Ion Cristoiu: Toată lumea a luat foc în urma declarațiilor lui Georgescu că va opri ajutorul trimis Ucrainei

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum Călin Georgescu nu a mai fost dorit la nivel european după ce a spus că oprește ajutorul militar oferit Ucrainei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Asta cu americanii e o pistă falsă. Declarația lui Blinken este după ședința CSAT. Marius Tucă, este o răfuială a clicii din interior. Pierde timpul. Eu cred că ar fi bine pentru ei să spună că le-a ordonat cineva, dar nu le-a ordonat nimeni.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum Călin Georgescu nu a mai fost dorit la nivel european după ce a spus că oprește ajutorul militar oferit Ucrainei. Acesta a fost întrebat care sunt, în opinia sa, factorii externi care au ajutat la realizarea „loviturii de stat”. Jurnalistul a început prin a spune că Franța și Uniunea Europeană și-au dat acceptul. Acesta precizează că nu este sigur dacă au fost și implicații directe, dar acceptul sigur a fost dat. Cristoiu susține că Georgescu a fost terminat politic după propunerea de a nu mai ajuta Ucraina, din punct de vedere militar. Jurnalistul menționează că inclusiv Zelenski a luat foc după această declarație. „A fost acceptul Franței și al Uniunii Europene, ei au…. Nu știu dacă s-a și intervenit din acest punct de vedere. Oricum, pe Călin Georgescu l-a terminat propunerea de a nu mai face ajutor militar. Cred că în acel moment și Zelenski a luat foc… Asta cu americanii e o pistă falsă. Declarația lui Blinken este după ședința CSAT. Marius Tucă, este o răfuială a clicii din interior. Pierdem timpul. Eu cred că ar fi bine pentru ei să spună că le-a ordonat cineva, dar nu le-a ordonat nimeni.”, a explicat jurnalistul.
Ion Cristoiu: Ceea ce face Nicușor Dan cu noile argumente pentru anularea alegerilor este o prostie. CCR a decis pe baza documentelor inițiale

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum dovezile aduse de Nicușor Dan în legătură cu decizia CCR sunt o prostie. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Ea confirmă, pentru a nu știu câta oară, declarațiile lui Marian Enache și ale judecătoarei Iulia Scântei. Ea confirmă cu subiect și predicat că CCR a decis… De-aia spun așa, spune cu subiect și predicat, Curtea Constituțională a României a decis numai și numai pe baza documentelor prezentate. ” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum dovezile aduse de Nicușor Dan în legătură cu decizia CCR sunt o prostie. Acesta a început prin a spune că există o declarație foarte importantă. Jurnalistul susține că declarația Siminei Tănăsescu, președinta CCR, este o declarație fundamentală. Cristoiu explică felul în care această declarație se leagă de cele ale foștilor președinți CCR. Acesta susține că Simina Tănăsescu confirmă spusele lui Marian Enache și ale Iuliei Scântei. Toți judecătorii CCR au explicat că decizia de anulare a alegerilor a fost luată pe baza documentelor prezentate la acel moment. Cristoiu susține că ceea ce prezintă Nicușor Dan este o prostie. Aceste argumente nu au legătură cu decizia CCR. „Marius Tucă, ceea ce este mult mai important este că avem astăzi o declarație a Siminei (n.r. Elena-Simina Tănăsescu, Președinta Curții Constituționale a României), care este președinta CCR. Asta este o declarație fundamentală și a fost și atunci. Ea confirmă, pentru a nu știu câta oară, declarațiile lui Marian Enache și ale judecătoarei Iulia Scântei. Ea confirmă cu subiect și predicat că CCR a decis… De-aia spun așa, spune cu subiect și predicat, Curtea Constituțională a României a decis numai și numai pe baza documentelor prezentate. În consecință, ceea ce face Nicușor Dan, spunând că vrea să ne aducă argumente, este o prostie.”, a explicat jurnalistul.
Cum vede Ion Cristoiu TEFELIȘTII francezi că vor face față serviciului militar

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum vor arăta noii recruți ai armatei franceze. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Din câte știi, domnul Emmanuel Macron, protectorul nostru… De fapt, pe noi nu ne conduce Macron, ci șeful de cabinet, că noi suntem mici… ” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum vor arăta viitorii recruți ai armatei franceze. Acesta a început prin a spune că Emmanuel Macron este protectorul nostru. Apoi s-a corectat, cu mențiunea că nu suntem conduși de Macron, ci de șeful cabinetului său. Jurnalistul a dezbătut intens profilul viitorului voluntar al armatei franceze. Acesta susține că Generația Z nu are capacitatea de a fi într-o armată. „Din câte știi, domnul Emmanuel Macron, protectorul nostru… De fapt, pe noi nu ne conduce Macron, ci șeful de cabinet, că noi suntem mici… Mă rog, am exagerat. Bun, el a hotărât ca să se apere de ruși, să-i formeze, să facă voluntariatul ăla. Deci avem, nu noi, tineri francezi. Ai văzut? Ai fost la Paris. Ce vor face ei? În prima lună vor dobândi spiritul de disciplină. Omul ăsta e normal? Cunoști generația Z, este prin cafenele, cu trotinete. Așa, mai departe… Se vor forma să mânuiască armele, așa… Vor învăța să bată pasul, pasul de defilare. Da, fac pasul și bat. Nu mai știu, am uitat că am făcut armata de mult. Așa, se vor obișnui să cânte împreună. Păi asta știu de la concerte. Pe la asta, adică o să cânte acum cântece de cătănie? Da a zis și se vor obișnui cu ritualurile care hrănesc fraternitate forțelor noastre. Lumea se prăbușește, se schimbă, iar ăsta bate câmpii. După nouă luni, așa, fii atent aici, vor fi inserați în trei arme, pământ, aer, marină, ca soldat. Acum, serios întreb, oamenii ăștia sunt normali? Ei nu cunosc generația asta? Păi ăștia sunt… Ai văzut vreodată vreun tefelist? Dimineața am această imagine cu cafeaua. Când se vor trezi dimineața la armată, vor merge cu cafeaua și cu croissantul în mână. Păi cum fac ei pasul de defilare așa?”, a explicat jurnalistul.
Ion Cristoiu: Avem 2 posibilități – regimul comunist era criminal, dar Nicușor a beneficiat de privilegii, ori n-a fost regim CRIMINAL
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre declarația lui Nicușor Dan referitoare la regimul comunist. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Pentru că nu poți să faci o facultate și dacă o faci de inginerie așa, ce dracului, aia agrotehnică și să spui asemenea prostie. Marius Tucă, chiar sunt doctor în regimul comunist.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre declarația lui Nicușor Dan referitoare la regimul comunist. Acesta a început prin a spune că trebuie luate în calcul nuanțele discursului lui Dan. Nicușor, susține analistul, s-a născut dintr-o mamă contabilă și un tată muncitor. Cu o familie fără avere excepțională, Dan a reușit să ajungă la două olimpiade internaționale. Cristoiu lansează două ipoteze. Ori a fost Nicușor colaborator cu un sistem criminal, ori nu a fost un sistem criminal per total. „Ăsta pare făcut de Blandiana. Da, Blandiana, în ultima parte, că nu mai e așa mare poetă. Hai să facem pe logică. Da? Deci nu e fără nuanțe. Regimul comunist tot a fost un regim criminal. Biografia domnului Nicușor Dan este așa: mama, contabilă, tata muncitor. 1969. În acest regim criminal, el s-a născut în 1969. În acest regim criminal un fiu de muncitor, de muncitor, da, nu de om cu avere. Face liceu, când termină, nu e trimis să spele vase, nu, face liceu și apoi participă la două olimpiade internaționale de matematică, una la Havana și una în Australia. Și atunci întrebarea mea este următoarea dacă e regim criminal, el zice că regimul criminal, eu vin și fac nuanțe, că el n-ar ști să facă. Avem două posibilități: sau regimul era criminal și el a fost colaborator al securității sau al regimului, de a putut să se ducă la olimpiadă. Că regimul criminal spune nu vrem, domnule, pe ăsta nu. O fi el bun, dar nu ne interesează. Deci regimul criminal nu se preocupa de valoarea lui. Sau n-a fost regim criminal. Are un talent extraordinar. Eu cred că nici n-a făcut facultate. Pentru că nu poți să faci o facultate și dacă o faci de inginerie așa, ce dracului, aia agrotehnică și să spui asemenea prostie. Marius Tucă, chiar sunt doctor în regimul comunist. În primul rând, eu am înțeles. Tanti asta care vorbește, a mai intervenit o dată. Ea este agenta păduchelui ăla…”, a explicat jurnalistul.
Daniel Băluță: Un tânăr din București trebuie să poată duce o viață decentă și corectă aici, fără să PLECE în altă parte
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Daniel Băluță, politician și primar al Sectorului 4 din București, a vorbit despre planurile pe care le are pentru a ajuta tinerii, dar și pentru a readuce diaspora în țară. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Daniel Băluță: „Un angajament pe care l-am luat în fața oamenilor este acela de a transparentiza această listă. Nu numai pentru această zonă de apartamente, ci pentru spații comerciale, pentru terenuri și pentru fel de fel de imobile. Pentru că ele reprezintă în mod clar o resursă extrem de importantă pentru tineri. ” Invitat la Marius Tucă Show, Daniel Băluță a vorbit despre planurile pe care le are pentru a susține tineretul, dar și pentru a aduce diaspora în țară. Acesta a început prin a spune că are idei de oportunități pentru tineri. Subvenționarea dobânzilor, închirierea de apartamente mai ieftine sau construirea la prețuri preferențiale sunt idei de susținere a tinerilor ale primarului. „O altă oportunitate pentru tineri este aceea ca Primăria să subvenționeze o parte din dobânda, cum se întâmplă în alte capitale europene, o parte din dobânda pe care tinerii o plătesc la bancă. Iar în ceea ce privește cealaltă versiune de locuit, și anume chiria, Primăria trebuie să vină în ajutorul tinerilor și a familiilor tinere, subvenționând o parte din costul acesteia. Bineînțeles, există și varianta asta, dar pe aia o aplici după ce folosești un fond de locuințe, nu important, ci e foarte important, pe care deja îl ai. Un angajament pe care l-am luat în fața oamenilor este acela de a transparentiza această listă, nu numai pentru această zonă de apartamente, pentru spații comerciale, pentru terenuri și pentru fel de fel de imobile. Pentru că ele reprezintă în mod clar o resursă extrem de importantă pentru tineri. Mai mult decât atât, prin parteneriatele pe care primăria le poate face cu dezvoltatorii, aceștia pot pune la dispoziție pentru primărie, fie spre închiriere, fie spre achiziție, la un preț preferențial, un anumit număr de apartamente pe care să le putem folosi pentru tineri. Sunt, după cum vedeți, foarte multe soluții. Nimeni, din păcate, nu a acordat atenție în ultimii 35 de ani acestei probleme reale, pentru că unul dintre scopurile pe care le am este ca un tânăr din București să poată să ducă o viață decentă, corectă aici și să nu plece în altă parte. Mai mult, aceste măsuri de încurajare și de obținere a locurilor de muncă bine plătite pentru tineri, coroborate cu stimularea mediului antreprenorial ar putea să stimuleze o mulțime de români din diaspora să se întoarcă din nou acasă. Asta înseamnă inclusiv din punct de vedere economic noi investiții.”, a explicat politicianul.
Daniel Băluță: La alegerile locale alegem MANAGERI, administratori ai orașului

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Daniel Băluță, politician și primar al Sectorului 4 din București, a vorbit despre care sunt motivele pentru care a ales să candideze la Primăria Capitalei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Daniel Băluță: „Nu se mai poate și au dreptate, pentru că nu se mai poate să avem un trafic cum îl avem. Nu se mai poate să trăim în mizeria în care trăim. Nu se mai poate să nu avem un transport rezonabil, să nu avem spitale în regulă.” Invitat la Marius Tucă Show, Daniel Băluță a vorbit despre care sunt motivele pentru care a ales să candideze la Primăria Capitalei. Acesta a început prin a spune că este prima dată când candidează la Primăria Capitalei. De asemenea, a precizat și că este o campanie foarte diferită. Politicianul susține că problemele Sectorului 4 se regăsesc în tot Bucureștiul. „Da, este prima campanie pentru Primăria Capitalei. Da, este foarte diferită această campanie dintr-un motiv simplu. La sector am constatat că pentru oameni sunt foarte importante rezultatele. Aici încerc să explic, pe baza credibilității pe care o am, pe baza credibilității fundamentată pe rezultate. Că pot continua acest lucru și este mai greu să explic tuturor oamenilor din oraș că la aceste alegeri nu alegem parlamentari, nu alegem politicieni și alegem manageri, administratori ai orașului. Vedeți, un lucru pozitiv este că am reușit să schimb destul de mult modul în care funcționează acea parte din București. Regăsesc foarte multe dintre problemele pe care le-am avut de-a lungul timpului în Sectorul 4, într-o bucată mare din oraș. Văd supărare, văd frustrare, văd revoltă din partea oamenilor, văd că spun… Nu se mai poate și au dreptate, pentru că nu se mai poate să avem un trafic cum îl avem. Nu se mai poate să trăim în mizeria în care trăim. Nu se mai poate să nu avem un transport rezonabil, să nu avem spitale în regulă. Nu se mai poate ca toate aceste componente ale vieții de zi cu zi să nu fie într-o stare de funcționare corectă.”, a explicat politicianul.
21 NOIEMBRIE, calendarul zilei: Goldie Hawn împlinește 80 de ani, Tudor Sișu face 48. România primește invitația de a adera la NATO
Gândul vă prezintă calendarul zilei de vineri, 21 noiembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Goldie Hawn este o actriță americană cunoscută pentru farmecul ei jovial, energia debordantă și talentul comic remarcabil. Născută pe 21 noiembrie 1945 în Washington, D.C., SUA, Hawn a devenit celebră la sfârșitul anilor ‘60 odată cu aparițiile sale în emisiunea Rowan & Martin’s Laugh-In, unde umorul ei spontan și zâmbetul inconfundabil au cucerit rapid publicul. De-a lungul carierei, a interpretat roluri memorabile în filme precum Cactus Flower, care i-a adus Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, Private Benjamin, Overboard și The First Wives Club. În afara ecranului, este apreciată pentru implicarea în proiecte educaționale și pentru MindUP, fundația pe care a creat-o pentru a sprijini dezvoltarea emoțională și mentală a copiilor. De asemenea, este recunoscută pentru relația de lungă durată cu actorul Kurt Russell, cei doi formând unul dintre cele mai stabile și admirate cupluri de la Hollywood. Tudor Sișu, născut pe 21 noiembrie 1977 în București, este unul dintre artiștii influenți ai hip-hop-ului românesc, remarcat pentru stilul său autentic, versurile introspective și tonul social puternic. În 1994 înființează, alături de trei vecini de bloc, C-Nyk, Dani și George, trupa Il-Egal, una dintre primele trupe de gangsta rap din România. În 1996, datorită lui Tataee de la B.U.G. Mafia, Sișu îl cunoaște pe Puya, iar din colaborarea lor ia naștere La Familia, formație care a marcat scena rap din anii ‘90 și începutul anilor 2000 printr-un limbaj direct și teme legate de viața de cartier, loialitate și supraviețuire. Cariera sa a fost marcată atât de succes artistic, cât și de perioade dificile, inclusiv probleme legale. Revenit în muzică după aceste etape, el a continuat să lanseze proiecte solo în care abordează vulnerabilitatea, greșelile, credința și dorința de evoluție personală. Albumele sale se disting prin sinceritate și o maturizare vizibilă a discursului artistic. În 2002, România a primit invitația oficială de a adera la NATO, un moment decisiv în procesul de integrare euro-atlantică. Anunțul a fost făcut la Summitul NATO de la Praga, unde alianța a decis să se extindă către Europa Centrală și de Est, recunoscând progresele politico-militare ale României și angajamentul său față de reformele democratice. Invitația a marcat o schimbare strategică majoră pentru România, oferindu-i oportunitatea de a-și consolida securitatea, de a moderniza forțele armate și de a se alinia la standardele occidentale. Totodată, a reprezentat o confirmare a rolului său în stabilitatea regională și în cooperarea internațională. Procesul de aderare a culminat cu intrarea oficială a României în NATO la 29 martie 2004, un pas care a schimbat fundamental orientarea geopolitică a țării și a întărit poziția sa pe scena internațională. Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1694: Voltaire 🇫🇷✒️ Numele adevărat al autorului a fost François-Marie Arouet. A adoptat pseudonimul de Voltaire în 1718, după încarcerarea la Bastilia 🎂1895: Traian Grozăvescu 🇷🇴🎼 tenor. Câștigă stima unor muzicieni celebri precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk. Pe 10 februarie 1927, a cântat pentru ultima dată pe scena operei din Viena în “Rigoletto”. După doar cinci zile, pe 15 februarie, într-un acces de gelozie, soția sa, Nelly Koveszdy (presa interbelică o numește și Mary), fosta nevastă a unui ofițer de jandarmi de care divorțase pentru tânărul artist, l-a ucis cu un revolver 🎂1919: Mihai Flamaropol 🇷🇴⚽️🥅 jucător de fotbal și hocheist. Mihai Ionescu îl caracterizează în cartea „101 idoli ai gazonului” ca fiind „înalt, subțire, ca înfățișare star de cinema, cu un mers ușor legănat, alură de decatlonist, cu o ținută vestimentară ireproșabilă, mereu în pas cu moda” 🎂1944: Valer Dorneanu 🇷🇴⚖️ în perioada 2016-2022 a ocupat funcția de președinte al Curții Constituționale a României (CCR) 🎂1945: Goldie Hawn 🇺🇸🎬 🎂1957: George Alexandru 🇷🇴🎭🎬 🎂1963: Nicollette Sheridan 🇺🇸🎬 🎂1965: Björk 🇮🇸🎤 cel mai bine cunoscută datorită vocii ei expresive și a stilului muzical divers și eclectic, care refectă inspirații și influențe din multe genuri, incluzând pop, jazz, muzică de ambianță, muzică clasică, electronică, rock alternativ și muzică folk, dar și prin costumele ei excentrice 🎂1977: Tudor Sișu 🇷🇴🎤 În 1994 înființează alături de 3 vecini de bloc C-Nyk, Dani și George, trupa Il-Egal, una din primele trupe de gangsta rap din România. În 1996, prin intermediul lui Tataee de la B.U.G. Mafia, îl întâlnește pe Puya (membru Ghetto Birds la acea vreme), cei doi înființând trupa La Familia 🎂1979: Vincenzo Iaquinta 🇮🇹⚽️ a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal 2006 🎂1984: Jena Malone 🇺🇸🎬 Contact (2007), Donnie Darko (2001), Pride & Prejudice (2005), Into the Wild (2007), The Ruins (2008), The Neon Demon (2016), Love Lies Bleeding (2024) Decese 🕯 🕯️1887: Petre Ispirescu 🇷🇴✒️ culegător de basme populare românești pe care le-a repovestit cu un har remarcabil 🕯️1916: Împăratul Franz Joseph I al Austriei 🇦🇹🇭🇺♛ Domnia sa de 68 de ani a fost a patra ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului 🕯️1991: Dan Merișca 🇷🇴✒️ scriitor de science-fiction, autorul volumului Revoltă în labirint 🕯️1999: Ioan Chirilă 🇷🇴✒️ jurnalist sportiv și scriitor de cărți pe teme sportive 🕯️2012: Șerban Ionescu 🇷🇴🎭🎬 a decedat la 62 de ani de scleroză Evenimente📋 📋🚭 Ziua internațională fără fumat (a treia zi de joi a lunii noiembrie, începând din 1977) 📋📺 Ziua mondială a televiziunii 📋👋 Ziua mondială a salutului (World Hello Day) Calendar 🗒 🗒1615: Alexandru Movilă, sprijinit de nobilii polonezi Mihai Wisniowiecki și Samuel Koreki, îl invinge pe Ștefan Tomșa a Tătăreni și se înscăunează domn al Moldovei 🗒1740: Începe construirea monumentului Sfânta Treime de la Timișoara; monumentul a fost ridicat în amintirea epidemiei care a devastat întregul Banat în 1739 🗒1783: La Paris, Jean-François Pilâtre de Rozier și François Laurent d’Arlandes au realizat primul zbor din lume într-un balon cu aer cald; zborul a durat 25 de minute, pe o distanta de 9 km iar altitudinea maximă atinsă a fost
Ion Cristoiu: Planul americanilor este salvarea lui Zelenski, nu se mai discută despre scandalul de CORUPȚIE
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum Zelenski este salvat de americani pentru a fi din nou eroul Occidentului. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Deci e clar că nu se mai discută de corupție. Doi, îi dă lui posibilitatea să fie iar eroul Occidentului. El nu vrea, pentru că plecând de la niște prevederi, alea sunt prea exagerate pentru opinia publică, încât el trebuie să… El nu trebuie să le accepte.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum Zelenski este salvat de americani pentru a fi din nou eroul Occidentului. Acesta a început prin a spune că SUA tocmai l-a salvat pe Zelenski. Jurnalistul completează că deși pare uimitor, este adevărat. Acesta susține că dacă la început a părut un fonfleu, acum se confirmă că era un plan de salvare. Mai mult, el susține că sunt chiar mai multe motive. Primul motiv este să se ascundă un posibil scandal de corupție. Nimeni nu mai vorbește despre asta. Al doilea motiv, menționează jurnalistul, este să redevină Zelenski un erou al Occidentului. Acesta susține că prevederile din înțelegerea de pace vor fi imposibil de acceptat public, așa că Zelenski va fi din nou un erou occidental. „L-au salvat pe Zelenski. Știu că ești uimit. Dacă acest plan am crezut că este un fonfleu, e salvarea lui Zelenski din mai multe motive. Unu, nu se mai discută despre WC-ul de aur. Deci e clar că nu se mai discută de corupție. Doi, îi dă lui posibilitatea să fie iar eroul Occidentului. El nu vrea, pentru că plecând de la niște prevederi, alea sunt prea exagerate pentru opinia publică, încât el trebuie să… El nu trebuie să le accepte. Da, nu le acceptă. Este din nou erou în ochii Occidentului. ”, a explicat jurnalistul.
Gigi Nețoiu: Mai mult de jumătate dintre firmele românești sunt aproape de FALIMENT

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Gigi Nețoiu, om de afaceri și politician român, a vorbit despre cum mai bine de jumătate dintre firmele românești sunt în prag de insolvență. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Gigi Nețoiu: „Adică dăm oameni afară. Păi dacă dăm oameni afară, oamenii ăia la orice salariu, un procent se duce la stat pentru pensii, pentru sănătate, pentru salarii. De unde mai încasăm vreun ban?” Invitat la Marius Tucă Show, Gigi Nețoiu a vorbit despre cum mai bine de jumătate dintre firmele românești sunt în pragul insolvenței. Acesta susține că vine o perioadă și mai grea. După sărbătorile de iarnă, începând cu 8 ianuarie, Nețoiu susține că oamenii nu vor mai avea bani. Mai mult de atât, acesta susține că și firmele au probleme. „De un an și jumătate, România se scufundă. Eu v-am zis, domnul Tucă, să rețineți, România e la începutul începutului. Va veni o perioadă și știți când vorbim, vin sărbătorile, după 7 – 8 ianuarie. Deci lumea nu va mai putea să-și plătească datoriile, taxele, impozitele. V-am zis-o cred că și data trecută și va mai spun o dată. TVA-ul s-a furat 70%, aproape 15 miliarde. S-a plătit cam 30-35% nu e posibil să-i omori pe afaceriști. Deci, noi plătim, firmele, și după cinci luni de zile, 4-5 luni de zile, nu primim TVA-ul înapoi. Automat te blochează. Deci, dumneavoastră știți, orice societate are salarii, are impozite, are taxe. Deci orice rotiță care se blochează acuma, poate să ducă la faliment. Eu vă spun că mai mult de jumătate din firme, mă învârt în jurul ăsta, oamenilor de afaceri, mai mult de jumate din firme sunt aproape de insolvență. Păi intră în insolvență, automat, nu mai plătește nicio taxă. Uitați, a crescut… Acum o lună și ceva, era benzina 7,40 lei, am băgat acum 2 zile și este 8,50 lei benzina premium. Motorina a ajuns la 8,40 lei. Au crescut dividendele, da, 15% au crescut TVA-ul. Adică dăm oameni afară. Păi dacă dăm oameni afară, oamenii ăia la orice salariu, un procent se duce la stat pentru pensii, pentru sănătate, pentru salarii. De unde mai încasăm vreun ban?”, a explicat afaceristul.
Gigi Nețoiu: Bolojan are ZILELE numărate

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Gigi Nețoiu, om de afaceri și politician român, a vorbit despre cum mandatul lui Bolojan nu va fi unul de lungă durată. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Gigi Nețoiu: „Viitorul prim-ministru, sunt doi de la PNL care vor urma să vină… E vorba de domnul de la Ministerul de Interne, domnul Predoiu… Și vine domnul, care mi se pare un tip foarte bine pregătit, de la Finanțe, domnul Nazare.” Invitat la Marius Tucă Show, Gigi Nețoiu a vorbit despre cum mandatul lui Ilie Bolojan nu va fi unul de lungă durată. Acesta a început prin a spune că jocurile au fost deja făcute. Mai mult de atât, afaceristul a lansat și două posibile nume din PNL care să îl înlocuiască pe Bolojan. Primul nume este cel al lui Cătălin Predoiu, urmat fiind de Alexandru Nazare. Nețoiu a specificat că Grindeanu mai are de așteptat până vine la conducere. „Cea mai mare prostie. Păi eu vă spun. Hai să vă spun, că s-au făcut jocurile și aici. Da? Toate se clarifică. Deci dânsul, părerea mea este că are zilele numărate. Că or fi o săptămână, două săptămâni, trei săptămâni sau o lună, nu mai contează. Viitorul prim-ministru, sunt doi de la PNL care vor urma să vină… E vorba de domnul de la Ministerul de Interne, domnul Predoiu (n.r. Cătălin Predoiu, Vicepremier al României). Nu domnul Grindeanu, căci domnul Grindeanu este de la PSD și ei au mandatul lor. N-au trecut încă 2 ani, n-au trecut. Păi se schimbă repede, mai stă la rând domnul Grindeanu până la 2 ani. Și vine domnul, care mi se pare un tip foarte bine pregătit, de la Finanțe, domnul Nazare (n.r. Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor). Deci asta va fi conducerea, noua conducere a Guvernului României și a PNL-ului.”, a explicat afaceristul.