De când n-a mai jucat fotbal fostul fotbalist de la FCSB, care a revenit după 2 ani în Superliga

Marco Dulca (26 ani), fost internațional de tineret și participant cu naționala României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, s-a întors în Superligă după doi ani, în care a evoluat la Celje, în Slovenia. Născut în Coreea de Sud, acolo unde evolua tatăl său, fostul internațional Cristian Dulca, Marco a început fotbalul la Universitatea Cluj, dar a plecat, la o vârstă fragedă, în Marea Britanie, la academia lui Swansea City. A ajuns până la nivelul Premier League 2, competiție rezervată echipelor U23, înainte să se întoarcă în România, în 2019, la Farul Constanța. Ulterior, a mai jucat pentru Chindia Târgoviște și FCSB. Marco Dulca are în palmares titlul de campion al Sloveniei (2024) și Cupa Sloveniei (2025), făcând parte și din generația care a dus România până în „careul de ași” al Campionatului European U21, la turneul final din 2019. Patrolul l-a adus pe Marco Dulca, fotbalistul care nu a mai jucat de 5 luni Fotbalistul, care a avut o relație tumultoasă cu jucătoarea tenis Mihaela Buzărnescu, a încercat să obțină un nou angajament în străinătate, dar ofertele din zona arabă nu au fost pe placul său, drept pentru care a preferat să semneze cu Petrolul. El este familiarizat cu stadionul Ilie Oană, deoarece a jucat acolo pentru Chindia, care își disputa meciurile de acasă la Ploiești. Principala problemă a lui Dulca în acest moment este faptul că nu a mai jucat de cinci luni. Ultima lui apariție datează de pe 10 mai 2025, iar în acest an a prins doar 11 partide pentru fosta lui echipă, fiind titular numai de patru ori. Marco Dulca este a 13-a achiziție a Petrolului din acest sezon. La Ploiești au mai ajuns Oscar Coreia (elvețian – Etoille Carouge), Krell (austriac -Slobozia), Guilherme (portughez -Poli Iași), Sălceanu (român -Farul), Doukansy (francez -Nîmes), Prce (croat – Kazahstan), Dongmo (camerunez – Vardar Skopje), Rafinha (spaniol – Inter D’Escaldes), Doumtsios (grec – Den Haag), Chică Roșă (român – FC Botoșani), Jeroeme Onguene (camerunez) și Moutir Chadija (belgian) – ultimii doi fără echipă în 2025. Onguene, Moutir și Rafinha nu au apucat să debuteze la prima echipă. Ei au jucat doar la Petrolul II, unde Rafinha a marcat trei goluri.
Mihaela Buzărnescu, umilința carierei! A pierdut 0-6, 0-6 în fața unei chinezoaice de pe locul 260 WTA
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a suferit umilința carierei, fiind învins că un incredibil 0-6, 0-6 de sportiva aflată pe locul 260 în lume. Revenită după aproape doi ani în circuitul WTA, pauza fiind cauzată de o accidentare gravă, Miki Buzărnescu este în căutarea formei care a consacrat-o. Mihaela Buzărnescu nu a câștigat niciun game în fața celei de-a 260-a jucătoare a lumii Născută pe 4 mai 1988, Mihaela Buzărnescu este pe final de carieră. Revenită în circuit după aproape doi ani de absență, ea a câștigat un singur meci în 2025, în primul tur al calificărilor de la Praga. Le-a pierdut pe celelalte 6, iar la Montreal a suferit umilința carierei. Adversară în prima fază preliminară i-a fost chinezoaica Hanyu Guo, aflată pe locul 260 în lume, cu un incredibil 6-0, 6-0. Meciul a durat 52 de minute, iar jucătoarea română și-a trecut în cont doar 17 puncte. Pe tabloul principal de simplu de la Montreal au fost acceptate direct trei jucătoare din România. Este vorba despre Jaqueline Cristian (49 WTA), care de la ora 18:00 a României o întâlnește pe sportiva canadienă Marina Stakusic (142 WTA), Gabriela Ruse (56 WTA), care o va întâlni pe buan ei prietenă Emma Răducanu (46 WTA) și Sorana Cîrstea (137 WTA), adversară urmând să-I fie neo-zeelandeza Lulu Sun (95 WTA). Mihaela Buzărnescu s-a impus de-a lungul carierei dde 16 ori cu scorul 6-0, 6-0 De-a lungul timpului, Buzărnescu a mai fost învinsă de două ori cu 6-0, 6-0, dar s-a întâmplat la începutul carierei, în turnee ITF. Prima dată „a încasat-o” în 2007, în al doilea tur al calificărilor de la Istanbul, cu Tadeja Majeric. Patru ani mai târziu, în finala turneului de la Dubai, ea nu câștiga niciun game în fața rusoaicei Marta Sirotkina. În schimb, s-a impus cu 6-0, 6-0 de nu mai puțin de 16 ori: în 2005 cu americanca Alana Van Der Vort în primul, tur preliminar de la Ashland (ITF), în 2006 cu a ei compatioată Ioana Ivan în turul 1 la București (ITF), în 2007 cu croata Zana Gospodnetic și germanca Paola Sprovieri în primele două tururi la Bol (ITF), și rusoaica Nadezda Samoylo în primul tur al calificărilor de la Istanbul (WTA), în 2008 cu sportiva kazahă Yevgeniya Rezepkina în primul tur la Pitești (ITF), în 2010 cu Suzana Sava în primul tur la Onești (ITF), sud-africanca Eden D’Oliveira în primul tur al calificărilor de la Madrid (ITF), australianca Sinead Disaya în turul 2 preliminar de la Traralgon (ITF), australiencele Capannolo Ashleigh și Olivia Rogowska, în primul tur al calificărilor, respectiv, primul tur de pe tabloul principal la Bendigo (ITF), în 2011 cu italianca Giulia Mastellone în optimi la Florența (ITF) și azera Kamilla Farhad în primul tur la Istanbul (ITF), în 2012 cu Tiffany Cornelius din Luxemburg în Billie Jean King Cup în 2014 cu grecoaica Eirini Kontaki în primul tur preliminar la Heraklion (ITF) și în 2015 cu tunisianca Yasmine Ben Abdallah în primul tur al calificărilor de la El Kantaoui (ITF), turneu pe care avea să-l câștige.
Duel-șoc în primul tur la UniCredit Iași Open WTA 250, între Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu. Opt românce pe tabloul principal
Sâmbătă seară s-a tras la sorți tabloul principal al turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs cu premii totale de 275.094 de dolari și 250 de puncte WTA. Principala favorită la Iași este jucătoarea armeană Elina Avanesyan, locul 49 WTA, finalistă anul trecut la Iași, iar a doua pe lista capilor de serie este Jaqueline Cristian, numărul 52 mondial. Opt jucătoare din România pe tabloul principal la UniCredit Iași Open Nu mai puțin de opt românce vor juca pe tabloul principal la Iași: Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu (direct acceptate), Ana Bogdan, Miriam Bulgaru, Mihaela Patricia Maria Țig și Andreea Prisăcariu (wild-card). La tragerea la sorți a tabloului de simplu de la Unicredit Iași Open, alături de oficialii turneului au participat și două dintre reprezentantele României, Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu, cele două jucătoare urmând să se întâlnească în primul tur. Aș vrea să-i mulțumesc lui Andrei Oriță (n.r. deținătorul licenței Iași Open) pentru tot ceea ce face pentru tot efortul, pentru că știu munca din spatele turneelor, tot ce necesită. Nu este ușor deloc, de aceea apreciez enorm ceea ce face Andrei Oriță pentru tenisul românesc. Din păcate, nu s-a potrivit să vin până acum la Iași, de aceea atât de târziu. Sunt mândră să avem astfel de turnee în România. Sper să fie o ediție frumoasă și o româncă să cucerească acest trofeu deosebit. Mi-aș fi dorit să joc cu oricine, numai cu o româncă nu în primul tur. Îmi doresc să ajungă cât mai multe românce în fazele finale și să ne întâlnim în faze cât mai avansate. Mă bucur să o văd din nou sănătoasă pe Miki în turneu. Eu sunt pe final de carieră și vreau să mă bucur de fiecare turneu. Sorana Cîrstea Mihaela Buzărnescu a spus, la rândul ei, că se va bucura de fiecare minut petrecut pe teren Mă bucur să fiu din nou la un turneu în România. Așa cum a spus și Sorana, chiar sper ca spectatorii să aibă parte de o săptămână foarte frumoasă. Deja a fost la băieți, dar și noi, fetele, avem ceva de spus. Vreau să le mulțumesc organizatorilor pentru că au reușit să aducă acest turneu la statutul de 250. Este un efort foarte mare pentru țara noastră și mă bucur să avem două turnee pe an. Mă bucur că am revenit și vreau să iau orice meci ca pe ceva pozitiv, pentru că în ultimii ani am avut o perioadă foarte grea. Faptul că sunt sănătoasă și pot să joc din nou este un mare plus pentru mine. Mihaela Buzărnescu Tabloul primului tur la UniCredit Iași Open Elina Avanesyan (Armenia, Nr. 1) vs Andreea Prisacariu (România) Patricia Maria Țig (România) vs Maria Lourdes Carle (Argentina) Sorana Cîrstea (România) vs Mihaela Buzărnescu (România) Ana Bogdan (România) vs Varvara Gracheva (Franța, Nr. 5) Nuria Parizas Diaz (Spania, Nr. 4) vs Qualifier Simona Waltert (Elveția) vs Anastasija Sevastova (Letonia) Iryna Shymanovich vs Maja Chwalinska (Polonia) Miriam Bulgaru (România) vs Jil Teichmann (Elveția, Nr. 6) Irina Begu (România, Nr. 7) vs Nao Hibino (Japonia) Qualifier vs Victoria Gimenez Kasintseva (Andorra) Katarzyna Kawa (Polonia) vs Qualifier Guiomar Maristany Zuleta Reales (Spania) vs Ann Li (SUA, Nr. 3) Francesca Jones (Marea Britanie) vs Qualifier Qualifier vs Panna Udvardy (Ungaria) Janna Fett (Croația) vs Veronika Erjavec (Slovenia) Qualifier vs Jaqueline Cristian (România, Nr. 2) Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, … citește mai mult
E greu fără Simona Halep. Româncele, eliminate pe capete de la Wimbledon, chiar din calificări!

Româncele cad pe capete în calificări la Wimbledon, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, pe care Simona Halep l-a câștigat în 2019. După Mihaela Buzărnescu și Miriam Bulgaru, Patricia Țig a fost și ea eliminată în calificări la Wimbledon, singura cu șanse de calificare în turul 3 fiind Ana Bogdan. Trei românce dintre cele patur prezente la startul calificărilor de la Wimbledon au fost eliminate Ediția din acest de la Wimbledon nu prea priește jucătoarelor din România. Mihaela Buzărnescu și Miriam Bulgaru au fost eliminate în primult în minimum de seturi, 1-6, 5-7 de italianca Lucrezia Stefanini, respectiv, 2-6, 2-6 de sportiva franceză Elsa Jacquemot. Patricia Țig (215 WTA) s-a calificat în turul secund, dar atât. După ce a trecut greu de sportiva canadiană Kayla Cross (229 WTA), cu 4-6, 7-6 (4), 6-4, în două ore și 36 de minute, românca nu a avut nicio șansă în fața lui Robin Montgomery, din Statele Unite. Jucătoarea aflată pe locul 119 WTA și desemnată a 16-a favorită a calificărilor s-a impus cu 6-4, 6-2 în 77 de minute. Țig s-a distanțat la 3-1 în primul set, dar adversara a întors scorul la 4-3, iar la 5-4 a convertit în punct a treia minge de set. Partea a doua a confruntării a fost una fără istoric. Montgomery a avut 3-0, iar la 5-2 a fructificat a treia minge de meci, pe serviciul româncei. Cristian, Ruse, Todoni, Begu și Cîrstea au fost acceptate direct pe tabloul principal La această oră, Ana Bogdan (247 WTA) o întâlnește pe rusoaica Anastasia Zakharova (94 WTA), a patra favorită a calificărilor. Românca a câștigat primul set cu 7-6, revenind de la 3-5, după ce a dominat clar tie-break-ul, în care a cedat un singur punct. În partea a doua a confruntării, scorul este 3-3. Dacă se califică, sportiva născută în Sinaia va lupta pentru un loc pe tabloul principal cu jucătoarea cehă cehoaica Tereza Valentova (118 WTA, cs 18), care a eliminat-o pe italianca Lucrezia Stefanini (162 WTA) cu 2-6, 6-4, 6-3. Pe tabloul principal au fost acceptate direct Jaqueline Cristian (50 WTA), Gabriela Ruse (57 WTA), Anca Todoni (90 WTA), Irina Begu (117 WTA) și Sorana Cîrstea (169 WTA, care beneficiază de clasament protejat). Anul trecut, cea mai bună performanță a fost realizată de Todoni. Venită din calificări, Anca a trecut în primul tur de sârboaica Olga Danilovic, care a beneficiat de statut de lucky loser, cu 7-5, 6-1, dar a fost învinsă de jucătoarea americană Coco Gauff, a doua favorită, cu 1-6, 2-6. În rest, Bogdan, Ruse (venită din calificări), Begu, Cristian și Cîrstea au cedat în primul tur. Retrasă din activitate în luna februarie, Simona Halep a câștigat trofeul la Wimbledon, în 2019, după 6-2, 6-2 în ultimul act cu americanca Serena Williams. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult
Sacrificiile Mihaelei Buzărnescu şi un adevăr teribil. A luat bani cu împrumut, a mâncat doar orez fiert şi a trăit drama însingurării: Când am fost jos, doar familia mi-a fost aproape
Mihaela Buzărnescu a vorbit recent despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a reuși să obțină rezultate importante în tenis și a dezvăluit că drumul ei nu a fost unul ușor. Sportiva în vârstă de 36 de ani a povestit că a fost nevoită să ia bani cu împrumut pentru a reuși să participe la turnee și a mai declarat că, în prezent, nu mai are foarte mulți prieteni. Mihaela Buzărnescu, drum dificil spre succes Mihaela Buzărnescu, una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis ale României, a vorbit recent despre sacrificiile pe care a fost nevoită să le facă pentru a obține rezultate notabile în sport și a dezvăluit că drumul ei nu a fost deloc unul ușor. Sportiva a povestit că a fost nevoită să împrumute o sumă importantă de bani, de 28.000 de euro, pentru a juca în circuitul profesionist. Totodată, în momentul în care traversa o perioadă foarte bună, Mihaela Buzărnescu nu avea sponsor și juca doar cu patru rachete. După toată experiența pe care a acumulat, sportiva în vârstă de 36 de ani a dezvăluit că nu mai are foarte mulți prieteni. „Trebuie să fii ca un robot ca să poți face față turneelor. Nu ai voie să simți, să obosești, să cedezi. Nu mai am mulți prieteni. Când am fost jos, doar familia mi-a fost aproape. Multă lume nu realizează cât trebuie să muncești ca să poți face performanță. Și nu, nu am făcut investiții inspirate cu banii câștigați. Învăț din greșeli”, a povestit Mihaela Buzărnescu, la podcastul „Noi, românii”. Ce regim ținea Mihaela Buzărnescu Ajunsă la vârsta de 36 de ani, Mihaela Buzărnescu încearcă revenirea în elita mondială a tenisului feminin, după ce în 2018 era numărul 20 în lume. Totodată, de menționat este că ea n-a mai jucat un meci oficial de tenis de la începutul lunii august a anului 2022. Atunci, Mihaela Buzărnescu a suferit o accidentare în timpul meciului disputat în fața Cristinei Dinu, la turneul Challenger de la Iași. Sportiva a vorbit și despre regimul pe care obișnuia să îl țină și a povestit că obișnuia să mănânce doar orez fiert. „Înaintea meciurilor mâncam doar orez fiert, gol. Așa era rutina mea de supraviețuire”, a mai spus Mihaela Buzărnescu, conform sursei menționate anterior. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult