Turiștii dintr-o gondolă, la Veneția, au recunoscut-o pe Nadia Comăneci care se antrena la ergometru! Zile de neuitat

Preț de câteva zile, Nadia Comăneci și soțul ei, Bart Conner, s-au aflat la Veneția, în Italia. Cei doi au fost invitați să participe la un mare festival dedicat sportului dar și la aniversarea a 130 de ani de la înființarea prestigioasei publicații italiene „Gazzetta dello Sport”. În afara acțiunilor oficiale la care au fost prezente, cele două legende ale sportului mondial au petrecut și clipe romantice, la fel ca în tinerețe. Au servit cina la un restaurant foarte cunoscut amplasat lângă unul dintre canalele navigabile, s-au plimbat cu gondola și au vizitat centrul orașului, neratând străduțele vechi ale Veneției. „Au fost câteva zile neuitat. Ne-am adus aminte de momentele din tinerețea noastră. Veneția este un oraș pe care merită să-l vizitezi măcar o dată-n viață”, a explicat Nadia într-o postare de-a ei, făcută pe unul dintre conturile de socializare. După cum se știe, nu există zi în care cea supranumită „Zeița de la Montreal” să renunțe la sport. Peste tot unde merge în lume, Nadia se asigură că are acces la câte o sală de fitness, pentru a-și putea efectua exercițiile de întreținere. În hotelul în care a fost cazată la Veneția, Nadia și Bart au mers într-o sală de gym dotată cu câteva aparate tradiționale realizate din lemn. Interesant a fost faptul că vederea sălii dădea către unul din canalele navigabile. Iar partea de neuitat a antrenamentului a fost aceea în care Nadia a fost salutată de către niște turiștii asiatici care se plimbau pe canal, în gondolă! „Trebuie să recunosc, a fost un moment inedit pe care nu-l voi uita prea curând. Mecanismul ergometrului conținea o cantitate de apă aflată într-o forma cilindrică închisă ermetic și care ajuta la funcționarea acestuia”, a detaliat Nadia . Spontană, așa cum este de fiecare dată, Nadia și-a ales în centrul orașului o porțiune stradală pe care a transformat-o imediat într-o bârnă imaginară. Regina a improvizat un mic exercițiu pe melodia celor de la ABBA. Foto: Arhivă personală 20 de minute din filmul „Nadia” au rulat la Onești Regizorul Tudor Giurgiu a prezentat în premieră, pe 4 octombrie 2026, la Cinema Capitol din Onești, 20 de minute din filmul „Nadia”, pe care îl realizează pentru a omagia 50 de ani de la nota perfectă obținută de „Zeița de la Montreal”. „Pentru orașul în care a crescut cea mai cunoscută gimnastă a lumii, fragmentul are o încărcătura aparte. Tudor Giurgiu nu vine pentru prima dată la Onești în acest an. A fost prezent și la Gala Campionilor dedicată Nadiei Comăneci, pe Stadionul Carom, în cadrul Anului Nadia. Acum revine cu primele imagini din film, în fața publicului care o cunoaște cel mai bine pe Nadia”, a declarat, conform Agerpres, directorul Direcției Cultură din Primăria Onești, Ionuț Tenie. Documentarul urmărește viața și cariera Nadiei Comăneci, cu imagini de arhivă și interviuri exclusive cu ea și cu zeci de personalități din sport și artă.
Nadia Comăneci, dezvăluiri înainte de Românii au talent. Cum a reacționat familia din SUA și ce spune despre Andra, Bobonete și Andi Moisescu

Nadia Comăneci (64 de ani), legendă a gimnasticii românești, multiplă campioană olimpică, a vorbit despre provocarea de a fi în juriul „Românii au talent”. „Zeița de la Montreal” a acceptat să fie colegă cu Andra, Bobonete și Andi Moisescu, iar în debutul lui 2027 va apărea pe micile ecrane. Până atunci, în România sunt programate preselecțiile și filmările. Nadia Comăneci a mai fost jurat la un show TV înainte de „Românii au talent”! Ce spune despre noua provocare La începutul lunii septembrie, în presă s-a răspândit vestea că Nadia Comăneci a acceptat rolul de jurat la show-ul televizat „Românii au talent”, care în debutul lui 2027 va fi redat pe micile ecrane, cu ocazia sezonului 17, de postul generalist PRO TV. Imediat după au apărut și detalii. Nadia Comăneci i-a luat locul în vechiul juriu actriței Carmen Tănase, astfel că va face echipă cu artista Andra, omul de televiziune Andi Moisescu și actorul Mihai Bobonete. Preselecțiile pentru sezonul 17 au început deja, iar cu această ocazie, Nadia Comăneci a vorbit despre provocarea de a fi în juriul „Românii au talent”. Interesant este faptul că „Zeița de la Montreal” nu bifează prima experiență în calitate de jurat TV: „Am puține emoții, sigur. Probabil sunt foarte mulți concurenți care fac lucruri extraordinare. Am văzut puțin pe social media că sunt foarte mulți copii care dansează. Deci, acolo voi fi puțin în zona mea, dar cred că va fi, din ce am văzut eu, un nucleu familial și fiecare are aportul lui la acest program de televiziune. Am avut oportunitatea să fiu jurat o dată, în Anglia, la un show care s-a numit Tumblr. Oamenii se înscriau, copiii se înscriau să învețe să facă gimnastică. Și tot așa, a fost cu note, îți spui părerea, le spui ce crezi că este bine, dacă au talent, dacă mai au nevoie de muncă. Deci sunt puțin familiarizată cu acest rol și plus că am văzut formatul de mai multe ori. L-am văzut și în State, l-am văzut și aici”, a declarat Nadia Comăneci, potrivit revistei Elle. Nadia a sugerat că familia din SUA a încurajat-o să accepte propunerea de a semna cu o televiziune din România: „S-au bucurat enorm pentru că urmăresc și ei emisiunea în State și știu despre ce este vorba. S-au bucurat enorm pentru mine și pentru experiența pe care o voi avea și așteaptă și ei să vadă”, a completat legenda gimnasticii românești. Cum și-a descris colegii Așa cum am menționat mai sus, Nadia Comăneci va fi colegă de juriu cu Andra, Andi Moisescu și Mihai Bobonete. Dintre toți, pe Andi Moisescu îl cunoaște cel mai bine. Iar pe Bobonete l-a văzut prima oară cu ocazia preselecțiilor de la „Românii au talent”: „Pe Andra am cunoscut-o, dar poate o singură dată, nu suficient. Pe Andi îl cunosc de ceva vreme, iar pe celălalt jurat, Bobonete, l-am cunoscut ieri. Deci am reușit să îi cunosc pe toți”, a mai declarat Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci și Ilie Năstase, chemați la petrecerea fastuoasă a gigantului italian de 130 de ani

Nadia Comăneci și Ilie Năstase fac parte dintre somitățile din lumea sportului mondial prezente la evenimentul unuia dintre cele mai prestigioase ziare de sport. Gazzetta dello Sport împlinește 130 de ani de la lansarea oficială. Pentru a sărbători această bornă, timp de câteva zile, Trento și Veneția găzduiesc Festival dello Sport, acolo unde sunt invitați numeroși campioni din lumea sportului despre care s-a scris de-a lungul vremii. Doi dintre cei mai emblematici campioni ai României, prezenți la Festival dello Sport Cu ocazia a 130 de ani de existență, Gazetta dello Sport i-a invitat pe Nadia Comăneci și Ilie Năstase să ia parte la un eveniment de amploare. Foștii sportivi români au scris istorie în sportul mondial. Nadia Comăneci a obținut primul 10 din istoria gimnasticii feminine, în timp ce Ilie Năstase a fost primul lider mondial ATP din istoria tenisului masculin. În cadrul Festivalului Sportiv de la Trento vor fi patru zile de spectacole live în teatre și piețe la care vor fi prezente numeroase nume mari din lumea sportului. Ilie Năstase va fi prezent la Palatul Provicincial, pe 3 octombrie, de la ora 12:00. Evenimentul dedicat acestuia se intitulează „Ilie Năstase: Tenisul meu exagerat”, amintind de perioda tumultoasă când românul făcea legea pe terenurile de tenis în anii 70. Tot sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 12:30, Nadia Comăneci va fi prezentă la Teatrul Social. Din lumea fotbalului, vor fi prezenți la acest eveniment Franck Ribery, Wesley Sneijder, Gianfranco Zola, Marco Materazzi, Christian Vieri și Gianni Rivera. „Un eveniment foarte important, nu doar pentru sportul italian. Mă bucur că atât eu, cât şi Ilie putem fi aici, alături de atâtea personalităţi din lumea sportului”, a declarat Nadia Comăneci, pentru Orange Sport. La edițiile precedente, au luat parte peste 55.000 de spectatori . Fanii din toată Italia vin la Trento să își întâlnească idolii. Nadia Comăneci, prezentă la Paris Fashion Week Fosta gimnastă a reprezentat România la celebrul eveniment Le Defile L’Oreal Paris. A făcut senzație cu o ținută care aparține unor creatori de modă români. Au fost prezente și alte celebrități precum Celine Dion, Viola Davis, Jane Fonda, Kendall Jenner, Eva Longoria, Andie MacDowell. „Să reprezint România la Le Défilé L’Oréal Paris a fost o experienţă cu totul specială. Pentru prima dată, România a fost reprezentată la acest eveniment, pe un podium diferit de cel sportiv, dar unde am simţit aceeaşi emoţie şi energie. Sper ca acest moment să le inspire pe femei să creadă în ele şi să îşi urmeze propriul drum”, a declarat Nadia Comăneci, conform news.ro.
Moment incredibil cu Nadia Comăneci! Un bărbat s-a pus în genunchi și i-a sărutat mâna când a recunoscut-o

În așteptarea documentarului dedicat Nadiei Comăneci (64 de ani), regizorul Tudor Giurgiu a povestit un moment incredibil, care dovedește încă o dată cât de iubită este fosta mare gimnastă de oamenii din întreaga lume. Un bărbat s-a pus în genunchi și i-a sărutat mâna de îndată ce a recunoscut-o. Producția va fi lansată în 2028. Cel mai probabil, românii o vor putea urmări pe marile ecrane spre sfârșitul lunii mai, după prestigiosul festival de la Cannes, în cadrul căruia ar urma să fie prezentată. Tot anul viitor, „Zeița de la Montreal” își va face debutul și în televiziune, din postura de jurat al uneia dintre cele mai apreciate emisiuni. Vorbim despre Românii au talent. În timpul filmărilor pentru documentarul care își propune să spună impresionanta poveste de viață a primei sportive notate cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, emoțiile au atins cote maxime. Un episod cu adevărat memorabil s-a petrecut în Statele Unite ale Americii. Potrivit lui Tudor Giurgiu, un bărbat cu care Nadia a interacționat pe plaja din Santa Monica a ținut să-și arate aprecierea într-un mod cu totul și cu totul special: a îngenuncheat și i-a sărutat mâna. „Nadia e o actriță excelentă. A trebuit să ne plimbăm prin Santa Monica, pe plajă și la un moment dat Nadia a intrat in vorbă cu un tip care arunca la un coș de baschet. El a întrebat-o de unde e. Când a auzit că e din România a zis că știe de Nadia. Și când a aflat că în fața lui e chiar Nadia, omul a înnebunit, s-a pus în genunchi, i-a pupat mâna. Au fost multe momente de genul ăsta”, a dezvăluit regizorul. Documentarul va oferi și detalii mai puțin cunoscute: „Multe nu le mai știu nici eu, nu mi le mai amintesc” La rândul ei, Nadia Comăneci a precizat că documentarul „Nadia. The Perfect 10” va cuprinde și momente pe care publicul larg nu le cunoaște, întrucât nu au mai fost prezentate până acum. „Au fost multe momente emoționante la filmări. La Montreal, apoi lucruri despre familia mea, când a găsit anumite persoane cu care eu am copilărit și nu mai știam nimic despre ele. Este puțin înaintea mea la acest capitol și cu siguranță a făcut ceva interviuri cu acele persoane, dar eu nu știu despre asta. Vor fi în documentarul despre mine și lucruri pe care lumea nu le știe. Au fost filmate dar nu și difuzate. Pe parte internațională și mai ales despre partea americană, nimeni nu știe nimic, despre anii aceia, ’77, ’78, ’79, Olimpiada de la Moscova, Universiada de la București. Sau lucrurile care s-au întâmplat în spate, despre care nu știți. Multe nu le mai știu nici eu, nu mi le mai amintesc”, a spus marea noastră campioană.
Ce a decis să facă Nadia Comăneci înaintea filmărilor pentru Românii au talent și debutul în show-ul PRO TV. EXCLUSIV

Legendara gimnastă Nadia Comăneci a acceptat să facă parte din juriul emisiunii „Românii au talent”, popularul show PRO TV. Dincolo de semnarea efectivă a acestui contract cu durată de un an, „Zeița de la Montreal” va avea în această toamnă un program extrem de încărcat. Nadia va filma calupuri de emisiuni, asta neobligând-o să stea foarte mult în țară. După cum se știe, la nivel internațional ea mai este implicată într-o mulțime de proiecte. Dezvăluie sursele ProSport: „Nadia a decis și are aceste două lucruri în calendarul imediat. Vine în țară în luna septembrie pentru un eveniment la Singureni, Manor Polo Cup 2026, apoi va pleca la festivalul modei de la Paris, după care revine în țară pentru filmările la Românii au talent” Fosta mare gimnastă revine puternic în atenția publicului din România prin acest rol de jurat, înlocuind-o pe cunoscuta actriță Carmen Tănase. Filmul documentar despre viața ei va apărea anul viitor Tudor Giurgiu, regizorul care a realizat și filmul dedicat vieții lui Ilie Năstase, va finaliza filmul despre viața Nadiei Comăneci abia anul viitor. „Pelicula dedicată Nadiei va fi gata în 2027. Cel mai probabil în primăvară”, a declarat cunoscutul regizor cu ceva vreme în urmă. La Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976, Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice. Sistemul electronic al competiției nu fusese însă configurat pentru afișarea notei 10.00, astfel că tabela a indicat 1.00, alături de numărul de concurs 73 purtat de gimnastă. Va petrece mult timp cu familia din România Chiar dacă pe perioada filmărilor pentru cunoscuta emisiune de televiziune Nadia va sta departe de familia ei din Statele Unite, în România ea va avea acum posibilitatea să petreacă mai mult timp cu mama ei, Ștefania dar și cu fratele, Adrian. „Nicăieri nu este ca la mama acasă. Indiferent de vârsta pe care o am , ascult tot timpul de cuvântul mamei”, spunea Nadia cu multă emoție. Foto: Mihai Pop ProSport Eveniment pentru Nadia Comăneci inclusiv la Oradea Expoziția documentară „Nadia Comăneci – Drumul către perfecțiune”, realizată de Arhivele Naționale ale României și construită, în varianta prezentată la Oradea, în jurul numărului 73, a putut fi vizitată din 16 septembrie până în decembrie 2026 la Muzeul Țării Crișurilor (MTC). „Pentru prezentarea de la Oradea, proiectul expozițional a fost reconfigurat în jurul numărului de concurs 73, reper istoric asociat participării Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal. Totodată, suma celor două cifre trimite simbolic către nota perfectă: 7 + 3 = 10. Această versiune a fost prezentată pentru prima dată la 11 august 2026, în foaierul Teatrului Regina Maria, în cadrul Galei 10 pentru eternitate, iar ulterior în Pasajul Madach Imre’, se arată în comunicatul MTC.
Ambasadorul Japoniei a rostit numele la care toți conaționalii săi se gândesc când vorbesc de România

Katae Takasi, ambasadorul Japoniei, a dezvăluit numele personalității sportive din România la care toți conaționalii săi se gândesc atunci când vine vorba despre țara noastră. Oficialul nipon susține că nu este vorba despre Gică Hagi sau David Popovici, ci de Nadia Comăneci, legendara gimnastă ce este cunoscută și acum în rândul asiaticilor. Ambasadorul nipon a dat verdictul despre cel mai cunoscut sportiv român în Japonia Katae Takasi a numit primul sportiv român la care toți conaționalii săi se gândesc atunci când vine vorba despre personalitatea numărul unu din sport în țara noastră, scrie Mediafax. Gică Hagi, Ilie Năstase sau David Popovici nu se află printre preferații japonezilor, acolo unde tronează Nadia Comăneci, fosta mare gimnastă care este și acum foarte cunoscută în rândul niponilor. Ambasadorul a numit-o pe „Zeița de la Montreal”, adăugând că este extrem de cunoscută în Japonia, mai ales în rândul generației sale, care a apucat să o admire. Nu a uitat însă nici de fenomenul David Popovici, campion european la 100 metri liber de trei ori consecutiv. Foto: Mediafax Foto Micii au dus la explozia urmăritorilor în social media Takashi, diplomat din 1986, a descris țara noastră ca fiind „istorică, cu oameni calzi și dinamică”, iar Japonia, drept „inovatoare, meticuloasă, armonioasă”. Spune pentru sursa citată că a mâncat celebrii mici chiar cu o seară înainte, iar o postare a ambasadei despre acest preparat foarte consumat în România a adus o creștere semnificativă a numărului de urmăritori pe rețelele sociale. Ambasadorul dezvăluie că a început să învețe limba română înainte de a veni la București, însă până la urmă a renunțat la acest lucru după ce a descoperit că majoritatea românilor vorbesc limba engleza destul de fluent. Nu pronunția se pare că l-a descurajat, ci propozițiile lungi și complexe, mult mai greu de înțeles decât în engleză sau japoneză. „Ideea că japonezii sunt dependenți de muncă și că Japonia e o societate dominată de bărbați”, mai spune Takashi. Oficialul nipon spune că ar lua cu el în Japonia miere de salcâm, o sticlă de vin Fetească Neagră, ceramică de Horezu și „căldura ospitalității românești”, iar din țara sa ar aduce aici mai mulți tineri , dar și investiții în tehnologie verde.
Nadia Comăneci a luat din banii ei două aparate de aer condiționat pentru sala de gimnastică de la Complexul Lia Manoliu

Marea Nadia Comăneci (64 de ani) a recurs la un gest impresionant, pentru a-i ajuta pe sportivii care se antrenează în sala de gimnastică din cadrul Complexului „Lia Manoliu”. „Zeița de la Montreal” a efectuat o vizită în respectiva locație, în ideea continuării filmărilor alături de regizorul Tudor Giurgiu, care realizează filmul documentar „Nadia”. Legenda sportului românesc a aflat că pentru persoanele care se antrenează în acea sală de gimnastică există o problemă, aceasta având legătură cu aerul condiționat. Suflantele montate acolo nu pot face față atunci când căldura ajunge la un nivel ridicat. Prin urmare, Nadia Comăneci a hotărât să cumpere din banii săi două aparate de aer condiționat. Într-o declarație, „Zeița” a precizat că se bucură „din suflet” pentru faptul că a putut sări în ajutorul sportivilor. „Complexul Sportiv Național «Lia Manoliu» este un loc unde am copilărit. Este frumos, atât de bine îngrijit și renovat, iar oamenii de acolo fac eforturi permanente pentru a le oferi sportivilor cele mai bune condiții de pregătire. Dacă am putut contribui și eu, fie și puțin, mă bucur din suflet. Este un gest mic, pentru o echipă care pune zilnic pasiune, energie și dedicare în tot ceea ce face pentru sportivi”, a transmis Nadia Comăneci, potrivit orangesport.ro. Ion Țiriac: „O fătucă a devenit regina lumii! Nu numai din lumea sportivă, ci regina lumii” Sâmbătă, 18 iulie 2026, Ion Țiriac (87) a ținut un discurs special în cinstea Nadiei Comăneci, cu ocazia inaugurării sălii de gimnastică ce poartă numele fostei sportive: „Stimate domnule prim-ministru, stimați ambasadori, stimate domnule președinte Covaliu. Dragi prieteni sportivi invitați. Ce facem noi astăzi aici? Astăzi ne plătim tributul. De ce? Pentru că acum 50 de ani, scuzați-mi limbajul, o fătucă, care nu avea încă 15 ani, în mai puțin de un minut, dar după mii și mii de ore de muncă asiduă, a devenit regina lumii! Nu numai din lumea sportivă, ci regina lumii. A fost considerată sportiva perfectă, femeia perfectă. Acest dar pe care fata din Onești ni l-a făcut nouă… Ea a fost născută acolo, e româncă, și astăzi e româncă și îți mulțumesc că ai rămas așa cum ești. Este un cadou pe care nu poate să ni-l ia nimeni. Ea este prima din istoria lumii care a fost perfectă. A mai luat încă de șase ori în aceleași Jocuri Olimpice, dar să fii prima, rămâi prima pentru o viață întreagă. Noi, românii, am considerat că la 50 de ani de la această mare, mare sărbătoare, îți datorăm și noi, nu un mic cadou, dar un mijloc prin care să împingi puțin. Cei care te admiră, tineretul nostru, să facă, dacă nu ce ai făcut tu, dar măcar să încerce să facă treaba asta”. Gică Hagi, Ilie Năstase, Mihai Covaliu sau Lucian Bute sunt câteva nume grele din lumea sportului care i-au fost alături Nadiei Comăneci la Otopeni.
Nadia Comăneci se pregătește să zboare spre Montreal! Ce s-a întâmplat însă la Oklahoma City

Nadia Comăneci rămâne, de departe, personalitatea sportivă din România care se bucură de cea mai mare notorietate și apreciere la nivel mondial. În anul 2026, decretat de statul român drept „Anul Nadia Comăneci”, ca urmare a împlinirii a 50 de ani de la momentul când ea primea prima notă de zece din istoria olimpismului, „Zeiței” de la Montreal i-au fost recunoscute meritele și de către oficialitățile orașului Oklahoma City. Edilul orașului Oklahoma City a emis o proclamație specială prin care este evocată personalitatea fantastică a Nadiei. Într-un comunicat emis de către primărie se arată că această proclamație nu se referă doar la momentul istoric pe care Nadia l-a realizat în 1976 dar și la impactul și rolul activ pe care ea îl are pentru tânăra generație de sportivi fiind un factor motivațional excelent. Nepotul „Zeiței” este pilot pe American Airlines Și daca ne referim la America și la numele Comăneci trebuie spus ca acesta este cunoscut nu doar în lumea sportului. Alexandru Comăneci, nepotul „Zeiței”, face o carieră frumoasă în lumea aviației. Alex, care a studiat încă din perioada liceului în Statele Unite, ulterior și a facultății, a urmat cursurile de pilotaj devenind astăzi unul dintre piloții cunoscuți ai companiei American Airlines. La un moment dat, Nadia declara în presă despre acest lucru: „De mic și-a dorit să ajungă pilot. Și-a urmat visul. Mi-aș dori să prind o cursă internă în care el să fie la manșă”. Sărbătorită și la Montreal! Pe data de 1 August Nadia se va afla la Montreal, unde oficialitățile locale i-au pregătit mai multe momente speciale. Unul dintre ele se va derula pe stadion, unde Nadia se va întâlni cu sute de doamne care poartă prenumele Nadia. Un prenume dat fetițelor născute în acea perioadă cuprinsă între anii 76-80 și nu numai, ca un semn de dragoste față de performanța de excepție obținută de românca Nadia Comăneci.
Cum i-a numit Gică Hagi pe Nadia Comăneci și pe Ion Țiriac. A folosit câte un cuvânt pentru fiecare

Gică Hagi a fost prezent la inaugurarea Sălii de Gimnastică „Nadia Comăneci” și a vorbit cu admirație despre două dintre cele mai mari nume ale sportului românesc. Mai exact, despre Nadia Comăneci și Ion Țiriac. „Regele” a găsit câte un singur cuvânt pentru fiecare. Pe Nadia a numit-o „perfecțiune”, iar despre Ion Țiriac a spus că este „unic”. Hagi, discurs de nota zece la inaugurarea sălii „Nadia Comăneci” Hagi l-a felicitat pe Țiriac pentru inițiativa de a construi sala dedicată Nadiei Comăneci și a vorbit despre cât de important este ca România să investească în copii și în viitorii sportivi de performanță. „Felicitări domnului Țiriac pentru această inițiativă. Nadia… Ce să mai zicem? Perfecțiune, românca ce ne-a făcut mândri și ne face mândri în continuare. Ne-a arătat direcția în sport, iar domnul Țiriac e unic în tot ce face, ce energie are! E un sprijin pentru copii, e o inițiativă foarte bună. Totul pleacă de la copii, trebuie să investim mult în ei ca să-i putem descoperi, ca ei să reprezinte România. Toți muncim pentru România!”, a spus Gică Hagi. Fostul mare fotbalist a vorbit și despre ce ar trebui să însemne următorul „10” pentru sportul românesc. Hagi nu s-a limitat doar la fotbal sau gimnastică, ci a transmis că toate disciplinele trebuie susținute și scoase mai mult în față. „În toate disciplinele, nu trebuie să le uităm pe toate celelalte care au câștigat. Am avut și avem sportivi extraordinari, care ar trebui să iasă mai mult în față, să vorbească despre performanțe. Exemplul e acela care ne reprezintă și care duce România la nivelul cel mai înalt. Sperăm ca fotbalul, la un moment dat, să se ridice la nivelul la care au fost alți sportivi care reprezintă România la un nivel foarte bun”, a mai spus Hagi. Cum a trăit momentul Nadiei de la Montreal Gică Hagi și-a amintit și de momentul istoric din 1976, atunci când Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal. „Ne uitam la sport, ne-am născut să facem sport și apreciam, eram mândri de Nadia și de toate colegele ei, de gimnastică, de sportul românesc, de rugby, de handbal, de campionii noștri. Cred că ei ne-au inspirat. Cel puțin pe mine m-au făcut să cred că putem fi cei mai buni”, a transmis Hagi. Întrebat despre relația cu Nadia Comăneci și ceilalți mari sportivi ai României, Hagi a descris prietenia ca fiind una bazată pe respect și admirație. Apoi a vorbit și despre finala Cupei Mondiale, unde vede Spania favorită în fața Argentinei, deși a atras atenția că Lionel Messi nu poate fi ignorat. Despre România, Hagi a declarat că echipa muncește pentru a ajunge acolo la următorul turneu final. „Spania, am zis de la început! Cu toate că acolo e Messi și trebuie să ținem cont de asta. Cred că va fi cea mai frumoasă finală, pentru că au ajuns acolo, cred eu, cele mai tehnice echipe și cele mai creative”, a spus Hagi.
Lucian Bute, apariție rară în România, pentru Nadia Comăneci: Lumea mă întreabă de ea

Lucian Bute (46 de ani), fostul pugilist care şi-a apărat de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie între 2007 şi 2012, a bifat o apariție extrem de rară în România, pentru Nadia Comăneci (64). Sâmbătă, 18 iulie 2026, Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”, localizată în Otopeni, a fost inaugurată. Inițiativa i-a aparținut reputatului Ion Țiriac (87). S-au împlinit 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută de către „Zeița de la Montreal”. Statuia Nadiei Comăneci a fost dezvelită, iar Lucian Bute a asistat la întregul moment. Lucian Bute o apreciază la maximum pe Nadia Comăneci: „Sunt sute, poate mii de fetițe care îi poartă numele datorită momentului din 1976” Ex-boxerul s-a arătat onorat și i-a mulțumit legendarei Nadia Comăneci pentru invitație. Lucian Bute locuiește în Canada, la Montreal, sosind în România în urmă cu două zile. A făcut acest pas pentru a fi alături de steaua gimnasticii. „Sunt foarte onorat și îi mulțumesc Nadiei pentru invitație, în mod special. Am ajuns în România acum două zile și sunt onorat să fiu aici. E ceva deosebit și care va rămâne în istorie, așa cum a spus și domnul Țiriac”, a declarat Lucian Bute. Întrebat cum se simte atunci când oamenii din Montreal îi vorbesc despre Nadia Comăneci, el a oferit următorul răspuns: „Este foarte, foarte plăcut și impresionant ca lumea să te oprească pe stradă, să îți ceară o fotografie și să vorbească despre Nadia ’76, primul 10, și despre Lucian Bute campion mondial. Sunt onorat să fac parte din această generație și abia aștept să vină Nadia la Montreal! Știu că sunt sute, poate mii de fetițe care se numesc Nadia datorită momentului din 1976”. „Perfecțiune egal 10!”, acesta este mesajul lui Lucian Bute. Cum vede finala Campionatul Mondial Lucian Bute a fost întrebat, de asemenea, ce înseamnă perfecțiunea. „Perfecțiune egal 10!”, a răspuns el, adăugând: „Pentru mine, când am devenit campion mondial, totul a fost perfect. Ceea ce mi-am dorit, când am intrat în sala de box… Mi-am zis că într-o zi voi deveni campion mondial. S-a întâmplat în 2007, iar pentru mine, asta înseamnă perfecțiune”. În încheierea discursului său, Bute a mărturisit că a urmărit „cu mare interes” Campionatul Mondial din această vară. Consideră că Spania pornește cu prima șansă în fața Argentinei. „Tind să merg pe mâna Spaniei”, a conchis Lucian Bute. Rămâne de văzut care națională va atinge perfecțiunea în finala mare a CM 2026. Un fapt e incontestabil: Spania și Argentina vor face totul pentru cucerirea trofeului.