Nouă morți și 15 răniți în Pakistan, după ce Afganistanul ar fi vizat civilii

noua-morti-si-15-raniti-in-pakistan,-dupa-ce-afganistanul-ar-fi-vizat-civilii

Attaullah Tarar, într-o postare pe platforma de socializare americană X, a scris că printre morți se numără femei și copii și că alte 12 persoane au fost rănite joi din cauza „țintirii neprovocate și criminale a civililor” de către forțele de frontieră afgane în districtul tribal Bajaur din nord-vest, potrivit Anadolu. El a spus că vineri, trei civili care jucau cricket au fost răniți de într-un atac „flagrant și nerușinat” a unei drone de către „Fitna Al Khwarij”. Islamabad se referă la militanții anti-Pakistan Tehreek-e-Taliban (TTP) drept Fitna Al Khwarij, care, potrivit Islamabad, sunt susținuți de Kabul. Nu a existat nicio reacție imediată la acuzațiile Islamabadului din partea Kabulului, care în trecut a negat că susține TTP. Alt atac, efectuat de Pakistan La începutul acestei săptămâni, Afganistanul a declarat că cel puțin patru civili au fost uciși și 70, inclusiv 30 de studenți, au fost răniți într-un atac cu rachete despre care se presupune că a fost efectuat de Pakistan în provincia Kunar, în nord-estul țării. Kabul a declarat că locuințele, precum și Universitatea Afgană Sayed Jamaluddin, au fost lovite în presupusul atac aerian. Tarar a respins acuzația lui Kabul ca fiind „frivolă”, spunând că Pakistanul vizează doar ascunzătorile teroriste și infrastructura de sprijin, „având mare grijă pentru orice fel de daune civile”. Afirmațiile ambelor părți nu au putut fi verificate independent. Ciocniri violente la frontieră Pakistanul și Afganistanul au fost martorii unora dintre cele mai grave ciocniri la frontieră din martie, care au lăsat sute de civili și militanți morți de ambele părți ale frontierei. Ciocnirile s-au oprit după ce Kabul și Islamabad au ajuns la un armistițiu în ajunul Eid al-Fitr, una dintre principalele sărbători musulmane, pe 18 martie, în urma solicitărilor din partea Turciei, Arabiei Saudite și Qatarului. Ulterior, oficiali din Pakistan și Afganistan au purtat discuții de o săptămână, mediate de Beijing, în orașul Urumqi din nord-vestul Chinei. Beijingul a declarat că ambele țări au convenit să „discuteze un plan cuprinzător pentru rezolvarea problemelor” care afectează relațiile.

Cluj: Fostul președinte executiv al UDMR, Takacs Csaba, a murit strivit sub un tractor

cluj:-fostul-presedinte-executiv-al-udmr,-takacs-csaba,-a-murit-strivit-sub-un-tractor

Potrivit ISU Cluj, pompierii au intervenit vineri seara în localitatea Corneni, comuna Aluniș, după ce un bărbat a fost prins sub un tractor. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ. „Forțele au găsit victima prinsă sub tractorul care avea atașat un utilaj agricol. Din păcate, bărbatul de aproximativ 70 de ani a fost declarat decedat”, anunță ISU Cluj. Este vorba despre fostul președinte executiv al UDMR; Takacs Csaba, potrivit Cluj24.ro. „A fost inima comunităţii noastre, conştiinţa Uniunii noastre. El a fost tovarășul nostru etern de luptă. Mulți, foarte mulți oameni știau cine este, dar au fost mulți alții a căror viață a ajutat-o în atâtea feluri fără să-i știe numele. Personal, îi pot mulțumi mult lui Takács Csaba: mi-a fost mentor, cel mai mare luptător de la care am putut învăța, cel mai loial prieten. Această inimă a bătut de multe ori pentru noi, a bătut pentru noi și când oboseam și trebuie să tot bată în noi, pentru că mai este mult de lucru pentru această comunitate. Ce a început el trebuie să continuăm. Dragă Csaba, Dumnezeu să te odihnească”, a transmis Kelemen.

Lari Brînzan, fiul primului miltar român căzut la datorie după 1990, și-a comemorat tatăl în Bosnia

lari-brinzan,-fiul-primului-miltar-roman-cazut-la-datorie-dupa-1990,-si-a-comemorat-tatal-in-bosnia

Lari Brînzan avea doar 5 luni când tatăl său, sublocotenent al Armatei Române, a murit în misiune, departe de familie. A fost primul militar român căzut în afara țării după 1990. Apucase să își vadă copilul de 5 luni o singură dată, reamintește MApN. Acum, fiul și-a comemorat tatăl pe același front. Azi am mers în vizită la militarii români aflați de Paști departe de casă. Am mers la cei 250 de militari ai noștri din teatrul de operații din Bosnia și Herțegovina, postează Radu Miruță. Pe urmele tatălui Lari Brînzan nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Acum îi calcă pe urme, culmea pe același front care pare să nu se închidă niciodată, Yugoslavia. Auzisem în minister povestea morții în misiunea din Bosnia a sublocotenentului Brînzan, pe care copilul nu a apucat practic să îl cunoască. Am întrebat detalii și am aflat că, în ciuda sorții, copilul, care avea atunci doar 5 luni, a urmat cariera tatălui, iar acum e brav militar al Armatei Române L-am identificat, l-am sunat, l-am invitat să facă parte din delegație și am mers în afara bazei militare, până la troița ridicată în munții Bosniei, la locul nefericitului eveniment, postează Miruță. În poiana lui Brînzan Ministrul Miruță și Lari au ajuns la troița primului român ucis pentru o cauză străină. Am fost acolo unde s-a întâmplat totul, am depus o coroană și, pentru câteva clipe, liniștea a spus mai mult decât orice cuvânt. Nu știu cum se simte să vezi, după ani, locul în care ți-ai pierdut tatăl. Dar știu că, pentru mine, a fost un moment de recunoștință profundă. Pentru un om care a dat totul pentru tricolor. Apoi am mers în Camp Butmir, la militarii noștri aflați în misiunea EUFOR ALTHEA. Departe de casă, departe de familie, departe de masa de Paște. Mulți dintre ei foarte tineri. Ar fi putut alege alt drum. Au ales însă să își servească țara. Și să dea un sens mai mare propriei vieți. Am simțit mândrie când comandanții aliați, generalul Maurizio Fronda, comandantul EUFOR, și generalul Matthew Valas, comandantul NATO Headquarters Sarajevo (NHQ Sa), au vorbit despre militarii români cu respect real. Au făcut misiuni alături de ei, pe mai multe continente, și știu exact ce înseamnă profesionalismul și seriozitatea lor. Adevărul este simplu: România este respectată pentru ceea ce fac acești oameni. Pentru sacrificiul lor. Pentru modul în care își duc misiunea până la capăt, încheie postarea ministrul Apărării. Recomandarea autorului: Ministrul Radu Miruţă vrea să-i convingă pe americani că România le poate fabrica armele, iar ei ne pot moderniza armata

Ucraina, un soldat declarat mort se întoarce acasă după trei ani

ucraina,-un-soldat-declarat-mort-se-intoarce-acasa-dupa-trei-ani

Povestea soldatului ucrainean declarat mort, documentată într-un videoclip emoționant realizat de BBC, relatează una dintre cele mai grave erori de identificare de la începutul războiului. Nazar a fost eliberat în urma ultimului schimb de prizonieri între Moscova și Kiev. Dispărut în mai 2022 Povestea începe în februarie 2022. Nazar, un veteran din 2014, se întoarce pe front pentru a-și apăra țara de invazia rusă. În mai 2022, soldatul ucrainean dispare fără urmă. Un telefon misterios în limba rusă o informează pe mama sa, Nataliya, că fiul ei a fost capturat. Tăcerea autorităților și absența dovezilor oficiale aruncă familia în suferință. Test ADN greșit Punctul de cotitură dramatic survine în 2023. O probă de ADN furnizată de mama sa pare să se potrivească cu rămășițele găsite într-o morgă din sud-estul Ucrainei. Acestea sunt cadavre recuperate dintr-un autobuz carbonizat în timpul luptelor. „Datele se potriveau”, a declarat verișoara soldatului ucrainean, Roksolana, pentru BBC. Convinsă de moartea lui Nazar, familia a organizat o înmormântare, a îngropat rămășițele identificate ca fiind ale sale și a început lungul proces de doliu. „Fiule, te-am așteptat atât de mult” Certitudinea familiei s-a prăbușit în septembrie anul trecut, când un soldat eliberat a raportat că l-a văzut pe Nazar în viață într-un centru de detenție rus. Speranța, amestecată cu scepticism, a devenit realitate săptămâna aceasta, printr-un telefon direct. „Fiule, te-am așteptat atât de mult”, a exclamat Nataliya printre lacrimi, întrebându-l obsesiv pe fiul ei dacă este nevătămat fizic după trei ani și nouă luni de captivitate. În timp ce familia șterge mesajele de condoleanțe de pe rețelele sociale și șterge numele lui Nazar de pe listele celor căzuți, rămâne o întrebare tulburătoare: cine este soldatul îngropat în locul lui? Autoritățile ucrainene au lansat o anchetă pentru a clarifica cum a fost posibilă o identificare atât de greșită a soldatului ucrainean, în ciuda testelor ADN. Pentru Nazar și familia sa, însă, birocrația poate aștepta.

Tragedie la Giurgiu. Un bărbat a murit ars de viu după ce rulota în care locuia a luat foc

tragedie-la-giurgiu.-un-barbat-a-murit-ars-de-viu-dupa-ce-rulota-in-care-locuia-a-luat-foc

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu ce a izbucnit, azi-noapte, la o stână din localitatea Grădiștea. Tragedia s-a produs după ce rulota în care bărbatul se afla a luat foc. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardeau generalizat rulota și o anexă. Din nefericire, bărbatul a suferit arsuri și nu a mai putut fi salvat. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut dintr-un mijloc de încălzire pe materialele combustibile din apropiere. Foto: Gândul.ro O casă a luat foc și în Dâmbovița Marți dimineață, și în Dâmbovița s-a produs un incendiu de sezon, cu pagube majore. Focul a izbucnit la o casă în localitatea Tătărani. Garda de Intervenție Voinești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în mod generalizat la două anexe pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, precum și la acoperișul casei, fiind afectată o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Foto: Gândul.ro A fost identificată o femeie, cu atac de panică, care a fost asistată medical de echipajul SMURD. Și săptămâna trecută, o familie din comuna dâmbovițeană Butimanu a rămas sub cerul liber de sărbători. Mama, tata, bunica și doi nepoți au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa a luat foc.

Cine este muncitorul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Mesajul Georgiei Meloni

cine-este-muncitorul-mort-in-urma-prabusirii-turnului-din-roma.-mesajul-georgiei-meloni

Octav Stroici a fost scos în viață din dărâmături după 11 ore de la incidentul din Roma, în plină desfășurare a unei operațiuni complexe, în timp ce alți patru muncitori blocați inițial în vârful turnului au fost salvați aproape imediat. Pompierii din echipa SAF (Salvamont, Speleo și Fluvial) au lucrat toată noaptea pentru a ajunge la el, săpând cu mâinile goale. Românul a rămas conștient și a cooperat cu echipele de salvare. El lucra pentru o firmă de construcții din cartierul Prati. Muncitorul român era din Suceava Românul de 66 de ani, din Suceava, locuia la periferia Romei. Soția sa a asistat la eforturile de salvare ale pompierilor împreună cu ambasadoarea României la Roma, Gabriela Dancău. El a fost internat în stare critică, dar a murit, ulterior, la spital, iar șantierul unde s-a produs prăbușirea a fost pus sub sechestru. Eforturile de resuscitare au durat aproximativ o oră pentru a-l salva pe Stroici, muncitorul extras după 11 ore din molozul prăbușirii unei părți a turnului. Acest lucru a fost anunțat de policlinica Umberto I. Bărbatul a ajuns la camera de urgență la ora 23:05 în stop cardiac, potrivit spitalului. El a fost supus unei resuscitări cardiopulmonare, care, potrivit personalului serviciilor de urgență 118, fusese deja începută la locul prăbușirii. La sosirea la secția de urgență, echipa medicală a continuat eforturile de resuscitare timp de aproximativ o oră. În ciuda acestui fapt, activitatea cardiacă spontană nu a putut fi restabilită. „În ciuda eforturilor depuse”, a concluzionat spitalul, „decesul a fost pronunțat la ora 00:20”. „În numele meu și al guvernului, îmi exprim profunda tristețe și condoleanțe pentru moartea tragică a lui Octay Stroici, muncitorul care a fost victima prăbușirii Torre dei Conti din Roma”. Acestea sunt cuvintele scrise de prim-ministrul Giorgia Meloni pe X. „Suntem alături de familia și colegii săi în acest moment de suferință de nedescris”. „Eram afară, servind la mese, când am auzit zgomotul dărâmăturilor. Am ridicat privirea și am văzut un muncitor căzând”, a spus o chelneriță de la restaurantul din Via del Colosseo, care a asistat la prăbușirea turnului din Via Corrado Ricci, la colțul cu Via dei Fori Imperiali, potrivit Corriere della Sera. Zona este încă complet blocată de poliție. În trecut, structura afectată de prăbușire a făcut obiectul unor evacuări pentru ocuparea ilegală a clădirilor din complex. Noua prăbușire s-a produs luni, în jurul orei locale 13:00. Parchetul din Roma a deschis o anchetă pentru vătămare din neglijență, la care s-a adăugat ulterior infracțiunea de dezastru din neglijență. Procurorul Mario Dovinola a efectuat o inspecție împreună cu poliția judiciară din secția specializată în accidente de muncă. Procurorii Capitoline vor face cercetări pentru a stabili cauza prăbușirii.

Ambasadorul SUA cere Israelului să investigheze moartea unui cetățean american în Cisiordania. Avea doar 20 de ani

ambasadorul-sua-cere-israelului-sa-investigheze-moartea-unui-cetatean-american-in-cisiordania.-avea-doar-20-de-ani

„Trebuie să existe răspundere pentru acest act criminal și terorist. Saif avea doar 20 de ani”, a spus Huckabee într-o postare pe X. Ambasada Israelului la Washington nu a făcut niciun comentariu. Armata israeliană a declarat anterior că Israelul investighează incidentul. Cetățeanul american Sayafollah Musallet, în vârstă de 20 de ani, cunoscut și sub numele de Saif, a fost bătut grav în incidentul de vineri seara din Sinjil, la nord de Ramallah, a declarat Ministerul Sănătății palestinian. Familia sa, din Tampa, Florida, a declarat într-un comunicat că medicii au încercat să-l ajute timp de trei ore înainte ca fratele său să reușească să-l transporte la ambulanță, dar că acesta a murit înainte de a ajunge la spital. „Trebuie să-i onorăm memoria luând atitudine împotriva violenței și lucrând pentru un viitor de pace și demnitate”, a declarat Kathy Castor, reprezentanta SUA pentru Tampa, într-o postare pe X. „Administrația trebuie să colaboreze cu partenerii noștri internaționali pentru a asigura protecția americanilor în străinătate”. Unii membri ai Camerei Reprezentanților din SUA au condamnat uciderea lui Musallet, iar alții au solicitat Departamentului de Stat al SUA să investigheze incidentul. Departamentul nu a răspuns încă la aceste solicitări. Conform grupurilor pentru drepturile omului, violențele comise de coloniști în Cisiordania au crescut de la începutul războiului Israelului împotriva grupării militante palestiniene Hamas din Gaza, la sfârșitul anului 2023.

Uu șofer de 77 de ani a murit înr-un accident auto provocat de un alt conducător de 75 de ani

uu-sofer-de-77-de-ani-a-murit-inr-un-accident-auto-provocat-de-un-alt-conducator-de-75-de-ani

Doi șoferi seniori au fost implicați într-un accident teribil în Iași. Ironia sorții, un conducător auto de 77 de ani a fost ucis de un altul „mai tânăr” cu doi ani decât el. Un șofer de 77 de ani a murit într-un grav accident rutier pe un drum național din județul Iași. De vină ar fi fost un alt conducător auto, de 75 de ani, care nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și ar fi pierdut controlul volanului pe carosabilul umed. A urmat impactul frontal dintre cele două mașini. Victima din autoturismul lovit a murit pe loc. Celălalt șofer a primit îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital. Polițiștii l-au verificat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

Trei medici cercetați după ce au refuzat să opereze un tânăr din Gorj, iar acesta a murit

trei-medici-cercetati-dupa-ce-au-refuzat-sa-opereze-un-tanar-din-gorj,-iar-acesta-a-murit

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a dispus, luni, sancțiuni pentru trei medici implicați în cazul decesului unui băiat de 16 ani, care nu a fost operat la timp, în noiembrie 2024, potrivit unui comunicat al unității medicale respective. Conform raportului comisiei de cercetare disciplinară, ca urmare a nerespectării procedurilor și reglementărilor interne, au fost sancționați medicul primar în specialitatea chirurgie generală, medicul specialist în medicină de urgență – ambii cu reducerea salariului de bază cu 10% pentru timp de 3 luni, precum și medicul șef al Unității de Primiri Urgențe (UPU) – cu avertisment scris. De asemenea, se precizează că medicul specialist în medicină de urgență a fost acuzat de nerespectarea procedurilor privind documentarea cazurilor și comunicarea cu medicii de specialitate, iar medicul șef UPU nu a asigurat o gestionare corectă a cazului, neinformând corespunzător specialiștii și familie despre starea pacientului. Totuși, comisia a subliniat că nu are competența de a se pronunța asupra cauzei decesului sau asupra unei posibile situații de malpraxis, aceste aspecte revenind în atribuțiile Serviciului de Medicină Legală Gorj și Colegiului Medicilor Gorj, respectiv Direcției de Sănătate Publică Gorj.