Ministrul Energiei explică măsurile anunțate de Guvern în criza carburanților: Vor fi actualizate la fiecare 5 zile în funcție de contextul internațional

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, că măsurile anunțate de Guvern pentru protecția populației și firmelor în contextul majorării prețurilor la combustibili vor fi actualizate săptămânal în funcție de situația internațională. Bogdan Ivan a spus că noile măsuri vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Oficialul a subliniat că este vorba despre o perioadă de criză de șase luni, care poate fi prelungită cu încă trei luni. „În momentul de față, vorbim despre o perioadă de criză de șase luni de zile, care succesiv se poate prelungi încă trei luni de zile și care, dacă vor dispărea aceste conjuncturi internaționale care au creat declararea situației de criză, vom elimina de îndată această situație”, a precizat ministrul Energiei, care a spus că măsurile au fost luate împreună cu Ministerul de Finanțe. De asemenea, ministrul Energiei a declarat că măsurile au o logică extrem de clară și de coerentă. „Pe de-o parte, de a ne proteja piața internă, de a ne asigura că în situația în care vedem deja că avem state în care prețul carburanților este unul mai ridicat decât în România, este evident că poate să existe o tendință a companiilor de a se îndrepta spre alte piețe, pentru a obține un profit mai bun. Vreau să-i protejăm pe românii și companiile din România. Și gândim anticipativ aceste măsuri, pentru a limita cât mai mult acest efect negativ, care poate să aibă multiple valențe. Pentru că nu vorbim doar despre variabile simple, ci despre multiple variabile extrem de complicate și de complexe”. Bogdan Ivan a mai spus că măsurile anunțate de Guvern pentru protecția populației și firmelor în contextul majorării prețurilor la combustibili vor fi actualizate săptămânal în funcție de situația internațională. Acesta a prezentat impactul pe măsurile care au fost decise în zona protecției transportatorilor, care ajunge la aproximativ 600 de milioane, la fel ca măsurile anunțate pentru fermieri. „În același timp venim cu principiul în care săptămânal, dacă va fi cazul, odată la 5 zile, să se actualizeze toate aceste măsuri în funcție de contextul internațional. Pentru că vorbim de o dinamică în continuă mișcare la nivel internațional”, a explicat Ivan. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bogdan Ivan: „Odată cu creșterea prețurilor la combustibil, bugetul de stat a avut o creștere a încasărilor. Fiecare ban trebuie întors la firmele românești și la populație” Bolojan declară stare de criză pe piața țițeiului: „Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică”
Bogdan Ivan, în plină criză a petrolului, spune că România are nevoie de noi capacități: Gazul rusesc este în afara oricărei discuții

În plină criză a petrolului, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că România are nevoie de noi capacități de exploatare a resurselor din Marea Neagră și de investiții accelerate. Oficialul susține că țara noastră are deja parteneriate importante cu Kazahstan și Azerbaidjan și a subliniat că există alternative la gazul rusesc. Bogdan Ivan a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook după ce a participat la Reuniunea Alianței Nucleare și la Consiliul TTE – Energie. Oficialul spune că s-a terminat cu gazul rusesc în Uniunea Europeană și susține că soluția este aceea de diversificare a resurselor de aprovizionare. Ministrul spune că în cazul României este nevoie de noi capacități de exploatare a resurselor din Marea Neagră și de investiții accelerate. „Gata cu gazul rusesc în UE. Soluția este diversificarea reală a surselor de aprovizionare. România are deja parteneriate importante cu Kazahstan și Azerbaidjan și susține extinderea acestora. Coridorul Vertical poate deveni o alternativă solidă la gazul rusesc. Inclusiv prin gaze din regiune și resurse energetice americane. Energia mai ieftină vine din mai multă producție în Europa. Avem nevoie de capacități noi, de exploatarea resurselor din Marea Neagră și de investiții accelerate”, a scris Bogdan Ivan. De asemenea, ministrul Energiei a subliniat că prețul certificatelor de CO2 trebuie redus deoarece în forma actuală pune presiune directă pe costul energiei și pe competitivitatea economiei europene. Oficialul vorbit și despre sprijinul pentru dezvoltarea energiei nucleare, pe care o consideră una dintre principalele soluții pentru asigurarea securității energetice. „Prețul certificatelor de CO2 trebuie redus. În forma actuală, pune presiune directă pe costul energiei și pe competitivitatea economiei europene. Energia nucleară rămâne una dintre soluțiile esențiale. Pentru securitate energetică, stabilitate și prețuri mai competitive. Securitatea energetică a României înseamnă securitate energetică mai puternică pentru întreaga Uniune Europeană”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bogdan Ivan, predicție în scenariul cel mai negru. Cât poate rezista România din propriile rezerve de petrol Ministrul Bogdan Ivan ştie cum se poate controla preţul carburantului: „Noi nu rugăm frumos pe nimeni. Noi avem pârghii, ca şi stat, ca să acţionăm”
Ministrul Energiei a pregătit documentele necesare pentru declararea stării de criză în domeniul energetic

Bogdan Ivan a spus că aceste documente au fost trimise Guvernului și membrilor coaliției. „În situația în care avem o escaladare continuă a prețului carburanților, să avem tot cadrul legal prin care să putem interveni de îndată, ca și Guvern, pentru a declara situația de criză în domeniul energetic și pentru a putea să luăm măsuri care, pe o perioadă temporară, să poată să atenueze cât mai mult posibil efectul negativ asupra buzunarului românilor și asupra companiilor. (…) E un document de lucru intern, cel care a apărut în spațiu public, care a fost transmis Guvernului și membrilor coaliției în încercarea de a găsi cât mai rapid soluții prin care să blocăm această creștere”, a spus, vineri seara, Bogdan Ivan la Digi24. El spune că au fost luate deja o serie de măsuri, printre care rerutarea de noi rute comerciale, extinderea contractelor aflate în vigoare, schimbarea destinației anumitor capacități de stocare a petrolului către motorină, care este cea mai volatilă în această perioadă, și blocarea speculei. „Dar, în continuare, avem o situație complicată, care lovește întreaga Europa și întreaga lume și, din acest punct de vedere, luăm măsuri și suntem pregătiți cu acte normative foarte clare, de care trebuie să știe întreaga coaliție și care să permită Guvernului să ia decizii de îndată în situația în care avem, în continuare, aceste situații de escaladare în Orientul Mijlociu”, a mai spus ministrul Energiei. El spune că măsurile care au implicații în zona fiscală sau de natură diplomatică trebuie luate de Guvern. „Eu am fost pregătit, am venit cu aceste măsuri și acte normative prin care Guvernul poate să acționeze de îndată și dacă se consideră la nivelul guvernamental și premierul consideră că o parte din acele măsuri trebuie luate, am creat cadrul în care ele se poată să fie luate în decurs de câteva ore, pentru a nu fi în situația în care să mai pierdem timp pentru a redacta acte normative, pentru a lua avize de alte ministere”, a mai spus Bogdan Ivan.
O nouă zi, o nouă scumpire la pompă. Cu cât au crescut prețurile pentru un litru de benzină și de motorină

Prețul benzinei și al motorinei a crescut pentru a patra oară de la începutul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al conflictului izbucnit în Iran. Prețurile au urcat în noaptea de luni spre marți cu 0,10, chiar 0,15 lei pe litru. Combustibilul diesel s-a scumpit cu încă 15 bani pe litru, iar creșterea cumulată a ajuns la aproape 50 de bani. Prețul benzinei a crescut cu 10 bani pe litru, iar creșterea cumulată a ajuns la 30 de bani pe litru, față de nivelul înregistrat la începutul războiului din Iran. Motorina trece de 8,8 lei/l în unele stații Potrivit datelor din piață, majorarea aplicată de OMV Petrom a dus prețul motorinei standard la aproximativ 8,72-8,76 lei pe litru în stațiile Petrom din Capitală. În stațiile OMW din București, prețul a ajuns în jurul valorii de 8,81-8,85 lei pe litru. De asemenea, benzina la rândul său, s-a scumpit până la 8,27-8,32 lei pe litru, în stațiile Petrom din Capitală și până la 8,36-8,41 în cele OMW. În condițiile date, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că au fost discutate mai multe scenarii în ceea ce priveşte evoluţia preţului la carburant, iar una dintre soluţiile vizate ar fi şi aceea a redeschiderii rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti, la rafinăria Petromidia din judeţul Constanţa a fost amânată o revizie tehnică, iar cea de la Petrobrazi lucrează la capacitate maximă pentru a asigura o cantitate cât mai mare de carburant, necesară pe piaţa internă. „Am prezentat mai multe scenarii care sunt analizate în cel mai profund detaliu de Ministerul de Finanţe care o să iasă în foarte scurt timp cu câteva informaţii extrem de clare. Între timp, noi continuăm aprovizionarea, am luat în calcul să redeschidem, să reoperaţionalizăm rafinaria Petrotel, care va putea să rafineze până la 20% din petroluri rafinate în România şi automat să ne asigure mai multe produse petroliere în piaţă şi de asta mă asigur în aceste momente că avem suficiente produse petroliere, suficientă motorină, suficientă benzină”, a spus Bogdan Ivan. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ungaria interzice exporturile de combustibil. Ce măsuri ia Guvernul de la Budapesta pentru a-și proteja cetățenii și întreprinderile, pe fondul războiului din Orient Ministrul Bogdan Ivan ştie cum se poate controla preţul carburantului: „Noi nu rugăm frumos pe nimeni. Noi avem pârghii, ca şi stat, ca să acţionăm”
Guvernul are pe masă cinci scenarii pentru a ține prețul carburanților sub 10 lei. Bogdan Ivan: Suntem deja hotărâţi să activăm diferite mecanisme

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, într-o intervenție la Antena 3, că statul are cinci scenarii pe masă pentru a nu se ajunge la 10 lei pentru un litru de carburant, după ce s-a înregistrat cea mai mare creștere săptămânală a prețului pentru barilul de petrol din 1983 încoace. Bogdan Ivan a vorbit despre creșterea prețului la carburanți, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și a transmis că a discutat cu ministrul de Finanțe și cu premierul Ilie Bolojan pentru a interveni în funcție de evoluția situației. Ministrul Energiei a spus că Guvernul urmează să ia o decizie în această săptămână pentru a preîntâmpina creșterea carburanților la 10 lei pe litru. „Statul are pe masă 5 scenarii, în funcţie de cum continuă aceste evoluţii. Eu le-am prezentat şi ministrului de Finanţe şi am discutat şi cu premierul şi urmează să intervenim în funcţie de cum evoluează situaţia. Astăzi avem cea mai mare creştere a barilului de petrol săptămânală din 1983, de când sunt date care se colectează pe această piaţă. Este evident că va urma acest trend. Este evident că deocamdată nu se opresc altercaţiile militare în Orientul Mijlociu, ceea ce înseamnă că va trebui să intervenim. Avem mecanisme să intervenim de săptămâna viitoare. Suntem deja hotărâţi să activăm diferite mecanisme care vor face tot posibilul ca să nu ajungem la o sumă cu două cifre la pompă. Avem mai multe scenarii, mâine o să fie discutate foarte aplicat împreună şi cu ministrul de Finanţe, tocmai pentru a se efectua şi în bugetul pe anul 2026 aceste scenarii. Eu cred că săptămâna viitoare va trebui să luăm această decizie”, a spus ministrul Energiei. Oficialul a subliniat că aceste scenarii presupun ca statul să micșoreze accizele și taxele care compun aproape 70% din prețul final al combustibililor. De asemenea, Ivan a mai spus că în România prețurile la carburanți au crescut mai puțin săptămâna trecută decât în alte state europene. „Sunt ţări în care avem o creştere de până la 1 leu, 1,5 lei, sub 1 leu. Noi suntem undeva la 40 de bani în plus la motorina standard şi la benzina standard, comparativ cu alte state, datorită intervenţiei noastre directe, atât rute de aprovizionare, cât şi pe zona de combatere a creşterii abuzive şi nejustificate preţurilor, a speculei care a mai avut loc acum trei, cinci ani. Pot să vă dau exemplele foarte clare care vin din Germania, unde a crescut cu 1 leu, în Italia a crescut cu 1,5 lei, în Spania cu 0,46 de bani”, a mai spus Bogdan Ivan. RECOMANDAREA AUTORULUI: Anunțul oficial al ministrului Energiei privind măsurile de plafonare a prețurilor la gaze, combustibil și energie Guvernul ia în calcul reducerea accizelor la carburanți. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: Am blocat orice posibilitate ca orice agent economic să profite de un conflict armat în Orientul Mijlociu”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat că, după creșterea medie a prețului carburanților cu 20 de bani pe litru, Consiliul Concurenței verifică dacă această majorare are o justificare reală sau reprezintă speculă. Ministrul a declarat că România se menține printre țările cu cele mai mici prețuri la benzină și motorină în contextul evoluțiilor internaționale generate de războiul din Orientul Mijlociu, comparativ cu state europene în care scumpirile sunt mult mai mari. „În momentul de față, Consiliul Concurenței lucrează fix la acest aspect, să vadă dacă este speculă. Dacă ar fi să ne raportăm la cotațiile internaționale ale zilei de astăzi, prețurile ar fi mult mai mari, dar nu petrolul vândut astăzi la pompă e cel care e cumpărat astăzi. Vorbim despre stocuri mai vechi, care odată intrate aceste prețuri se face un mix între noul preț de 1.100 de dolari tona de motorină cu cel cumpărat la 700, acum două luni de zile. Iar din acest punct de vedere, este evident că acum există o tendință de creștere”, a explicat Bogdan Ivan, miercuri seară, la Antena 3. Întrebat dacă majorarea rapidă a prețurilor este speculă sau are bază reală, ministrul a declarat: „Am blocat orice posibilitate ca orice agent economic să profite de un conflict armat în Orientul Mijlociu, să crească artificial prețurile, lucru care a făcut ca în România (prețul carburantului – n.r.) să crească cu 20 de bani. Sunt date raportate în medie pe piața carburanților din România. Comparativ cu alte state, în Italia a crescut aproape de patru ori mai mult, în Spania de două ori și jumătate mai mult, în Germania de zece ori mai mult decât în România.” Bogdan Ivan a adăugat că statul își face treaba și a explicat că nici ministrul Energiei, nici prim-ministrul României nu pot controla evoluțiile internaționale. Totuși, dacă tensiunile din Orientul Mijlociu se mențin, autoritățile române pot interveni temporar, prin reducerea accizei, pentru a limita creșterea prețurilor la carburanți. „Sunt scenarii de lucru la care lucrăm acum în funcție de evoluția pe care o avem. (…) Unul dintre scenariile la care lucrăm este această ajustare temporară ca și timp și ca și interval de preț pentru a reduce sub un anumit prag psihologic prețurile, dacă vom avea o tendință de creștere și în următoarele zile. Doi: pentru categoriile speciale, transportatori, agricultori, luăm în calcul și acolo o compensare care poate să îi ajute, pentru că orice creștere la transportatori sau la agricultori reprezintă o creștere în lanț a costurilor, serviciilor din țara noastră”, a adăugat ministrul. Consiliul Concurenței monitorizează permanent situația prețurilor și comportamentul comercianților de carburanți, în contextul conflictului militar din Orientul Mijlociu și al blocadei din Strâmtoarea Ormuz.
Ministrul Energiei s-a râzgândit: Dacă va depăși barilul 110-120 dolari, s-ar putea să ajungem și la pragul psihologic de 10 lei

Minstrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, la mai puțin de o zi după ce contrazicea scenariul în care carburanții ar putea să depășească pragul de 10 lei pe litru din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, că majorările ar putea fi mult mai mari de 3-5 bani. Oficialul spune acum că, dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 de dolari, acest lucru se va reflecta și în prețul benzinei și al motorinei. „În momentul de față, depinde foarte mult cât mai durează acest conflict. Pe datele pe care le-am avut acum două zile, acest scenariu era total improbabil. În momentul de față, când ne uităm la cifre, daca barilul de petrol va ajunge la 120-130 de dolari, există acest risc. Dacă va mai crește prețul la tona de motorină, există acest risc. Depinde foarte mult de situația din Orientul Mijlociu, lucru pe care nu-l putem controla. Dacă va depăși barilul 110-120 dolari, va putea să ajungem și la pragul psihologic de 10 lei. Nu-mi doresc să ajungem, facem tot ce ține de noi să absorbim acest șoc”, a transmis Bogdan Ivan. Ministrul Energiei și-a revizuit estimările cu privire la prețul carburanților din România, deși cu o zi în urmă a declarat în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD că prețul carburanților va crește cu cel mult 3-5 bani pe litru. De asemenea, Bogdan Ivan a transmis că a luat măsurile necesare pentru a-i împierdica pe furnizori să speculeze situația războiului din Iran, pentru a impune tarife exorbitante. „Am vorbit cu ANPC, Consiliul Concurenței, ANAF și țin să menționez că am luat măsuri pentru ca prețul la pompă să nu ajungă la 10 lei. Prețul va crește cu cel mult 3 – 5 bani”, a spus ministrul Energiei cu o zi în urmă. Ministrul Energiei: Suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă Mai mult decât atât, ministrul spunea că România este asigurată în caz de urgență cu depozite care pot asigura aprovizionarea pentru piața locală aproximativ 90 de zile. Bogdan Ivan a mai transmis că în toate terminalele de pe teritoriul României și în depozite sunt suficienți carburanți pentru a asigura fluxuri normale, fără vreo perturbație. Totuși, România rămâne vulnerabilă în contextul războiului din Iran, deoarece aproximativ 40% din necesarul de import de motorină provine din Arabia Saudită. „În momentul de faţă, suntem preocupaţi, în primul rând, de modul în care arată potenţialele perturbaţii pe piaţa de aprovizionare cu produse petroliere, de asigurarea faptului că nu vor creşte preţurile la carburanţi nejustificat, în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu. (…) Am discutat cu toţi operatorii din piaţă, suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă”, a mai declarat Ivan la sediul central al PSD. RECOMANDAREA AUTORULUI: Prețul motorinei a explodat în București. La unele pompe, carburantul diesel se vinde cu aproape 9 lei pe litru. „Este japcă. Suntem noi șmecherii Europei. În alte țări este 3-4 lei. „Merg în Bulgaria să fac plinul de acolo” Ce se întâmplă cu prețul la carburanți în România, după izbucnirea conflictului din Iran. Ministrul Energiei: „Am vorbit cu ANPC, am luat măsuri” Psihologia inversă a ministrului Ivan încurajează speculatorii. ”E nevoie doar de o scânteie ca să ne trezim cu cozi uriașe la benzinării”
Ce se întâmplă cu prețul la carburanți în România, după izbucnirea conflictului din Iran. Ministrul Energiei: „Am vorbit cu ANPC, am luat măsuri”

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a precizat în cadrul unei conferințe de presă, susținute la sediul PSD, că prețul la carburanți va crește cu cel mult 3 – 5 bani pe litru. Oficialul a subliniat că a luat măsuri pentru a-i împiedica pe furnizori să speculeze situația războiului din Iran, pentru a impune tarofe exorbitante. „Am vorbit cu ANPC, Consiliul Concurenței, ANAF și țin să menționez că am luat măsuri pentru ca prețul la pompă să nu ajungă la 10 lei. Prețul va crește cu cel mult 3 – 5 bani. „Am semnat un acord regional la Washington pentru gaze naturale care pot veni din SUA”, mai spune ministrul Bogdan Ivan. „România este ţara care produce aproape 90% din gazele pe care le consumă”, subliniază ministrul Energiei. Prețul la gazele naturale din Europa a crescut cu până la 25% Prețurile la gazele naturale din Europa au crescut cu până la 25%, în urma din cauza temerilor că războiul din Iran va reduce aprovizionarea cu gaze din regiunea Golfului. Europa este deosebit de expusă. Stocurile de gaze sunt neobișnuit de scăzute, iar regiunea trebuie să importe volume mari de gaze naturale lichefiate în această vară pentru iarna viitoare. Dacă transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz ar fi oprit timp de o lună, prețurile europene la gaze s-ar putea majora cu peste 50%, potrivit Goldman Sachs Group Inc. Iranul a declarat că nu intenționează să închidă calea navigabilă Ormuz, însă navele au început să evite strâmtoarea aproape imediat după începerea conflictului. Recomandarea autorului: Rafinăria Ras Tanura a Saudi Aramco, una dintre cele mai mari din Orientul Mijlociu, a fost lovită de o dronă și închisă ca măsură de precauție Ministrul Energiei, informații de ultimă oră despre depozitele de carburanți, pe fondul războiului din Iran. Soarta României în situație de avarie România va rămâne cu o singură rafinărie de benzină și motorină funcțională peste câteva zile. Ce se întâmplă cu celălalte două unități din țară
Ministrul Energiei, anunț mare pentru fermierii români. Azomureș va da îngrășămite fermierilor în contrul subvențiilor de la stat, pe bază de bonuri valorice

Combinatul Azomureș, după ce va fi preluat de către compania de stat Romgaz, va da îngrășămite fermierilor români în contul subvențiilor pe suprafațe pe care aceștia le au de încasat de la stat, pe bază de bonuri valorice, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Invan, citat de Profit.ro. Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară. Premierul Ilie Bolojan a primit pe 3 februarie, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Ameropa Grains România, care deține combinatul. La întâlnire au participat reprezentanții Romgaz, Aristotel Jude și Răzvan Popescu. Acum, negocierile pentru preluarea Azomureș de către Romgaz sunt în curs, potrivit Guvernului. De asemenea, ministrul Energiei spune că a creat deja un sistem împreună cu ministrul Agriculturii prin care îngrășămintele o să ajungă direct la fermieri. „Gazul din Marea Neagră, mare parte din el, o să meargă, și îmi doresc asta, în industria din România, în industria petrochimică, iar la Azomureș, împreună cu ministrul Barbu, deja am creat un sistem prin care îngrășămintele or să meargă direct la fermieri. (…) toate subvențiile agricole pe suprafață care trebuie să meargă la fermieri, or să primească niște bonuri valorice, cu care se vor duce la Azomureș la fabrică, or să ia îngrășământul și automat se face decont între Romgaz, care prea activele de la Azomureș, și Ministerul Agriculturii. Mă interesează ca gazele românilor, din subsolul României, să fie aduse în industria din România, altfel nu putem să ne dezvoltăm ca țară”, a spus Bogdan Ivan în Parlament. Romgaz a anunțat luna trecută că a transmis către Azomureș o scrisoare prin care a informat în raport cu intervalul de preț propus pentru achiziția activelor Azomureș, cu precizarea că, în cazul în care acest interval de preț ar fi acceptat, părțile ar putea intra în negocieri extinse cu privire la termenii și condițiile tranzacției. „Credem cu tărie că informarea de presă a Azomureș în raport cu Romgaz nu poate conduce la sensibilizare, în sensul acceptării oricărui preț pentru o astfel de tranzacție. Tranzacțiile complexe precum achiziția activelor Azomureș trebuie negociate și fundamentate de Romgaz conform procedurilor corporative și legislației aplicabile, înainte de supunerea unei astfel de tranzacții spre aprobarea organelor corporative competente”, a transmis Romgaz. RECOMANDAREA AUTORULUI: Negocierile pentru preluarea Azomureş au ajuns la guvern. Reprezentanţii Romgaz şi Ameropa s-au întâlnit cu premierul Bolojan Romgaz a semnat contractul de consultanță pentru pregătirea preluării AZOMUREȘ. Cine a câștigat licitația și care este valoarea
Bogdan Ivan: Memorandumul pentru tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia a fost promovat

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că la începutul acestei săptămâni a fost înaintat Memorandumul prin care angajații Complexului Energetic Oltenia vor primi sumele aferente tichetelor de masă. Decizia finală urmează să fie luată de premierul țării. „La începutul acestei săptămâni, am promovat Memorandumul prin care angajații de la CE Oltenia vor primi banii pentru tichetele de masă. Mi-am asumat această poziție și o susțin prin decizii, documente dar și public, fără echivoc. Din punctul de vedere al Ministerului Energiei, Memorandumul trebuia deja aprobat în ședința Guvernului României. Am spus foarte clar, atât în ședințele de Guvern, cât și în discuțiile cu angajații CE Oltenia, că drepturile oamenilor nu pot fi negociate. Iar CE Oltenia și România nu depinde de 700 de lei/luna/angajat la muncitorii care duc o muncă grea în condiții foarte grele”, a transmis Bogdan Ivan pe Facebook. Bogdan Ivan a declarat că statul trebuie să ofere un exemplu de corectitudine față de propriii angajați pentru a crea o relație bazată pe credibilitate. „Soluțiile pot fi echilibrate și corecte doar atunci când sunt construite prin dialog real, nu prin măsuri luate în grabă. Tensiunile pot fi prevenite prin transparență și responsabilitate. În același timp, prin demersurile mele la nivel european, am renegociat calendarul de închidere a capacităților pe cărbune și am blocat închiderea lor la 31 decembrie 2025. Mai mult, în lipsa acestei renegocieri, România risca să piardă aproximativ 1,8 miliarde de euro din PNRR. În momentul de față, decizia finală aparține premierului. Eu, ca ministru social-democrat al Energiei, am făcut toate procedurile ca drepturile oamenilor să fie acordate. Voi continua întotdeauna să susțin deschis soluții care protejează oamenii și păstrează funcționalitatea Sistemului Energetic Național”, a adăugat Bogdan Ivan.