producătorii de PC-uri și consumatorii din segmentul gaming fără una dintre cele mai apreciate opțiuni de upgrade. Seria de SSD-uri Crucial T700 și alternativele portabile Crucial X10, nenumărate opțiuni pentru upgrade-ul memoriei RAM, accesorii Flash Drive și carduri de memorie până acum apreciate pentru nivelul de calitate oferit, vor dispărea de pe piață. Ademeniți de potențialul unei piețe mult mai profitabile, Micron iese cu totul din segmentul de consum și își mută business ul către clienții din domeniul centrelor de date și mediul de afaceri: „Creșterea bazată pe inteligență artificială în centrele de date a dus la o creștere bruscă a cererii de memorie și stocare. Micron a luat dificila decizie de a se retrage din afacerea cu clienții de larg consum Crucial pentru a îmbunătăți oferta și asistența pentru clienții noștri strategici mai mari din segmentele cu creștere mai rapidă.” Chiar dacă are toate semnalmentele unei bule speculative, cererea crescută și oferta limitată determină creșterea vertiginosă a prețurilor modulelor RAM, exit-ul unor producători cu greutate precum Micron Contribuind doar la accelerarea creșterilor de prețuri prefigurate. Micron a ales opțiunea de a-și transfera întreaga capacitate de producție către clienții din mediul enterprise, urmărind maximizarea profiturilor pe termen scurt, fie și prin ignorarea unei categorii de consumatori a căror încredere ar putea fi cu greu recâștigată mai târziu. Industria inteligenței artificiale generative este reprezentată de un grup restrâns de companii, dar cu amprentă uriașă în spațiul economic global, a căror activitate se bazează pe un model de business mai degrabă vizionar, concentrând investiții uriașe în dezvoltarea unei infrastructuri și tehnologii a căror viabilitate comercială încă nu este demonstrată pe deplin. Și în mod alarmant, nici consumatorii de rând și nici clienții din mediul business nu se arată pe deplin convinși de promisiunea unui viitor în care poți face aproape totul cu ajutorul AI. Dar cu toate acestea, companii mari precum Micron se aruncă cu capul înainte în bula industriei inteligenței artificiale, abandonând pur și simplu modele de business care le-au adus prosperitatea pe termen lung. Cert este că soluțiile de stocare Crucial au oferit competiție sănătoasă la adresa unor branduri mai puțin reputabile, precum SanDisk, dar și Samsung și a altor producători de memorie flash. Din păcate, restrângerea competiției duce aproape de fiecare dată la creșteri de prețuri. Sau în cazul de față, la accelerarea creșterilor de prețuri deja prognozate. Între timp, o parte dintre cei aproximativ 53.000 de angajați Micron sunt pe cale să rămână fără loc de muncă, chiar dacă oficialii Micron dau asigurări că va depune eforturi pentru „redistribuirea angajaților” către ramurile companiei rămase în activitate.