25 IULIE, calendarul zilei: Brad Renfro ar fi împlinit 43 de ani/ În Anglia se naște primul copil conceput prin fecundare artificială

25-iulie,-calendarul-zilei:-brad-renfro-ar-fi-implinit-43-de-ani/-in-anglia-se-naste-primul-copil-conceput-prin-fecundare-artificiala

Gândul vă prezintă calendarul zilei de vineri, 25 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Născut pe 25 iulie 1982 în Tennessee, SUA, Brad Renfro a fost un actor american, cunoscut mai ales pentru debutul său la doar 11 ani în filmul The Client. Regizorul Joel Schumacher l-a ales dintre aproximativ 5.000 de candidați pentru “look‑ul” și autenticitatea sa stradală. A continuat cu roluri în The Cure, Tom and Huck, Sleepers, Apt Pupil, dar și Ghost World sau Bully. Renfro a fost crescut de bunica sa după divorțul părinților. Din adolescență, s-a luptat cu dependențele și probleme legale, prima arestare fiind la 16 ani pentru posesie de droguri. Pe 15 ianuarie 2008, la doar 25 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din Los Angeles, cauza fiind o supradoză accidentală de heroină și morfină. Ultimul său rol a fost în The Informers (2008), dedicat memoriei sale. Pe 25 iulie 1978, în Oldham, Anglia, s-a născut Louise Joy Brown, primul copil din lume conceput prin fertilizare in vitro (FIV), un moment revoluționar în medicina reproductivă. Nașterea sa a marcat un progres științific major, oferind speranță milioanelor de cupluri afectate de infertilitate. Procedura a fost realizată de o echipă britanică formată din dr. Patrick Steptoe, ginecolog, și dr. Robert Edwards, embriolog, care au reușit să fertilizeze un ovul în afara corpului mamei, urmând apoi implantarea în uter. Louise Brown s-a născut perfect sănătoasă, cântărind 2,6 kilograme. Evenimentul a stârnit un interes global și a fost intens dezbătut din punct de vedere etic, religios și științific. La patru ani după nașterea istorică a Louisei Brown, sora ei, Natalie Brown, a venit pe lume, fiind și ea concepută prin fertilizare in vitro. În prezent, milioane de copii s-au născut în lume prin FIV, tehnologia continuând să evolueze. Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1818: Ignazio Paoli 🇮🇹✝️ primul arhiepiscop romano-catolic de București 🎂1876: Mihai Codreanu 🇷🇴✒️poet, considerat drept cel mai prolific sonetist român și părintele sonetului românesc 🎂1894: Walter Brennan 🇺🇸🎬 a câștigat trei Premii Oscar 🎂1958: Varujan Vosganian 🇷🇴🗣 economist, scriitor și politician român de etnie armeană 🎂1967: Matt LeBlanc 🇺🇸🎬 Este cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Joey Tribbiani în Friends 🎂1982: Brad Renfro 🇺🇸🎬 The Client (1994), The Cure (1995), Sleepers (1996), Apt Pupil (1998), Bully (2001). A murit la doar 25 de ani, în 2008, ca urmare a unei supradoze de heroină/morfină 🎂1996: Filippo Ganna 🇮🇹🚴‍♂️ciclist, de patru ori campion mondial la urmărire în 2016, 2018, 2019 și 2020 Decese 🕯 🕯️1969: Otto Dix 🇩🇪🎨 pictor, desenator și gravor, considerat a fi unul dintre cei mai importanți artiști plastici germani ai secolului XX 🕯️1988: Judith Barsi 🇺🇸🎬 o stea în ascensiune la Hollywood, Judith (10 ani) și mama ei, Maria Barsi, au fost ucise de tatăl lui Judith, József Barsi, în casa lor din West Hills, California. József, care se lupta cu dependeța de alcool și era cunoscut pentru ieșirile violente, le-a împușcat pe cele două înainte de a da foc casei și de a întoarce arma împotriva sa în garaj 🕯️2011: Michael Cacoyannis 🇨🇾🎥 regizor cipriot grec, cel mai bine cunoscut pentru filmul Zorba Grecul (1964). El a regizat în 1983 spectacolul muzical de pe Broadway inspirat de acest film. O mare parte din opera sa își are originea în textele clasice, mai ales cele ale tragedianului grec Euripide 🕯️2014: Carlo Bergonzi 🇮🇹🎼 tenor, considerat unul dintre cei mai importanți cântăreți de operă ai secolului al 20-lea 🕯️2015: Valeriu Pantazi 🇷🇴✒️🎨 poet, scriitor, topograf și pictor Împătimit pescar în Delta Dunării și foarte atașat de Dobrogea, Valeriu Pantazi a pictat satele de pescari unde a poposit, vegetația, bărcile, casele și siluetele umane specifice. A fost un apropiat al lui Nichita Stănescu 🕯️2020: Peter Green 🇺🇸🎸(Fleetwood Mac) 🕯️2022: Paul Sorvino 🇺🇸🎬 cel mai bine cunoscut pentru rolul lui Paulie Cicero, un portret al lui Paul Vario în filmul cu gangsteri din 1990 Băieți buni (Goodfellas) sau pentru rolul sergentului Phil Cerreta din serialul TV Law & Order. A fost tatăl actriței Mira Sorvino Evenimente📋 📋🇷🇴🛜 Ziua radiolocației marchează debutul existenței radiolocației ca armă distinctă în cadrul Armatei române Calendar 🗒 🗒306: Constantin cel Mare a fost proclamat împărat roman de către trupele sale, după moartea lui Constantius Chlorus 🗒315: Este inaugurat Arcul lui Constantin, situat în apropiere de Colosseum în Roma, pentru a comemora victoria lui Constantin asupra lui Maxentius 🗒1718: La ordinul țarului Petru cel Mare, la Tallinn, începe construcția Palatului Kadriorg, dedicat soției sale Ecaterina 🗒1797: Horatio Nelson pierde mai mult de 300 de oameni și brațul drept în încercarea eșuată de cucerire din Tenerife 🗒1909: Pionierul francez al aviației Louis Blériot a realizat prima traversare în avion a canalului Mânecii (37 de minute) 🗒1917: Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de Mata Hari, găsită vinovată de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial, a fost condamnată la moarte 🗒1943: Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, îl destituie pe Mussolini 🗒1944: Al doilea război mondial: Cucerirea Normandiei de către trupele aliate 🗒1946: SUA au testat prima bombă atomică subacvatică în apropierea atolului Bikini, Oceanul Pacific 🗒1976: Sonda spațiala NASA Viking 1 fotografiază o formațiune de rocă pe planeta Marte, care seamănă cu o față umană, chipul de pe Marte 🗒1978: În Anglia se naște primul copil conceput prin fecundare artificială, fetița Louise Brown. După 4 ani, se năștea sora ei, Natalie Brown, concepută tot in vitro 🗒1984: Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaya a devenit prima femeie din lume care a ajuns în cosmos, timp de 3 ore și 35 de minute, în afara stației spațiale Salyut 7 🗒2000: Un Concorde s-a prăbușit imediat după ce decolase din Paris; în accident au murit toți cei 109 oameni din avion și 5 aflați la sol 🗒2007: Pratibha Patil devine prima femeie care a deținut funcția de președinte al Indiei CITEȘTE ȘI: 24 IULIE, calendarul zilei: Jennifer Lopez împlinește 56 de ani, Iulia Vântur 45/ Hagia Sofia redevine moschee 23 IULIE, calendarul

Adrian Severin: Caracteristica neomarxismului este post-adevărul

adrian-severin:-caracteristica-neomarxismului-este-post-adevarul

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adrian Severin, fost Ministru al Afacerilor Externe, a vorbit despre cenzura sistemului neomarxist. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adrian Severin: „Afirmațiile mincinoase sunt mincinoase pentru că așa a decretat cel care deține puterea. ” Invitat la Marius Tucă Show, Adrian Severin a vorbit despre una dintre caracteristicile neomarxismului. În linii mari, acesta a descris o nouă formă de cenzură a corectului. Post-adevărul, căci despre el vorbește fostul ministru, este o dictare a unor adevăruri. Ceea ce se vede nu este adevărat. Nu sunt validate simțurile sau intuiția personală. Este adevărat ceea ce ți se spune că este adevărat, chiar dacă se opune vehement lucrurilor pe care le-ai analizat. Este corect doar ce intră într-un sistem de prejudecăți, de afirmații și enunțuri care sunt corecte politic. Ca exemplu, Severin spune că este corect politic să spui de un demnitar că e apt, deși toată lumea poate analiza că acesta nu este apt pentru funcția pe care o ocupă. Realitatea trebuie să fie conformă unui șablon ce ține de această corectitudine politică. Ceea ce se află în afara șablonului este o afirmație mincinoasă. Afirmațiile mincinoase, spune politicianul, sunt mincinoase pentru că cineva care deține puterea a decretat astfel. Ca idee de final, Severin spune că ne îndreptăm înspre o lume mai gravă decât distopia lui Orwell, și chiar mai strictă decât lumea comunismului de dinainte de ’89. Fostul ministru afirmă că i s-a sugerat să nu mai facă referire la guvern, ci să îmbrace criticile în metafore despre lumea animală. „O caracteristică a neomarxismului, neobolșevismului, este și post-adevărul. Post-adevărul ne spune că tot ceea ce vedem nu e adevărat. E adevărat cu totul altceva, ceea ce simțurile noastre nu percep și noi trebuie să raționăm și să ne comportăm în funcție de acele lucruri pe care noi nu le vedem, dar alții ni le spun sau nici nu ni le spun, ci intră într-un set de prejudecăți, de afirmații, de enunțuri corecte politic. E corect să credem că ăla care îndeplinește funcția de președinte este și apt pentru această funcție. Noi îl vedem că este inapt, dar trebuie să credem și să zicem că este apt și să trăim cu convingerea că este apt. Negând propriile noastre percepții, care se bazează până la urmă pe senzorii cu care ne-a înzestrat natura. Deci, de aceea realitatea trebuie să fie conformă unei liste de criterii corecte, declarate ca fiind corect. Noi nu mai avem probleme. Știm exact ce înseamnă afirmații corecte și ce înseamnă afirmații mincinoase. Problema este doar să închidem gura celor care fac afirmații mincinoase. Afirmațiile mincinoase sunt mincinoase pentru că așa a decretat cel care deține puterea. Vă dați seama înspre ce mergem? Nu numai spre un stat distopic, așa cum era descris de Orwell în romanul lui celebru, dar înspre un stat în care ajungem într-o situație mai rea decât cea pe care am cunoscut-o înainte de 1989. În anii ’80, într-adevăr, nu erai lăudat dacă spuneai lucruri neconforme discursului oficial. Dar nici nu se mai întâmplau, știu eu ce treburi teribile, cu tine. Nici nu era obligat să vorbești iar în fabule. Că cineva îmi spunea, domnule, dar exprimați lucrurile mai altfel. Mai dați exemple din viața fluturilor, din cum se întâmplă la animale, la viața omizilor. Nu vă mai referiți la guvern. Referiți-vă la ce se întâmplă cu iepurii și cu vulpile dumneavoastră. Cum să fac chestia asta? Asta ar însemna să mă înjosesc eu. Prefer să nu mai spun nimic, decât să încep acest joc ipocrit.”, a explicat politicianul.

21 IULIE, calendarul zilei: Robin Williams ar fi împlinit 74 de ani/ Victor Hănescu împlinește 44 de ani/ Moare primul astronaut american

21-iulie,-calendarul-zilei:-robin-williams-ar-fi-implinit-74-de-ani/-victor-hanescu-implineste-44-de-ani/-moare-primul-astronaut-american

Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 21 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Născut pe 21 iulie 1951, Robin Williams a fost un actor și comedian american, recunoscut pentru energia sa inconfundabilă, improvizațiile rapide și capacitatea de a trece cu ușurință de la comedie la roluri dramatice. S-a făcut remarcat în anii ‘70 cu rolul extraterestrului Mork din serialul TV Mork & Mindy. Pe lângă cariera sa în televiziune, Williams a jucat în filme memorabile precum Dead Poets Society, Good Will Hunting (a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun actor în rol secundar) și comedii populare precum Mrs. Doubtfire și Jumanji. A fost apreciat pentru abilitatea sa de a aduce profunzime și umanitate personajelor sale, combinând umorul cu sensibilitatea. Robin Williams a murit pe 11 august 2014, la vârsta de 63 de ani, în locuința sa din California. Cauza oficială a morții a fost sinucidere prin spânzurare. După moartea sa, s-a aflat că suferea de o formă severă de demență cu corpi Lewy. Victor Hănescu, născut pe 21 iulie 1981 la București, este un fost tenismen profesionist român și actual antrenor. A activat în circuitul ATP între 2000 și 2016, ajungând pe locul 26 mondial în iulie 2009, cea mai bună clasare a carierei sale. A câștigat un titlu ATP la simplu, la Gstaad în 2008, și a ajuns în sferturile de finală la Roland Garros în 2005, unde a fost învins de Roger Federer. Victor Hănescu a fost o prezență importantă în echipa României de Cupa Davis, contribuind la numeroase victorii. După retragere, a fondat Academia Victor Hănescu, un centru dedicat pregătirii jucătorilor tineri, cu accent pe coaching fizic, mental și emoțional. A demarat proiecte precum Young Dream Team și Trofeul Victor Hănescu, susținând juniorii din țară. Alan Shepard, născut pe 18 noiembrie 1923 în New Hampshire, a fost primul astronaut american care a ajuns în spațiu. Pe 5 mai 1961, la bordul capsulei Freedom 7, Shepard a realizat un zbor suborbital de aproximativ 15 minute, devenind astfel un simbol al programului spațial american în plină competiție cu Uniunea Sovietică. Mai târziu, în 1971, Alan Shepard a participat la misiunea Apollo 14, devenind al cincilea om care a pășit pe Lună. În timpul acestei misiuni, a devenit celebru după ce a jucat golf pe suprafața lunară. Alan Shepard a murit pe 21 iulie 1998, la vârsta de 74 de ani, în California. Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1620: Jean Picard 🇫🇷🌍 astronom și geodez. A fost primul care a calculat, cu precizie, raza Pământului 🎂1808: Simion Bărnuțiu 🇷🇴✒️ istoric și estetician, conducător al Revoluției de la 1848 din Transilvania 🎂1821: Vasile Alecsandri 🇷🇴✒️ 🎂1899: Ernest Miller Hemingway 🇺🇸✒️ laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954 „pentru măiestria artei narative demonstrată în Bătrânul și marea”, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani 🎂1948: Cat Stevens 🇬🇧🎤 Genurile muzicale abordate sunt pop, rock și muzică islamică. În 2014 a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame 🎂1951: Robin Williams 🇺🇸🎬 laureat Oscar decernat în 1998 pentru rol secundar, Good Will Hunting (1997) și alte 4 nominalizări. S-a sinucis la 63 de ani 🎂1955: Dan Chișu 🇷🇴🎥 🎂1968: Josh Hartnett 🎂1971: Charlotte Gainsbourg 🇫🇷🎬 🎂1974: Terry Coldwell 🇬🇧🎤 East 17 🎂1974: Alina Chivulescu 🇷🇴🎬 🎂1981: Victor Hănescu 🇷🇴🥎 🎂1989: Rory Culkin 🇺🇸🎬 Signs (2002), Scream 4 (2011), Lords of Chaos (2018) Decese 🕯 🕯️1907: Nicolae Grigorescu 🇷🇴🎨 primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian 🕯️1919: Eremia Grigorescu 🇷🇴✩ general, comandantul trupelor române în bătălia de la Mărășești, ministru de război 🕯️1944: Claus von Stauffenberg 🇩🇪 ofițer, conducătorul complotului din 20 iulie împotriva lui Hitler 🕯️1998: Alan Shepard 🇺🇸🧑🏻‍🚀 primul astronaut american 🕯️2023: Tony Bennett 🇺🇸🎤 cântăreț american de jazz. A devenit cunoscut pe plan internațional în 1962 cu albumul „I Left My Heart In San Francisco” Evenimente📋 📋🇧🇪 Ziua națională a Belgiei; se aniversează instaurarea monarhiei, depunerea jurământului de către primul rege, Leopold I, în 1831 Calendar 🗒 🗒356 î.Hr.: Templul zeiței Artemis din Efes, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, a fost distrus prin incendiere de Herostratus 🗒1718: Tratatul de la Passarowitz: Imperiul Otoman cedează Austriei Banatul, Oltenia, nordul Serbiei și al Bosniei 🗒1831: Începe domnia regelui Leopold I, primul rege al belgienilor 🗒1861: București: pe scena Teatrului cel Mare a avut loc prima reprezentație a piesei „Hamlet”, de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet 🗒1873: Primul jaf de tren de la vestul râului Mississippi a fost înfăptuit de Jesse James 🗒1880: Alexandru Macedonski publică, în revista „Literatorul”, articolul „Despre logica poeziei”, considerat a fi primul manifest al poeziei române moderne 🗒1906: Alfred Dreyfus este reintegrat în armată cu gradul de căpitan 🗒1914: Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, proclamă poziția de neutralitate a României în Primul Război Mondial 🗒1925: Procesul Scopes: În Dayton, Tennessee, profesorul de biologie de liceu John Scopes este găsit vinovat că a predat Teoria evoluționistă în clasă și amendat cu 100 $ 🗒1941: Primul bombardament al aviației germane asupra Moscovei 🗒1944: Colonelul Claus von Stauffenberg și ceilalți complici la asasinarea eșuată împotriva lui Adolf Hitler, sunt executați la Berlin 🗒1945: Harry S. Truman a aprobat ordonanța prin care se aproba folosirea bombelor atomice 🗒1954: Primul Război din Indochina: Conferința de la Geneva împarte Vietnamul în Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud 🗒1969: A fost inaugurat Combinatul petrochimic Pitești 🗒1970: După 11 ani de construcție este finalizat barajul Aswan din Egipt 🗒1971: A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la Porțile de Fier 🗒1983: La stația Vostok din Antarctica de Est, se înregistrează cea mai scăzută temperatură de pe Pământ, -89,2 °C 🗒1984: CPEx al CC al PCR a hotărât construirea canalului navigabil Poarta-Albă-Midia-Năvodari și a canalului navigabil Dunăre-București 🗒2007: Apare ultimul volum din seria Harry Potter 🗒2008: Radovan Karadžić a fost arestat la Belgrad în cadrul unui

Victor Ponta: Plecarea lui Iohannis a fost negociată intern, nu cu americanii. L-au ELIMINAT ai lui ca să-l promoveze pe Bolojan

victor-ponta:-plecarea-lui-iohannis-a-fost-negociata-intern,-nu-cu-americanii.-l-au-eliminat-ai-lui-ca-sa-l-promoveze-pe-bolojan

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre plecarea lui Iohannis din conducerea țării. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Victor Ponta: „Nicușor și Bolojan nu sunt genul care să aibă camaraderii” Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre plecarea lui Iohannis din funcția de președinte. După un mandat de 10 ani, Klaus Iohannis ar fi trebuit să plece din funcția de președinte la finalul anului 2024. Odată cu alegerea noului președinte, Iohannis ar fi trebuit să părăsească funcția. Din cauza anulării alegerilor din decembrie 2024, șeful statului și-a continuat mandatul pentru încă două luni. Decizia bruscă de a pleca din conducerea statului a fost corelată cu presiunile făcute de anumite partide. Ponta susține că această plecare a fost negociată pe plan intern. Deși speculațiile au fost multe legate de plecarea lui Iohannis, de la funcții de ambasador, la funcții importante în NATO, fostul președinte nu a primit nimic. Ponta susține că americanii nu au fost implicați în vreo negociere legată de plecarea lui Klaus Iohannis. Politicianul menționează și că cei din partid l-au zburat pe fostul președinte pentru a-l promova pe Ilie Bolojan. Întrebat de Marius Tucă, care crede că este relația dintre Ilie Bolojan și Nicușor Dan, mai ales acum după tensiunile media cu pachetele austerității, fostul premier a spus că niciunul dintre cei doi nu e capabil de „love”. Cei doi politicieni, spune Ponta, nu sunt capabili de camaraderie și nici de legături strânse de încredere sau ajutor. „Plecarea lui Iohannis a fost negociată aici, în interior, nu cu americanii. L-au zburat ca să îl promoveze pe Bolojan. Nu îi văd capabili de love pe niciunul dintre ei, nici pe Nicușor, nici pe Bolojan. Nu sunt genul care să aibă camaraderii.”, a explicat politicianul.

Sorin Grindeanu, despre problema pensiilor speciale: Sper, în următoarele săptămâni, să ne apucăm și de această componentă

sorin-grindeanu,-despre-problema-pensiilor-speciale:-sper,-in-urmatoarele-saptamani,-sa-ne-apucam-si-de-aceasta-componenta

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni seară, la România TV, când se va tranșa problema pensiilor speciale, dar a vorbit și despre deficit. „În setul de măsuri agreate la început, în această coaliție, e prevăzută și această chestiune legată de pensiile speciale… în aceste luni care vor veni, rapid, pentru că e vorba de justiție socială. Până la urmă, aceste lucruri creează revoltă, pe bună dreptate, în societate și aceste lucruri trebuie să fie corectate. Sunt absolut de acord și vom contribui cu tot ce putem să facem acest act normativ. Suntem de acord cu toții, aici nu există nuanțe. Nu e vorba de lipsă de curaj. Eu sper ca, în următoarele săptămâni, să ne apucăm și de această componentă. (…) O fi de deficit, dar veniturile românilor, pensiile și salariile au crescut. S-au construit și se construiesc în România autostrăzi, drumuri expres, cum nu s-au construit în 30 de ani. În momentul în care am lăsat mandatul de la Ministerul Transporturilor, erau în lucru 800 km de autostrăzi. Această rețea decentă de autostrăzi și drumuri expres în România trebuia să fie gata cu decenii în urmă, gata, Noi am plecat cu un mare minus, de abia acum, de doi-3 ani am pornit să facem aceste drumuri de mare viteză în România. N-are PSD-ul de ce să regrete că a făcut autostrăzi, că a făcut investiții, că au reînceput să să se construiască spitale, că s-au mărit pensiile și salariile și, da, s-a ajuns – datorită acestor investiții care s-au apropiat la 8% din PIB – să avem acest deficit. Dar să știți că toate țările din Uniunea Europeană dezvoltate în perioada în care au construit au avut acest deficit excesiv”, a precizat Sorin Grindeanu.

10 IULIE, calendarul zilei: Record mondial de temperatură, 56,7 grade Celsius/ România pierde în fața Suediei calificarea în semifinale la Mondial

10-iulie,-calendarul-zilei:-record-mondial-de-temperatura,-56,7-grade-celsius/-romania-pierde-in-fata-suediei-calificarea-in-semifinale-la-mondial

Gândul vă prezintă calendarul zilei de joi, 10 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Pe 10 iulie 1913, la ferma Furnace Creek din Valea Morții (Death Valley), California, s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură măsurată oficial pe Pământ: 56,7 grade Celsius (134°F). Acest record a fost atins în unul dintre cele mai aride și fierbinți locuri din lume, situat la circa 86 de metri sub nivelul mării. Deși au existat controverse și încercări de reevaluare a validității măsurătorii, Organizația Meteorologică Mondială a confirmat în 2012 că această temperatură rămâne recordul absolut mondial. Valea Morții continuă să fie un simbol al extremelor climatice, atrăgând cercetători și turiști fascinați de condițiile sale unice. Pe 10 iulie 1994, echipa națională de fotbal a României a fost eliminată dramatic în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Statele Unite, după un meci intens împotriva Suediei. Partida, disputată la Stanford, s-a încheiat 2-2 după prelungiri, iar România a pierdut la lovituri de departajare cu 4-5. Golurile tricolorilor au fost marcate de Florin Răducioiu, în timp ce Thomas Brolin și Kennet Andersson au punctat pentru nordici. Portarul Thomas Ravelli a fost eroul Suediei, apărând penalty-ul decisiv executat de Miodrag Belodedici. România, condusă de Gheorghe Hagi, a fost la un pas de a juca o semifinală istorică împotriva Braziliei, campioana mondială din acel an. Rămâne una dintre cele mai mari performanțe ale fotbalului românesc. Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1509: Jean Calvin 🇫🇷⛪️ Alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în opoziție cu anumite dogme și ritualuri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină, Calvinismul, relativ diferită de cea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a luteranismului 🎂1856: Nikola Tesla 🇺🇸🔌etnic sârb, fiind născut în satul Smilijan, în Imperiul Austriac (azi în Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american Invențiile, precum și munca teoretică ale sale au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială 🎂1871: Marcel Proust 🇫🇷✒️ cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut (À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani 🎂1872: Aristide Demetriade 🇷🇴📽 unul dintre pionierii filmului românesc, regizând peliculele Înșir’te mărgărite (1911), alături de Gr. Brezeanu), Independența României (1912), Scheci cu Jack Bill (1913) și Oțelul răzbună (1913) 🎂1942: Ronnie James Dio 🇺🇸🤘Elf, Rainbow, Black Sabbath Este recunoscut pentru vocea sa puternică dar și pentru semnul „coarnele diavolului” făcut cu mâna în timpul concertelor. În ultima perioadă a vieții a fost implicat într-un proiect cu foștii membrii Black Sabbath, Tony Iommi, Geezer Butler și Vinny Appice, sub numele de Heaven and Hell 🎂1943: Arthur Ashe 🇺🇸🥎 primul jucător de culoare din echipa de Cupa Davis a SUA și primul câștigător de culoare la Wimbledon, US Open, și Australian Open 🎂1951: Vasile Șeicaru 🇷🇴🎤 debutează în formația Cristal ca solist vocal în 1970. Din 1978 devine membru al Cenaclului Flacăra, fiind recrutat de însuși Adrian Păunescu în timpul unei transmisiuni tv din Galați 🎂1954: Neil Tennant 🇬🇧🎤 solist Pet Shop Boys 🎂1970: Jason Orange 🇬🇧🎤 Take That 🎂1972: Sofía Vergara 🇨🇴🇺🇸🎬 În 2014, a fost clasată pe locul 32 în topul celor mai puternice femei din lume de către Forbes 🎂1975: Dan Barna 🇷🇴🗣 🎂1977: Chiwetel Ejiofor 🇳🇬🇬🇧🎬 a primit Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru rolul lui Solomon Northup din „12 ani de sclavie” (2013) 🎂1980: Jessica Simpson 🇺🇸🎬🎤 a devenit cunoscută la finele anilor ’90 prin intermediul cântecului său de debut intitulat „I Wanna Love You Forever”, care a devenit cel mai cunoscut disc single al său din întreaga-i carieră, fiind până astăzi singurul său hit de top 10 în clasamentul Billboard Hot 100 🎂1985: Mario Gómez 🇩🇪⚽️ Apogeul carierei l-a atins la Bayern München, unde a marcat 75 de goluri în 115 prezențe 🎂1988: Pavlo Lee 🇺🇦🎬 actor și prezentator TV s-a înrolat în Forțele de Apărare Teritorială ale Ucrainei în prima zi a Invaziei Ruse. A fost ucis ca urmare a bombardării suburbiei Kiev din Irpin, pe 6 martie 2022 🎂2001: Isabela Merced 🇺🇸🎬 Sicario: Day of the Soldado (2018), The Last of Us (2023 – 2025), Alien: Romulus (2024), Superman (2025) Decese 🕯 🕯️138: Hadrian 🇮🇹♛ a acordat o deosebită atenție promovării filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă 🕯️1884: Karl Richard Lepsius 🇩🇪✒️⛏ lingvist prusac și un pionier al arheologiei moderne și al egiptologiei 🕯️2015: Omar Sharif 🇪🇬🎬 Primul rol în limba engleză a fost în producția pentru televiziune Lawrence al Arabiei (1962). Ulterior, actorul s-a stabilit la Hollywood 🕯️2017: Augustin Buzura 🇷🇴✒️ psihiatru, prozator și eseist, autorul unor romane de succes și scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române Evenimente📋 📋🇧🇸 Ziua independenţei arhipelagului Bahamas; aniversarea proclamării independenţei (1973) Calendar 🗒 🗒48 î.Hr.: Bătălia de la Dyrrhachium: În Macedonia, Iulius Cezar abia evită o înfrângere catastrofală în fața lui Pompei 🗒1086: Regele Knut al IV-lea al Danemarcei este ucis de țărani rebeli 🗒1212: Cel mai grav dintre incendiile timpurii ale Londrei distruge mare parte din oraș 🗒1778: În cadrul Războiului de Independență al Statelor Unite, regele Ludovic al XVI-lea al Franței declară război Regatului Marii Britanii 🗒1890: Wyoming a fost admis ca cel de-al 44-lea stat al SUA 🗒1908: Fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes a fost primul care a reușit să lichefieze heliul prin răcirea gazului la o temperatură mai mică decât un kelvin 🗒1913: Recordul mondial de temperatură (56,7 grade Celsius) a fost înregistrat la ferma Furnace Creek din Valea Morții, California, dar este contestat pe motiv ca a fost măsurat cu instrumente inexacte acum peste 100 de ani 🗒1924: Jocurile Olimpice de la Paris: Paavo

Orașul din România care a devenit atractiv pe piața imobiliară. A urcat pe locul 4, după Cluj, Brașov și București, după ce prețul caselor a explodat

orasul-din-romania-care-a-devenit-atractiv-pe-piata-imobiliara.-a-urcat-pe-locul-4,-dupa-cluj,-brasov-si-bucuresti,-dupa-ce-pretul-caselor-a-explodat

După Cluj, Brașov și București, Craiova a devenit al patrulea oraș din țară unde prețul mediu pe metru pătrat al unei locuințe a depășit 2.000 de euro. Tot mai mulți oameni caută apartamente sau case în acest oraș, atât pentru locuit, cât și ca investiție, pe fondul dezvoltării economice, culturale și turistice a orașului. Astfel, Craiova a avut cea mai mare creștere anuală a prețurilor locuințelor din România și se transformă într-un loc tot mai atractiv pentru cei care vor să-și cumpere o locuință. Interesul crescut pentru afacerile de aici, dar și pentru turismul încurajat de festivaluri și târguri de Crăciun ori de Paște, a dus la o cerere ridicată și pe piața imobiliară. „Creșterea economică, existența unui mare angajator în Municipiul Craiova, infrastructura bine pusă la punct și condițiile, infrastructura urbană de bună calitate pusă la dispoziția cetățenilor, duce la creșterea proprietăților imobiliare”, a precizat sociologul Gabriel Pricină pentru Știrile Pro TV. Prețurile locuințelor în Craiova au început să urce încă din 2014 și au ajuns anul trecut la un nivel record, iar în 2025 surprinde cu cea mai mare creștere a prețurilor medii din România, aproape 24% în doar 12 luni. Metrul pătrat a trecut de 2.000 de euro, iar orașul începe să recupereze diferențele față de piețele mari, cum ar fi Bucureștiul, Brașovul sau Clujul. În schimb, în Timișoara prețurile locuințelor rămân cele mai accesibile din marile orașe: sub 1.800 de euro pe metru pătrat. „Sunt și oameni care cumpără ca să locuiască, dar sunt și cei care cumpără ca o investiție, iar evenimentele din oraș îi ajută să investească în partea asta, de a subînchiria în regim hotelier”, a spus Ștefania Milosavlevici, agent imobiliar. Cam 60% dintre cei care cumpără o locuință se împrumută la bancă, iar restul plătesc din banii lor. „Am luat un apartament mai mare de 4 camere și am dat un avans din apartamentul anterior și apoi am făcut un credit la bancă” explică o investitoare. Dacă în 2024 valoarea medie a unui credit era de circa 60.000 de euro, acum suma a crescut la aproximativ 76.000 de euro. „Cu o comparație între 2024 și începutul anului 2025, primele 6 luni din an, avem deja o creștere de 28% și este în continuă creștere, adică cererea este destul de mare în acest oraș. S-a clasat în top 5 orașe din România”, a declarat Andrei Cazacu, director general francize. În primele șase luni ale acestui an, numărul locuințelor vândute a scăzut în majoritatea județelor față de 2024, cu excepția Doljului și Clujului. O tendință similară se vede și în Capitală. FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Tarife RCA cu până la 20% mai mari. Ce categorie de șoferi ajunge să fie cea mai afectată, după eliminarea plafonării

tarife-rca-cu-pana-la-20%-mai-mari.-ce-categorie-de-soferi-ajunge-sa-fie-cea-mai-afectata,-dupa-eliminarea-plafonarii

Unii dintre șoferii pot fi puși în situația de a achita tarife RCA cu până la 20% mai mari. Iată ce categorie de șoferi ajunge să fie cea mai afectată de aceste scumpiri, după eliminarea plafonării. La o săptămână după eliminarea plafonării RCA, șoferii simt, deja, primele efecte. Cetățenii care își fac, acum, asigurarea obligatorie vor plăti cu cel puțin 5% mai mult, spre deosebire de lunile trecute. Categoria cea mai afectată este cea a tinerilor din marile orașe ale României. Unii dintre șoferi ajung să recurgă la altfel de metode, cu speranța că vor plăti mai puțin. De exemplu, unele persoane au ajuns să își înmatriculeze autoturismele în alte județe, arată Observator Antena 1. Tarife RCA cu până la 20% mai mari Încă de la data de 1 iulie 2025, plafonarea RCA a dispărut, iar șoferii sunt nevoiți să plătească mai mult pentru asigurarea obligatorie. Pentru o asigurare de Răspundere Civilă Auto, un cetățean plătește mai mult cu cel puțin 5%. În cazul anumitor șoferi, majorările ajung până la 15%-20%. De exemplu, un cetățean din București, în vârstă de 40 de ani, care deține un autoturism cu un motor de 67kw și care este încadrat în clasa B8 plătește, în prezent, 1.648 de lei. Dacă polița RCA ar fi fost încheiată luna trecută, înainte să dispară plafonarea, ar fi plătit 1.506 lei. Practic, ar fi plătit cu aproape 10% mai puțin.  De asemenea, șoferii tineri se află printre cei mai afectați cetățeni de noile tarife RCA. Vezi și: Cât plătești pentru RCA după ridicarea plafonării de la 1 iulie 2025. Cât te costă asigurarea auto pentru 12 luni „Taxa pe pierdere”. Când statul profită de suferința celor vulnerabili: „În loc să o reducă, o taxează” Rovinieta pentru autoturisme de la 1 septembrie 2025: 3,5 euro pe zi, 50 de euro pe an Ministrul Economiei: „Trebuie să adunăm 35 de MILIARDE până la finalul acestui an. E o obligaţie” Sursă foto: Shutterstock Sursă video: Observator Antena 1 A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN … vezi toate articolele

1 IULIE, calendarul zilei: Pamela Anderson împlinește 58 de ani, Carl Lewis 64/ Leul nou împlinește 20 de ani

1-iulie,-calendarul-zilei:-pamela-anderson-implineste-58-de-ani,-carl-lewis-64/-leul-nou-implineste-20-de-ani

Gândul vă prezintă calendarul zilei de marți, 1 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Pamela Anderson este o actriță, model și activistă canadiană-americană, cunoscută mai ales pentru rolul său din serialul de succes Baywatch, unde a interpretat-o pe C.J. Parker. Născută pe 1 iulie 1967 în Ladysmith, Canada, Pamela a devenit rapid un simbol al anilor ‘90, atât datorită aparițiilor sale în revista “Playboy”, cât și prezenței sale în diverse producţii cinematografice. Pe lângă cariera sa în divertisment, Pamela Anderson este o voce puternică în lupta pentru drepturile animalelor, fiind o susținătoare activă a organizației PETA. S-a implicat în numeroase campanii pentru protecția mediului și a promovat un stil de viață vegan. Pamela a fost căsătorită de mai multe ori și are doi copii. Recent, ea a atras atenția printr-o reinventare personală, alegând să apară în public fără machiaj și să vorbească deschis despre vulnerabilitate și redescoperire. Carl Lewis este unul dintre cei mai mari atleți din toate timpurile, cunoscut pentru performanțele sale remarcabile în probele de sprint și săritură în lungime. Născut pe 1 iulie 1961, în Birmingham, Alabama (SUA), Lewis a dominat atletismul în anii ‘80 și ‘90, devenind un simbol al excelenței sportive. A câștigat 9 medalii de aur olimpice și 1 medalie de argint, participând la patru ediții ale Jocurilor Olimpice (1984, 1988, 1992, 1996). Cunoscut pentru eleganța alergării și constanța performanțelor, Carl Lewis a fost votat “Atletul Secolului” de către Federația Internațională de Atletism (IAAF) în 1999. A avut un palmares impresionant și la Campionatele Mondiale de Atletism, câştigând opt medalii de aur. Pe lângă cariera sportivă, a fost și actor, cântăreț și activist. În prezent, Lewis este implicat în activități educaționale și de antrenorat, fiind profesor și antrenor de atletism la University of Houston. La 1 iulie 2005, România a introdus leul nou (RON), marcând un moment important în stabilizarea și modernizarea economiei. Operațiunea a fost cunoscută sub numele de “denominare monetară” și a presupus tăierea a patru zerouri din valoarea monedei naționale. Această măsură a fost luată pentru a simplifica tranzacțiile financiare, a crește încrederea în moneda națională și a pregăti economia pentru aderarea la Uniunea Europeană (care urma să aibă loc în 2007). Până la 31 decembrie 2006, leii vechi și leii noi au circulat în paralel, pentru a permite adaptarea populației și a mediului de afaceri. După această perioadă, leul nou a devenit singura monedă oficială în circulație. Denominarea din 2005 rămâne una dintre cele mai importante reforme monetare din România post-comunistă. Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1646: Gottfried Leibniz 🇩🇪✒️🧮 unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. Alături de Newton, este considerat co-inventatorul calcului diferențial și integral, respectiv co-fondatorul analizei matematice moderne 🎂1872: Louis Blériot 🇫🇷🛩 a efectuat primul zbor complet deasupra unei întinderi mari de apă într-un aparat mai greu decât aerul, când a traversat Canalul Mânecii 🎂1906: Estée Lauder 🇺🇸⚗️ fondatoarea firmei de cosmetice ce îi poartă numele A fost prima femeie magnat din domeniul cosmeticii. În 1998, publicația Time a considerat-o singura femeie dintre cele mai mari personalități din lumea afacerilor din secolul al XX-lea 🎂1934: Sydney Pollack 🇺🇸🎥 Oscar pentru regie, Departe de Africa (Out of Africa), 1985 🎂1935: David Prowse 🇬🇧🎬 cel mai bine cunoscut pentru rolul Darth Vader, personajul din franciza Războiul Stelelor, care a avut însă vocea lui James Earl Jones 🎂1946: Aimée Iacobescu 🇷🇴🎬 a fost protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea și a devenit apoi preferata lui Sergiu Nicolaescu. A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniței Ralu 🎂1949: Valeriu Tabără 🇷🇴🗣 🎂1961: Diana, Prințesă de Wales 🇬🇧♛ 🎂1961: Carl Lewis 🇺🇸🏃🏾‍♂️‍➡️ unul dintre cei mai buni atleți din istoria sportului. De-a lungul cariei a cucerit nouă medalii de aur la Jocurile Olimpice. A câștigat și opt titluri la Campionatele Mondiale. În 1999 a fost numit de IAAF „Atletul secolului” 🎂1967: Pamela Anderson 🇨🇦🇺🇸🎬 🎂1976: Patrick Kluivert 🇳🇱⚽️ S-a făcut remarcat la Campionatul European din 2000 când a marcat 3 goluri împotriva naționalei Iugoslaviei, într-un meci contând pentru sferturile de finală ale competiției, scor 6-1 🎂1976: Ruud van Nistelrooy 🇳🇱⚽️ atacant la Manchester United, Den Bosch și Real Madrid 🎂1977: Liv Tyler 🇺🇸🎬 🎂1985: Léa Seydoux 🇫🇷🎬 Inglourious Basterds (2009), Robin Hood (2010), Midnight in Paris (2011), Mission: Impossible-Ghost Protocol (2011), Belle Épine (2010), Farewell, My Queen (2012), Blue Is the Warmest Colour(2013), Spectre (2015), Dune (2021) 🎂1989: Daniel Ricciardo 🇦🇺🏎 Decese 🕯 🕯️1594: Petru Șchiopul 🇷🇴♛ a fost un domn al Moldovei. A domnit de patru ori, un record în istoria Principatelor Române 🕯️1860: Charles Goodyear 🇺🇸🛞 cunoscut pentru faptul că în 1839 a descoperit un procedeu de vulcanizare a cauciucului 🕯️1876: Mihail Bakunin 🇷🇺🗣 revoluționar considerat de mulți „tatăl anarhismului modern” 🕯️1891: Mihail Kogălniceanu 🇷🇴🗣 cel de-al treilea prim-ministru al României (1863), după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol 🕯️1934: Ernst Röhm 🇩🇪 fondatorul batalioanelor de asalt Cămășile Brune ale Partidului Nazist (NSDAP), apoi comandantul Sturmabteilung (SA); în vara lui 1934 a organizat o tentativă de lovitură de stat, pentru care a fost executat 🕯️1996: Margaux Hemingway 🇺🇸🎬nepoata lui Ernest Hemingway S-a sinucis la 42 de ani 🕯️1974: Juan Perón 🇦🇷🗣 Primul său mandat ca președinte al Argentinei s-a încheiat dezastruos, fiind exilat în urma unei lovituri de stat. Se reîntoarce în 1973, fiind reales ca președinte, însă mandatul său a durat mai puțin de 9 luni, murind în 1974 🕯️1997: Robert Mitchum 🇺🇸🎬 cunoscut mai ales datorită rolurilor sale anticonvenționale de eroi (anti-eroi) din filmele noir din 1950 și 1960 🕯️2000: Walter Matthau 🇺🇸🎬 🕯️2004: Marlon Brando 🇺🇸🎬 unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului XX. 2 Oscaruri. S-a făcut

În cat timp mergi de laA1laA2? Ionel Scrioșteanu: 26 de minute

in-cat-timp-mergi-de-laa1laa2?-ionel-scriosteanu:-26-de-minute

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, a vorbit despre deschiderea unui nou lot de centură. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Nicolae Oprea. Ionel Scrioșteanu: „Au fost aplicate o serie de penalități” Invitat la emisiunea „Cu Gândul la București”, Ionel Scrioșteanu a vorbit despre timpul dintre A1 și A2. După deschiderea noului lot de centură traversarea este sub 30 de minute. Acesta a explicat că studiul de fezabilitate a fost făcut în 2004-2007 și că abia în 2020 au fost deblocate procedurile. Ținând cont de data studiului de fezabilitate, au apărut în prezent diverse probleme ce au cauzat întârzieri. Cu noul lot deschis, între A1 și A2 orice persoană va face 26 de minute. Astfel, traversarea Bucureștiului va fi una mult mai redusă în timpi. „Bineînțeles că n-am avut doar această prioritate, a fost unul dintre motive, dar se lucrează la multe lucruri. Au fost și multe exproprieri. Studiul de fezabilitate este făcut în 2004-2007 și abia în 2020 am deblocat toate procedurile și am început efectiv lucrările pe acest lot. Lucrările au început undeva noiembrie 2021, deci nu au început chiar din 2020. A fost și în pandemie. A început și conflictul și am avut un puseu inflaționist destul de mare pe zona infrastructurii care a creat ceva probleme, a trebuit să creăm niște mecanisme de compensare, să putem să ducem mai departe contractele. Am găsit soluții în așa fel încât să putem să sprijinim pe de o parte constructorii și să punem presiune pe cei care încă nu înțelegeau că lucrurile s-au schimbat și trebuie să meargă mai bine. A fost unul dintre loturile care ne-a creat ceva probleme, a avut întârzieri în partea de lucrări, inclusiv în partea de proiectare. Au fost aplicate o serie de penalități, care au fost penalități intermediare. Lotul trei pe care l-am dat în trafic astăzi, dar una peste alta, chiar am făcut o simulare, 26 de minute de la A1 până la A2 pe autostradă, deci ceea ce însemna câteodată ore bune parcurse pe Centura Capitalei. Cu 130 de km, eu am simulat pe o aplicație, de la Nodul rutier A0 – A1 și mi-a arătat că în 26 de minute ajung pe A2 spre Constanța. Deci dacă vii dinspre Pitești, durează 26 de minute să tranzitezi. Chiar de la momentul în care am deschis traficul, foarte multe mașini au intrat. Din luna iulie, chiar și de la Craiova vor ajunge până la Constanța, iar până la sfârșitul anului vom fi, dacă nu până la Bacău, chiar foarte aproape, ca și Bacăul să ajungă la Constanța, tot pe autostradă.”, a spus Ionel Scrioșteanu.