Cutremure tot mai frecvente în zona testelor nucleare din Coreea de Nord. Ce au descoperit cercetătorii

cutremure-tot-mai-frecvente-in-zona-testelor-nucleare-din-coreea-de-nord.-ce-au-descoperit-cercetatorii

Studiul, publicat în revista Science, citată de CNN, analizează date seismice colectate între 2008 și 2025 în zona muntelui Mantap, unde Coreea de Nord a efectuat șase teste nucleare între 2006 și 2017. Ultimul test a fost și cel mai puternic. Explozia a avut o putere estimată la aproximativ 160 de kilotone și a provocat un cutremur cu magnitudinea 6,3. Cercetătorii consideră că explozia ar fi provocat și prăbușirea unei structuri subterane. Teste nucleare sau apă infiltrată în subteran? În mod normal, exploziile nucleare subterane pot declanșa mici cutremure, însă activitatea seismică scade de regulă rapid după explozie. În cazul muntelui Mantap, cercetătorii au observat exact opusul. Între 2008 și 2025 au fost identificate 1.399 de cutremure în regiune. Cele mai multe au avut magnitudini între 2 și 3, însă frecvența lor a crescut în timp, mai ales după testul nuclear din 2017. Zona era considerată anterior una cu activitate tectonică foarte redusă. Peninsula Coreeană se află pe o crustă continentală relativ stabilă, departe de principalele limite dintre plăcile tectonice. Echipa de cercetători a identificat însă mai multe falii vechi în apropierea muntelui Mantap. Aceste fracturi din scoarța terestră ar fi putut fi activate de exploziile subterane. O posibilă explicație este că explozia din 2017 a fracturat o cantitate mare de rocă. Apa ar fi putut pătrunde ulterior în aceste fisuri, crescând presiunea în interiorul rocilor și făcând faliile mai ușor de deplasat. Studiul citat nu stabilește că apa subterană a provocat cutremurele. Testele nucleare subterane ale Coreei de Nord de la Muntele Mantap au avut efecte asupra scoarței terestre din regiunea înconjurătoare. Sursa foto: X/ Science Magazine Înca nu există dovezi clare despre efectuarea testelor nucleare Fenomenul complică monitorizarea viitoare a siturilor unde au avut loc teste nucleare. Cutremurele produse de explozii pot fi mai greu de diferențiat de activitatea tectonică naturală atunci când efectele persistă ani de zile. Cercetătorii nu au găsit dovezi că Phenianul ar fi efectuat teste nucleare după 2017. Echipa nu a avut acces la poligonul Punggye-ri sau la datele seismice colectate de Coreea de Nord. În același timp, surse internaționale au raportat că infrastructura sitului nuclear a fost reparată. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a observat activități de restaurare a tunelurilor începând din 2022, iar o evaluare americană din 2025 a indicat că poligonul a fost refăcut.