Ce face USR dacă guvernul Luca Niculescu e învestit? Planul partidului, explicat de deputatul Cezar Drăgoescu

ce-face-usr-daca-guvernul-luca-niculescu-e-investit?-planul-partidului,-explicat-de-deputatul-cezar-dragoescu

Deputatul USR Cezar Drăgoescu a vorbit despre poziția partidului în negocierile pentru formarea noului Guvern. El susține că USR nu va vota Guvernul Luca Niculescu dacă în componența acestuia se vor regăsi miniștri PSD. Acesta afirmă că partidul se pregătește să intre în opoziție. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.  Loading … „Alături de PNL, vom construi un pol de dreapta reformatoare” Invitat la „Subiectul Zilei, cu Răzvan Dumitrescu”, Cezar Drăgoescu a vorbit despre planurile partidului USR pentru perioada următoare. Acesta susține că partidul nu va vota Guvernul Luca Niculescu dacă acesta va avea miniștri PSD. El subliniază că USR va intra în opoziție și va construi, alături de PNL, planul pentru câștigarea următoarelor alegeri. Deputatul afirmă că, împreună cu PNL, partidul va putea construi un „pol de dreapta reformatoare”. „Noi am spus legat de guvernul ăsta, că nu vom vota, dacă fac parte ministri PSD. Pe viitor, cel mai probabil vom intra în opoziție și vom construi, planul cam ăsta ar fi… Alături de PNL, un pol de dreapta reformatorea pentru a câștiga alegerile de peste 2 ani.”, a declarat deputatul. Poziția USR în negocierile pentru formarea noului Guvern Dominic Fritz a declarat că USR nu va susține Guvernul Luca Niculescu dacă în componența acestuia se vor regăsi miniștri PSD. El a subliniat că problema nu este persoana desemnată pentru funcția de premier, ci cine va lua deciziile în viitorul guvern. Liderul USR a cerut, în acest context, clarificări privind echipa de miniștri cu care Luca Niculescu ar urma să vină la guvernare. Luca Niculescu a început joi consultările cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Premierul desemnat a discutat cu PSD, PNL și UDMR, iar întâlnirea cu reprezentanții USR este programată pentru luni. În cadrul negocierilor, Niculescu urmează să analizeze propunerile formațiunilor și să își definitiveze programul de guvernare și lista de miniștri.

Dan Dungaciu se aliniază discursului lui Marco Rubio și spune că europenii nu au nicio viziune diplomatică

dan-dungaciu-se-aliniaza-discursului-lui-marco-rubio-si-spune-ca-europenii-nu-au-nicio-viziune-diplomatica

Dan Dungaciu a analizat mesajul lui Marco Rubio pentru Europa. Sociologul susține că Uniunea Europeană nu are o viziune diplomatică și strategică. El a precizat că alegerile din Brazilia ar putea avea un rol important în strategia Statelor Unite pentru America de Sud. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în lumea asta” Invitat la „Marius Tucă Show”, Dan Dungaciu a analizat mesajul transmis Europei de Marco Rubio. Acesta afirmă că Rubio îi amintește Europei că a avut un rol important pe scena internațională. El afirmă că Uniunea Europeană nu poate rezista în contextul actual, marcat de tensiunile politice cu Statele Unite, de războiul economic cu China și de războiul militar cu Rusia. „De ce făcea asta Eminescu? Ca să pună oglinda trecutului în fața clasei politice care, atunci când se uită, vede cât de mică este clasa politică în raport cu oglinda celui trecut. Asta face Rubio. Îi spune Europei: «Măi, voi contați. La un moment dat ați contat». Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în lumea asta. Sunteți în război politic cu America, război economic cu China și război kinetic militar cu Rusia. Nu puteți rezista. Uitați-vă ce se întâmplă diplomatic când președintele Xi, președintele Chinei, se întâlnește cu președintele Trump la Washington. America discută cu Rusia, președintele Putin se întâlnește cu președintele Xi.”, a declarat sociologul. În timpul vizitei la Atena, Marco Rubio a vorbit despre legăturile istorice dintre Statele Unite și Europa. Secretarul de stat american a evidențiat importanța alianței cu Grecia. Rubio a susținut că statele europene trebuie să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărarea continentului. „Uniunea Europeană nu are nicio viziune diplomatică” Sociologul afirmă că Uniunea Europeană nu are o viziune diplomatică și strategică. Politicianul subliniază că administrația americană a demonstrat o capacitate mai mare de a gestiona relațiile internaționale. „Și în jocul ăsta de trei, de permutări Uniunea Europeană se uită în stânga, în dreapta, se uită la China și nu înțelege nimic. Este ca un cățeluș care se uită în sus și nu știe cum să se raporteze la toți. Se înfurie, devine nervoasă și zice: «Eu sunt instanța morală, ăștia trei nu contează, toți sunt răi». Dar Uniunea Europeană nu are nicio viziune diplomatică, nicio viziune strategică. Și talentul ăsta, indiscutabil, pot să le placă Trump sau nu, dar talentul administrației americane de a juca diplomatic la nivel mare a fost ilustrat inclusiv de cele două întâlniri cu președintele Chinei și cu cele două întâlniri care vor urma.”, adaăugă analistul. „Marco Rubio este pe o postură politico-diplomatică extrem de solidă” Analistul consideră că Marco Rubio se află pe o poziție politico-diplomatică extrem de solidă în SUA. Dungaciu vorbește și despre posibilitatea ca, după alegerile din Brazilia, țara să se îndrepte spre dreapta pro-americană. Acesta subliniază că o astfel de schimbare ar putea avea o importanță majoră pentru politica externă a Statelor Unite în regiune. „Marco Rubio, care trebuie să o spunem, e pe o postură politico-diplomatică extrem de solidă astăzi în America. Uitați-vă cum arată în America de Sud, că noi aici, în Europa, nu ne uităm la America de Sud. America de Sud, dacă, după alegerile din Brazilia, va întoarce spre dreapta pro-americană și Brazilia, este cel mai mare succes diplomatic pe care o administrație americană probabil l-a făcut vreodată, referitor la America de Sud.”, a menționat Dungaciu. Flávio Bolsonaro a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Brazilia, în fața actualului președinte Luiz Inácio Lula da Silva. Niciunul dintre cei doi nu a obținut însă suficiente voturi pentru a câștiga din primul tur. Cei doi se vor confrunta în turul al doilea, programat pentru 25 octombrie. O eventuală victorie a lui Flávio Bolsonaro ar putea apropia cea mai mare economie din America Latină de administrația președintelui american Donald Trump.

Victor Ponta avertizează că românii nu își vor mai putea plăti facturile: Am importat jumătate din energie

victor-ponta-avertizeaza-ca-romanii-nu-isi-vor-mai-putea-plati-facturile:-am-importat-jumatate-din-energie

Victor Ponta a criticat situația economică și politică a României. Fostul premier avertizează asupra facturilor la energie și a împrumuturilor statului. El a comentat și consultările de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „Mai avem de împrumutat 20 de miliarde până în decembrie” Invitat la „Marius Tucă Show”, Victor Ponta a criticat situația economică a României. El susține că statul riscă să ajungă într-o situație în care oamenii nu își vor mai putea permite să plătească facturile. Acesta afirmă că importurile de energie din ultima perioadă vor duce la creșterea facturilor. „Mă gândeam, băi, oameni buni, voi înțelegeți că, în weekend-ul ăsta, am importat jumătate din energie și că luna viitoare o să vină niște facturi pe care nu o să poată să le plătească nimeni. Voi înțelegeți? Voi vă dați seama că mai avem de împrumutat 20 de miliarde până în decembrie ca să nu închidem spitalele, școlile, poliția și așa mai departe, tribunalele. Noi vrem să moară ălălaltul.”, a declarat politicianul. România se confruntă cu o creștere a presiunii asupra bugetelor gospodăriilor, pe fondul costurilor ridicate ale energiei. Potrivit AEI, o gospodărie intră în sărăcie energetică atunci când cheltuielile cu energia depășesc 10% din venituri. În România, între 30% și 40% dintre gospodării ar depăși acest prag, potrivit estimărilor citate în analiză. „Nu sunt doar răi. Au trecut de stadiul de răutate la nebunie” Politicianul a vorbit și despre consultările de astăzi de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea viitorului premier. El consideră că Nicușor Dan nu a avut un mesaj suficient de clar pentru mobilizarea liderilor politici. Ponta spune că România trece printr-o situație gravă. „În seara asta sper să greșesc. Poate sunt și eu așa, într-o dispoziție mai neagră. Nu mi s-a părut că Nicușor Dan e cel care zice: «Băi, oameni buni, băi, ia, hai, toată lumea. Am înțeles. Tu îl urăști pe ăla, tu pe ăla… Dar este o situație gravă, hai să scoatem căruța din…». Uitați-vă la nebunia în care am ajuns, în care, trăind sub presiunea asta a propagandei, care, eu cred că sunt nebuni. Nu sunt doar răi. Au trecut de stadiul de răutate la nebunie.”, a adăugat Ponta. Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, după cinci ore de consultări cu partidele politice. Fostul ambasador al României la Paris este a patra propunere a președintelui. Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan au fost nominalizați anterior, însă încercările lor de formare a unui Guvern cu puteri depline au eșuat.

29 Septembrie, calendarul zilei: Se sting Iulia Hașdeu și Émile Zola

29-septembrie,-calendarul-zilei:-se-sting-iulia-hasdeu-si-emile-zola

Gândul vă prezintă calendarul zilei de marți, 29 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Ziua Mondială a Inimii este sărbătorită în fiecare an pe 29 septembrie și are rolul de a atrage atenția asupra importanței sănătății inimii și a prevenirii bolilor cardiovasculare. Inițiativa este susținută la nivel internațional de Federația Mondială a Inimii (World Heart Federation), care organizează campanii și activități de informare. Cu această ocazie, oamenii sunt încurajați să adopte un stil de viață sănătos: să facă mișcare în mod regulat, să aibă o alimentație echilibrată, să evite fumatul și să acorde atenție controalelor medicale. Bolile cardiovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, iar multe dintre riscurile asociate lor pot fi reduse prin obiceiuri sănătoase. Bunăstarea inimii depinde în mare măsură de alegerile pe care oamenii le fac zi de zi. Ziua Mondială a Inimii Născută pe 14 noiembrie 1869, la București, Iulia Hasdeu a fost un copil supradotat, o poetă, prozatoare și pianistă română, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Încă din copilărie a dovedit o inteligență și un talent deosebit, studiind limbi străine, literatura și muzica. La Paris, a urmat cursurile Universității Sorbona și a obținut bacalaureatul în Litere la doar 17 ani. Ea a scris poezii, proză, piese de teatru și a ținut un jurnal. O parte importantă a creației sale a fost redactată în limba franceză și publicată postum. Destinul ei a fost unul tragic. S-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit pe 29 septembrie 1888, la numai 18 ani. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București. Moartea sa l-a afectat profund pe tatăl ei, care a construit la Câmpina Castelul “Iulia Hasdeu”, în memoria fiicei sale. Deși a trăit puțin, Iulia Hasdeu a rămas o figură importantă a culturii române, fiind admirată pentru talentul și realizările sale intelectuale la o vârstă foarte fragedă. Iulia Hasdeu Născut pe 2 aprilie 1840, la Paris, Émile Zola a fost unul dintre cei mai importanți scriitori francezi ai secolului al XIX-lea și unul dintre principalii reprezentanți ai naturalismului. A devenit cunoscut prin romanele sale în care prezenta viața oamenilor obișnuiți, sărăcia, conflictele sociale, condițiile dificile de muncă și problemele societății. Cea mai importantă operă a sa este seria Rougon-Macquart, alcătuită din 20 de romane, printre care se află Germinal, Nana și L’Assommoir. Zola nu a fost doar scriitor, ci și un important jurnalist și intelectual. În anul 1898, în timpul Afacerii Dreyfus, a publicat celebrul articol J’accuse…!, adresat autorităților franceze. Prin acest text, el l-a apărat pe Alfred Dreyfus, un ofițer francez condamnat pe nedrept pentru trădare. Émile Zola a murit pe 29 septembrie 1902, la Paris, în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon provocate de un coș de fum blocat. A fost înmormântat inițial în Cimitirul Montmartre, iar în 1908, rămășițele sale au fost transferate la Panthéon. Prin romanele sale și prin implicarea în problemele societății, Émile Zola a avut o influență importantă asupra literaturii moderne. Émile Zola Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1547: Miguel de Cervantes 🇪🇸✒️ considerat simbolul literaturii spaniole, autorul celebrului roman „Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha” sau prescurtat: „Don Quijote de La Mancha”, în spaniolă „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale 🎂1571: Caravaggio 🇮🇹🎨 unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii 🎂1758: Horatio Nelson 🇬🇧⚓️ învingătorul flotei franco-spaniole în Bătălia de la Trafalgar, cu prețul vieții 🎂1901: Enrico Fermi 🇮🇹🔬 laureat Nobel, descoperitorul fisiunii nucleare. A avut un rol important în conceperea proiectului Manhattan de punere la punct a bombei nucleare 🎂1910: Arsenie Boca 🇷🇴✝️ stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martorii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea 🎂1912: Michelangelo Antonioni 🇮🇹🎥 considerat unul dintre cei mai mari regizori de film ai secolului XX, recompensat cu premiul Oscar pentru întreaga sa carieră 🎂1931: Anita Ekberg 🇸🇪🇮🇹🎬 model și sex simbol. Este cunoscută pentru rolul Silvia din filmului lui Federico Fellini, La Dolce Vita (1960) 🎂1935: Jerry Lee Lewis 🇺🇸🎤 pionier al muzicii rock and roll 🎂1936: Silvio Berlusconi 🇮🇹🗣️ 🎂1943: Lech Wałęsa 🇵🇱🗣️ cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), laureat Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 1995 🎂1949: Gheorghe Funar 🇷🇴🗣️ Decese 🕯 🕯️1888: Iulia Hasdeu 🇷🇴✒️ Copil supradotat, la 8 ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București. A plecat apoi la studii la Paris, fiind prima româncă ce a studiat la Sorbona, începând studiile de acolo la vârsta de 16 ani și uimindu-și profesorii cu talentul său. La doar 11 ani, cunoștea cinci limbi străine. A murit de tuberculoză, în vârstă de doar 18 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, Bogdan Petriceicu Hasdeu, nu s-a resemnat niciodată cu pierderea celei mai dragi ființe. Foarte afectat, a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina, Castelul Iulia Hasdeu 🕯️1902: Émile Zola 🇫🇷✒️ cel mai cunoscut reprezentant al școlii naturaliste și un personaj public cu impact semnificativ în ceea ce privește procesul de liberalizare politică al Franței 🕯️1913: Rudolf Diesel 🇩🇪⚙️ inginer, a inventat motorul care-i poartă numele 🕯️1928: Ion D. Berindey 🇷🇴🧱 arhitect, unul din promotorii constanți ai stilului neo-românesc. A proiectat Palatul Administrativ din Iași – 1906-1925 (azi Palatul Culturii), Leagănul Sfânta Ecaterina (lângă Arcul de Triumf) – 1899, Palatul Cantacuzino / Casa cu Lei / Muzeul Național „George Enescu” (Calea Victoriei nr. 141) – 1902, Proiectul parcelării Ioanid (Parcul Ion

Calendarul zilei, 28 septembrie: Naomi Watts, Carré Otis, Coolio

calendarul-zilei,-28-septembrie:-naomi-watts,-carre-otis,-coolio

Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 28 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Naomi Watts este o actriță și producătoare britanică, născută pe 28 septembrie 1968, în Shoreham, Anglia. La vârsta de 14 ani, s-a mutat împreună cu familia în Australia, unde și-a început cariera artistică. Succesul internațional a venit în 2001, odată cu filmul Mulholland Drive, regizat de David Lynch. Ulterior, Watts a devenit cunoscută pentru roluri în filme precum The Ring, 21 Grams, King Kong și The Impossible. Pentru interpretările sale, a primit două nominalizări la premiile Oscar. A avut succes și în televiziune: a apărut în al treilea sezon al serialului Twin Peaks, regizat de David Lynch, iar ulterior a jucat în miniseria The Loudest Voice și în serialul The Watcher. În 2024, a făcut parte din distribuția miniseriei Feud: Capote vs. The Swans, pentru care a primit o nominalizare la premiile Emmy. Pe lângă activitatea artistică, ea s-a implicat și în proiecte de promovare a sănătății și în acțiuni caritabile. Naomi Watts este apreciată pentru diversitatea rolurilor sale, abordând atât drame și thrillere, cât și producții de aventură. Naomi Watts Carré Otis este un fost model american și actriță, apreciată mai ales pentru cariera sa în modelling în anii 1980 și 1990. S-a născut pe 28 septembrie 1968, în San Francisco, California. A devenit cunoscută în lumea modei încă din adolescență și a apărut pe coperta unor reviste importante. A avut și o carieră în cinematografie, jucând în filme precum Wild Orchid (1989), unde a avut un rol principal, Exit in Red (1996) şi Going Back (2001). Aspectul său distinctiv și prezența scenică au făcut-o una dintre figurile renumite ale modellingului din acea perioadă. În anii următori, Otis s-a retras treptat din lumea modei și s-a concentrat asupra vieții personale și asupra unor cauze sociale. A devenit o voce publică în discuțiile despre presiunile exercitate asupra modelelor și despre problemele asociate industriei modei. Carré Otis Coolio, pe numele său real Artis Leon Ivey Jr., a fost un rapper, actor și producător american. S-a născut pe 1 august 1963, în Monessen, Pennsylvania, și a crescut în Compton, California. A devenit cunoscut la nivel internațional în anii 1990, iar cel mai mare succes al său a fost piesa Gangsta’s Paradise, lansată în 1995. Melodia, realizată împreună cu cântărețul L.V., a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului Dangerous Minds și a ajuns pe primul loc în clasamentele din mai multe țări. Piesa i-a adus și un premiu Grammy pentru Best Rap Performance în 1996. Printre melodiile sale se numără Fantastic Voyage, 1, 2, 3, 4 (Sumpin’ New) și C U When U Get There. Coolio a avut apariții în filme și seriale de televiziune și a participat la diverse proiecte culinare. Artistul a murit pe 28 septembrie 2022, la vârsta de 59 de ani, în Los Angeles, în urma unei supradoze. A rămas una dintre figurile reprezentative ale hip-hopului american din anii 1990. Coolio Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1882: Vasile Pârvan 🇷🇴✒️ istoric, arheolog, epigrafist și eseist, membru titular al Academiei Române. Pasionat în totalitate de munca de pe șantier, a ignorat apendicita de care suferea. A ajuns în final pe masa de operație, însă a fost mult prea târziu pentru a-i fi salvată viața. A decedat la doar 45 de ani 🎂1901: Ed Sullivan 🇺🇸📺 gazdă a The Ed Sullivan Show timp de 23 de ani, între 1948 și 1971, fiind cel mai lung show de varietăți din SUA 🎂1905: Max Schmeling 🇩🇪🥊 considerat ca unul dintre cei mai populari sportivi germani 🎂1924: Marcello Mastroianni 🇮🇹🎬 protagonist multilateral de mare talent în cinematografia din a doua jumătate a secolului al XX-lea 🎂1934: Brigitte Bardot 🇫🇷🎬 A atins nivelul de star internațional în 1957 odată cu rolul controversat din Și Dumnezeu…a creat femeia (1956). Stârnește interesul intelectualilor francezi, fiind chiar subiectul eseului din 1959, Sindromul Lolita, de Simone de Beauvoir. Este văzută ca un model și declarată prima femeie liberă din Franța de după război. După retragere, devine activistă pentru drepturile animalelor. În anii 2000 generează controverse pentru afirmațiile rasiste împotriva imigranților arabi din Franța 🎂1952: Sylvia Kristel 🇳🇱🎬 cunoscută mai ales pentru interpretarea rolului principal în 4 din cele 7 filme din seria Emmanuelle 🎂1960: Jennifer Rush 🇺🇸🎤 cel mai bine cunoscută pentru cântecul „The Power of Love” 🎂1967: Mira Sorvino 🇺🇸🎬 Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (1996) pentru interpretarea personajului Linda Ash din „Mighty Aphrodite” 🎂1968: Naomi Watts 🇬🇧🎬 🎂1968: Mika Häkkinen 🇫🇮🏎‍🟀🏆 dublu campion mondial Formula 1 cu McLaren, 1998, 1999 🎂1968: Carré Otis 🇺🇸💃🏻🎬 supermodel. Wild Orchid (1986) 🎂1987: Hilary Duff 🇺🇸🎬🎤 🎂1988: Marin Čilić 🇭🇷🥎 a câștigat 20 titluri ATP la simplu, inclusiv US Open 2014. A fost finalist la Wimbledon 2017 și la Australian Open 2018. Cea mai înaltă poziție în clasamentul ATP este locul 3 Decese 🕯 🕯️1876: Costache Negri 🇷🇴✒️ scriitor, om politic și patriot 🕯️1891: Herman Melville 🇺🇸✒️ cunoscut mai ales pentru romanul său Moby Dick, care l-a făcut celebru postum 🕯️1895: Louis Pasteur 🇫🇷🧫 pionier în domeniul microbiologiei 🕯️1953: Edwin Hubble 🇺🇸🔭 fondatorul astronomiei extragalactice 🕯️1956: William Boeing 🇺🇸✈️ constructor de avioane; a fondat compania Boeing 🕯️1991: Miles Davis 🇺🇸🎺 una din cele mai influente, inovatoare și originale personalități muzicale din istoria jazz-ului 🕯️2000: Pierre Trudeau 🇨🇦🗣️ a ocupat funcția de prim-ministru al Canadei în două legislaturi, mai întâi din 1968 până în 1979 și apoi între 1980 și 1984 🕯️2003: Elia Kazan (Elia Kazanjoglou) 🇺🇸🇬🇷🎥regizor de film și teatru, dramaturg, producător de film și teatru, scenarist și nuvelist , câștigător de trei ori al Oscarului, de cinci ori al Tony Award, de patru ori al Golden Globe Award. Pe plan internațional, laureat a numeroase premii și nominalizării, așa cum sunt cele de la Cannes și Veneția 🕯️2016: Șimon Peres 🇵🇱🇮🇱🗣️ președinte al Israelului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace 🕯️2022: Coolio (Artis Leon Ivey Jr.) 🇺🇸🎤 Gangsta’s Paradise (1995). A decedat la 59 de

Calendarul zilei, 17 septembrie: Damon Hill, Dem Rădulescu

calendarul-zilei,-17-septembrie:-damon-hill,-dem-radulescu

Gândul vă prezintă calendarul zilei de joi, 17 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Damon Hill este un fost pilot britanic de Formula 1 și campion mondial, cunoscut pentru performanțele sale din anii 1990. S-a născut pe 17 septembrie 1960, la Londra, și este fiul legendarului pilot Graham Hill, dublu campion mondial de Formula 1. Damon Hill a debutat în Formula 1 în 1992, iar în scurt timp a devenit unul dintre principalii piloți ai echipei Williams. În sezonul 1996, a reușit cea mai importantă performanță a carierei sale, câștigând Campionatul Mondial de Formula 1 după ce a obținut opt victorii și a încheiat sezonul în fruntea clasamentului piloților. În 1997, după plecarea de la Williams, Hill s-a alăturat echipei Arrows, iar în 1998 a obținut ultima victorie din cariera sa în Formula 1, la Marele Premiu al Belgiei, concurând pentru Jordan. S-a retras din Formula 1 la sfârșitul sezonului 1999, după ce a disputat 122 de curse, obținând 22 de victorii și 42 de podiumuri. Prin titlul mondial câștigat în 1996, a devenit primul fiu al unui campion mondial de Formula 1 care a reușit să cucerească la rândul său titlul. După retragere, a rămas implicat în lumea sporturilor cu motor, inclusiv ca analist și comentator. Damon Hill Dem Rădulescu, poreclit “Bibanu’”, a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori români de teatru, film și televiziune. Născut pe 21 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, a avut o carieră impresionantă. Printre filmele în care a jucat se numără Telegrame (1959), Seria B.D. Brigada Diverse (1970), Veronica (1972), Veronica se întoarce (1973) şi Astă seară dansăm în familie (1972). Momentele sale satirice, pline de umor, au reprezentat apogeul divertismentului TV al vremii, devenind programele de suflet ale românilor pentru zilele de odihnă și ocaziile festive. Dem Rădulescu a fost și un important profesor de actorie, formând mai multe generații de studenți la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Stilul său inconfundabil, vocea, gestica și inteligența comică l-au transformat într-o adevărată legendă a teatrului și filmului românesc. Actorul a murit în urma unui infarct pe 17 septembrie 2000, la București, cu doar câteva zile înainte de a împlini 69 de ani. Prin rolurile sale și prin activitatea pedagogică, el a rămas una dintre personalitățile importante ale artei românești. Dem Rădulescu Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1854: David Dunbar Buick 🇺🇸🚗 Fondatorul Buick Motor Company (1902). A inventat motorul cu supapa de evacuare în cap, folosit de mai toți producătorii de autovehicule 🎂1881: George Bacovia 🇷🇴✒️ autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira 🎂1923: Hank Williams 🇺🇸🎤 unul dintre cei mai semnificativi și influenți cântăreți și compozitori americani ai secolului al XX-lea. A murit la 29 de ani, de atac de cord, urmare a consumului de alcool și morfină 🎂1929: Stirling Moss 🇬🇧🏎‍🟀 Considerat unul dintre cei mai mari piloți care nu au câștigat niciun Campionat Mondial de Formula 1 🎂1931: Anne Bancroft 🇺🇸🎬 Oscar rol principal pentru rolul din The Miracle Worker (1962); The Graduate (1967), The Elephant Man (1980),84 Charing Cross Road (1987), Home for the Holidays (1995), G.I. Jane (1997), Great Expectations (1998) 🎂1935: Ken Kesey 🇺🇸✒️ cunoscut pentru celebrul său roman Zbor deasupra unui cuib de cuci, care ulterior a fost ecranizat 🎂1948: John Ritter 🇺🇸🎬 Three’s Company (1977 – 1984) 🎂1949: Dan Matei Agathon 🇷🇴🗣️ 🎂1950: Narendra Modi 🇮🇳🗣️ prim-ministru al Indiei 🎂1960: Damon Hill 🇬🇧🏎‍🟀 fost pilot de Formula 1, campion mondial în 1996. El este fiul lui Graham Hill și, împreună cu Nico Rosberg, unul dintre cei doi fii ai unui campion mondial de Formula 1 care a câștigat și titlul 🎂1969: Keith Flint (Prodigy) 🇬🇧🎤 S-a sinucis prin spânzurare, la 49 de ani 🎂1971: Adriana Karembeu 🇸🇰🇫🇷💃🏼 supermodel 🎂1996: Olivia Addams (Adriana Livia Opriș) 🇷🇴🎤 cântăreață, compozitoare, producător muzical, YouTuber, TikToker și fostă membră a trupei Jealous Friend Decese 🕯 🕯️1823: Gheorghe Lazăr 🇷🇴✒️ pedagog, teolog, traducător și inginer, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava) 🕯️2000: Dem Rădulescu 🇷🇴🎭🎬 s-a stins din viață la București în urma unui infarct. Este înmormântat la cimitirul Bellu. De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului 🕯️2017: Lascăr Pană 🇷🇴🤾🏻‍♂️ a fost un mare antrenor de handbal și președinte de onoare al clubului pe care l-a înființat în 1974, HC Minaur Baia Mare. A condus echipa națională a României care a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 1980, de la Moscova Calendar 🗒️ 🗒️1620: Imperiul Otoman învinge Uniunea statală polono-lituaniană (sprijinită de trupele Moldovei) în timpul Bătăliei de la Țuțora, pe malurile Prutului 🗒️1630: Este fondat orașul Boston, Massachusetts 🗒️1683: Antonie van Leeuwenhoek scrie o scrisoare către Royal Society descriind „animalcules” (cunoscute mai târziu sub numele de protozoare) 🗒️1787: Convenția Constituțională din Philadelphia a adoptat forma finală a Constituției SUA 🗒️1908: Când avionul cu două locuri Wright Model A pilotat de Orville Wright s-a prăbușit, pasagerul Thomas Selfridge este ucis, devenind prima persoană care a fost ucisă într-un accident de avion 🗒️1911: La Viena are loc o revoltă în rândul muncitorilor împotriva prețurilor ridicate la alimente, care este suprimată violent de militari. Pentru prima dată din 1848, focul este deschis din nou asupra manifestanților din Viena. Trei persoane sunt ucise și 149 rănite 🗒️1916: Manfred von Richthofen („Baronul Roșu”), un as al zborului Luftwaffe german, câștigă prima sa luptă aeriană lângă Cambrai, Franța 🗒️1939: Armata sovietică a invadat Polonia dinspre est, la șaisprezece zile după ce Germania Nazistă a atacat-o dinspre vest 🗒️1939: Submarinul german U-boot U 29 scufundă portavionul britanic HMS Courageous cu două lovituri de

Calendarul zilei 16 septembrie: Rourke, leul și Robert Redford

calendarul-zilei-16-septembrie:-rourke,-leul-si-robert-redford

Gândul vă prezintă calendarul zilei de miercuri, 16 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Mickey Rourke este un actor și fost pugilist american, cunoscut pentru rolurile sale intense și pentru stilul său neconvențional de interpretare. Născut pe 16 septembrie 1952, în Schenectady, New York, și-a început cariera în cinematografie la sfârșitul anilor 1970 și s-a remarcat în filme precum Diner (1982), Rumble Fish (1983), 9½ Weeks (1986) și Angel Heart (1987). În anii următori, Rourke a renunțat temporar la actorie pentru a reveni în ring și a practica boxul profesionist. Experiența a avut însă consecințe asupra sănătății sale și a contribuit la schimbarea aspectului său fizic. Revenirea sa importantă în cinematografie a venit în 2005, când a avut un rol memorabil în filmul Sin City. Unul dintre cele mai apreciate roluri ale sale a fost cel din The Wrestler (2008), pentru care a primit o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor. A continuat să apară în producții precum Iron Man 2 (2010), The Expendables (2010), Immortals (2011) și Sin City: A Dame to Kill For (2014). Personalitatea sa excentrică, trecutul din box și stilul de interpretare expresiv au contribuit la transformarea lui într-o figură distinctă a filmului american. Mickey Rourke La 16 septembrie 1836, domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, a instituit leul ca unitate teoretică de cont a țării, stabilindu-i valoarea la 60 de parale. Măsura a avut un rol important în organizarea sistemului monetar al Țării Românești și a contribuit la consacrarea denumirii de “leu” în viața economică a românilor. La acea vreme, leul nu era încă o monedă românească propriu-zisă aflată în circulație, ci reprezenta o unitate de calcul. Valoarea sa era raportată la moneda otomană și la sistemul monetar utilizat în Principate. În deceniile următoare, leul a căpătat un rol tot mai important, iar după Unirea Principatelor și reformele monetare din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, România a făcut pași decisivi spre un sistem monetar modern. Instituirea leului în 1836 reprezintă, astfel, un moment important în istoria monetară a României. Denumirea stabilită în perioada lui Alexandru Ghica a supraviețuit transformărilor politice și economice ulterioare, leul devenind moneda națională a României. Alexandru Ghica a instituit leul ca monedă a Țării Românești Robert Redford a fost un actor, regizor și producător american, una dintre figurile emblematice ale cinematografiei de la Hollywood. S-a născut pe 18 august 1936, în Santa Monica, California, și a devenit cunoscut în anii 1960, remarcându-se prin talentul său și prin prezența carismatică. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără Butch Cassidy and the Sundance Kid (1969), The Sting (1973), All the President’s Men (1976), Out of Africa (1985) și The Natural (1984). A avut colaborări memorabile cu actori precum Paul Newman, Barbra Streisand și Meryl Streep. Redford s-a remarcat și ca regizor. A debutat în această calitate cu Ordinary People (1980), film care i-a adus Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. A fost, de asemenea, un important susținător al cinematografiei independente și fondator al Festivalului de Film Sundance. Robert Redford a murit pe 16 septembrie 2025, la vârsta de 89 de ani. Prin cariera sa de peste șase decenii, a lăsat o amprentă importantă asupra filmului american, fiind apreciat atât pentru rolurile sale, cât și pentru contribuția sa la promovarea tinerilor cineaști. Robert Redford Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1745: Mihail Kutuzov 🇷🇺☆ feldmareșal țarist, căruia i se atribuie meritul salvării țării în timpul invaziei napoleoniene din 1812. 🎂1867: Vintilă I. C. Brătianu 🇷🇴🗣️ cel de-al 31-lea prim-ministru al României în perioada 1927-1928. A fost al treilea fiu al Ion C. Brătianu 🎂1887: Mihail Moruzov 🇷🇴✩ asasinat de legionari în Masacrul de la Jilava, anti-fascist și anti-legionar, specialist în informații și contra-informații militare, a fost creatorul și directorul Serviciului Secret de Informații al Armatei Române 🎂1891: Karl Dönitz 🇩🇪☆ amiral și om politic, după sinuciderea lui Hitler a îndeplinit pentru scurt timp, în perioada 30 aprilie – 23 mai 1945, funcția de președinte al Germaniei 🎂1924: Lauren Bacall 🇺🇸🎬 Părinții ei erau evrei imigranți, ale căror familii proveneau din România și Belarus. A fost căsătorită cu actorul Humphrey Bogart până la moartea prematură a acestuia. A decedat în urma unui accident cerebral 🎂1925: B.B. King 🇺🇸🎤 Odată cu dobândirea celebrității, a primit pseudonimul Beale Street Blues Boy, care a fost scurtat la Blues Boy King, iar în cele din urmă a devenit B.B. King 🎂1927: Peter Falk 🇺🇸🎬 popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani, fiind recompensat în 1973 cu Golden Globe 🎂1952: Mickey Rourke 🇺🇸🎬 Premiul Golden Globe în 2009 pentru Cel mai bun actor într-o dramă (The Figther), BAFTA în același an pentru Cea mai bună prestație masculină, același premiu la Festivalul internațional de film din Toronto din 2008 și o nominalizare pentru Oscar, la aceeași categorie 🎂1956: David Copperfield 🇺🇸🪄🎩🐇 magicianul cu cel mai mare succes comercial din istorie (încasări ce au depășit 4 miliarde $). Show-urile sale de televiziune au câștigat 21 de Premii Emmy 🎂1957: Anca Parghel 🇷🇴🎤 a fost o cântăreață și profesoară de jazz, fosta soție a pictorului Virgiliu Parghel 🎂1963: Richard Marx 🇺🇸🎤 Right Here Waiting (1989) 🎂1968: Marc Anthony (Marco Antonio Muñiz) 🇺🇸🎤 artistul cu cele mai mari vânzări de salsa tropical din toate timpurile. A primit de două ori premiul Grammy, de cinci ori premiul Grammy Latino și a vândut mai mult de 12 milioane albume 🎂1981: Alexis Bledel 🇺🇸🎬 Gilmore Girls (2000 – 2007), Sin City (2005), The Handmaid’s Tale (2017 – 2025) 🎂1984: Katie Melua 🇬🇪🇬🇧🎤 originară din Georgia, naturalizată în UK. Just Like Heaven (2003), Piece by Piece, Nine Million Bicycles (2005) Decese 🕯 🕯️1736: Gabriel Daniel Fahrennheit 🇩🇪🌡️ A introdus scara termometrică cunoscută sub numele „scara Fahrenheit“. A fost primul care a utilizat mercurul ca lichid termometric și a fabricat primele termometre de dimensiuni reduse care puteau măsura temperatura umană și temperatura atmosferică

Calendarul zilei, 15 septembrie: Popovici, Hardy și Lee Jones

calendarul-zilei,-15-septembrie:-popovici,-hardy-si-lee-jones

Gândul vă prezintă calendarul zilei de marți, 15 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Tommy Lee Jones este un cunoscut actor și regizor american, născut pe 15 septembrie 1946, în San Saba, Texas. A absolvit Universitatea Harvard, unde a studiat literatura engleză, înainte de a-și începe cariera în actorie. Unul dintre cele mai importante roluri ale sale a fost cel al ofițerului Samuel Gerard din filmul The Fugitive (1993), pentru care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. Publicul îl cunoaște și pentru rolul Agentului K din seria de filme Men in Black, unde a jucat alături de Will Smith. A apărut și în filme precum JFK, No Country for Old Men, Lincoln și Captain America: The First Avenger. Tommy Lee Jones este apreciat pentru stilul său sobru de interpretare și pentru capacitatea de a da profunzime unor personaje puternice și autoritare. Pe lângă actorie, a regizat și mai multe producții cinematografice și de televiziune, demonstrându-și versatilitatea în industria filmului. Prin talentul și experiența sa, el a reușit să construiască o carieră impresionantă, devenind o figură importantă a cinematografiei americane. Tommy Lee Jones Tom Hardy este un actor și producător britanic, cunoscut pentru talentul său, pentru transformările spectaculoase de rol și pentru personajele complexe pe care le interpretează. Născut pe 15 septembrie 1977, în Londra, și-a început cariera în televiziune, înainte de a se afirma în cinematografie. A devenit cunoscut prin filme precum Inception, The Dark Knight Rises, Mad Max: Fury Road și Venom. În The Dark Knight Rises, l-a interpretat pe Bane, unul dintre cei mai cunoscuți adversari ai lui Batman, iar în seria Venom joacă rolul principal, Eddie Brock. Pe lângă actorie, Tom Hardy este implicat și în producția cinematografică și de televiziune. Este apreciat pentru seriozitatea cu care își pregătește rolurile, trecând prin transformări fizice, precum şi pentru capacitatea de a intra în pielea unor personaje complexe. Prin munca sa, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți actori britanici ai generației sale, fiind apreciat atât de public, cât și de critici. Tom Hardy David Popovici este unul dintre cei mai valoroși înotători din lume și un adevărat simbol al sportului românesc. Născut pe 15 septembrie 2004, la București, el a început înotul de la o vârstă fragedă și, prin talent, disciplină și multă muncă, a ajuns rapid în elita mondială. Specializat în probele de 100 și 200 de metri liber, Popovici a obținut numeroase titluri și recorduri importante. În 2022, a devenit campion mondial la ambele probe, iar în 2024 a câștigat medalia de aur la 200 de metri liber și medalia de bronz la 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris. Astfel, a devenit primul campion olimpic al României la natație masculină. Performanțele sale extraordinare au continuat și la Campionatele Europene. În această vară, el a intrat în istorie după ce a reușit să câștige, pentru a treia oară consecutiv, titlurile europene la 100 și 200 de metri liber. Pe lângă rezultatele sportive, este apreciat pentru modestie, seriozitate și maturitate. David Popovici reprezintă un exemplu pentru tineri și dovedește că talentul, susținut de muncă și perseverență, poate duce la performanțe remarcabile. David Popovici Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1254: Marco Polo 🇮🇹🌏 comerciant venețian, s-a făcut cunoscut prin relatările sale despre o călătorie în China 🎂1881: Ettore Bugatti 🇮🇹🇫🇷🏁 constructor de automobile italian, care a realizat cele mai cunoscute modele ale sale în Franța 🎂1890: Agatha Christie 🇬🇧✒️ Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului. A fost numită de către Guinness Book of World Records ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. UNESCO o consideră autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56) 🎂1894: Jean Renoir 🇫🇷🎥 a realizat mai mult de 40 de filme din epoca filmului mut și până la sfârșitul anilor 1960. Filmele sale Iluzia cea mare (1937) și Regula jocului (1939) sunt citate adesea de critici printre cele mai bune filme făcute vreodată. A fost fiul pictorului Pierre-Auguste Renoir 🎂1899: Elena Lupescu 🇷🇴 a treia soție a regelui Carol al II-lea al României 🎂1901: Elie Carafoli 🇷🇴🛩️ de origine aromână, constructor de avioane, membru al Academiei Române din 1948, considerat unul dintre pionierii aeronauticii, în particular al domeniului aerodinamicii 🎂1946: Tommy Lee Jones 🇺🇸🎬 Oscar rol secundar, The Fugitive (1993) 🎂1946: Oliver Stone 🇺🇸🎥 Platoon (1986), Wall Street (1987), Born on the Fourth of July (1989), JFK (1991), The Doors (1991), Natural Born Killers (1994), Nixon (1995), Any Given Sunday (1999), Alexander (2004), Savages (2012) 🎂1955: Tiberiu-Ovidiu Mușetescu 🇷🇴🗣️ ministru al Privatizării în Guvernul Năstase, în perioada 2001-2003 🎂1963: Jean-Pierre Papin 🇫🇷⚽️ a câștigat Balonul de Aur în 1991. A obținut cele mai mari succese pe vremea când juca pentru Olympique Marseille, între 1986 și 1992. Mai târziu a jucat pentru AC Milan, Bayern München, Bordeaux și Guingamp 🎂1972: Regina Letizia 🇪🇸♛ soția Regelui Filip al VI-lea al Spaniei 🎂1976: Alexandru Tomescu 🇷🇴🎻 violonist. Pentru măiestria lui, i-a fost acordat de către statul român privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius care fusese anterior în posesia muzicianului Ion Voicu 🎂1977: Tom Hardy 🇬🇧🎬 Black Hawk Down (2001 ), Band Of Brothers (2001), Bronson (2008), Inception (2010), Warrior (2011), The Dark Knight Rises (2012), The Drop (2014), The Revenant (2015), Mad Max: Fury Road (2015), Legend (2015), Venom (2018), MobLand (2025) 🎂1979: Ovidiu Raețchi 🇷🇴🗣️ ambasadorul României în Japonia 🎂1984: Prințul Harry 🇬🇧♛ Duce de Sussex, al doilea fiu al Prințului Charles de Wales 🎂2004: David Popovici 🇷🇴🏊🏻 primul campion olimpic al natației masculine din România Decese 🕯 🕯️1521: Neagoe Basarab 🇷🇴♛ În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a născut legenda Meșterului Manole. Este autorul uneia dintre cele mai

6 septembrie: Kurosawa, Pavarotti și Burt Reynolds

6-septembrie:-kurosawa,-pavarotti-si-burt-reynolds

Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 6 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Akira Kurosawa a fost unul dintre cei mai importanți regizori și scenariști din istoria cinematografiei. S-a născut pe 23 martie 1910, la Tokyo, Japonia, și a avut o carieră de peste cinci decenii. A devenit cunoscut în întreaga lume prin filme precum Rashomon, Ikiru, Cei șapte samurai, Tronul însângerat și Yojimbo. Filmele sale s-au remarcat prin povești puternice, personaje complexe și un stil vizual inovator. În 1951, filmul Rashomon a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, contribuind decisiv la recunoașterea cinematografiei japoneze pe plan internațional. Cei șapte samurai a devenit, la rândul său, unul dintre cele mai influente filme din istoria cinematografiei. Opera lui Kurosawa a influențat numeroși regizori occidentali, inclusiv George Lucas și Steven Spielberg. În 1990, a primit Premiul Oscar pentru întreaga carieră, ca recunoaștere a contribuției sale extraordinare la industria filmului. Akira Kurosawa a murit pe 6 septembrie 1998, la Tokyo, la vârsta de 88 de ani. A rămas o figură esențială a cinematografiei mondiale, iar filmele sale continuă să inspire generații de cineaști. Akira Kurosawa Luciano Pavarotti a fost unul dintre cei mai cunoscuți tenori de operă din toate timpurile. S-a născut pe 12 octombrie 1935, la Modena, Italia, într-o familie pasionată de muzică. A început să cânte încă din copilărie și a urmat studii de canto, debutând pe scena operei în 1961. S-a remarcat prin vocea sa puternică și luminoasă, dar și prin talentul de a interpreta cu ușurință partituri dificile. A devenit celebru pentru roluri precum Rodolfo din La Bohème, Nemorino din Elixirul dragostei și Tonio din Fiica regimentului. Alături de Plácido Domingo și José Carreras, Pavarotti a format celebrul grup “Cei trei tenori”, care a contribuit la popularizarea operei în rândul unui public foarte larg. A susținut concerte în întreaga lume și a colaborat și cu artiști din afara muzicii clasice. Luciano Pavarotti a primit numeroase premii și distincții pentru activitatea sa artistică. A murit pe 6 septembrie 2007, la Modena, la vârsta de 71 de ani. A rămas în memoria publicului drept una dintre cele mai mari voci de operă ale secolului XX. Luciano Pavarotti Burt Reynolds a fost un actor, regizor și producător american, cunoscut pentru rolurile sale din filme de acțiune, comedie și aventură. S-a născut pe 11 februarie 1936, în Lansing, Michigan, și a devenit una dintre cele mai populare vedete de cinema ale anilor 1970 și 1980. A cunoscut succesul internațional cu filme precum Deliverance, The Longest Yard, Smokey and the Bandit și Hooper. Unul dintre cele mai apreciate roluri ale sale a fost cel din filmul Boogie Nights (1997), pentru care a primit o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. A avut apariții importante și în televiziune, fiind apreciat pentru carisma și umorul său. În anii de vârf ai carierei, a fost considerat unul dintre cei mai bine plătiți și populari actori de la Hollywood. Burt Reynolds a murit pe 6 septembrie 2018, în Jupiter, Florida, la vârsta de 82 de ani. A rămas în memoria publicului drept una dintre marile vedete ale cinematografiei americane. Burt Reynolds Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1757: Gilbert du Motier de La Fayette 🇫🇷⚔️ cunoscut simplu sub numele de Marchizul de La Fayette, renumit pentru faptele sale de arme din timpul Războiului de Independență al SUA 🎂1766: John Dalton 🇬🇧⚗️ fizician și chimist, a făcut prima descriere a cecității cromatice (daltonism), de care suferea 🎂1817: Mihail Kogălniceanu 🇷🇴🗣️ cel de-al treilea prim-ministru al României (1863), după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol 🎂1819: Nicolae Filimon 🇷🇴✒️ cunoscut pentru crearea personajului Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, Ciocoii vechi și noi, apărut în 1863 🎂1943: Roger Waters 🇬🇧🎸🎤 basistul dar și principalul compozitor și textier al Pink Floyd în perioada 1964 – 1985. După despărțirea de Pink Floyd a început o carieră solo 🎂1947: Sylvester James Jr. 🇺🇸🎤 You Make Me Feel (Mighty Real) – 1978 🎂1955: Emanoil Savin 🇷🇴🗣️ A fost primar al orașului Bușteni în trei mandate consecutive (2004-2008, 2008-2012, 2012-2016), iar la alegerile locale din 9 iunie 2024 a fost ales pentru al patrulea mandat 🎂1966: Emil Boc 🇷🇴🗣️ prim-ministru între 2008-2012. La alegerile locale din 2024 a obținut un nou mandat de primar al Clujului, după cele obținute în 2004, 2008, 2012, 2016, 2020 🎂1967: Macy Gray 🇺🇸🎤 🎂1971: Dolores O’Riordan 🇬🇧🎤 a condus trupa de rock The Cranberries timp de 13 ani. S-a înecat în cada din baia camerei de hotel când se afla sub influența alcoolului, la 46 de ani 🎂1972: Idris Elba 🇬🇧🇸🇱🎬 🎂1974: Nina Persson 🇸🇪🎤 The Cardigans 🎂1983: Pippa Middleton 🇬🇧🧖🏻‍♀️ personalitate mondenă, sora mai mică a ducesei Catherine de Cambridge 🎂1986: Hristu Chiacu 🇷🇴⚽️ Decese 🕯 🕯️1566: Suleiman Magnificul 🇹🇷 instituia și promulga legi economice, sociale, financiare și juridice. Aceste legi dure au dăinuit și după moartea sa o lungă perioadă de timp. În perioada domniei sale cultura otomană s-a dezvoltat mai ales în domeniul artelor, literaturii și arhitecturii 🕯️1964: Iosif Sîrbu 🇷🇴🥇🎯 trăgător de tir, primul campion olimpic român în cadrul Jocurilor Olimpice de vară din 1952 de la Helsinki la proba de tir, armă liberă, calibru redus, 40 focuri, poziția culcat 🕯️1990: Tom Fogerty 🇺🇸🎸 (Creedence Clearwater Revival) 48 de ani, TBC 🕯️1998: Akira Kurosawa 黒澤 明 🇯🇵🎥 important regizor, producător și scenarist japonez, considerat unul dintre cei mai de valoare artiști din țara sa, și printre numele mari ale cinematografiei universale. Rashomon (1951), Cei șapte samurai (1954) 🕯️2004: Grigore Gheba 🇷🇴🧮 general de armată și profesor de matematică. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare 🕯️2007: Eva Crane

Calendarul zilei, 29 august: Esca și Constantin Tănase

calendarul-zilei,-29-august:-esca-si-constantin-tanase

Gândul vă prezintă calendarul zilei de sâmbătă, 29 august. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Andreea Esca este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune și jurnaliste din România. S-a născut pe 29 august 1972, în București, și a devenit cunoscută în special datorită activității sale la PRO TV. Și-a început cariera în jurnalism după absolvirea Școlii Superioare de Jurnalistică din București. În anul 1995, a devenit prezentatoarea principală a Știrilor PRO TV, emisiune pe care a prezentat-o timp de mai multe decenii. De-a lungul carierei, a realizat și interviuri cu numeroase personalități și a devenit una dintre cele mai importante figuri ale televiziunii românești. A fost apreciată pentru profesionalism, seriozitate și stilul său de prezentare. A fost implicată în proiecte editoriale și în lumea modei. Ea a devenit și editor al revistei “A List Magazine”. Prin longevitatea carierei și contribuția sa la jurnalismul românesc, Andreea Esca a devenit una dintre cele mai recognoscibile personalități din mass-media românească. Andreea Esca Corina Ungureanu este o fostă gimnastă română, cunoscută pentru rezultatele obținute alături de echipa națională a României. S-a născut pe 29 august 1980, în Ploiești, și a început gimnastica de la o vârstă fragedă. A făcut parte din generația de sportive care au reprezentat cu succes ţara pe marile arene ale lumii, alături de sportive precum Simona Amânar, Gina Gogean și Maria Olaru. Una dintre cele mai importante performanțe ale sale a fost medalia de aur cu echipa României la Campionatele Mondiale din 1997, desfășurate la Lausanne, în Elveția. În 1998, la Campionatele Europene de la Sankt Petersburg, a obținut medalia de aur în competiția pe echipe. Al doilea ei titlu mondial cu echipa a fost obținut la Campionatele Mondiale din 1999, care s-au desfășurat la Tianjin, în China. După retragerea din gimnastica de performanță, a avut diverse apariții în mass-media și a fost implicată în proiecte prin care a promovat mișcarea și un stil de viață activ. În prezent, ea este antrenoare de gimnastică la CS Petrolul Ploiești, unde pregătește copii și junioare. Prin performanțele sale internaționale, Corina Ungureanu a contribuit la prestigiul gimnasticii românești. Corina Ungureanu Constantin Tănase a fost unul dintre cei mai importanți actori și oameni de teatru din România, cunoscut în special pentru talentul său comic și pentru satira sa. S-a născut pe 5 iulie 1880, în Vaslui, și a avut o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului de revistă românesc. În anul 1919, a fondat Teatrul “Cărăbuș” din București, care a devenit una dintre cele mai cunoscute scene de revistă din România. Spectacolele sale combinau muzica, dansul, umorul și satira, abordând adesea problemele societății și ale vieții politice. Constantin Tănase era apreciat pentru curajul său de a critica, prin reprezentaţiile sale, situațiile sociale și politice ale vremii. A creat numeroase personaje și momente comice care au rămas în memoria publicului român. A murit pe 29 august 1945, la București, la vârsta de 65 de ani. Moștenirea sa artistică este păstrată și astăzi de Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” din București, instituție care îi poartă numele și continuă tradiția scenetelor de revistă româneşti. Constantin Tănase Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1805: Alexandru C. Moruzi 🇷🇴🗣️ prim-ministru în Guvernul Moldovei (1861-1862) și apoi ministru de finanțe al României (1862), în Guvernul Barbu Catargiu 🎂1869: Nicolae Petala (pronunțat [petalá]) 🇷🇴✯ unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial 🎂1891: Mihail Cehov 🇷🇺🎬✒️ actor, regizor și scriitor rus, a emigrat în SUA după Revoluția Socialistă din Octombrie 🎂1915: Ingrid Bergman 🇸🇪🎬 (Casablanca, 1942) laureată cu trei premii Oscar, laureată a triplei recunoașteri filmice numită Triple Crown of Acting, o categorie aparte pentru actorii și actrițele care sunt câștigători ai premiilor Oscar, Tony și Emmy 🎂1923: Richard Attenborough 🇬🇧🎥🎬 actor, regizor, producător și antreprenor A câștigat două Premii Oscar ca regizor și producător al filmului Gandhi, în 1983 🎂1936: John McCain 🇺🇸🗣️ senator de Arizona, a reprezentat Partidul Republican la alegerile prezidențiale din SUA, 2008 🎂1938: Elliott Gould 🇺🇸🎬 🎂1939: Joel Schumacher 🇺🇸🎥 Cădere liberă – Falling Down (1993), Batman Forever (1995), Vremea răzbunării – A Time to Kill (1996), Batman & Robin (1997), 8mm (1999), Phone Booth (2003), The Phantom of the Opera (2004), Numărul 23 (2007) 🎂1958: Michael Jackson 🇺🇸🎤 a devenit unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards) și vânzări de peste 750 de milioane de unități 🎂1959: Rebecca De Mornay 🇺🇸🎬 Risky Business (1983), The Hand That Rocks the Cradle (1992), The Three Musketeers (1993) 🎂1962: Jutta Kleinschmidt 🇩🇪🏁 prima femeie care a câștigat Raliul Dakar 🎂1972: Andreea Esca 🇷🇴📺 🎂1980: Corina Ungureanu 🇷🇴🤸🏻 membră a echipei de gimnastică artistică a României care a câștigat de două ori titlul mondial și a fost campioană europeană la sol în 1998 Decese 🕯 🕯️1938: Béla Kun 🇭🇺🗣️ a condus în 1919 revoluția bolșevică din Regatul Ungariei 🕯️1945: Constantin Tănase 🇷🇴🎭 Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să „rechiziționeze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând „Davai ceas”. A apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scoțând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Două zile mai târziu era mort 🕯️1982: Ingrid Bergman 🇸🇪🎬 (Casablanca, 1942) a murit în ziua în care a împlinit 67 de ani 🕯️2005: Radu Anton Roman 🇷🇴🍲 jurnalist, scriitor și realizator TV, cunoscut pentru documentarea gastronomiei românești și pentru emisiunile pe teme culinare 🕯️2016: Gene Wilder 🇺🇸🎬 Evenimente📋 📋🇸🇰 Sărbătoarea naţională a Republicii Slovace; Ziua