Motivul pentru care turiștii lasă cartofi la mormântul regelui Frederic cel Mare al Prusiei, un adept al absolutismului iluminat care a schimbat lumea
Mai mulți turiști care au fost în Germania vara aceasta au lăsat cartofi la mormântul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Considerat un comandant genial al secolului 18, a transformat Prusia într-o mare putere europeană prin tacticile sale inedite și reorganizarea armatei sale. Însă, este criticat de istoricii liberali pentru că era un adept al absolutismului iluminat. Mai mulți germani credeau că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri pe care erau plantați cartofi, păzite non-stop de gărzile sale. A fost poreclit și „regele-cartof”, doar că nu a mâncat niciodată cartofi Într-un interviu pentru AP News , istoricul german Jurgen Luh, care cunoaște palatele prusace și grădinile ca-n palmă, neagă că Frederic ar fi fost un rege împătimit după cartofi. În schimb, regelui prusac îi plăcea mâncarea italiană și vinul franțuzesc. Erau crescuți cartofi în grădinile sale, dar nu la scară largă. „N-a mâncat niciodată cartofi. Nici fierți, nici prăjiți” , a spus istoricul. În realitate, cartofii au fost cultivați în Bavaria din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650. El i-a plantat doar pentru că-i plăcea să admire frunzele de cartof. Povestea regelui-cartof, demontată de un istoric german Regele Frederic a emis decrete regale pentru a promova agricultura și producția de cartofi. Însă, populația le-a ignorat. Prin urmare, cartofii n-au fost răspândiți la scară largă în Prusia și nici în Europa de Est până la încetarea războaielor napoleoniene din 1815. Despre povestea cu grădinile personale ale regelui în care s-ar fi cultivat cartofi, Luh afirmă că este un „nonsens”. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii încă cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți pentru copii în valoare de 35 de euro despre legenda lui „Kartoffelkonig” (regele-cartof). Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui pentru a-i cinsti memoria. Sunt cofetării germane care prepară chiar și torturi din cartofi cu morcovi cu ocazia Paștelui. „Frumusețea e că mitul a bătut adevărul, iar mitul chiar este frumos”, a spus istoricul german. Portretul regelui Frederic al II-lea al Prusiei (1712-1786) Frederic, regele care a transformat Prusia într-o putere europeană Mare parte a Germaniei de azi era controlată de Sfântul Imperiu Roman, un imperiu fragmentat în mai multe state, descentralizat. Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, fiind mai degrabă o putere federală germană alcătuită din principate, ducate, comitate, orașe imperiale libere și alte domenii. Pe plan religios, mare parte din ele deveniseră luterane de două secole, fiind ieșite de sub influența Papei. Două mari puteri germane s-au ridicat în Europa Centrală după Căderea Constantinopolului. Prima putere a fost Arhiducatul Austriei, un stat catolic și o feudă din interiorul Sfântului Imperiu Roman ce s-a creat la 1453. Austria era condusă de Casa de Habsburg. A doua mare putere era Prusia, un regat militarizat creat din 1525, fiind inițial parte a Statului monastic al Cavalerilor Teutoni, și era condusă de Casa de Hohenzollern. Pe 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I (frații săi mai mari au murit), a fost încoronat ca rege. Prusia, statul pe care îl conducea, era un teritoriu divizat între Ducatul Prusiei de la est și Brandenburg la centru. Mai cuprindea teritorii din Polonia, Litnuania și Kaliningradul rusesc de azi (care alcătuiau Prusia de Est). Armata prusacă la 1740 Prusac, dar francofil Născut pe 24 ianuarie 1712, Frederic moștenise o adevărată mașinărie de război de la tatăl său: o armată bine dotată tehnologic la standardele vremii alcătuită din 83.000 de oameni care beneficiau de echipamente, muschete, tunuri și fonduri financiare semnificative. La câteva luni de la preluarea domniei, el a pregătit Prusia pentru un război major. Soldații mărșăluiau pe ritmuri muzicale de tobă. Infanteriștii experimentați trăgeau între 3 și 4 gloanțe pe minut. Cei indisciplinați erau aspru pedepsiți, iar dezertorii erau spânzurați. Pe lângă infanteriști și grenadieri, erau cuirasierii și hussarii de cavalerie grea, și hussarii, trupe de cavalerie ușoară. Visa să transforme Prusia într-o mare putere europeană prin forță militară și cuceriri. Bărbații prusaci erau instruiți să devină soldați disciplinați după model spartan. Frederic era un adept al virtuțiilor prusace: frugalitate și sobrietate. Canalul Extra History a ilustrat cum Frederic Wilhelm își pedepsea fiul. Cu toate că era rigid și sobru, a avut și un grad crescut de rafinament. Potrivit MountVernon , tânărul prinț prusac era mai interesat de filosofie și de artă decât de armată. La 16 ani, devenise foarte atașat de prietenul său, Peter Karl Christoph von Keith, un paj. Când tatăl său a auzit zvonurile, a ordonat ca Keith să fie staționat la un regiment de la granița cu Provinciile Unite. A avut conflicte cu tatăl său fiindcă iubea cultura franceză Era vorbitor nativ de limbă germană, dar iubea să converseze în franceză, după ce a avut ca profesori francezi calviniști. Frederic a fost francofil și iubitor de artă franceză. Admira stilurile arhitecturale Baroc și Rococo, construindu-și un palat de vară la Sanssouci, lângă Berlin. Admirația sa față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al prusacilor. Citise și „Principele”, lucrarea filosofului italian Niccollo Machiavelli și chiar a scris un eseu critic la adresa lui. S-a certat cu filosoful francez Voltaire și chiar a compus poezie și muzică. Din 1738, a devenit membru al francmasoneriei germane, inițiat la Brunswic, fără ca tatăl său să știe. A avansat la gradul de Maestru. În 1730, la 17 ani, Frederic a încercat să dezerteze și să fugă din Prusia în Marea Britanie. S-a împrietenit cu un ofițer cu 8 ani mai mare decât el, Hans Hermann von Katte. Dar a fost prins, arestat și închis de trupele prusace pentru scurt timp de tatăl său. Amenințat că va fi acuzat și executat pentru trădare, de atunci, Frederic s-a apucat de învățat arta militară. Hans a fost însă decapitat, Frederic fiind forțat de tatăl său să-i urmărească execuția. A leșinat înainte de lovitura fatală. Împăcarea cu tatăl său Tânărul prinț și-a jelit prietenul mort timp de 3 zile. N-a mai
Secretele din viața regelui-strateg Frederic cel Mare al Prusiei și motivul pentru care turiștii lasă cartofi la mormântul său
cMai mulți turiști care au fost în Germania vara aceasta au lăsat cartofi la mormântul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Un comandant briliant al secolului 18, a transformat Prusia într-o mare putere europeană prin tacticile sale inedite și reorganizarea armatei sale, fiind și un adept al absolutismului iluminat. Mai mulți germani credeau că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri de cartofi care erau păzite non-stop de gărzile sale. Până una alta, cine a fost Frederic cel Mare? A fost poreclit și „regele-cartof”, doar că nu a mâncat niciodată cartofi Într-un interviu pentru AP News , istoricul german Jurgen Luh, care cunoaște palatele prusace și grădinile ca-n palmă, neagă că Frederic ar fi fost un împătimit după cartofi. Regele prusac adora mâncarea italiană și vinul franțuzesc. „N-a mâncat niciodată cartofi. Nici fierți, nici prăjiți”. În realitate, cartofii au fost cultivați în Bavaria din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650, însă doar pentru că-i plăcea să admire frunzele de cartof. Într-adevăr, erau crescuți cartofi în grădinile sale, dar nu la scară largă. Povestea regelui-cartof, demontată de un istoric german Regele a emis decrete regale pentru a promova agricultura și producția de cartofi, dar populația le-a ignorat. Prin urmare, cartofii n-au fost răspândiți la scară largă în Prusia și nici în Europa de Est până la încetarea războaielor napoleoniene din 1815. Despre povestea cu grădinile personale ale regelui în care s-ar fi cultivat cartofi, Luh spune că este un nonsens. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii încă cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți de 35 de euro despre legenda lui „Kartoffelkonig”. Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui, pentru a-i cinsti memoria. Sunt cofetării germane care prepară chiar și torturi din cartofi cu morcovi cu ocazia Paștelui. „Frumusețea e că mitul a bătut adevărul, iar mitul chiar este frumos”, a spus istoricul german. Portretul regelui Frederic al II-lea al Prusiei (1712-1786) Frederic, regele care a transformat Prusia într-o putere europeană Două mari puteri s-au ridicat în Europa Centrală, la mijlocul secolului al 18-lea. Prima era Austria habsburgică, un regat catolic din interiorul Sfântului Imperiu Roman. A doua putere era Prusia, un regat militarizat cu o moștenire culturală din partea Cavalerilor Teutoni, situată în afara Sfântului Imperiu Roman. Pe 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I (frații săi mai mari au murit), a fost încoronat ca rege. Prusia, statul pe care îl conducea, era un teritoriu fragmentat în nord-estul statului german de azi. De asemenea, cuprindea teritorii din Polonia și Kaliningradul rusesc de azi (care alcătuiau Prusia de Est). Mare parte a Germaniei era controlată de Sfântul Imperiu Roman, un imperiu fragmentat în mai multe state, descentralizat. Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, fiind o putere federală germană alcătuită din principate, ducate, comitate, orașe imperiale libere și alte domenii. Pe plan religios, mare parte din ele deveniseră protestante demult, ieșite de sub influența Papei. Armata prusacă la 1740 Prusac imperialist, dar francofil Frederic era un monarh absolut din rândul familiei Hohenzollern, care visa să transforme Prusia într-o mare putere europeană prin forță militară și cuceriri, unde bărbații erau instruiți să devină soldați disciplinați după model spartan. Dar a avut și un grad crescut de rafinament, fiind francofil și iubitor de artă franceză și a stilului rococo, construindu-și un palat de vară la Sanssouci, lângă Berlin. În adolescență, tatăl său i-a aruncat pe foc toate hainele de lux franțuzești și l-a forțat să îmbrățișeze stilul de viață auster și militar și să îmbrace uniforma prusacă. Admirația sa față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al prusacilor. El citise și „Principele”, lucrarea filosofului italian Niccollo Machiavelli și chiar a scris un eseu critic la adresa lui. S-a certat cu Voltaire și chiar a compus poezie și muzică. Din 1738, a devenit membru al francmasoneriei germane. Era un adept al virtuțiilor prusace: frugalitate și sobrietate. El moștenise o adevărată mașinărie de război: o armată bine dotată tehnologic la standardele vremii alcătuită din 83.000 de oameni care beneficiau de echipamente, arme și fonduri financiare semnificative. La câteva luni de la preluarea domniei, el a pregătit Prusia pentru un război major. Avea vastă experiență militară după ce a fost colonel în armata prusacă, într-un regiment staționat lângă Nauen, pe durata Războiului de Succesiune din Polonia. Frederic și Voltaire în Parcul Palatului Sanssouci – gravură pe lemn din 1857 Criza succesiunii la tronul Sfântului Imperiu Roman Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Karl al VI-lea din Casa austriacă de Habsburg, tocmai murise. S-a iscat astfel un conflict privind succesiunea la tron între fiica sa, arhiducesa Austriei, Maria Teresa, și Karl al VII-lea, electorul Bavariei. El a fost încoronat ca rege al Boemiei în 1741, și încoronat din 1742 ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Arhiducesa Austriei, Maria Teresa, a domnit din 1740 ca regină a Ungariei și a Croației, alături de soțul ei, Arhiducele austriac Francis I, care era și Marele Duce al Toscanei. Armata austriacă era într-o stare precară, iar guvernul habsburgic, alcătuit din miniștri înaintați în vârstă, întâmpinase dificultăți financiare. Portretul Mariei Tereza (1717-1780), arhiducesa familiei Habsburgice din Austria, Regina Ungariei și a Boemiei, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Profitând de această situație, Frederic a luat cea mai decisivă hotărâre care a schimbat istoria omenirii pentru totdeauna. Prin invadarea provinciei habsburgice Silezia, o zonă strategică și bogată în cărbune, au rezultat patru mari războaie și două mari revoluții, harta lumii fiind remodelată până la finalul secolului. Inițial, Frederic i-a solicitat teritoriul împărătesei, oferindu-i la schimb sprijin împotriva altor inamici. Însă, Maria Teresa a refuzat să cedeze Silezia prusacilor. Războiul a devenit inevitabil. Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748) Pe 16 decembrie 1740, trupele prusace ale regelui Frederic au invadat Silezia, potrivit Encyclopedia Britannica. De la un război între două state, Prusia care era un stat protestant, și Austria habsburgică, o putere catolică, n-a durat mult ca acesta să escaladeze într-un război european.
Secretele din viața regelui-strateg Frederic cel Mare al Prusiei și motivul pentru care turiștii lasă cartofi la mormântul său
Mai mulți turiști care au fost în Germania vara aceasta au lăsat cartofi la mormântul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Un comandant briliant al secolului 18, a transformat Prusia într-o mare putere europeană prin tacticile sale inedite și reorganizarea armatei sale, fiind și un adept al absolutismului iluminat. Mai mulți germani credeau că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri de cartofi care erau păzite non-stop de gărzile sale. Până una alta, cine a fost Frederic cel Mare? A fost poreclit și „regele-cartof”, doar că nu a mâncat niciodată cartofi Într-un interviu pentru AP News , istoricul german Jurgen Luh, care cunoaște palatele prusace și grădinile ca-n palmă, neagă că Frederic ar fi fost un împătimit după cartofi. Regele prusac adora mâncarea italiană și vinul franțuzesc. „N-a mâncat niciodată cartofi. Nici fierți, nici prăjiți”. În realitate, cartofii au fost cultivați în Bavaria din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650, însă doar pentru că-i plăcea să admire frunzele de cartof. Într-adevăr, erau crescuți cartofi în grădinile sale, dar nu la scară largă. Povestea regelui-cartof, demontată de un istoric german Regele a emis decrete regale pentru a promova agricultura și producția de cartofi, dar populația le-a ignorat. Prin urmare, cartofii n-au fost răspândiți la scară largă în Prusia și nici în Europa de Est până la încetarea războaielor napoleoniene din 1815. Despre povestea cu grădinile personale ale regelui în care s-ar fi cultivat cartofi, Luh spune că este un nonsens. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii încă cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți de 35 de euro despre legenda lui „Kartoffelkonig”. Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui, pentru a-i cinsti memoria. Sunt cofetării germane care prepară chiar și torturi din cartofi cu morcovi cu ocazia Paștelui. „Frumusețea e că mitul a bătut adevărul, iar mitul chiar este frumos”, a spus istoricul german. Portretul regelui Frederic al II-lea al Prusiei (1712-1786) Frederic, regele care a transformat Prusia într-o putere europeană Două mari puteri s-au ridicat în Europa Centrală, la mijlocul secolului al 18-lea. Prima era Austria habsburgică, un regat catolic din interiorul Sfântului Imperiu Roman. A doua putere era Prusia, un regat militarizat cu o moștenire culturală din partea Cavalerilor Teutoni, situată în afara Sfântului Imperiu Roman. Pe 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I (frații săi mai mari au murit), a fost încoronat ca rege. Prusia, statul pe care îl conducea, era un teritoriu fragmentat în nord-estul statului german de azi. De asemenea, cuprindea teritorii din Polonia și Kaliningradul rusesc de azi (care alcătuiau Prusia de Est). Mare parte a Germaniei era controlată de Sfântul Imperiu Roman, un imperiu fragmentat în mai multe state, descentralizat. Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, fiind o putere federală germană alcătuită din principate, ducate, comitate, orașe imperiale libere și alte domenii. Pe plan religios, mare parte din ele deveniseră protestante demult, ieșite de sub influența Papei. Armata prusacă la 1740 Prusac imperialist, dar francofil Frederic era un monarh absolut din rândul familiei Hohenzollern, care visa să transforme Prusia într-o mare putere europeană prin forță militară și cuceriri, unde bărbații erau instruiți să devină soldați disciplinați după model spartan. Dar a avut și un grad crescut de rafinament, fiind francofil și iubitor de artă franceză și a stilului rococo, construindu-și un palat de vară la Sanssouci, lângă Berlin. În adolescență, tatăl său i-a aruncat pe foc toate hainele de lux franțuzești și l-a forțat să îmbrățișeze stilul de viață auster și militar și să îmbrace uniforma prusacă. Admirația sa față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al prusacilor. El citise și „Principele”, lucrarea filosofului italian Niccollo Machiavelli și chiar a scris un eseu critic la adresa lui. S-a certat cu Voltaire și chiar a compus poezie și muzică. Din 1738, a devenit membru al francmasoneriei germane. Era un adept al virtuțiilor prusace: frugalitate și sobrietate. El moștenise o adevărată mașinărie de război: o armată bine dotată tehnologic la standardele vremii alcătuită din 83.000 de oameni care beneficiau de echipamente, arme și fonduri financiare semnificative. La câteva luni de la preluarea domniei, el a pregătit Prusia pentru un război major. Avea vastă experiență militară după ce a fost colonel în armata prusacă, într-un regiment staționat lângă Nauen, pe durata Războiului de Succesiune din Polonia. Criza succesiunii la tronul Sfântului Imperiu Roman Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Karl al VI-lea din Casa austriacă de Habsburg, tocmai murise. S-a iscat astfel un conflict privind succesiunea la tron între fiica sa, arhiducesa Austriei, Maria Teresa, și Karl al VII-lea, electorul Bavariei. El a fost încoronat ca rege al Boemiei în 1741, și încoronat din 1742 ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Arhiducesa Austriei, Maria Teresa, a domnit din 1740 ca regină a Ungariei și a Croației, alături de soțul ei, Arhiducele austriac Francis I, care era și Marele Duce al Toscanei. Armata austriacă era într-o stare precară, iar guvernul habsburgic, alcătuit din miniștri înaintați în vârstă, întâmpinase dificultăți financiare. Profitând de această situație, Frederic a luat cea mai decisivă hotărâre care a schimbat istoria omenirii pentru totdeauna. Prin invadarea provinciei habsburgice Silezia, o zonă strategică și bogată în cărbune, au rezultat patru mari războaie și două mari revoluții, harta lumii fiind remodelată până la finalul secolului. Inițial, Frederic i-a solicitat teritoriul împărătesei, oferindu-i la schimb sprijin împotriva altor inamici. Însă, Maria Teresa a refuzat să cedeze Silezia prusacilor. Războiul a devenit inevitabil. Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748) Pe 16 decembrie 1740, trupele prusace ale regelui Frederic au invadat Silezia, potrivit Encyclopedia Britannica. De la un război între două state, Prusia care era un stat protestant, și Austria habsburgică, o putere catolică, n-a durat mult ca acesta să escaladeze într-un război european. De partea Prusiei era o coaliție alcătuită din Regatul Franței al regelui Ludovic al XV-lea, Regatul Spaniei al regelui Filip al V-lea, Sfântul Imperiu Roman și Electoratul Bavariei conduse de Karl al
Cea mai mare descoperire arheologică din ultimii 100 ani: Mormântul faraonului căsătorit cu Hatșepsut a fost găsit
În 2022, o echipă de arheologi a descoperit un mormânt regal aparținând unui faraon din Noul Regat Egiptean. Autorii descoperirii au identificat mormântul ca aparținând faraonului Tutmes al II-lea, un rege egiptean antic care a domnit undeva între1493 to 1479 î.Hr., a declarat marți Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt într-un comunicat de presă. Inițial identificat doar ca „Mormânt C4”, situl este situat la aproximativ 2,4 kilometri vest de Valea Regilor din regiunea Luxor a Egiptului, a transmis ministerul luna trecută. Când arheologii au descoperit pentru prima dată intrarea și coridorul principal al mormântului în 2022, au crezut că acesta aparține uneia dintre soțiile regale, aflându-se în proximitatea mormântului reginei Hatșepsut și mormintele soțiilor regelui Tutmes al III-lea, a explicat Mohammad Ismail Khaled, secretar general al Consiliului Suprem al Antichităților, în comunicatul de presă. Cea mai mare descoperire de la mormântul lui Tutankhamon încoace Consiliul Suprem al Antichităților și Fundația de Cercetare a Regatului Nou a dezvăluit că mormântul aparținea de fapt lui Tutmose al II-lea. Printre dovezile care indică faptul că mormântul îi aparținea acestui faraon s-au aflat fragmente de jaruri din alabastru, inscripționate cu numele său, identificându-l ca „regele decedat”, precum și inscripții cu numele soției și surorii sale, regina Hatșepsut. Mai multe publicații au comparat descoperirea cu cea a mormântului lui Tutankhamon din 1922. Descoperirea marchează una dintre cele mai semnificative descoperiri arheologice din ultimii ani, conform egiptologilor, care a adăugat că artefactele găsite în mormânt vor oferi informații esențiale despre domnia regelui. Despre Tutme al II-lea se cunosc puține despre viața sa. Cercetătorii chiar dezbat durata domniei sale, care ar fi putut dura doar trei sau patru ani sau mai mult de 14 ani. Dar mormântul a fost găsit într-o stare proastă Potrivit CNN, mormântul a fost găsit într-o stare de conservare proastă din cauza inundațiilor care ar fi avut loc la scurt timp după moartea regelui, a spus Mohamed Abdel Badi, șeful Sectorului de Antichități Egiptene și co-lider al misiunii. Apa a deteriorat interiorul mormântului, iar studiile preliminare sugerează că tezaurul funerar a fost probabil relocat într-un alt loc. Totuși, echipa arheologică a reușit să restaureze fragmentele de tencuială căzute din mormânt. Printre acestea s-au aflat resturi de tencuială cu inscripții albastre, motive de stele galbene și părți din Cartea Amduat, un text religios asociat cu mormintele regale egiptene antice. Cine a fost Tutmes al II-lea, soțul reginei Hatșepsut care a devenit a doua femeie faraon din istorie Perioada thutmesiană (1506 î.Hr. – 1388 d.Hr.) din dinastia a 18-a ar putea fi comparată cu dinastia Tudorilor din Anglia medievală. Egiptologii spun că a fost o epocă de prosperitate. Se cunosc multe informații despre tatăl lui Tutmes al II-lea, și anume, Tutmes I. El a extins frontierele Imperiului Egiptean după ce a condus expediții în Levant și în Nubia, a construit Templul de la Karnak și a fost primul faraon îngropat în Valea Regilor. Fiul său Tutmes al II-lea l-a urmat la tron în anul 1493 î.Hr. Pe parcursul domniei sale a reprimat revoltele beduinilor și nubienilor. A fost căsătorit cu sora sa, regina Hatșepsut, și cu Iset, care i-a născut un fiu, pe viitorul faraon Tutmes al III-lea. Tutmes al II-lea a murit înainte de a împlini 30 ani, din motive necunoscute. Mumia sa a fost descoperită în Deir el-Bahari, deasupra Templului Funerar al lui Hatșepsut. Mumia lui Tutmes al II-lea a fost distrusă din cauza tâlharilor de morminte. Analizarea mumiei au arătat că faraonul nu a avut o viață ușoară. La 30 ani, ar fi căzut victimă unei boli de piele care i-a lăsat cicatrici. La tron l-a urmat Tutmes al III-lea, dar pentru că avea numai doi ani, mama sa vitregă, Hatșepsut, a domnit ca faraon regent, purtând chiar și barbă falsă. Ea a domnit ca regent timp de 22 ani în locul fiului ei vitreg, asumându-și titlul deplin de faraon. Cu toate că era femeie, ea a stabilit să respecte în continuare caracterul patriarhal al titulaturii regale, fiind prezentată ca faraon de sex masculin prin statui, fresce și picturi. Domnia ei a fost caracterizată ca fiind prosperă și pașnică. A coordonat proiecte arhitecturale ca Templul dedicat ei de la Deir el-Bahari și Complexul Templului de la Karnak. Dr. Zahi Hawass a presupus că mumia KV60A i-ar fi aparținut ei, iar conform analizelor efectuate, Hatșepsut ar fi suferit de cancer osos și de la o boală de piele inflamatorie din cauza căreia s-ar fi otrăvit din greșeală cu un medicament. După ce a murit, Tutmes al III-lea a devenit faraon din 1458 î.Hr. El a condus 20 campanii militare de cucerire, extinzând Imperiul Egiptean. Istoricii îl consideră „Napoleonul Egiptului” pentru că a cucerit Canaanul și Siria în urma Bătăliei de la Meggido și pentru că s-a războit cu nubienii și cu regatul Mitanni. El sau fiul său Amenhotep al II-lea ar fi ordinat distrugerea statuilor și desfigurarea monumentelor lui Hatșepsut. De asemenea, numele de Hatșepsut a fost șters din toate consemnările oficiale. Motivul nu este cunoscut. Tutmes al III-lea a murit la 56 ani, în 1425 î. Hr, fiind succedat de fiul său Amenhotep al II-lea, care a domnit între 27 și 30 ani, din 1425 până în 1401 î.Hr. Fiul său, Tutmes al IV-lea, a domnit numai 10 ani. După analizarea mumiei sale, egiptologii susțin că ar fi murit din tinerețe din cauza epilepsiei. Numele Tutmose înseamnă „Thoth este născut” (după numele zeului înțelepciunii cu cap de ibis). Sursa Foto: Profimedia Citește și: Civilizația care a rivalizat cu Sumerul și Egiptul, având băi publice, canalizare avansată și o SCRIERE încă nedescifrată Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele