Țara care a comis cea mai mare eroare de politică monetară: ambiția i-a determinat să tipărească bani în mod necontrolat pentru a finanța războaie
Ascensiunea Imperiului Mongol a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria omenirii. În vastele stepe eurasiatice, mii de triburi de călăreți trăiau prinse într-un cerc vicios de război, sânge și devastare care a durat secole. În aceste câmpii din Asia Centrală nu existau mari resurse, ci doar strictul necesar pentru supraviețuire. Nu existau orașe, nimeni nu aparținea unui loc anume, se trăia pe spatele calului, iar singura lege și singura cale de a supraviețui era forța, notează El Economista. În acest context, un om pe nume Temujin, care a pornit singur și exilat din propriul clan încă din adolescență, a reușit, după decenii de lupte, să unească toate triburile și să se ridice ca Ginghis Han („cel care conduce totul sub cer”). Conducând hoardele nomade, a cucerit mare parte din China și întreaga Persie, precum și teritorii vaste din stepă. Fiii săi au guvernat un imperiu care se întindea de la coastele Coreei până în Rusia și Ucraina și de la Bagdad și actualul Ormuz până în Siberia. În apogeu, au pornit spre cucerirea Europei și, după ce i-au învins pe polonezi, unguri și duci germani, doar moartea „regelui regilor” i-a împiedicat să-și atingă obiectivul. A fost cel mai mare imperiu pe care lumea îl cunoscuse până atunci și al doilea ca întindere din istorie, depășit doar de Imperiul Britanic. Cum a putut cădea un asemenea imperiu? Răspunsul este că nu a fost învins de sabie, ci de o simplă bucată de hârtie. Mongolii, care au învins aproape toți adversarii, au colapsat dintr-o serie de motive, însă totul indică faptul că un factor decisiv a fost ambiția economică legată de o invenție chineză pe care au dus-o la extrem: moneda de hârtie. Adică ceea ce astăzi numim bancnote și care, la acea vreme, era de neimaginat în mare parte a lumii. Marea rută comercială Totul a început când Imperiul Mongol se afla la apogeu. Existau zeci de regate independente (ilhanate), dar toate îi erau supuse lui Kublai Han, marele lider care conducea lumea din China. Nepotul lui Temujin a înțeles că mongolii deveniseră stăpânii Drumului Mătăsii, cea mai importantă rută comercială din istoria omenirii, care lega industria chineză de piețele occidentale. Cu un singur conducător asupra întregii rute, comerțul a înflorit ca niciodată, iar Drumul Mătăsii a intrat în epoca sa de aur, cunoscută drept Pax Mongolica. În această perioadă de siguranță și prosperitate, Europa descoperă Asia, iar un călător precum Marco Polo vizitează China și petrece ani în curtea Marelui Han Kublai. Unul dintre marile avantaje care le-au permis mongolilor să treacă de la statutul de stăpâni tribali ai stepei la cucerirea lumii a fost capacitatea lor de a identifica și valorifica inovațiile popoarelor cucerite. De aceea, când au ajuns în China, au fost fascinați de o invenție care exista de secole, dar care nu se răspândise aproape deloc în restul lumii: moneda de hârtie. Există dovezi că în China, încă din secolul al VII-lea, se foloseau „jiaozi”, un fel de titluri de plată care funcționau în practică drept bani fără valoare intrinsecă în aur, argint sau cupru. La început erau utilizate rar, dar în timpul dinastiei Song, unul dintre regatele cucerite ulterior de mongoli, sistemul a fost instituționalizat. Comercianții locali au descoperit că era mult mai util să transporte aceste hârtii decât să călătorească cu aur, argint și cupru. Statul a înțeles riscurile de a lăsa acest sistem în mâini private și a decis că doar guvernul poate emite această monedă. În teorie, valoarea ei era echivalentă cu metalele prețioase, însă tentația de a tipări mai mult în momente de nevoie a dus la apariția inflației. Utilizarea obligatorie a bancnotelor După secole de utilizare, sistemul funcționa, cu suișuri și coborâșuri. În plus, nu era obligatoriu, oamenii puteau folosi în continuare monede și lingouri. Bancnotele erau mai degrabă o soluție comodă pentru comerțul la distanță. Însă mongolii au fost fascinați de ideea de a crea bogăție bazată doar pe voință și încredere. Kublai Han, confruntat cu cheltuieli tot mai mari pentru războaie, a decis să transforme această idee într-un sistem central. A lansat „chao”, o monedă unică pe bază de hârtie, obligatorie în întreg imperiul. Toate tranzacțiile comerciale, plățile oficiale și taxele trebuiau realizate în această monedă. Orice comerciant care refuza era pedepsit, uneori chiar cu moartea. Deși metalele continuau să circule în mediul rural, dominația bancnotelor era totală în economie. Falsul sprijin în aur, argint și cupru Teoretic, valoarea era legată de metale prețioase, însă în realitate era stabilită de stat. Nu exista convertibilitate liberă. Sistemul funcționa pentru că toți primeau salariile în hârtie și o foloseau în schimburi. Marco Polo descria fascinat acest sistem, subliniind că toate plățile se făceau în hârtie și că nimeni nu putea folosi altă monedă. El observa că Marele Han putea crea oricât „bani” dorea. În practică, statul putea tipări peste valoarea reală fără consecințe imediate. Cheltuielile erau uriașe, iar tentația de a emite bani a crescut constant. Deși inițial sistemul a stimulat comerțul, o criză latentă începea să se contureze. Criza din Persia Ideea s-a răspândit rapid în întreg imperiul. Gaykhatu, conducătorul Ilhanatului Persiei, confruntat cu cheltuieli mari și o criză agravată de o epidemie, a decis să adopte sistemul chinezesc. A ordonat tipărirea masivă de bancnote și a interzis utilizarea aurului și argintului. Cei care refuzau erau executați. Astfel, întreaga populație a fost obligată să folosească moneda de hârtie. Rezultatul a fost devastator și imediat. În acel moment, lumea a înțeles că un astfel de sistem se bazează pe încredere. Un mecanism fără rezerve în metale prețioase, impus peste noapte și susținut doar de teama de moarte, a fost pus sub semnul întrebării chiar din clipa în care a fost decretat. Populația și comercianții au refuzat să își schimbe aurul și argintul valoros pe hârtie, interpretând măsura ca pe o confiscare. Pentru a evita pedeapsa capitală, supușii Ilhanatului au ales să își abandoneze activitățile. Oamenii au ascuns tot ce avea valoare, și-au închis prăvăliile, au încetat să mai vândă și au revenit la troc, întorcându-se cu sute