România merge cu 9 sportivi la CM de atletism de la Tokyo! Cum arată clasamentul pe națiuni din zona Balcanilor

romania-merge-cu-9-sportivi-la-cm-de-atletism-de-la-tokyo!-cum-arata-clasamentul-pe-natiuni-din-zona-balcanilor

Campionatul Mondial de atletism de la Tokyo are loc între 13-21 septembrie, cu participarea a peste 2.200 de sportivi din întreaga lume. Mondialul de atletism începe sâmbătă la Tokyo cu 9 români la start „Plecăm la Campionatele Mondiale de la Tokyo și uitându-ne la medaliile Iolandei Balaș ne-a crescut un pic adrenalina. Faptul că sunt campion european nu știu dacă mă obligă la locul 1 și la Mondiale, dar cu siguranță mă obligă să mă autodepășesc la Mondiale. Jocurile Olimpice de la Los Angeles reprezintă cel mai important obiectiv al carierei mele. Un sportiv la aruncarea greutății este la apogeul carierei după vârsta de 30 de ani. Deci după toți parametrii eu voi fi în cea mai bună formă la Los Angeles. O medalie olimpică ar însemna un vis absolut pentru mine. De fapt, pentru tot atletismul românesc”, a precizat Toader. Feminin Andrea Mikloş – 400 metri Alina Rotaru Kottmann – săritura în lungime Diana Ion şi Andreea Taloş – triplusalt Bianca Ghelber – aruncarea ciocanului Stella Rutto – 3.000 metri obstacole Masculin Mihai Sorin Dringo – 400 metri Rareş Toader – aruncarea greutăţii Alin Firfirică – aruncarea discului Care e staff-ul tehnic? Olah Robert Ștefan -Antrenor Corucle Marius Mihai – Antrenor Mirea Marinela – Antrenor Grasu Lenuța Nicoleta – Antrenor Țermure Ana Mirela – Antrenor Muntean Laura – Medic Nicolae Florian – Maseur Dragomir Lenuța – Lider echipă Obiectivul nostru la Tokyo este ca toți să se califice în finale, dar sperăm și la o medalie. Visurile sportivilor trebuie îndeplinite, așa cum și eu mi l-am îndeplinit pe acela de a ajunge la marile competiții. De aceea, chiar dacă atletismul românesc trece printr-o perioadă foarte grea, eu sper că vom primi și noi buget, pentru că sportivii au nevoie de susținere. Nu vreau să rămân ultima campioană olimpică a atletismului românesc Constantina Diță, președinte FR Atletism Câți sportivi trimit țările din jurul nostru? 59 – Polonia 25 – Cehia 23 – Ucraina 19 – Grecia 18 – Ungaria 11 – Lituania 10 – Slovenia 10 – Estonia 9 – ROMÂNIA 9 – Slovacia 9 – Bulgaria 8 – Croația 6 – Serbia 4 – Letonia 2 – Macedonia de Nord 2 – Moldova 1 – Bosnia 1 – Albania Test obligatoriu de determinare a sexului înainte de Mondiale Sportivele care doresc să concureze la feminin vor trebui să efectueze un test genetic unic. Noile reguli au intrat în vigoare de la 1 septembrie şi se aplică la Campionatele Mondiale de Atletism, care vor avea loc între 13 şi 21 septembrie la Tokyo. Atletele care vor participa la Mondialul de atletism de la Tokyo vor fi supuse unui test obligatoriu de determinare a sexului Testul pentru gena SRY – care face parte din cromozomul Y şi determină dezvoltarea caracteristicilor masculine – poate fi efectuat prin prelevare de salivă sau prin analiză de sânge.