Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene! Primăria cheltuie peste 1,2 milioane de lei pentru proiect
Patru firme au depus ofertele și vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene. Proiectul valorează peste 1,2 milioane de lei Administrația publică locală a lansat, pe data de 25 septembrie 2025, procedura de licitație privind achiziționarea unor echipamente de fitness. Acestea vor fi amplasate în mai multe parcuri din Iași. La data-limită de depunere au fost depuse patru oferte financiare. Patru firme vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Primăria Iași intenționează să achiziționeze echipamente de fitness pentru parcurile din municipiu. Contractul are o valoare de 1,239 milioane de lei, fără TVA. La data-limită, patru firme au depus ofertele financiare. Prima ofertă a fost depusă de firma CNC Romcenter SRL, administrată de Daniel Frîncu; cea de-a doua ofertă a fost depusă de firma Duplex SRL, administrată de Ioan Dura. Cea de-a treia ofertă a fost depusă de firma Platerom SRL, administrată de Gheorghe Roman, iar cea de-a patra ofertă a fost depusă de firma Verovis SRL, administrată de Ovidiu Corneschi. „Dotarea spațiilor de joacă cu echipamente de fitness outdoor, destinate adolescenților, reprezintă o măsură esențială pentru încurajarea unui stil de viață activ și sănătos în rândul tinerilor din municipiul Iași, prin promovarea sănătății și prevenirea sedentarismului, crearea unui cadru modern, sigur și atractiv pentru activități fizice, stimularea interesului adolescenților pentru mișcare într-un mediu prietenos și controlat. Astfel, Autoritatea Contractantă, municipiul Iași, achiziționează echipamente fitness outdoor (11 tipuri, conform cap. 2 din Caietul de sarcini, pagina 1). Specificațiile tehnice minimale sunt detaliate în fișele tehnice anexate. Termenul-limită în care Autoritatea Contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări: 11 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor în anunțul de participare. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 de zile”, este specificat în documentele publicate pe SEAP. Care sunt specificațiile de performanță pe care trebuie să le dețină echipamentele În cadrul documentelor publicate pe SEAP sunt specificate și condițiile de performanță pe care trebuie să le întrunească viitoarele echipamente. „Echipamentele trebuie să fie realizate cu suprastructură din lemn lamelar de pin nordic, tratat împotriva mucegaiului, ciupercilor și a dăunătorilor naturali, precum și împotriva degradării fizico-chimice, cu soluții netoxice impregnate sub presiune. Pentru o protecție suplimentară, cât și pentru finisare superioară, elementele vor fi vopsite cu vopsele pe bază de apă, netoxice. Elementele metalice trebuie să fie protejate anticoroziv, prin zincare și finisare. Asamblarea elementelor componente se va face cu accesorii filetate galvanizate, cu capete ascunse, care permit montarea și demontarea doar cu unelte speciale. Fixarea echipamentelor se va face în fundații din beton dimensionate și poziționate la adâncimea recomandată de standardele românești în construcții, coroborate cu instrucțiunile furnizorului. Produsele vor fi însoțite de certificatul de calitate, certificatul de garanție și declarație de conformitate, prin care furnizorul garantează că produsele respectă cerințele de calitate prevăzute în caietul de sarcini și însușite în oferta tehnică. Certificatul de garanție trebuie să precizeze elementele de identificare a echipamentului, termenul de garanție, durata medie de utilizare dată de producător, modalitățile de acordare a garanției ce constau în: întreținere, reparare, înlocuire, precum și termenul de realizare a acestora, conform prevederilor legii”, mai este specificat în documentele de pe SEAP. Patru firme au depus ofertele și vor să furnizeze echipamentele de fitness din parcurile ieșene. Proiectul valorează peste 1,2 milioane de lei. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Căruțașul din „Dosarul Flux”: Puterea, manipularea și traficul de influență – Harabagiu ia dictat lui Tudor Cheșcu ce să declare în fața procurorilor??

O înregistrare audio exclusivă dezvăluie cum fostul viceprimar Gabriel Harabagiu manipula declarațiile din „Dosarul Flux” și încerca să-și scape pielea aruncând vina pe alții. Redacția noastră a intrat în posesia unei înregistrări audio exclusive, care devoalează mecanismele de influență, manipulare și intimidare din jurul „Dosarului Flux” – dosar ce scoate la iveală o veritabilă rețea de putere construită în jurul fostului viceprimar Gabriel Harabagiu. În respectiva înregistrare, Harabagiu îi oferă lui Tudor Cheșcu indicații clare despre ce să declareîn fața procurorilor, pentru a orienta ancheta în direcția dorită. Tonul său trădează controlultotal pe care încearcă să-l exercite asupra întregului proces, impunând o versiune convenabilăcare să-i protejeze interesele. „Trebuie să spui exact cum ți-am zis, altfel se duce totul de râpă…….”, se aude vocea identificată ca fiind a lui Harabagiu, într-o secvență care arată instigare directă la declarații mincinoase. Aceasta nu mai este doar o conversație între doi oameni implicați într-un dosar, ci o dovadă a unui trafic de influență operat cu sânge rece, menit să deturneze actul de justiție. Mai mult, surse din interiorul administrației locale confirmă că Harabagiu depune eforturi disperate pentru a-și construi o apărare bazată pe culpabilizarea altora – încercând să dea vina pe funcționari din Direcția de Urbanism, Juridic, Patrimoniu și alte compartimente din Primăria Iași – secretare, inspectori, chiar și pe femeia de serviciu (dar despre asta vom scrie pe larg în următorul articol). Scopul este limpede: mutarea responsabilității de pe sine către subalterni, pentru a evita răspunderea directă și a-și păstra imaginea de „victimă politică”. Totodată, redacția deține probe clare care arată că Ioana Turtă (Gavriluță), secretara personală a primarului Mihai Chirica, a semnat mai multe acte în numele primarului, la solicitarea expresă a lui Harabagiu, fără ca edilul să fie informat în mod direct. Această practică ridică semne grave de întrebare privind autenticitatea semnăturilor primarului Mihai Chirica de pe documente oficiale. În consecință, solicităm public ca toate semnăturile ce poartă numele „Mihai Chirica” din documentele emise în perioada în care Harabagiu și Ioana Turtă aveau acces direct la corespondența și fluxul intern al primăriei să fie analizate de experți grafoscopici independenți. Ceea ce se conturează din toate aceste elemente nu este doar o simplă abatere administrativă, ci un mecanism de manipulare instituțională care arată cum o parte din aparatul administrativ al Iașului a fost capturat și folosit în interes personal de oameni care și-au pierdut complet scrupulele. „Dosarul Flux” devine astfel simbolul unei epoci de abuz, complicitate și trădare a interesului public, în care funcțiile au fost transformate în instrumente de protecție pentru cei care ar fi trebuit să răspundă primii în fața legii. Redacția va publica în perioada următoare fragmente audio autentice și documente probatorii, menite să demonstreze că ceea ce până acum părea o simplă bănuială este, de fapt, un sistem bine pus la punct de manipulare a adevărului și de evitare a răspunderii penale.
Primarul Mihai Chirica anunță suspendarea înfrățirii Iași-Chișinău din cauza interdicției lui Ion Ceban
Mihai Chirica a explicat, într-un mesaj adresat cetățenilor Republicii Moldova, că înfrățirile se bazează pe vizite și cooperare directă între edili, lucru imposibil în actualul context. Acesta a spus pe pagina sa de Facebook că decizia vine ca urmare a „îndepărtării rapide” a lui Ion Ceban de valorile europene. „În acest context, am decis suspendarea temporară a raporturilor dintre mine, ca Primar al Municipiului Iași, și domnul Ion Ceban, concomitent cu întărirea relațiilor dintre mine și voi – cetățenii Municipiului Chișinău, precum și cu toate instituțiile din Republica Moldova fidele valorilor europene”, a declarat edilul Iașiului. Chirica a subliniat că această decizie nu afectează relațiile dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului și nici angajamentele de colaborare dintre Iași și Republica Moldova în plan economic, cultural și educațional. Dimpotrivă, spune el, contextul actual face necesară o apropiere și mai strânsă. „Este timpul să strângem rândurile și să contribuim la reconfirmarea traseului pro-european al Republicii Moldova, așa cum a fost stabilit prin Referendumul privind aderarea la U.E. din anul 2024, singura șansă pentru a crește securitatea și nivelul de trai al tuturor cetățenilor Republicii Moldova”, a adăugat Chirica. „Îmi pare rău că în acest joc politic cu interdicția mea sunt impuși mai mulți reprezentanți din România să facă anumite declarații. Plus la toate că aceste relații de cooperare și înfrățire vin pe linia Ministerului de Externe și iarăși ne dăm seama de unde cresc picioarele. Cunosc și sper că legea și justiția sunt mai sus de orice joc politic îngust și vom obține dreptate, iar adevărul va fi stabilit. Vom continua procesul de contestare în instanțele din România, dar și cele internaționale”, a scris primarul Chișinăului pe Facebook. Reamintim că primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar și în tot spațiul Schengen, pe o perioadă de 5 ani.
Scandal la clubul Primăriei! Edilul îi cere demisia directorului interimar. Ne-au făcut de râs! Îi cer demisia imediată din club. Nu mai are ce căuta acolo. EXCLUSIV
Handbalistele de la CSM Iași 2020 au retrogradat direct din Liga Florilor, după doar un sezon de la promovare. Ieșencele au avut un sezon rușinos, cu o singură victorie, obținută în chiar ultima rundă, iar la final de sezon la clubul finanțat de Primăria Iași s-a iscat un scandal monstru. Scandal la clubul Primăriei! Edilul îi cere demisia directorului interimar. „Cer demisia imediată a domnului Iustin Jalaboi din club. Nu mai are ce căuta acolo” După ce clubul condus de directorul Iustin Jalaboi a trimis o adresă la Federația Română de Handbal prin care solicită ca echipa ieșeană să fie reprimită la masa verde în prima ligă, în locul echipei Măgura Cisnădie, primarul Iașiului, Mihai Chirica, a reacționat dur. Edilul îi cere demisia imediată a directorului interimar Iustin Jalaboi și spune că va scoate postul la concurs. „Spun cu fermitate că nu sunt de acord cu un asemenea demers! Locul în prima ligă de handbal se câștigă pe teren, prin valoare, prin muncă serioasă și rezultate pozitive! Nu voi sprijini niciun demers de acest fel și dezaprob această inițiativă! Atrag atenția conducerii Clubului Sportiv Municipal Iași 2020 că nu tolerez astfel de acțiuni! Este picătura care a umplut paharul. Interimatul la acest club a luat sfârșit. Voi scoate postul la concurs și am încredere că postul va fi obținut de o persoană competentă care să aducă rezultatele sportive dorite de ieșeni. Prin urmare, cer demisia imediată a domnului Iustin Jalaboi din Club. Domnia sa sa nu are ce căuta acolo și sunt extrem de îngrijorat că un tânăr aflat la începutul carierei poate face așa ceva. Cererea mea este irevocabilă”, a declarat primarul Mihai Chirica pentru ProSport. „S-au făcut de râs și ne-au făcut de râs” Primarul Iașiului s-a arătat dezamăgit de parcursul echipei ieșene, despre care spune că a făcut orașul de râs. „La fel ca restul ieșenilor, normal că sunt nemulțumit de prestația echipei pentru că, deși alocările financiare de la bugetul local au fost substanțiale, echipa de handbal nu a avut rezultatele sportive pe care le-am așteptat cu toții, mai mult, s-au făcut de ras și totodată și pe noi. Dar nu pot să accept că prin artificii la limita legii și a sportivității noi trebuie să rămânem în liga superioară de handbal. Vom juca în liga inferioară, pentru că acolo ne este locul astăzi, vom reconstrui echipa atât din punct de vedere al conducerii tehnice, dar și al jucătoarelor și ne vom bate pentru obținerea de rezultate pozitive pentru a reveni în liga superioară. Rezultatele trebuie să fie pe teren și nu în afara terenului”, a completat Mihai Chirica. Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, … citește mai mult