Simona Halep, deconspirată de jurnaliștii străini! Adevăratul motiv pentru care nu poate antrena

simona-halep,-deconspirata-de-jurnalistii-straini!-adevaratul-motiv-pentru-care-nu-poate-antrena

S-a aflat care este, de fapt, motivul pentru care Simona Halep (34 de ani) nu poate deveni acum antrenoare de tenis, după ce a spus adio carierei de jucătoare la începutul anului. Simona Halep a mărturisit că momentan nu intenționează să pregătească nicio jucătoare din circuitul profesionist, deși în viitor și-ar dori să se dedice antrenoratului. Jurnaliștii străini au aflat care este marele impediment în calea noii profesii pe care campioana din România ar vrea să o îmbrățișeze la un moment dat. De ce nu poate, de fapt, să antreneze Simona Halep: „Se teme că i-ar transmite aceleași trăiri elevei sale” Jurnalista egipteană Reem Abulleil a intervievat-o de curând pe Simona Halep și a aflat care este, de fapt, motivul pentru care constănțeanca nu poate antrena în acest moment: „Deoarece era mult prea autocritică în perioada în care juca tenis, Halep se teme că ar transmite aceleași trăiri persoanei pe care ar antrena-o. Așa că, pentru moment, nu vede această cale ca pe una potrivită pentru ea”, se arată în articolul publicat în The National. Simona a mai dezvăluit că emoțiile pe care le simțea în timpul turneelor de tenis îi afectau inclusiv sănătatea fizică: „Mai puțină durere de stomac înainte de meciuri, pentru că mă omora. Faptul că eram atât de emoțională m-a afectat pe teren, dar asta sunt eu și a trebuit să accept”, a declarat fostul lider mondial. Cum se adaptează Simona Halep la viața de după retragere Simona Halep a oferit și detalii din viața de după retragere, campioana tenisului spunând că se adaptează cu greu: „Pentru că acum realizez că mi-am dedicat întreaga viață acestui sport. Am unele goluri emoționale în viața normală, dar nu regret. Acest lucru a fost foarte important pentru mine: să mă dedic complet tenisului”, a adăugat Simona. Partea bună este aceea că Halep se bucură acum de mult timp liber: „Mă relaxez, pentru că eram foarte obosită când am luat această decizie. Și simt că organismul meu trebuie doar să se liniștească și să nu facă nimic. Așa că exact asta fac”, a conchis Halep.

Haos la primul termen al divorțului dintre Ilie Năstase și Ioana! Ce neregulă a descoperit instanța

haos-la-primul-termen-al-divortului-dintre-ilie-nastase-si-ioana!-ce-neregula-a-descoperit-instanta

Fostul mare tenismen Ilie Năstase (79 de ani) și soția sa, Ioana Năstase (49 de ani), au avut miercuri, 30 octombrie 2025, prima înfățișare în procesul de divorț care a stârnit un val de interes în presa mondenă. Considerat deja „Divorțul anului”, dosarul s-a judecat la Secția Civilă a Judecătoriei Constanța, însă ședința s-a încheiat cu o amânare neașteptată. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17 iunie 2025, sub numărul 17822/212/2025, având-o ca reclamantă pe Ioana Năstase, în timp ce fostul lider mondial figurează ca pârât. După parcurgerea etapelor prealabile, data de 30 octombrie a fost stabilită drept prim termen de judecată. Ședința a atras atenția jurnaliștilor locali, însă s-a desfășurat rapid, într-o atmosferă încărcată. Potrivit avocatei Ioanei Năstase, instanța a decis amânarea cauzei pentru 15 ianuarie 2026, din cauza unei nereguli procedurale: „Pârâtul, domnul Ilie Năstase, nu a primit personal citația. În dosarele de divorț este obligatoriu ca procesul-verbal de înmânare să fie semnat de persoana citată. Cum această procedură nu a fost respectată, s-a acordat un nou termen”, a declarat pentru Ziarul Amprenta apărătoarea Ioanei Năstase. Astfel, divorțul lui Ilie Năstase continuă, însă cu o pauză procedurală de aproape trei luni: „Nu doresc să vorbesc despre viața mea personală. Sunt o fire discretă și nu doresc să vorbesc despre viața mea personală”, a spus Ioana Năstase, evitând să ofere detalii suplimentare despre situația actuală. Ilie Năstase și Ioana s-au căsătorit în 2020, iar mariajul lor a fost plin de răsturnări de situație. Relația lor a avut numeroase suișuri și coborâșuri, de la despărțiri răsunătoare la împăcări neașteptate. De această dată însă, totul pare să indice că ruptura este definitivă. Următorul termen al procesului de divorț va avea loc la începutul anului viitor, tot la Judecătoria Constanța.

Jaqueline Cristian, dată de gol de Alexandra Dulgheru! De ce a refuzat să joace pentru România

jaqueline-cristian,-data-de-gol-de-alexandra-dulgheru!-de-ce-a-refuzat-sa-joace-pentru-romania

Jaqueline Cristian a refuzat să ajute echipa națională de Billie Jean King Cup a României în play off-ul competiției, programat între 14 și 16 noiembrie, iar Alexandra Dulgheru a dezvăluit care este motivul. Jaqueline Cristian este prima „rachetă” a României în circuitul de tenis profesionist, dar naționala pregătită de Alexandra Dulgheru nu poate profita de forma excelentă a „Contesei Dracula”. Proaspăta semifinalistă de la WTA 250 Osaka a anunțat-o pe Dulgheru că refuză convocarea la națională, astfel că în play-off-ul competiției inter-țări vom merge cu o echipă improvizată: Gabriela Ruse, Mara Gae, Monica Niculescu, alături de debutantele Gabriela Lee şi Ruxandra Bertea. Alexandra Dulgheru, numită recent în funcția de căpitan-nejucător al echipei de Billie Jean King Cup în locul lui Horia Tecău, a dezvăluit că Jaqueline Cristian nu a dorit să joace pentru România în meciurile cu Polonia și Noua Zeelandă deoarece și-a programat o operație de deviație de sept:„Ne-am pus pe treabă încă din a doua zi. Comunicarea foarte fluidă, pe aceeași lungime de undă. Evident că primele trei opțiuni au fost Jaqueline, Gabi Ruse și Anca Todoni. Jaqueline ar fi vrut să vină, problema e că a programat de mult o operație de deviație de sept în noiembrie. A zis că nu mai are când să o facă. Anca Todoni are o problemă la umăr destul de serioasă, joacă de la jumătatea anului așa și se chinuia cu umărul și trebuie să facă o pauză mai lungă, nu poate juca tenis deloc. Gabi se gândea să aibă o intervenție medicală în noiembrie, dar până la urmă a ales să vină”, a declarat Alexandru Dulgheru la Digisport. Astfel, Jaqueline a ales să prioritizeze calendarul turneelor WTA în detrimentul meciurilor echipei naționale, dorind să se refacă după operație până la începutul noului sezon. Simona Halep a procedat și ea la fel în urmă cu mai mulți ani, atrăgându-și critici inclusiv din partea lui Ilie Năstase. Meciurile „tricolorelor” din play-off-ul Billie Jean King Cup vor avea loc în sală, pe hard în Arena Gorzow din Gorzow Wielkopolski din Polonia, în perioada 14-16 noiembrie. Formatul de joc este fiecare cu fiecare, iar câștigătoarea grupei vor accede în calificările turneului final din 2026. Celelalte 14 echipe vor concura în 2026 în Grupa valorică I.