Motivul pentru care o bătrână din Satu Mare a cerut în instanță un ordin de protecție împotriva fiului său. Cum au reacționat magistrații
O femeie în vârstă de 75 de ani, din județul Satu Mare, si-a facut curaj si a cerut în instanță un ordin de protecție împotriva bărbatului extrem de agresiv. Bătrâna locuiește în aceeași curte cu fiul ei, iar potrivit anchetatorilor, femeia ar fi trecut prin numeroase scandaluri și bătăi. Doar în urmă cu câteva zile, după ce individul a băut alcool, a început să o insulte, apoi să o lovească, informează Știrile Pro TV. După ce a scăpat din mâinile bărbatului, ea a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Apoi a cerut și un ordin de protecție, iar în fața anchetatorilor a spus că se teme pentru viața ei. Magistrații Judecatoriei Satu Mare au emis ordinul de protecţie împotriva bărbatului pe o durată de 6 luni și, pentru că locuiesc în aceeași curte, dar în case diferite, bărbatul trebuie să respecte o distanță minimă de 10 de metri faţă de mama sa. Nerespectarea acestor măsuri se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, potrivit sursei citate. FOTO – Captură video: Știrile Pro TV Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Ion Cristache: Cei care l-au votat pe Nicușor Dan n-au nicio problemă cu ce s-a întâmplat în ultimele 6 luni
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii Marius Tucă Show, Ionuț Cristache a comentat rezultatul alegerilor, susținând că votanții câștigătorului alegerilor prezidențiale 2025, Nicușor Dan, n-ar avea o problemă cu situația politică din România ultimelor 6 luni. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Cristache: „Câștigătorul lor s-a născut dintr-un păcat democratic” Ionuț Cristache a afirmat că votul în favoarea lui Nicușor Dan reflectă, în opinia sa, o acceptare tacită a evenimentelor controversate care au marcat perioada premergătoare alegerilor. De parcă mobilizarea masivă a societății civile pe rețelele de socializare și la urnele de votare nu demonstrează exact opusul. „Rezultatul ăsta ne mai spune ceva, Marius, și anume că cei care l-au votat pe Nicușor Dan […] n-au nicio problemă cu ce s-a întâmplat în România ultimelor șase luni de zile.”, declară jurnalistul. Cristache a subliniat că în discursul public au lipsit explicațiile privind implicarea unor instituții sau lipsa acestora în desfășurarea alegerilor: „Are o problemă faptul că s-au luat alegerile abuziv. N-au o problemă cu faptul că nimeni n-a explicat asta? N-au o problemă cu faptul că serviciile n-au au fost fost în cursă?”, mai spune Cristache. Cum este votul către Nicușor Dan echivalent cu indiferența față de ingerințele străine în alegeri? Cristache nu ne mai detaliază. O problemă de memorie democratică? Jurnalistul a invocat critic situația în care, potrivit lui, temele legate de statul de drept, echilibrul democratic și posibilele derapaje instituționale au fost ignorate de o mare parte din electorat. Din nou, fără a explica legătura pe care el o vede între vot și indiferență. Am putea spune că votul, indiferent cui îi este atribuit, este exact opusul indiferenței. „Am arătat niște anomalii care veneau să compromită statutul de țară democratică a României. Și constat că cinci 6 milioane și ceva n-au nicio problemă cu asta.”, se repetă Cristache. Contradicțiile din discursul câștigătorului În finalul intervenției sale, Cristache a comentat și începutul discursului de victorie al lui Nicușor Dan, pe care l-a considerat paradoxal în raport cu ceea ce s-ar fi întâmplat în perioada electorală: „Domnul Nicușor Dan și-a început azi discursul de învingător cu două chestiuni fundamentale: o dată disfuncționalitatea statului și pe locul doi corupție, corupție.”, a conchis jurnalistul. În opinia sa, a vorbi despre disfuncționalitatea statului și corupție înseamnă a reveni la practica „dosarelor politice”. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele
Ion Cristoiu: Cineva a simțit nevoia să îi facă curat în casă lui Nicușor

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Marius Tucă Show, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a comentat valul de susținere pentru Nicușor Dan în campania electorală. Potrivit acestuia, după o perioadă în care candidatul părea ignorat, a apărut brusc o mobilizare entuziastă din partea mai multor voci publice. Urmăriți integral, aici, emisiunea lui Marius Tucă. Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate articolele
Tranzacțiile imobiliare din România, în scădere. Câte imobile s-au vândut la nivel național, în luna aprilie comparativ cu martie
Un nou semnal de alarmă vine din piața imobiliară. În aprilie s-au vândut mai puține imobile față de luna martie, iar numărul caselor, apartamentelor și terenurilor vândute în țară a scăzut cu mult față de perioada similară din 2024. Pe de altă parte, prețurile continuă să crească, iar misiunea găsirii unei locuințe este tot mai dificilă. Într-un moment de incertitudine politică și economică, piața imobiliară încetinește. În luna aprilie s-au vândut aproape 50.000 de imobile la nivel național, cu peste 6.000 mai puține față de luna anterioară. Numărul de locuințe vândut în această primăvară este în scădere cu peste 11.000 de imobile, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În tot acest timp, prețul locuințelor crește. La nivel național, prețul mediu al metrului pătrat a crescut cu peste 15 procente față de anul trecut. Sunt câteva orașe unde creșterile de preț sunt chiar semnificative. Vorbim, desigur, despre București. Aici scumpirea este de aproape 20% pentru metrul pătrat, față de aceeași perioadă a anului trecut și s-a depășit pragul de 2.000 euro pentru metrul pătrat. Cel mai mult s-au scumpit apartamentele cu două camere în Capitală. În Cluj, pragul de 3.000 euro a fost depășit și metrul pătrat valorează 3.150 euro în medie. Cel mai mult s-au scumpit apartamentele cu trei camere. În ultimele săptămâni, dobânzile variabile au crescut semnificativ. Incertitudinea politică a pus presiune pe indicele ROBOR, care a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 2 ani. La acest moment este 7,29% o creștere care se va vedea în ratele românilor, care oricum erau mari. „România se transformă pe zi ce trece într-o țară de chiriași, asta pentru că prețurile imobiliarelor continuă să crească și tot mai puțini români se încadrează la a lua un credit de la bancă. Sunt deja din ce în ce mai mulți dezvoltatori care construiesc blocuri pentru închiriere. Cum chiriile au crescut, au ajuns facă bani mai mulți din închirierea pe termen lung decât din vânzarea caselor, mai ales că numărul clienților care au bani este tot mai mic”, a precizat la Antena 3 analistul economic Adrian Negrescu. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în aprilie 2025 în București, Ilfov și Timiș, iar județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman, Alba și Ialomița. FOTO – Captură video: Antena 3 Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Călin Georgescu: „Îmi doresc să aduc binele poporului român, nu discutăm acum de funcții”

Călin Georgescu a precizat, la „Marius Tucă Show”, referitor la ocuparea unei eventuale funcții în guvern, dacă George Simion ar ajunge președinte, că principalul său scop este să aducă „binele românilor”. Călin Georgescu a menționat că prioritatea sa nu este ocuparea unei funcții la nivelul guvernului, în contextul în care George Simion ar câștiga alegerile prezidențiale. Fostul candidat a precizat că este, mai degrabă, interesat să rezolve situațiile „foarte grave”, care apasă, la acest moment, societatea românească. „În primul rând, primele alegeri care au avut loc anul trecut, eu le-am câștigat, asta e de menționat. Nu este vorba despre ceea ce urmează, apropo de funcții, ci vorbim de faptul că eu îmi doresc să aduc binele poporului român, sub orice formă, nu discutăm acum de funcții, discutăm de o situație în fapt care este acum foarte urgentă, de o situație care reclamă lucruri foarte grave care sunt în societatea românească, discutăm despre o altă Românie care este acum peste granițe, discutăm despre o situație care ne apasă, sărăcia dintr-o țară care nu ar trebuie să fie săracă.”, a declarat Călin Georgescu la Marius Tucă Show. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România într-un „mediu care să atragă investiții”, atât din țară cât și străinătate. Nicușor Dan a precizat că este nevoie de o reformă la nivelul conducerii companiilor de stat și a precizat că o soluție este introducerea unui management privat în astfel de instituții. „România a promis, când s-a angajat la PNNR, că va reforma conducerea companiilor de stat, unde este foarte mult politic și nu s-a ținut de cuvânt și Comisia Europeană a blocat niște tranșe din fondurile PNNR din Româna. Am găsit la Primăria Capitalei 28 de companii municipale, din care am închis 20, au plecat niște oameni acasă, pentru că eu cred că statul trebuie să se retragă din economie, mai puțin în niște puncte strategice, cum sunt producătorii naționali de energie. Sunt pentru management privat în companiile statului, sunt pentru închiderea unor companii ale statului care nu sunt esențiale și unde piața poate face lucrurile mult mai bine decât le face statul.”, a declarat Nicușor Dan la RTV. Nicușor Dan: „Trebuie să facem un mediu care să atragă investiții” „Noi trebuie să facem un mediu care să atragă investiții, și ale străinilor, și ale capitalului românesc și ale românilor din diaspora. Am fost în Spania acum două săptămâni și era cineva, care avea o companie de 15 ani, nu primise un control, statul spaniol știa că omul își plătește taxe, avea echivalentul ANAF-ului digitalizat și era suficient. În România aveai 40 de controale. Votul pe care românii îl vor da, vor imprima și o direcție. Sper ca de data asta, lucrurile să se schimbe.”, a mai adăugat candidatul. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
Călin Georgescu: Victor Ponta are un mare merit.

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Călin Georgescu, fost candidat la Președinție, a discutat despre Victor Ponta și meritele lui în campania electorală. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Călin Georgescu: „Victor Ponta ne-a scăpat de Marcel Ciolacu” Într-un interviu la Marius Tucă Show, Călin Georgescu a vorbit despre Victor Ponta. Fostul candidat la președinție a menționat că meritul major al lui Ponta este că a scăpat România de Marcel Ciolacu. Plecând de la această idee, Georgescu a precizat că România are nevoie de liniște socială și înțelegere reciprocă. În acest moment, în perspectiva acestuia, „obiectivele clare, acțiunile morale și datoria față de țară” sunt cele care oferă un nou sens. Toate, spune Georgescu, duc la bunăstarea acestui popor. În finele intervenției, fostul candidat a menționat că nu își dorește să mai vadă vreun sărac în această țară. Pentru asta, spune el, votul de duminică va fi despre credință și necredință. „Victor Ponta are un mare merit, pentru că ne-a scăpat de Marcel Ciolacu. Și dincolo de asta, este clar că este nevoie de o echipă largă, este nevoie, cum am spus, de liniște socială, de înțelegere reciprocă și nu cred că aceasta nu se va putea întâmpla, atât timp cât vom fi deschiși și avem același ideal. Obiectivul va fi diferit. Deci eu vin, nu doar cu un program, ci cu obiective clare și precise, cu acțiuni morale, cu datoria față de țară, cum spunea Iorga, v-am precizat asta la început. Deci, se schimbă direcția în sensul bunăstării acestui popor, în sensul demnității lui. Cum spunea mai demult, de pe această poziție, indiferent care va fi, să-l vezi, pe ultimul în această țară, și acela să nu mai fie sărac. Eu nu vreau să mai fie în țara mea niciun om sărac. Este nevoie de o majoritate parlamentară, categoric, dar dincolo de acest aspect, noi avem de ales astăzi între credință și necredință.”, a menționat Călin Georgescu.
Călin Georgescu: „O victorie a lui Simion înseamnă o relație de pace cu statele lumii, în regim tranzacțional, așa cum face America”
Călin Georgescu a declarat la „Marius Tucă Show” că, în contextul în care „protejatul” său, George Simion, va ajunge președinte al României, țara noastră va avea „o relație precisă, demnă cu statele lumii”, „în regim tranzacțional așa cum face America”. Călin Georgescu și-a manifestat încrederea în abilitățile de lider ale protejatului său, George Simion, în rol de eventual președinte al României. Fostul candidat a subliniat că George Simion în calitate de șef de stat va duce o politică de cooperare și „tranzacționare” cu celelalte țări, pe modelul Statelor Unite. „Eu cunosc doar scenariul legat de protejatul meu, nu am alt scenariu, nu poate să existe alt scenariu. Pentru România înseamnă o relație precisă, demnă cu statele lumii, totul în regim de pace, totul în regim de cooperare, totul în regim tranzacțional, așa cum face America. Principalul nostru partener va fi și rămâne America, cu desăvârșire. Repet totul pe regim tranzacțional.”, a declarat Călin Georgescu la Marius Tucă Show. Georgescu a mai precizat că sub conducerea unui președinte precum Simion moneda națională va crește, iar antreprenorii români vor fi susținuți. De asemenea, în ceea ce privește politica externă, Călin Georgescu a subliniat că Statele Unite și Europa, rămân aliații de bază ai țării. „Ce înseamnă economic acest lucru, ce înseamnă să-ți întărești moneda locală și să fie extrem de puternică, ce înseamnă ai legi simple, ce înseamnă să ai funcționari foarte bine pregătiți care vor pune în aplicare aceste legi, să ai o monedă sigură și stabilă să ai taxe și impozite mici ca țara să se dezvolte, prin urmare tot ce înseamnă antreprenoriatul român trebuie este nevoie să fie ajutat la maxim, tot ce înseamnă proprietatea privată productivă, dezvoltată la maxim. La nivel de relații externe, cu America în mod special, cu Europa. Eu sunt pro-român.”, a mai adăugat Călin Georgescu la Marius Tucă Show. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
Bărbat din Sibiu, reținut după ce a FURAT peste 1,4 milioane de lei de la un bătrân. Infractorul s-a dat angajat al unei bănci
Polițiștii din Cluj au reținut un bărbat care, timp 11 de ani, a convins un bătrân să îi dea peste 1,4 milioane de lei. Infractorul s-a dat drept angajat al unei bănci și, timp de 11 ani, și a determinat victima să facă o serie de investiții fictive. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a reușit să păcălească, timp de 11 ani, un bătrân, perioadă în care i-a furat 1,4 milioane de lei, adică peste 300 de mii de euro. Infractorul s-a dat drept angajat al unei bănci și și-a convins victima, în vârstă de 70 de ani, să facă o serie de investiții fictive. Astfel, păgubitul a efectuat 639 de plăți, convins fiind că este vorba de oportunități financiare. Infractorul a utilizat identități false, apeluri telefonice cu un fals robot bancar și alte metode de manipulare pentru a obține sumele sub pretextul achitării unor taxe aferente transportului fondurilor investite. Autoritățile din Cluj au făcut percheziții la domiciliul individului, de unde au ridicat mai multe probe relevante pentru anchetă. Suspectul a fost dus la sediul IPJ și reținut pentru 24 de ore. Citește și: Pensionari din Marea Britanie au ajuns să fure ALIMENTE din magazine. „Nu-și mai permit să trăiască decent” Poliția olandeză a trimis doi agenți sub acoperire să „cumpere” tezaurul dacic furat. Câți bani vor hoții pentru brățări și coiful de la Coțofenești Tânăr de 28 de ani, urmărit pentru tâlhărie, a agresat un polițist și apoi a amenințat că se SINUCIDE. Autoritățile au chemat negociatorii Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
11 MAI, calendarul zilei: Se naște Salvador Dalí/ Laetitia Casta împlinește 47 de ani/ Moare Bob Marley
Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 11 Mai. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Salvador Dalí, născut pe 11 mai 1904 în Figueres, Spania, a fost unul dintre cei mai excentrici și influenți artiști ai secolului XX. Pictor, sculptor, scriitor și scenarist, Dalí este cel mai bine cunoscut pentru contribuția sa la mișcarea suprarealistă, prin lucrări care explorează subconștientul, visul și absurdul. Lucrarea sa emblematică, Persistența memoriei, cu ceasurile topite, a devenit un simbol al artei moderne. Stilul său combina o tehnică clasică impecabilă cu imagini halucinante, provocatoare și adesea încărcate de simboluri personale. Pe lângă activitatea artistică, Dalí a fost cunoscut și pentru personalitatea sa extravagantă: purta mustăți răsucite, costumații teatrale și făcea declarații scandaloase care i-au consolidat faima. A colaborat și cu cineaști precum Luis Buñuel și Alfred Hitchcock. Dalí a murit în 1989, lăsând în urmă o operă vastă și un muzeu dedicat în orașul natal. Laetitia Marie Laure Casta s-a născut pe 11 mai 1978 în Pont-Audemer, Normandia, Franța. A fost descoperită la vârsta de 15 ani în Corsica, în timpul unei vacanțe de familie, moment ce a marcat începutul unei cariere remarcabile în modelling. În 1993, a devenit imaginea brandului GUESS?, iar între 1998 și 2000 a fost una dintre îngerii Victoria’s Secret. Din 1998, este ambasadoare a brandului L’Oréal Paris, colaborând de-a lungul anilor cu case de modă de renume precum Chanel, Yves Saint Laurent, Dior și Dolce & Gabbana. Casta a apărut pe coperțile a peste 250 de reviste internaționale, inclusiv Vogue, Elle, Glamour și Rolling Stone. În cinematografie, și-a făcut debutul în filmul Asterix și Obelix contra Cezar, iar interpretarea sa ca Brigitte Bardot în Gainsbourg: Vie héroïque i-a adus o nominalizare la premiile César. Pe plan personal, Laetitia Casta are patru copii şi este căsătorită cu actorul francez Louis Garrel. Bob Marley, născut pe 6 februarie 1945 în Nine Mile, Jamaica, este unul dintre cei mai influenți muzicieni din toate timpurile. Considerat liderul mișcării reggae, Marley a folosit muzica sa pentru a promova mesaje de pace, iubire și justiție socială. În 1963, a fondat trupa The Wailers, alături de care a lansat albume celebre ale genului, precum Catch a Fire și Rastaman Vibration. Piese precum No Woman, No Cry, Redemption Song și One Love au devenit imnuri ale mișcării culturale și politice din Jamaica și nu numai. Muzica sa a depășit granițele regiunii, Marley devenind un simbol al rezistenței și unității globale. Pe lângă cariera sa muzicală, Bob Marley a fost un susținător fervent al filosofiei rastafari, iar viața sa a fost marcată de activism social și politică. A murit pe 11 mai 1981, la doar 36 de ani, din cauza unui cancer. Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi: Nașteri 🎂 🎂1720: Baronul de Münchhausen 🇩🇪 Baronul mincinos este trecut pe așa-numita „listă neagră” a familiei nobiliare Münchhausen. Personajul literar a fost creat de scriitorul german Rudolf Erich Raspe, inspirat probabil de personajul real 🎂1894: Martha Graham 🇺🇸🩰 balerină privită ca unul din pionierii dansului modern, a cărei influență asupra dansului poate fi comparată cu influența pe care a avut-o Stravinsky asupra muzicii, Picasso asupra artei, sau Frank Lloyd Wright în arhitectură 🎂1904: Salvador Dalí 🇪🇸🎨 reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Grație aparițiilor excentrice și megalomaniei sale, a devenit o vedetă mondială, care a reușit să folosească forța mass-media pentru a-și spori averea și gloria 🎂1932: Valentino 🇮🇹🧥👖 🎂1941: Eric Burdon 🇬🇧🎤 (The Animals) 🎂1966: Christoph Schneider 🇩🇪🥁 toboșarul Rammstein 🎂1977: Mihai Covaliu 🇷🇴🤺 🎂1978: Laetitia Casta 🇫🇷💃 supermodel și actriță 🎂1979: Sorin Ghionea 🇷🇴⚽️ 🎂1984: Andres Iniesta 🇷🇴⚽️ 🎂1987: Monica Roșu 🇷🇴🤸🥇 dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2004, Atena Decese 🕯 🕯1981: Bob Marley 🇯🇲🎤 a dobândit faimă și recunoștință internațională, combinând în mare parte reggae, ska și rocksteady în compozițiile sale 🕯2010: Imre Tóth 🇷🇴✒️ Filosoful german Vittorio Hösle l-a numit „unul dintre cei mai importanți istorici ai matematicii ai secolului al XX-lea” 🕯2014: Margareta Pogonat 🇷🇴🎬 🕯2020: Jerry Stiller 🇺🇸🎬 Evenimente📋 📋🇷🇴👨🏻👦🏻 Ziua Tatălui (în a doua duminică a lunii mai) Calendar 🗒 🗒330: Inaugurarea solemnă a orașului Constantinopol, ridicat de Constantin pe locul vechii colonii grecești Byzantion, ca nouă capitală a Imperiului Roman de Răsărit 🗒1672: Ludovic al XIV-lea al Franței invadează Olanda 🗒1784: Germana a fost declarată limbă oficială în Transilvania 🗒1812: Primul ministru britanic Spencer Perceval a fost asasinat în holul Camerei Comunelor, fiind primul și unicul premier britanic care a căzut victimă unui atentat 🗒1949: Israelul a fost primit în ONU 🗒1949: Siamul și-a schimbat pentru a doua oară denumirea în Thailanda, denumire pe care o poartă și astăzi 🗒1960: Adolf Eichmann este capturat de Mossad în Argentina 🗒1968: A început asamblarea modelului Dacia 1100, primul autoturism românesc 🗒1984: Tranzitarea Pământului peste Soare așa cum se vede de pe Marte. În timpul unui tranzit, Pământul ar fi vizibil de pe Marte ca un mic disc negru care se deplasează peste fața Soarelui. Următoarea tranzitare va avea loc la 10.XI.2084 🗒1997: Deep Blue îl învinge pe Garry Kasparov în ultimul joc al revanșei, devenind primul computer care a învins un campion mondial 🗒2004: Al Jazeera și Al-Arabiya au difuzat secvențe video cu decapitarea ostaticului american Nicholas Berg 🗒2010: David Cameron devine prim-ministru al Regatului Unit în urma discuțiilor dintre conservatori și liberali democrați și formează prima coaliție de guvernământ din UK de la al Doilea Război Mondial CITEȘTE ȘI: 10 MAI, calendarul zilei: Sid Vicious ar fi împlinit 68 de ani/ Bono împlinește 65 de ani, Linda Evangelista face 60 9 MAI, calendarul zilei: Ion Țiriac împlinește 86 de ani, Dave Gahan 63/ Ziua Uniunii Europene 8 MAI, calendarul zilei: David Attenborough împlinește 99 de ani, Victor Pițurcă 69/ Anca Țurcașiu face 55 de ani Absolventă a „Academiei de Studii Economice” din Bucureşti, Elena şi-a început cariera în jurnalism ca editor la Agenția de presă MEDIAFAX. Între 2011 şi 2021, a monitorizat articole din presa … vezi toate articolele