Mulțumim, Ilie Bolojan! Motorina a ajuns la 11,44 lei litrul în Iași. Șofer: Să-mi bag **** în toată clasa politică

Prețurile carburanților continuă să pună presiune pe bugetele românilor. Marți dimineață, 11 august 2026, litrul de motorină era afișat la 11,44 lei la o benzinărie Lukoil din Iași, în timp ce benzina ajunsese la 9,42 lei pe litru. Pentru șoferi, fiecare drum la pompă înseamnă o cheltuială tot mai mare, într-o perioadă în care și alimentele, facturile și alte produse și servicii s-au scumpit. Șoferii, tot mai nemulțumiți de prețurile de la pompă La un rezervor de 50 de litri, un plin cu motorină la prețul de 11,44 lei pe litru ajunge la aproximativ 572 de lei. Pentru cei care folosesc zilnic mașina, diferențele de preț se adună rapid și se transformă într-o cheltuială importantă la finalul lunii. Nemulțumirea este resimțită și de angajații benzinăriilor, care spun că aud zilnic reproșurile clienților. „Dacă aţi şti câţi oameni vin şi înjură zilnic. Dar eu n-am nicio vină. Eu îi înţeleg. Nu, nu mă înjură pe mine, pe ăștia care ne conduc îi înjură. E greu, e greu pentru toată lumea şi cred că va fi din ce în ce mai greu. Eu cred că o să se mai scumpească zilele astea”, a transmis o vânzătoare dintr-o benzinărie din Iași. Cetățenii sunt tot mai frustrați atunci când ajung la pompă și constată că trebuie să plătească tot mai mult pentru același litru de combustibil din cauza unei guvernări proaste. Iar pentru cei care depind de mașină pentru serviciu, familie sau deplasările zilnice, combustibilul nu este o cheltuială care poate fi pur și simplu eliminată. „Nuuu mai vreau, m-am săturat să dau bani la stat şi din munca mea să fac c***l mare altora. Plătesc, plătesc şi tot plătesc, m-am săturat de toată clasa asta politică de tot rahatul! Din salariu îţi ia impozit, din pensie ia impozit, alocația la copii e de toată jena, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap la fel. Totul în ţara asta este de toată jena. Nimic nu se întâmplă bun! Toți sunt doar pe furat! Suntem nişte proşti aşa ne privesc ei, ca nişte sclavi care muncesc de dimineaţă până seara ca să le facem lor c***l mare! Atât! Nu primim nimic bun în schimb! Să-mi bag **** în toată clasa politică”, a spus un cetăţean foarte revoltat care a adresat injurii clasei politice. „Felicitări” guvernanților „Mulțumim, Ilie Bolojan!” este mesajul ironic care însoțește situația actuală, în contextul măsurilor de austeritate și al presiunii tot mai mari asupra bugetelor românilor. „Felicitări” guvernanților, în condițiile în care românii sunt nevoiți să scoată din buzunare sume tot mai mari pentru combustibil, în timp ce suportă în același timp creșteri de prețuri la alimente, facturi și alte cheltuieli esențiale. Scumpirea carburanților are efecte și dincolo de stațiile de alimentare. Transportul mărfurilor depinde în mare măsură de costurile cu motorina, iar majorarea acestora poate pune presiune suplimentară asupra prețurilor produselor și serviciilor. Pentru o familie care încearcă deja să își echilibreze veniturile cu cheltuielile tot mai mari, un combustibil mai scump înseamnă mai puțini bani disponibili pentru alte necesități. Iar după cum spun chiar cei care lucrează la pompă, șoferii se tem că scumpirile nu s-au oprit aici.
Prețuri record la carburanți în Iași! Motorina a trecut de 10 lei pe litru
Șoferii din Iași se confruntă cu o nouă creștere semnificativă a prețurilor la carburanți. La o stație Lukoil din oraș, motorina a ajuns să coste 10,22 lei pe litru, în timp ce benzina se apropie rapid de același prag, fiind vândută cu 9,87 lei pe litru. Scumpirile vin într-un context tensionat pe piața energiei, iar diferențele de preț față de începutul anului sunt tot mai resimțite de consumatori. Motorina sare de pragul psihologic de 10 lei Pentru prima dată în ultima perioadă, motorina depășește pragul de 10 lei/litru într-o stație din Iași, ceea ce îi pune pe șoferi în fața unor costuri tot mai greu de suportat. Benzina, deși ușor mai ieftină, urmează același trend ascendent și se apropie rapid de același nivel, fiind deja la 9,87 lei/litru. Creșterile sunt vizibile de la o zi la alta, iar mulți conducători auto spun că alimentarea a devenit o cheltuială tot mai apăsătoare, mai ales pentru cei care folosesc zilnic mașina. Scumpirile sunt influențate de mai mulți factori, în special de evoluțiile internaționale. România importă o mare parte din țițeiul și combustibilii pe care îi consumă, iar blocajele din transportul global și tensiunile din zonele producătoare au efect direct asupra prețurilor de la pompă. În plus, cererea ridicată și fluctuațiile de pe piețele externe contribuie la aceste majorări. Pentru șoferi, creșterea prețurilor înseamnă costuri mai mari pentru deplasările zilnice, dar și pentru transportul de mărfuri, ceea ce poate duce în lanț la scumpiri în alte domenii. Mulți se tem că acesta este doar începutul și că prețurile ar putea continua să crească în perioada următoare.
Carburanții se scumpesc și la Iași. Cât costă benzina și motorina în principalele benzinării – VIDEO

Prețurile carburanților continuă să crească în România, iar șoferii din Iași resimt deja noile majorări la pompă. În unele benzinării din oraș, motorina se apropie rapid de pragul de 9 lei pe litru, în timp ce benzina se vinde deja aproape de 8,5 lei. Prețurile carburanților în benzinăriile din Iași La începutul zilei, diferențele de preț între benzinăriile din Iași sunt vizibile, însă tendința este aceeași: carburanții se scumpesc treptat. În stațiile Petrom din oraș, benzina standard se vinde cu aproximativ 8,49 lei pe litru, în timp ce motorina a ajuns la 8,96 lei pe litru, apropiindu-se de pragul psihologic de 9 lei. La benzinăriile Lukoil, prețurile sunt ușor mai mici. Aici, benzina standard costă în jur de 8,39 lei pe litru, iar motorina se vinde cu 8,88 lei pe litru. Chiar dacă diferențele dintre stații pot varia cu câțiva bani, trendul este clar: atât benzina, cât și motorina se află pe o traiectorie de creștere, iar șoferii plătesc tot mai mult pentru fiecare plin de carburant. Pentru mulți conducători auto, scumpirile repetate din ultimele zile au început să fie tot mai vizibile în bugetul lunar, mai ales pentru cei care depind zilnic de mașină pentru deplasări sau pentru activități profesionale. „Taxe ne-au mărit, impozite ne-au mărit, produsele din magazine au prețuri din ce în ce mai mari, acum combustibilul este la un preț uriaș, oare ăștia vor efectiv să ne omoare pe toți? Este cea mai mare bătaie de joc posibilă, o să ajungem să ne dăm în cap unii altora din cauza lor. Suntem o țară de proști, asta suntem. Mâine, poimâine o să ne pună contor la plămâni și o să trebuiască să plătim și aerul pe care îl respirăm. Am ajuns de la 500 de lei pe lună să cheltuiesc pe combustibil acum ajung să cheltuiesc câte 700 – 800 de lei. Nu se mai poate așa!”, a transmis Alina P., o ieșeancă. Citește și: Motorina a trecut de 9 lei/litru în România. Scumpiri în lanț la carburanți, pe fondul tensiunilor de pe piața petrolului Scumpiri în toată țara Creșterile de preț nu sunt însă limitate la Iași. La nivel național, carburanții s-au scumpit din nou după ce liderul pieței a decis majorarea prețurilor cu 9 bani pe litru. În București, motorina standard a depășit deja pragul de 9 lei pe litru în unele benzinării, în special în stațiile premium. În alte rețele mari de distribuție, prețurile se apropie rapid de acest nivel. Benzina standard a trecut, la rândul ei, de 8,5 lei pe litru în numeroase stații, semn că scumpirile se propagă rapid pe piață. Specialiștii explică faptul că majorările sunt influențate de evoluțiile de pe piața internațională a petrolului. Prețul petrolului de referință Brent s-a menținut recent în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, după ce în zilele precedente urcase chiar până la aproximativ 117 dolari pe baril. În aceste condiții, există posibilitatea ca și alte companii petroliere să ajusteze prețurile în perioada următoare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri la pompă în zilele următoare.