Oana Ţoiu şi şeful Comitetului Militar NATO, discuții la Bucureşti despre securitatea Mării Negre şi ameninţările cu drone

Ministra Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut joi o întrevedere la Bucureşti cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone, aflat în vizită oficială în România. Discuţiile dintre aceștia au vizat securitatea Flancului Estic, situaţia din regiunea Mării Negre, apărarea aeriană şi reacţia NATO la incidentele cu drone în spaţiul aerian al statelor aliate, inclusiv al României. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe, oficialul NATO a apreciat rolul României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi a spus că ţara rămâne „un aliat de încredere” pentru organizație. Welcomed Adm. Giuseppe Cavo Dragone, Chair of the @NATO Military Committee, to Bucharest today. Romania is a steady contributor to Allied security on the Eastern Flank, investing in defense, modernizing our armed forces, and strengthening our air and counter-drone capabilities.… pic.twitter.com/3KsvOb8SDV — Toiu Oana (@oana_toiu) May 7, 2026 Amiralul Giuseppe Cavo Dragone a vorbit și despre contribuţia României la misiunile NATO, procesul de modernizare a forţelor armate şi implicarea țării pe Flancul Estic. Totodată, acesta a reconfirmat că Alianţa acordă o atenţie foarte specială securităţii regiunii Mării Negre şi că sprijinul pentru România va continua în viitor. În cadrul discuţiilor, Oana Ţoiu a vorbit, conform spuselor sale, și despre importanța strategică, energetică şi economică a Mării Negre atât pentru România, cât şi pentru Europa. Ministra de Externe a făcut precizări și despre colaborarea regională consolidată dintre România, Bulgaria şi Turcia pentru protejarea acestei zone. De asemenea, şefa diplomaţiei române a afirmat că este necesară o cooperare mai strânsă între statele aliate pentru combaterea ameninţărilor hibride şi a atacurilor care pot afecta securitatea regională. Cei doi oficiali au discutat şi despre seminarul NATO care va fi organizat în luna octombrie la Bucureşti de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Alianţa Nord-Atlantică. „România este profund angajată în dezvoltarea celei mai puternice alianţe defensive din lume şi cei peste 20 de ani de când suntem membri NATO au sedimentat o încredere puternică a cetăţenilor în alianţa nord-atlantică, iar asta poate face faţă oricăror furtuni politice. Avem nevoie de NATO pentru securitatea noastră şi ceilalţi aliaţi ştiu că se pot baza la rândul lor pe noi”, a declarat Oana Ţoiu. „Alianţa face faţă acum crizelor multiple, presiunii relaţiei dintre aliaţi şi nevoii de inovare şi coordonare crescută, iar România are un rol cheie în coordonarea necesară evoluţiei alianţei, ca gazdă, într-o săptămână, a summit-ului B9, în Bucureşti şi a seminarului NATO, pe care îl găzduim în toamnă, privind ameninţările hibride”, a mai transmis ministrul.
Oana Țoiu participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, cu discuții despre securitatea Europei și crizele internaționale

Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, participă luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, organizată la Bruxelles. Întâlnirea reunește miniștrii de externe ai statelor membre și abordează „priorităților critice” pentru securitatea continentală, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Pe agenda reuniunii figurează mai multe subiecte importante care influențează stabilitatea Europei. Discuțiile pun un „accent deosebit” pe situația din Orientul Mijlociu, pe stabilirea noii Strategii Europene de Securitate și pe evoluția războiului din Ucraina. Miniștrii europeni vor analiza aceste teme din perspectiva impactului asupra securității continentale și a răspunsului comun al Uniunii Europene. În comunicat este precizat faptul că, în contextul ultimelor conflicte din Iran, România condamnă ferm blocarea Strâmtoarea Ormuz și atacurile asupra infrastructurii civile. În cadrul reuniunii, ministra Oana Țoiu va vorbit despre angajamentul României pentru eforturile de dezescaladare și pentru protecția cetățenilor europeni aflați în zone de risc. În ceea ce privește conflictul din Ucraina, România susține depășirea blocajelor existente la nivelul Uniunii Europene și evoluția cât mai rapidă a deciziilor privind stabilitatea regiunii. Printre acestea se află accelerarea integrării europene a Ucrainei și a Republica Moldova, aplicarea împrumutului de 90 de miliarde de euro destinat consolidării rezilienței ucrainene și aprobarea celui de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Programul reuniunii include și un dejun de lucru la care participă ministrul de externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar. Discuția de la eveniment se va concentra pe dezvoltarea cooperării dintre UE și India și pe stadiul negocierilor privind Acordul de Liber Schimb UE-India. Oana Țoiu a declarat că rolul acestui acord este de a dezvolta unele lanțuri de aprovizionare mai rezistente, care pot aduce avantaje economice firmelor românești și europene. Relațiile dintre România și India au cunoscut o intensificare în ultimele luni În luna februarie, ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere bilaterală cu Subrahmanyam Jaishankar în marja Conferința de Securitate de la Munchen. De asemenea, între 5 și 8 martie, o delegație economică din România, condusă de secretarul de stat, Clara Volintiru, s-a aflat în India, cu participarea unor reprezentanți ai mediului de afaceri, ai companiilor de stat și ai sectorului de cercetare aplicată. După încheierea reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministra Oana Țoiu va reveni la București. Aceasta va participa ulterior în Parlamentul României la ședințele comisiilor reunite pentru politică externă și pentru afaceri europene ale Camerei Deputaților și Senatului, unde prezintă proiectul de buget al Ministerului Afacerilor Externe.
Oana Țoiu, mesaj de la Washington: Vedem oportunități pentru noi facilități de producție și mentenanță româno-americane

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a efectuat o vizită de lucru la Washington, capitala SUA, unde s-a întâlnit cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare din Camera Reprezentanților. „Ne bucurăm de o prietenie de lungă durată cu congresmanul Rogers și de o relație remarcabilă cu statul pe care îl reprezintă, Alabama – partenerul nostru timpuriu în procesul de aderare la NATO. Am avut un dialog axat pe situația de securitate și pe importanța creșterii investițiilor comune în industria de apărare pentru a spori capacitatea de livrare. Vedem oportunități reale pentru noi facilități de producție și mentenanță româno-americane, într-o perioadă de cerere crescută la nivel internațional. Foto – X Am apreciat susținerea constantă a Congresului față de securitatea la Marea Neagră și pe Flancul Estic. Consolidăm legăturile diplomatice cu Legislativul american și am transmis invitația de a vizita România în 2026, pentru a crește componenta economică a parteneriatului nostru strategic. Delegația noastră reflectă importanța acordată relației România-SUA, atât la nivelul administrației, cât și al Parlamentului”, a transmis Oana Țoiu, pe rețeaua X. Foto – X Autorul mai recomandă: Vizita în SUA – un mare FAKE NEWS prezidențial? De 9 luni, Nicușor Dan ne tot vorbește despre o întâlnire la Washington și dă termene pe care tot el le amână. În realitate, nimic nu se întâmplă. “La începutul anului” s-a tranformat în “martie, aprilie sau iunie”. Gândul prezintă cronologia vizitei imaginare a lui Nicușor Dan la Trump Crin Antonescu ironizează apariția ministrului român de externe la CNN: „Nu vă imaginați că CNN e interesat de ce mai crede Țoiu” Vizita lui Nicușor Dan în SUA se amână. Anunțul a fost făcut chiar de președinte. Anul trecut spunea că merge la Trump la începutul anului, acum avansează ca termen luna iunie Ministrul de Externe, deconectat de problemele externe. Întrebată cum se raportează România la violențele din SUA, Oana Țoiu a declarat că „nu a urmărit situația”
Ministrul ucrainean de externe acuză că Putin a atacat cinic în timpul negocierilor de pace

Ministrul de externe al Ucrainei l-a acuzat sâmbătă pe președintele rus Vladimir Putin că a ordonat „cinic” un atac cu rachete exact în perioada în care delegațiile din Ucraina, Rusia și SUA se aflau la Abu Dhabi pentru negocierile de pace mediate de Washington. „Acest atac barbar dovedește încă o dată că locul lui Putin nu este la masa negocierilor de pace, ci în boxa acuzaților a tribunalului special”, a scris ministrul Andrii Sybiha pe X, relatează Reuters. Sâmbătă dimineața, Rusia a lansat o serie de atacuri aeriene asupra celor mai mari două orașe ucrainene, Kiev și Harkov. Atacurile s-au soldat cu un mort și cel puțin 23 de răniți. Forțele aeriene ucrainene au precizat că Rusia a folosit 375 de drone și 21 de rachete, și au vizat infrastructura energetică. Alimentarea cu energie electrică și căldură în mare parte a capitalei a fost întreruptă. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că este prea devreme pentru a trage concluzii după prima zi de întâlniri la Abu Dhabi. Președintele ucrainean a îndemnat Rusia să demonstreze că este pregătită să pună capăt războiului. Negocierile urmau să continue sâmbătă dimineață pentru o ultimă zi de discuții. Înaintea întâlnirilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Rusia nu renunță la cerința ca Ucraina să cedeze întreaga zonă estică a Donbasului. Cerința președintelui Vladimir Putin ca Ucraina să cedeze 20% din teritoriul pe care îl controlează în Donetsk (aproximativ 5.000 km pătrați) reprezintă un obstacol major în calea oricărui acord. Volodimir Zelenski a refuzat să cedeze teritoriile pe care Rusia nu le-a cucerit în patru ani de război dur și epuizant. Sondajele arată că populația ucraineană nu sprijină concesiile teritoriale. Rusia afirmă că dorește o soluție diplomatică, dar continuă să urmărească obiectivele militare. Înainte de atacurile de sâmbătă, Kievul suferise deja două raiduri masive în timpul nopții de la începutul anului, care au întrerupt energia electrică și încălzirea în sute de clădiri rezidențiale. Viceprim-ministrul Ucrainei a declarat sâmbătă că aproximativ 800.000 de persoane din capitală, unde temperaturile ajungeau la -10 grade Celsius, au rămas fără energie electrică după atacul rusesc.
Oana Țoiu, după atacurile Rusiei asupra Kievului: În timp ce liderii SUA, UE și ai Ucrainei lucrează pentru pace, Moscova răspunde prin a ucide

În contextul recentelor atacuri lansate de Rusia asupra Kievului, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis, sâmbătă, printr-o postare pe rețelele de socializare că România „își exprimă solidaritatea față de Ucraina”. „Ne exprimăm solidaritatea față de Ucraina, în condițiile în care se confruntă cu atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, școlilor și zonelor rezidențiale. Au fost raportate zeci de victime, iar o bună parte din capitală (Kiev-n.r.) a rămas fără căldură în mijlocul iernii și în timpul perioadei Crăciunului”, a scris Oana Țoiu pe contul oficial de X. Ea a mai afirmat că atacurile Rusiei fac parte din „campania de teroare” împotriva civililor ucraineni și a reamintit sprijinul României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. „În timp ce liderii SUA, Uniunii Europene și Ucrainei lucrează pentru a obține pacea, Moscova răspunde prin a ucide și teroriza femei, copii și familii întregi”, a mai scris Oana Țoiu. Sâmbătă dimineață, Rusia a atacat Kievul și alte regiuni ale Ucrainei cu rachete și drone, cu puțin timp înainte de întâlnirea dintre președintele Volodimir Zelenski și liderul american Donald Trump. Volodimir Zelenski și Donald Trump / FOTO: Profimedia Aceasta este programată duminica aceasta la Mar-a-Lago, în Florida, unde se va negocia un acord menit să încheie războiul care durează de aproape patru ani.
Oana Țoiu: Aderarea României la OCDE, obiectiv clar pentru 2026. Ce avantaje ar avea aderarea pentru România

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat vineri, într-o intervenție la Antena 3, că România are ca obiectiv aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 2026. Ministra a spus că acest demers reprezintă un exemplu de colaborare între ministere și instituții, indiferent de culoarea politică a guvernanților. „Vestea bună, finală, sperăm să vină în 2026. Avem acest obiectiv foarte clar al Guvernului României și lucrăm alături și de administrația prezidențială în această direcție. De altfel, poate că aderarea la OCDE este cel mai clar exemplu care vorbește de capacitatea noastră de a colabora între ministere, unde sunt și oameni de bună credință, indiferent de apartenența politică a unui ministru sau altui ministru”, a declarat Țoiu. Oana Țoiu a explicat, de altfel, că România a trecut deja pozitiv 17 din cele 25 de evaluări necesare pentru aderare și a spus că țara are sprijinul secretarului general al OCDE, Mathias Cormann. „Suntem cei care coordonăm acest proces pentru tot guvernul. Și avem un răspuns pozitiv atât din partea dumnealui, cât și de la țările cu care discutăm pentru acest proces, pentru că este nevoie de acordul tuturor țărilor membre. În fiecare dintre întâlnirile mele în format bilateral, acest obiectiv al României este prioritate”, a spus Țoiu. Pe lângă beneficiile diplomatice și politice, aderarea României la OCDE aduce avantaje economice concrete, a mai declarat Țoiu în cadrul intervenției. „Estimările spun că va scădea costul finanțării, iar acest element este extrem de important, mai ales pentru mediul de afaceri. Plătim dobânzi foarte mari și orice element politic care crește riscul de țară se reflectă direct în costurile imediate ale mediului de afaceri și ale cetățenilor”, a explicat Țoiu. Ministra a mai spus că aderarea oferă României posibilitatea de a compara performanța instituțională cu cea a altor state membre și de a lua decizii pe baza unor analize existente. „Este foarte important, odată ce intrăm în OCDE, să putem compara analize și cifre coerente despre performanța instituțională cum ne comparăm cu celelalte țări, astfel încât toți actorii cheie să contribuie la decizia corectă. Experiența în unele instituții este că adesea cifre incomplete sau vagi ajung pe masa decidenților. Acest lucru nu va mai fi posibil la fel de ușor când România își va compara detaliat realitatea, performanța și tendința reformelor cu celelalte țări OCDE”, a declarat Oana Țoiu.
Lavrov prezintă senatorilor direcțiile principale ale politicii externe a Rusiei

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, urmează să prezinte miercuri dimineață un raport în plenul Consiliului Federației. Raport include cele mai importante teme ale politicii externe a Rusiei. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a declarat că întâlnirile periodice cu senatorii „contribuie la aprofundarea coordonării între puterea executivă și cea legislativă în vederea promovării priorităților politicii externe a Rusiei”. Serghei Lavrov va expune prioritățile importante ale diplomației ruse și va prezenta cele mai presante subiecte de pe scena internațională. Conform surselor, este de așteptat să existe un segment mai mare dedicat războiului din Ucraina, în contextul noului plan de pace propus de președintele american Donald Trump. Lavrov va include și subiectul legat de relațiile țării cu Statele Unite. De asemenea, ar putea comenta declarațiile unor politicieni europeni referitoare la „pregătirile pentru un conflict cu Rusia”, dar și nivelul actual al relațiilor cu Uniunea Europeană. Tot el va discuta și despre cooperarea cu state considerate prietene, cu partenerii din BRICS și cu Organizația de Cooperare de la Shanghai. În plus, ar putea include în raport teme regionale, precum situația din Orientul Mijlociu, Transcaucazia și Asia Centrală.
Lavrov afirmă că este dispus să se întâlnească cu Rubio

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a spus că este pregătit să se întâlnească cu secretarul de stat american Marco Rubio. El a declarat că pentru a se ajunge la pace în Ucraina trebuie luate în calcul și interesele Rusiei. Kremlinul a negat vineri zvonurile potrivit cărora Serghei Lavrov ar fi pierdut încrederea lui Vladimir Putin, după ce planurile pentru un summit între președintele rus și Donald Trump au fost suspendate luna trecută. Conform unor surse externe, inclusiv Reuters, Washingtonul ar fi renunțat la noua rundă de discuții fiindcă Ministerul de Externe rus ar fi transmis că Moscova nu vrea să renunțe la poziția sa legată de Ucraina. Ziarul Financial Times a menționat, citând o sursă, că dialogul dintre Serghei Lavrov și Marco Rubio ar fi descurajat partea americană. „Secretarul de stat Marco Rubio și cu mine înțelegem nevoia unei comunicări regulate. Este important pentru a discuta problema ucraineană și a promova agenda bilaterală. De aceea comunicăm telefonic și suntem gata să organizăm întâlniri față în față atunci când este necesar”, a declarat Lavrov pentru agenția de presă RIA.
Oana Țoiu, entuziasmată de ruta „Prietenia”, trenul direct care leagă Kievul de București, prin Republica Moldova: „Este un nou pas important”
Trenul direct care leagă Kievul de București, prin Republica Moldova, și-a început circulația de vineri. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a precizat, într-o postare pe platforma X, că această rută, numită „Prietenia”, unește oameni care împărtășesc o viziune comună asupra unei Europe puternice, pașnice și unite. Oana Țoiu, ministrul de Externe din România, a avut și ea o reacție duminică, într-un mesaj postat pe pagina de facebook. „Legăturile aeriene cu Kievul sunt imposibile din cauza agresiunii Rusiei” Oficialul român a mărturisit că acest tren direct este un nou pas important pentru România, Ucraina și Republica Moldova, aflate într-un parteneriat regional special. „Vineri a fost inaugurată prima legătură feroviară directă dintre Kiev și București. Numit ”Prietenia”, trenul leagă Ucraina de România prin Republica Moldova și arată că facem pași concreți spre o normalitate pentru vremuri de pace la care aspirăm și pentru care lucrăm împreună cu Andrii Sybiha și Mihai Popșoi. Acest tren direct este un nou pas important pentru România, Ucraina și Republica Moldova aflate într-un parteneriat regional special și va ajuta la creșterea conectivității și mobilității cetățenilor din toate cele trei state în condițiile în care legăturile aeriene cu Kievul sunt imposibile din cauza agresiunii Rusiei, iar cele rutiere au multe restricții și un grad mai mare de pericol. Nu vreau să închei fără un cuvânt de mulțumire pentru lucrătorii de la căile ferate române, moldovenești și ucrainene care fac posibilă această legătură. În timpul vizitei mele la Kiev am avut ocazia să înțeleg importanța muncii Ukrzaliznytsia care, în ciuda războiului, reușește să țină în viață un serviciu esențial.” Sursă foto: facebook Oana Țoiu RECOMANDAREA AUTORULUI: Imagini SENZAȚIONALE cu Ministrul Apărării. Ionuț Moșteanu se plimbă cu trotineta electrică prin sediul USR CFR Călători introduce o linie directă între București și Kiev. Când se deschide
Oana Țoiu, despre achizițiile militare ale țării: România are un plan de 16 miliarde euro

Întrebată dacă există un plan pe care România trebuie să îl îndeplinească în materie de achiziții militare, ministrul de externe Oana Țoiu confirmă că țara are deja un plan clar de finanțare, o bună parte prin programul Safe. România este a doua ca mărime a bugetului negociat. Întrebată dacă există un plan pe care România trebuie să îl îndeplinească în materie de achiziții militare și dacă a discutat despre acest subiect cu secretarul de stat american Marco Rubio, ministrul Oana Țoiu a confirmat că România are deja un plan clar. „România are un plan de achiziții militare și de altfel are și un plan de finanțare a acestor achiziții, o bună parte prin programul Safe, unde România este a doua țară ca mărimea bugetului pe care am reușit să îl negociăm, alocat – nou – peste 16 miliarde de euro”, a declarat Țoiu la B1 TV. Referitor la prezența militară americană în România, ministrul a explicat că SUA se află într-un proces de revizuire a posturii militare globale, având obiective puternice în zona Indo-Pacific și Orientul Mijlociu. „Ce am făcut noi în aceste zile și pe parcursul acestui an este să prezentăm perspectiva noastră privind rolul de descurajare pe care îl are o prezență aliată consolidată în România, dar și importanța geostrategică a Mării Negre, dincolo de mizele pentru România, pentru întreaga regiune și chiar și pentru conexiunile logistice care sunt necesare”, a subliniat ministrul de externe. Declarațiile vin după întâlnirea de la Washington cu secretarul de stat Marco Rubio, care a recunoscut eforturile României de a-și îndeplini angajamentele în materie de cheltuieli de apărare și rolul țării ca garant al securității în Marea Neagră.