România, victorie categorică în fața Senegalului! Cu cât ne-am impus la Mondialul de handbal

Naționala feminină de handbal s-a distrat cu reprezentativa similară a Senegalului în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial. După 21-7 la pauză, tricolorele s-au dezlănțuit și în repriza a doua și au „măturat” pe joc cu echipa africană, scor final 37-17. România, succes facil cu Senegal la Campionatul Mondial de handbal feminin Naționala feminină de handbal a dat de pământ cu reprezentativa Senegalului în a doua partidă din cadrul grupelor principale ale Campionatului Mondial organizat de Germania și Olanda. Tricolorele au avut un reconfortant 21-7 la pauză, iar în repriza secundă au păstrat cadența de goluri și s-au impus la final cu 37-17. Cu Senegal, medaliata cu argint la ultimul Campionat al Africii, tricolorele s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, tot la turneul final mondial, atunci când naționala noastă s-a impus cu 29–24. Din lotul naționalei noastre de atunci le regăsim și acum în echipă pe regăsim pe Iulia Dumanska, Elena Roșu, Lorena Ostase, Andreea Popa și Sonia Seraficeanu. Reprezentativa africană a ajuns în această fază a competiției în urma victoriei cu Iran, scor 30-21, însă a cedat disputele cu Ungaria (17-26), Elveția (24-25) și Danemarca (26-40). Victoria este obligatorie cu Elveția pentru îndeplinirea obiectivului setat România a cedat meciurile cele mai importante, cu Danemarca și Ungaria, și a ratat accederea în sferturile de finală, însă își poate îndeplini obiectivul setat la startul Mondailului. Și anume o clasare între primele 10 națiuni, țintă care nu a mai fost realizată din 2017. Calculele sunt încă în dinamică, iar la final va conta clasamentele din celelalte 3 grupe principale. Condiția principală pentru atingerea obiectivului este ca, după succesul facil cu Senegal, România să treacă duminică și de Elveția. Surprinzător, dar selecționerului Ovidiu Mihăilă le-a trimis în tribune pentru meciul contra senegalului pe portărița Iulia Dumanska și pe extrema stângă Eva Kerekes, după ce ambele prinseseră lotul în fiecare dintre partidele de până acum la această competiție.
Toate calculele. Cum se poate califica România în sferturile Campionatului Mondial de handbal şi programul grupei principale
România s-a calificat în grupa principală la Campionatul Mondial de handbal. Are șanse mari să ajungă în primele opt naționale ale lumii. „Tricolorele” au obținut victoria în primele două meciuri din grupele preliminare, dar au cedat în utlimul duel cu favorita competiției, Danemarca, scor 31-39. Cu toate acestea, au obținut, fără emoții, calificarea și peste doar două zile vor avea primul meci cu Ungaria. În aceste zile are loc Campionatul Mondial de handbal din Germania și Olanda. România a debutat cu o victorie în fața Croației, 33-24, urmată de evictoria cu Japonia, 31-27. Avea deja asigurate biletele în grupa principală înaintea duelului cu vicecampioana europeană. În grupa principală, România va da peste Elveția, Ungaria și Senegal. Primul meci e programat miercuri, împotriva vecinelor din Ungaria. Pentru a obține biletele în ultimele 8 naționale, România trebuie să câștige toate cele trei meciuri pentru a avea 100% asigurat primul loc. Victoria cu Ungaria e crucială fiindcă maghiarele pornesc deja cu un avantaj de două puncte în fața „tricolorelor”. Este principala adversară, dat fiind faptul că și Danemarca face parte din aceeași grupă. Calificarea în final 8 este doar la mâna elevelor lui Ovidiu Mihăilă, dar nu va fi deloc ușor, în special cu naționala Ungariei. Grupa României: 1. Ungaria – 4p 2. Danemarca – 4p 3.. Elveția – 2p 4. România – 2p 5. Senegal – 0p 6. Japonia – 0p Meciuri România în grupa principală Ungaria – România – 03.12 România – Senegal – 05.12 Elveția – România – 07.12 Ovidiu Mihăilă știe ce e important de făcut înainte de primul duel de peste 2 zile: „Toate echipele sunt puternice” „Tricolorele” au la dispoziție doar două zile să se pună pe picioare pentru confruntarea cu Ungaria. E un meci de totul sau nimic deoarece nu vor mai avea meci direct cu Danemarca ca să o poată încurca pe cealaltă favorită la calificarea în top 8. Ovidiu Mihăilă a oferit prima reacție după încheierea partidei cu Danemarca. A punctat faptul că acum începe cu adevărat greul și că recuperarea e cea mai importantă ca fetele să fie apte 100% la meciul de miercuri. „Încercăm zi de zi să schimbăm, să devenim mai buni, în special în apărare, în duelurile de unu la unu. Important este să menținem echilibrul, jucătoarele încă nu au o mentaliate foarte puternică. Acum intrăm în faza în care toate echipele sunt puternice. Ungaria este o echipă bună, este importană recuperarea. Vom pregăti fetele și vom vedea”, a spus Ovidiu Mihăilă. În ultima confruntare recentă de la un turneu final, România a obținut victoria în fața Ungariei, scor 29-21 (Campionatul European din 2016).