Taxiurile fără șofer ajung în Europa. Uber pregătește primele teste în Germania

taxiurile-fara-sofer-ajung-in-europa.-uber-pregateste-primele-teste-in-germania

Planul a fost prezentat în cadrul conferinței tehnologice GTC din Taipei și este dezvoltat în parteneriat cu compania israeliană de inteligență artificială Autobrains. Potrivit Uber, München a fost ales datorită poziției sale de centru european al industriei auto, densității traficului urban și cadrului legislativ german privind conducerea autonomă, scrie Euronews. München, laborator pentru viitorul transportului autonom Dacă va primi undă verde din partea autorităților, proiectul ar putea transforma München într-un teren de testare pentru tehnologiile de conducere autonomă care ulterior să fie extinse și în alte orașe europene. Robotaxi. Sursa foto: X Spre deosebire de alte programe similare, soluția propusă nu este construită pentru un singur model de vehicul. Uber și partenerii săi susțin că platforma poate fi adaptată pentru mai mulți producători auto, ceea ce ar putea reduce costurile și accelera extinderea flotelor autonome. Deocamdată, companiile nu au anunțat ce constructori auto vor participa, câte vehicule vor fi incluse în program și nici data la care primii pasageri vor putea utiliza serviciul. Inteligență artificială de tip agent, în locul unui singur sistem central La baza proiectului se află software-ul dezvoltat de Autobrains. Compania susține că, spre deosebire de multe sisteme concurente, nu utilizează un singur model uriaș de inteligență artificială pentru toate deciziile de conducere. În schimb, sarcinile sunt împărțite între mai mulți agenți AI specializați, fiecare analizând diferite situații din trafic și luând decizii în timp real. Fondatorul Autobrains, Igal Raichelgauz, afirmă că această abordare permite o gestionare mai eficientă a situațiilor complexe și imprevizibile întâlnite pe drumurile publice. Vehiculele vor utiliza platforma Nvidia DRIVE Hyperion, destinată sistemelor autonome de nivel 4. Acest nivel de automatizare permite, în anumite zone și condiții prestabilite, deplasarea fără intervenția unui șofer uman. Uber renunță la dezvoltarea propriilor sisteme autonome Anunțul face parte dintr-o schimbare strategică mai amplă a Uber. Compania nu mai dezvoltă în regie proprie tehnologia de conducere autonomă, preferând să colaboreze cu firme specializate și să integreze vehiculele acestora în rețeaua sa de transport. În ultimele luni, Uber a încheiat mai multe parteneriate similare și lucrează împreună cu Nvidia la planuri care vizează lansarea unor flote autonome în zeci de orașe din întreaga lume. În timp ce taxiurile autonome au devenit deja o prezență obișnuită în orașe precum San Francisco, Phoenix sau Beijing, Europa se află încă într-o etapă incipientă în ceea ce privește implementarea comercială la scară largă. Companii precum Waymo, Tesla, Mobileye și mai mulți dezvoltatori chinezi investesc masiv în acest sector, alimentând competiția pentru piața transportului autonom. În acest context, München este prezentat de Uber drept un posibil punct de plecare pentru extinderea serviciilor robotaxi pe continent. Succesul proiectului va depinde însă de aprobările autorităților, de demonstrarea siguranței tehnologiei și de viabilitatea economică a modelului de afaceri.

Cât au cheltuit Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor pe curse aeriene mai mult goale

cat-au-cheltuit-primaria-oradea-si-consiliul-judetean-bihor-pe-curse-aeriene-mai-mult-goale

Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor au plătit, din bani publici, peste 3,3 milioane de euro pentru cursele aeriene pe care cele două instituții le subvenționează, respectiv zborurile de la Oradea către Varșovia și Munchen. Potrivit unui răspuns la solicitarea Gândul, Primăria Oradea precizează că cele două instituții plătesc în mod egal aceste curse. Este vorba de două contracte, unul cu LOT, din Polonia, semnat încă de pe vremea când președintele Consiliului Județean era Ilie Bolojan, iar altul, semnat în 2025, cu germanii de la Lufthansa. Cele două sloturi sunt foarte controversate, mai ales după ce în spațiul public au apărut informații că aeronavele care zboară către cele două orașe europene sunt mai mult goale. „De la implementarea acestor curse și până în prezent, Consiliul Județean Bihor a achitat suma totală de 2.354.326,29 euro, cu titlu de compensații financiare pentru operarea celor două rute aeriene. Defalcat, situația este următoarea: Pentru cursa Oradea–Varșovia, operată de LOT Polish Airlines din 3 iunie 2024, Consiliul Județean Bihor a achitat suma totală de 1.823.283,29 euro. Din această sumă, 783.820,05 euro sunt aferenți anului 2024, iar 1.039.463,24 euro sunt aferenți anului 2025. Pentru cursa Oradea–Munchen, operată de Lufthansa din 3 iunie 2025, Consiliul Județean Bihor a achitat suma totală de 531.043 euro, plățile fiind aferente anului 2025”, se arată într-un răspuns al reprezentanților CJ Bihor, la solicitarea Gândul. Primăria Oradea și CJ Bihor plătesc subvenția în mod egal Așadar, din iunie 2024 și până în prezent (în mai puțin de doi ani), CJ Bihor a plătit peste 2,3 milioane de euro pentru cele două sloturi către Germania și către Polonia. De asemenea, reprezentanții Primăriei Oradea, au precizat pentru Gândul că din aprilie 2025, între Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea există un acord prin care cele două părți s-au înțeles să plătească în mod egal subvențiile pentru aceste zboruri. „În conformitate cu Acordul de asociere nr. 107/11.04.2025 (Consiliul Județean Bihor), respectiv nr.178568/15.04.2025 (Consiliul Local al Municipiului Oradea), referitor la susținerea în comun a obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia, respectiv Munchen, începând cu data de 16.04.2025 Municipiul Oradea suportă ½ din compensația financiară”, precizează reprezentanții Primăriei Oradea. Un milion de euro doar de la primărie Potrivit răspunsului, pentru achitarea cotei corespunzătoare, Primăria Oradea a plătit până în prezent: suma de 2.445.157,14 lei, echivalentul a 478.211,78 euro pentru cursele aeriene regulate dintre Oradea și Varșovia; suma de 2.711.402,06 lei, echivalentul a 531.043,00 euro pentru cursele aeriene regulate dintre Oradea – München. Așadar, din aprilie 2025 și până în prezent (un an și o lună), Primăria Oradea a cheltuit un milion de euro pentru subvenționarea curselor pe rutele Oradea – Munchen și Oradea – Varșovia. În total, CJ Bihor și Primăria Oradea  au plătit peste 3,3 milioane de euro pentru cursele despre care s-a scris că sunt mai mult goale. Acestea au fost implementate pentru a „aduce un aport la turismul din Bihor și la dezvoltarea economică a zonei, prin contactul cu marile hub-uri internaționale”. Orădenii încep să reclame cursele aeriene plătite din bani publici, inaugurate pe vremea lui Bolojan Recent, un antreprenor din Oradea a atras atenția că cele două curse ar fi ineficiente, așa cum Gândul a relatat AICI. „În urmă cu o săptămână am zburat de la Munchen la Oradea și am scris despre experiența respectivă. A fost un zbor cu un Airbus 319 dezolant de gol. Estimam atunci că gradul de ocupare a fost de sub 30%. Am primit o mulțime de răspunsuri și mesaje că a fost o excepție. Că gradul de ocupare este de obicei mult mai mare. Astăzi, am zburat de la Oradea la Munchen tot cu Lufthansa cu un Airbus A320. Pasageri și mai puțini, grad de ocupare și mai mic decât acum o săptămână. Pe multe rânduri nu există nici măcar un pasager”, a scris pe Facebook unul dintre orădenii care a zburat cu avioanele goale plătite de autoritățile din Oradea. Cursă cu doar doi pasageri: o mamă cu fiica sa O analiză din februarie 2025 arăta că în primul an de operare a curselor LOT spre Varșovia, gradul de ocupare pe aceste zboruri a fost de 50%. Ruta Oradea – Varșovia operată de compania publică poloneză LOT Polish Airlines a fost deschisă în iunie 2024, după ce CJ Bihor a obținut aprobarea Comisiei Europene ca zborurile să aibă regim de serviciu public obligatoriu, asumându-și subvenționarea diferenței dintre încasările pe care compania le realizează din vânzarea biletelor și cheltuielile de operare, plus un profit într-o marjă care nu poate depăși 5%. Cursele LOT au loc în baza unui contract valabil pe 4 ani, notează Bihoreanul. Presa locală din Bihor a dezvăluit în ianuarie o situație cu adevărat șocantă. Una dintre cursele Varșovia – Oradea din ianuarie 2026 ar fi aterizat doar cu doi pasageri, o mamă și fiica ei, apoi a decolat doar cu 18 persoane. RECOMANDAREA AUTORULUI:  Un carnețel cu sprâncene unite și încruntate a atras toată atenția la Târgul Gaudeamus din Oradea. Mesajul surpriză de pe copertă Bolojan dezvăluie de unde are apetența pentru austeritate şi sărăcie: “Părinții mei au tras din greu”

Peste 200.000 de persoane participă la un protest antiguvernamental iranian în München

peste-200.000-de-persoane-participa-la-un-protest-antiguvernamental-iranian-in-munchen

Protestatarii s-au adunat în parcul expozițional Theresienwiese din München, denunțând conducerea Republicii Islamice Iran în urma represiunii sangeroase a protestelor naționale din ianuarie, scrie France24. Unii fluturau steaguri cu un leu și un soare pe fondul unor dungi orizontale verzi, albe și roșii, emblema monarhiei răsturnate în 1979. Grupurile pentru drepturile omului au raportat că mii de protestatari au fost uciși în Iran. Sâmbătă sunt planificate și mitinguri la Toronto și Los Angeles, care solicită acțiuni internaționale împotriva Teheranului. Fiul exilat al fostului șah al Iranului, Reza Pahlavi, a vorbit sâmbătă la Conferința de securitate de la München și a cerut președintelui american Donald Trump să „ajute” poporul iranian. Pahlavi, care trăiește în exil de când tatăl său a fost răsturnat în revoluția din 1979, a cerut o „intervenție umanitară externă pentru a preveni uciderea altor vieți nevinovate” în Iran. Theresienwiese, care găzduiește uriașa adunare populară anuală Oktoberfest, se află la mai puțin de trei kilometri de locul de desfășurare a conferinței de securitate. Săptămâna trecută, aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat la Berlin ca răspuns la un apel al MEK, un grup de opoziție exilat considerat „terorist” de Teheran.

Petrecere fără artificii: 20.000 de vizitatori sunt așteptați la un Revelion inedit la München

petrecere-fara-artificii:-20.000-de-vizitatori-sunt-asteptati-la-un-revelion-inedit-la-munchen

München se pregătește pentru un Revelion foarte special, dar fără artificii. 20.000 de vizitatori sunt așteptați să întâmpine noul an pe Ludwigstrasse. Aceștia vor admira instalațiile spectaculoase și vor putea urmări concerte cu muzică live între orele 19:00 și 2:00, potrivit TZ . Este primul Revelion fără artificii. „Vânzarea de bilete în avans pentru eveniment a început foarte promițător, mai ales având în vedere că este prima dată când are loc acest eveniment”, au spus organizatorii. Întreaga zonă a evenimentului va fi iluminată artistic. Conceptul general de iluminat este opera artistului de instalații Matthias Singer, care, potrivit organizatorilor, a lucrat anterior pentru Kammerspiele, Opera de Stat Bavareză, Elbphilharmonie din Hamburg și Opera de Stat din Berlin. Intrarea de la ora 19:00, se termină la 1:30 Locație: Ludwigstrasse, începând de la Siegestor (Poarta Victoriei), München. Restricții de vârstă: Potrivit pentru toate vârstele, intrarea este permisă doar copiilor cu vârsta de 6 ani și peste; cei sub 18 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte sau tutor; Biletele au fost disponibile la prețul de 33 de euro în primele 48 de ore de la începerea vânzărilor în avans la mijlocul lunii octombrie și ulterior, prețul a crescut la 40 de euro. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: Parlamentul unei țări din UE a interzis petardele și artificiile. Care este motivul

Surfing în centrul orașului München. S-a redeschis una dintre principalele atracții ale zonei

surfing-in-centrul-orasului-munchen.-s-a-redeschis-una-dintre-principalele-atractii-ale-zonei

Valul staționar Eisbach („pârâul de gheață”) din parcul Englischer Garten al orașului a fost închis după tragedia din aprilie, când o femeie de 33 de ani s-a înecat în timpul valurilor nocturne de iarnă. După o evaluare a siguranței și o petiție pentru a-l menține deschis, situl – aflat foarte aproape de un muzeu de artă și de străzi comerciale – a fost redeschis de autorități în ultimele săptămâni. O surferă germană și-a pierdut viața în timpul unei sesiuni nocturne în aprilie, după ce a fost blocată sub apă timp de aproape 30 de minute, lesa agățându-se de un obiect neidentificat. Prietenii și serviciile de urgență s-au grăbit să o ajute, dar a murit la o săptămână după accident. O anchetă nu a constatat nicio încălcare a normelor de siguranță din partea orașului sau a statului, care i-au avertizat întotdeauna pe surferi să încerce provocarea „pe propriul risc”. Cu toate acestea, au fost emise noi directive: surfingul nocturn este interzis între orele 22:00 și 5:30, iar vârsta minimă pentru a înfrunta valul este de 14 ani. Surferii trebuie să utilizeze, de asemenea, un sistem care permite detașarea lesei în caz de urgență. În trecut, valul Eisbach era complet natural și se putea practica surf doar ocazional, de exemplu, când se acumula pietriș în albia râului. Surferii au luat lucrurile în propriile mâini în anii 1980, instalând o traversare a râului și adăugând obiecte pentru a îmbunătăți valurile, lucruri neașteptate fiind bine primite de autorități.