Performanța istorică pentru tenisul românesc – suntem campioni europeni Under 14 indoor! Locul 4 pentru echipa U16 la Winter Cup

performanta-istorica-pentru-tenisul-romanesc-–-suntem-campioni-europeni-under-14-indoor!-locul-4-pentru-echipa-u16-la-winter-cup

România a obținut rezultate de excepție la Campionatul European Indoor – Winter Cup, reușind să cucerească titlul continental la categoria U14 feminin și să se claseze pe locul 4 la categoria U16 feminin. Echipa feminină U14 a României a câștigat, în premieră, trofeul continental indoor, după o finală intensă împotriva Ucrainei, încheiată cu scorul de 2-1. Tricolorele au avut un parcurs solid pe tot parcursul competiției. În sferturile de finală au învins Cehia cu 3-0, iar în semifinale au eliminat favorita numărul 1, Spania, cu 2-1. În finală, Natalia Dicu a deschis meciul printr-o victorie categorică, 6-0, 6-1, în fața Annei Kuznetsova. Ucraina a egalat situația la general după succesul obținut de Mariia Kocherzhenko în partida cu Eva Bulai (6-2, 6-1). Titlul s-a decis în meciul de dublu, unde perechea Natalia Dicu / Natalia Dragomir s-a impus după un duel echilibrat, 6-4, 4-6, 10-8. Echipa campioană a fost alcătuită din Eva Bulai, Natalia Dicu și Natalia Dragomir, sub coordonarea căpitanului Radu Popescu. Este prima medalie de aur europeană indoor la categoria U14 pentru România. La categoria U16 feminin, România a încheiat competiția pe locul 4 în Europa. În semifinale, tricolorele au întâlnit favorita numărul 1, Spania, într-un meci extrem de echilibrat, pierdut cu 2-1. Confruntarea s-a decis în proba de dublu, după un super tie-break dramatic, încheiat 10-8 în favoarea echipei adverse. În finala pentru medalia de bronz, România a fost învinsă de Franța cu 2-1. Echipa U16 a fost formată din Maria Valentina Pop, Andreea Olariu și Veronica Cervac, sub conducerea căpitanului Ciprian Savulescu. Continuitate în performanță la nivel european și mondial Rezultatele obținute confirmă continuitatea performanței tenisului juvenil românesc în ultimii ani. România a devenit campioană europeană outdoor atât la categoria U14 feminin, cât și la U16 feminin, și a obținut titlul de vicecampioană mondială la categoria U16, atât în competiția feminină, cât și în cea masculină. Echipa României Under 14 a fost alcătuită din Eva Bulai, Natalia Dicu şi Natalia Dragomir, sub coordonarea căpitanului Radu Popescu. „Titlul obţinut reprezintă prima medalie de aur europeană indoor la categoria U14 din istoria României şi confirmă valoarea acestei generaţii, precum şi eficienţa programelor de pregătire dedicate performanţei la nivel juvenil”, notează FR Tenis pe Facebook.

Întâlnim Ucraina în finală, după ce am eliminat Cehia și Marea Britanie la tenis! Performanță meritorie

intalnim-ucraina-in-finala,-dupa-ce-am-eliminat-cehia-si-marea-britanie-la-tenis!-performanta-meritorie

Echipa feminină U14 a României are un parcurs excelent la Campionatul European Indoor/Winter Cup din Cehia, confirmând valoarea și potențialul acestei generații. Formată din Bulai Eva, Dicu Natalia și Dragomir Natalia, sub coordonarea căpitanului Radu Popescu, echipa a demonstrat echilibru, maturitate și spirit de luptă pe tot parcursul competiției. În sferturile de finală, România a învins Cehia cu scorul de 3-0, într-un meci gestionat atent, cu multă concentrare și disciplină tactică. Semifinala împotriva Marii Britanii, favorita numărul 1, a fost una echilibrată și intensă. Fetele noastre au reușit vineri o victorie muncită, 2-1. Iată rezultatele înregistrate, ceea ce a arătat că jucătoarele noastre pot face față presiunii și pot rămâne unite în momentele decisive. Dicu Natalia – April Sackflame 6-7 6-0 2-6 Bulai Eva – Dasha Jones 6-2 6-2 Bulai E/Dicu N. – Chen G/April S. 6-3 5-7 10-8 Urmează finala împotriva Ucrainei, favorita numărul 2 a competiției, un nou test important pentru echipa României în lupta pentru medalia de aur. „Va fi un meci dificil, în care seriozitatea, concentrarea și spiritul de echipă vor conta la fel de mult ca valoarea individuală. Indiferent de deznodământ, parcursul de până acum reprezintă o performanță meritorie și o experiență valoroasă pentru aceste tinere jucătoare”, a declarat pentru Pro Sport George Ady Avram, antrenor federal la FR de Tenis. Foto: Instagram /burakgolgephotography Cristian și Ruse, adio Dubai Perechea Jaqueline Cristian / Gabriela Ruse a fost eliminată, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai. Cristian şi Ruse au fost învinse de echipa Laura Siegemund / Vera Zvonareva (Germania/Rusia), scor 6-3, 7-6 (6), în 119 de minute. Cristian și Ruse au avut 5-3 în setul al doilea, dar au fost egalate și s-a ajuns în tiebreak, unde au condus cu 6-4, dar au ratat două mingi de set, pierzând ultimele patru puncte ale partidei în fața experimentatelor adversare. Siegemund și Zvonareva au împreună 78 de ani (Siegemund – 37 ani, Zvonareva – 41 ani). Cele două românce s-au ales cu un cec de 60.000 de dolari și 390 de puncte WTA la dublu. Alte știri din tenis Echipa masculină U12 a României a încheiat pe locul 4 ediția 2026 a competiției 12 & Under Winter Cups by Dunlop, campionatul european de tenis pe echipe în sală, desfășurat la Sunderland (Marea Britanie). Gabriel Adrian Boitan a câștigat turneul M25 din Antalya (Turcia), inclus în circuitul ITF, după ce l-a învins în finală pe M. Alcala Guri, din Spania, scor 6-4, 7-6. România va întâlni Indonezia, în Grupa II Mondială, în deplasare, în Cupa Davis Cup. La sediul Federației Internaționale de Tenis de la Londra, a avut loctragerea la sorți pentru întâlnirile din Grupele Mondiale I și II din Cupa Davis, în urma căreia echipa României, cap de serie 6 al acestei faze și revenită în Grupa Mondială II, va înfrunta în deplasare selecționata Indoneziei, în weekend-ul 18-20 septembrie.