Laureata Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, internată în spital. Familia sa este îngrijorată că ar fi prea târziu

Familia activistei pentru drepturile omului, Narges Mohammadi, a descris transferul ei la spital drept o „măsură luată în ultimul moment”. Apropiații săi și-au exprimat îngrijorarea că decizia ar fi fost luată „prea târziu”, potrivit Euronews. „Potrivit neurologului, în ciuda problemelor cardiace grave, tratarea afecțiunii neurologice este acum prioritatea clinică”, a declarat Mustafa Nili, avocatul laureatei Nobel, Narges Mohammadi. Mohammadi, a fost reținută în timpul unui protest în orașul Mashhad, cu câteva săptămâni înainte de începerea protestelor din Iran din luna ianuarie. Ulterior, activista a fost transferată într-o închisoare din Zanjan. Femeia, transferată de la închisoare la spital Fundația „Narges Mohammadi” precizează că femeia, cu vârsta de 53 de ani, a fost transferată de la închisoare la spital în urma unei „deteriorări catastrofale a stării sale fizice”. Susținătorii acesteia avertizau de luni de zile cu privire la starea ei de sănătate, anunțând la sfârșitul lunii martie că aceasta ar fi suferit un atac de cord, dar nu a primit îngrijiri medicale adecvate. Comitetul Nobel și-a exprimat îngrijorarea Reamintim că joi, Comitetul Nobel și-a exprimat îngrijorarea pentru starea de sănătate a activistei, care a fost laureată a premiului Nobel pentru Pace în anul 2023. „Sperăm că autoritățile iraniene o vor elibera, astfel încât să poată beneficia de tratament medical adecvat”, a declarat atunci Kristian Berg Harpviken, secretarul comitetului Nobel norvegian. Narges Mohammadi, în vârstă de 53 de ani, a fost arestată de mai multe ori în Iran în ultimele decenii din cauza activității sale. Femeia a devenit cunoscută pentru eforturile sale în favoarea drepturilor omului din Iran. Ea este descrisă ca „un simbol aș rezistenței” de tinerii care participă la demonstrațiile antiguvernamentale.
Laureata Premiului Nobel, Narges Mohammadi, intră în greva foamei în detenție în Iran

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, a intrat în greva foamei în timp ce se află în detenție în Iran, potrivit fundației administrate de familia sa, care invocă îngrijorări serioase legate de starea ei de sănătate și de modul în care este tratată, scrie CNN. Fundația, cu sediul la Paris, a declarat că a primit informații credibile potrivit cărora Mohammadi a început greva la începutul acestei săptămâni, în semn de protest față de ceea ce descrie drept o detenție ilegală și condiții dure de încarcerare, cu care se confruntă numeroși deținuți politici. Declarația, transmisă către CNN, avertizează că situația implică riscuri grave, având în vedere istoricul medical al activistei. Greva foamei ridică îngrijorări urgente privind sănătatea Familia lui Mohammadi afirmă că starea ei de sănătate face ca detenția prelungită să fie deosebit de periculoasă. Ea a suferit anterior infarcte, hipertensiune arterială cronică, dureri în piept și probleme la coloană. Fundația susține că aceste afecțiuni cresc semnificativ riscurile asociate unei greve a foamei și încarcerării prelungite. Fiul ei, Ali Rahmani, a declarat că este „profund îngrijorat” pentru mama sa, descriind situația mai amplă a deținuților politici drept o criză umanitară. Familia a subliniat că, de la arestare, Mohammadi a avut un contact extrem de limitat cu rudele, fiind permis un singur apel telefonic scurt la mijlocul lunii decembrie. Arestare, activism și presiuni continue Mohammadi a fost arestată în decembrie, în timpul unei ceremonii comemorative dedicate unui avocat pentru drepturile omului decedat, la Mashhad. Soțul ei, Taghi Rahmani, a declarat că autoritățile au făcut presiuni asupra ei pentru a afirma public că se află într-o stare bună, solicitare pe care, spune el, a refuzat-o. „Ea insistă să-și spună adevărul”, a afirmat Rahmani, adăugând că oficialii se tem de reluarea activismului ei în cazul eliberării. Potrivit susținătorilor săi, Mohammadi rămâne dedicată apărării drepturilor femeilor și libertăților democratice, în ciuda detențiilor repetate. O istorie îndelungată de detenție Una dintre cele mai proeminente voci critice la adresa regimului iranian, Mohammadi a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2023. Ea a petrecut mare parte din ultimele două decenii în închisoarea Evin din Teheran și a primit mai multe condamnări care însumează 36 de ani, pe baza unor acuzații legate de securitatea națională. Fundația sa a făcut apel la organizațiile internaționale pentru drepturile omului și la guverne să ia măsuri concrete, avertizând că viețile deținuților politici rămân în pericol.