David Popovici, debut în forţă la Mondiale! S-a calificat cu primul timp în semifinalele la 200 de metri

david-popovici,-debut-in-forta-la-mondiale!-s-a-calificat-cu-primul-timp-in-semifinalele-la-200-de-metri

Luni dimineață, 28 iulie 2025, David Popovici (20 de ani) a intrat pentru prima oară în bazin la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore și a reușit un debut în forță. Steaua natației românești s-a calificat cu primul timp în semifinalele de la 200 de metri liber, peste rivalii Luke Hobson (22) și Matthew Richards (22). David Popovici e în semifinale la proba de 200 de metri liber, la Mondialele de la Singapore. S-a calificat cu cel mai bun timp Luni dimineață au fost programate calificările pentru semifinalele probei de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, iar David Popovici nu doar că și-a câștigat seria fără emoții, ci a înregistrat cel mai bun timp de pe întreg tabloul. Deși s-a văzut clar că nu a forțat, fiind pe locul 6 înaintea ultimei lungimi de bazin din seria 6, David Popovici a izbutit să încheie cu un timp de 1:45.43. În schimb, principalii săi rivali, care s-au clasat imediat în spate pe tabloul general, au terminat calificările cu timpii 1:45.61 și 1:45.66. Este vorba despre Luke Hobson, reprezentant al Statelor Unite ale Americii, și Matthew Richards, care concurează pentru Marea Britanie. Mai jos lista celor 16 înotători care s-au calificat în semifinalele probei de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore: David Popovici (România) – 1:45,43 Luke Hobson (SUA) – 1:45,61 Matthew Richards (Marea Britanie) – 1:45,66 Gabriel Jett (SUA) – 1:45,91 Tatsuya Murasa (Japonia) – 1:45,92 Flynn Southam (Australia) – 1:46,00 Lucas Pierre Henveaux (Belgia) – 1:46,03 Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 1:46,12 Zhanshuo Zhang (China) – 1:46,17 James Guy (Marea Britanie) – 1:46,19 Dimitrios Markos (Grecia) – 1:46,28 Kamil Sieradzki (Polonia) – 1:46,31 Filippo Megli (Italia) – 1,46:39 Sander Kjaer Sorensen (Norvegia) – 1:46,63 Evan Bailey (Irlanda) – 1:46,66 Carlos Dambrosio (Italia) – 1:46,67 Fără Zhanle Pan la 200 de metri liber Așadar, Zhanle Pan, rivalul lui David Popovici din proba de 100 de metri liber, nu a izbutit să obțină nici măcar calificarea în semifinale la 200 de metri. Însă, chinezul nu era oricum printre favoriții la această probă, dar specialiștii din presa internațională așteptau o eventuală surpriză din partea sa. Cert este că Zhanle Pan, deținătorul recordului mondial în „proba regină” a natației, îi va pune probleme lui Popovici la 100 de metri liber. Când sunt programate semifinalele la 200 de metri Semifinalele probei de 200 de metri liber de la Singapore sunt programate tot luni, 28 iulie 2025, de la orele 15:07 și 15:13. David Popovici a fost repartizat pe tabloul celei de-a doua curse, astfel că va reveni în bazin la 15:13. Trebuie punctat că în semifinala cu numărul 2, David Popovici va înota în bazin cu unul dintre pretendenții la medalie, anume britanicul Matthew Richards: Tabloul semifinalei în care concurează Popovici, mai jos: Filippo Megli – Italia Zhanshuo Zhang – China Tatsuya Murasa – Japonia David Popovici – România Matthew Richards – Marea Britanie Lucas Henveaux – Belgia Dimitros Markos – Grecia Evan Bailey – Irlanda Finala de la 200 de metri liber cu David Popovici mare favorit este programată marți, 29 iulie 2025, de la ora 14:02.

Așa ceva chiar e incredibil! Chinezoaica Yu Zidi s-a calificat la doar 12 ani în finala Campionatelor Mondiale din Singapore în proba de 200 de metri mixt

asa-ceva-chiar-e-incredibil!-chinezoaica-yu-zidi-s-a-calificat-la-doar-12-ani-in-finala-campionatelor-mondiale-din-singapore-in-proba-de-200-de-metri-mixt

Deși va împlini 13 ani în luna octombrie, chinezoaica Yu Zidi s-a calificat în finala de la 200 de metri mixt a Campionatelor Mondiale din Singapore. O tânără de 12 ani din China, Yu Zidi, s-a surprins chiar și pe ea însăși după ce a ajuns în finala probei de 200 m stil mixt la CM de de la Singapore. Yu Zidi, în vârstă de 12 ani și 9 luni, șochează: va lupta pentru aurul la 200 de metri mixt de la Campionatele Mondiale din Singapore Școlărița s-a calificat în finala de la Singapore cu al șaptelea timp, 2:10, într-o probă care nu este cea mai bună a ei. Yu concurează și la 400 m stil mixt și 200 m fluture împotriva majorității celor mai buni înotători de pe planetă. „Sunt calificată? Oh, mă bucur de asta și voi continua să muncesc mai mult. Sper să fac un progres la aceste campionate mondiale și să-mi arăt potențialul”, a spus ea după ce și-a dat seama că a ajuns în finala de luni. Întrebată cum s-a simțit pe scena mondială, după câteva performanțe remarcabile la campionatele naționale ale Chinei, ea a recunoscut că rezultatul este mult peste așteptările ei. „Poți simți că e destul de intens. Încerc să nu mă gândesc atât de mult și pur și simplu să dau totul”, a mai transmis sportiva. Yu s-a apucat de înot în copilărie pentru a scăpa de căldura aprigă a verii din China. „Mă duceam adesea să mă răcoresc la piscine… (și) un antrenor m-a descoperit”, a spus ea, recent, presei de stat din țara natală. Paralela făcută între Yu Zidi și marea sportivă canadiană Summer McIntosh Campioana olimpică și deținătoarea recordului mondial Summer McIntosh s-a calificat pentru ultimul act de la 200 m stil mixt având cel mai bun timp dintre toate semifinalistele, 2:07,39. Ca urmare, jurnaliștii de la CNN s-au grăbit să facă o paralelă între cele două. La Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, la doar 14 ani, McIntosh și-a făcut debutul olimpic, terminând proba de 200 de metri liber pe locul 4. Ea a câștigat aur la 200 m fluture și 400 m stil mixt la CM din 2022, dar și două medalii de aur la Jocurile Commonwealth-ului, la 200 m și 400 m stil mixt. Acum în vârstă de 18 ani, canadianca este una dintre cei mai mari înotătoare din lume, reușind recent al doilea cel mai rapid timp din istorie la 200 m fluture. Katie Ledecky, din Statele Unite, este altă înotătoare care a început devreme, debutând la JO de la Londra, când avea doar 15 ani. Acum, este cea mai decorată sportivă olimpică americană din toate timpurile, cu 14 distincții în palmares, inclusiv nouă de aur. Ambele vor servi drept inspirație pentru Yu, care va încerca să-și continue traiectoria în următorii ani. Ținta evidentă o reprezintă Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Atunci, Yu va avea 15 ani și s-ar număra cu siguranță printre pretendentele la medalii, dacă lucrurile continuă să progreseze ca până acum.

Prima reacție a lui Popovici, după bronzul din Singapore. Ce a spus despre proba de la sărituri: O mică greșeală m-a costat

prima-reactie-a-lui-popovici,-dupa-bronzul-din-singapore.-ce-a-spus-despre-proba-de-la-sarituri:-o-mica-greseala-m-a-costat

Sportivul român Constantin Popovici a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de la Singapore și a recunoscut că o mică greșeală l-a costat. Constantin Popovici, medaliat cu bronz în proba de sărituri de la mare înălțime a Campionatului Mondial de la Singapore, spus ce greșeală l-a costat cel mai mult. Greșeala care l-a costat pe Popovici, la Campionatul Mondial din Singapore Prima medalia pentru delegația României la Campionatul Mondial de natație de la Singapore a fost câștigată de Constantin Popovici, la sărituri de la mare înălțime. El a urcat pe treapta a treia a podiumului, un total de 408.70 puncte, după americanul James Lichtenstein (428,90 puncte) și spaniolul Carlos Gimeno (425,30 puncte). „Acum sunt la doping, aştept să dau proba. Referitor la concurs sunt fericit, sunt şi mulţumit. Se putea mult mai bine. În calificări eram pe primul loc. La a cincea rundă am greşit săritura, şurub-înapoi, iar la antrenament am făcut-o chiar foarte bine. Deci o mică greşeală m-a costat o medalie mai strălucitoare. Concursul e concurs şi, cum am greşit eu, aşa puteau şi ceilalţi să greşească sau să sară mai bine. Sunt mulţumit totuşi pentru medalie pentru că e o medalie mondială şi am muncit mult la ea”, a declarat Constantin Popovici, în exclusivitate pentru Antena Sport. România a mai avut un reprezentant în această probă. Este vorba despre Cătălin Preda, care s-a clasat pe locul 5, cu un total de 405.25 puncte. Adrian Gavriliu a sărit la jugulara autorităților române La foarte scurt timp după ce s-a terminat festivitatea de premiere și a intrat în posesia medaliei de bronz, Constantin Popovici a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. „Sunt foarte fericit și recunoscător pentru performanța mea de astăzi la Campionatele Mondiale din Singapore! A fi pe podium înseamnă mult și nu aș fi putut să o fac fără sprijinul incredibil al celor din spatele meu. Mulțumiri echipei mele uriașe, antrenorilor mei Adrian Gavriliu și Mihaela Neagu, clubului meu CSM Bacău, sponsorilor mei, echipei mele de fizioterapie, familiei mele, prietenilor mei și Federației Românne – fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi posibil”, a scris el pe contul de facebook. În schimb, Adrian Gavriliu a avut o reacție mult mai dură. Antrenorul lui Constantin Popovici a spus, în exclusivitate pentru ProSport, că el și sportul nu sunt apreciați în România. „Mulțumesc Federației și doamnei Camelia Potec pentru că ne-a susținut cu tot ce am avut nevoie, în schimb sunt foarte îngrijorat de deciziile Guvernului din România care nu fac decât să umilească acești mari campioni. Mă strânge inima când mă gândesc că ajung acasă pentru a scădea salariul acestui campion și altora pentru că nu mai sunt bani. Românii din Singapore ne iubesc și au fost aici cu noi, străinii ne apreciază și ne felicită, iar acasă suntem tratați ca niște obiecte, nu ca niște investiții, nu ca niște campioni”, a declarat el, revoltat.

Constatin Popovici a luat bronzul la Campionatele Mondiale din Singapore la sărituri de la mare înălțime

constatin-popovici-a-luat-bronzul-la-campionatele-mondiale-din-singapore-la-sarituri-de-la-mare-inaltime

Constantin Popovici a obținut prima medalie a României la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore. Fostul medaliat cu aur din urmă cu doi ani a fost la un pas să repete performanța din Japonia. Constantin Popovici s-a clasat pe locul 3 la sărituri de la mare înălțime, cu un punctaj total de 408.7 puncte, în timp ce Cătălin Preda a obținut locul 5 la capătul prestațiilor din finală. Constantin Popovici, bronz la Campionatele Mondiale din Singapore România e reprezentată de șase sportivi la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore. În proba de sărituri de la mare înălțime au luat parte sportivii care au obținut aurul și argintul în urmă cu doi ani, dar nu au mai reușit să bifeze aceeași performanță. Constantin Popovici a fost în fruntea clasamentului până la ultima săritură. Regulamentul prevede că în finală contează punctajele săriturilor 1 și 3, la care se adaugă punctele obținute din ultimele două evoluții. Sportivul român a efectuat o săritură dificilă cu grad de dificultate 5.8, dar nu a fost executată perfect, astfel că a primit note mici din partea arbitrilor, adunând 107,3 puncte și un total de 267,7. La acel moment era pe locul 4, dar a urmat o săritură spectaculoasă cu grad de dificultate de 6.0, care i-a asigurat punctajul necesar pentru a urca pe podium. Aurul i-a revenit americanului James Lichtensteian, fiind la un pas să fie depășit de spaniolul Carlos Gimeno, însă ibericul a ezitat la o săritură cu grad de dificultate 5.6 și a terminat concursul pe locul secund. „Puteam foarte bine și aici să câștig” La finalul concursului din Singapore, Constantin Popovici a evidențiat faptul că a fost un concurs atipic deoarece regulile s-au schimbat din acest an și sportivii au avut de efectuat mai multe sărituri. Totuși, e convins că putea obține o medalie mai strălucitoare, dar a greșit în runda a cincea și a pierdut puncte importante. „A fost un concurs puțin atipic față de ce suntem obișnuiți. A fost un format nou în care a trebuit să facem mai multe sărituri, ceea ce înseamnă mai mult contact cu apa, mai multă pregătire fizică, dar eu m-am pregătit ca atare și a fost OK din punct de vedere fizic. Puteam foarte bine și aici să câștig, eram foarte bine în clasament, dar am greșit runda a cincea foarte puțin. La antrenament am făcut foarte bine, dar concursul e concurs pentru toată lumea, puteam să sar și mai bine, dar chiar și mai prost.”, a declarat sportivul român.

David Popovici a deschis un subiect cu un puternic impact emoțional: Nimeni nu vorbeşte despre această depresie. Ce a suferit campionul după Jocurile Olimpice

david-popovici-a-deschis-un-subiect-cu-un-puternic-impact-emotional:-nimeni-nu-vorbeste-despre-aceasta-depresie.-ce-a-suferit-campionul-dupa-jocurile-olimpice

Înainte de a intra în bazin la Campionatele Mondiale de la Singapore, David Popovici (20 de ani) a acordat un scurt interviu și, printre altele, a deschis un subiect cu un puternic impact emoțional. Medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024, în proba de 200 de metri liber, Popovici a vorbit despre „depresia postolimpică”. Confesiunea lui David Popovici: prin ce a trecut după JO Paris 2024! A spus tot înainte de startul Mondialelor de la Singapore Toată planeta așteaptă cu sufletul la gură finala de 100 de metri liber de la Campionatele Mondiale de la Singapore, care îi va așeza față în față pe românul David Popovici și chinezul Zhanle Pan, deținătorul recordului all-time în proba menționată. „Pot să dobor recordul mondial!”, a spus David Popovici, despre borna de 46.40 pe care a stabilit-o Zhanle Pan la Jocurile Olimpice Paris 2024. La competiția din urmă menționată, David Popovici a cucerit și el o medalie de aur, în proba de 200 de metri liber, la care americanii cred că se va impune și cu ocazia Mondialelor de la Singapore. Momentul în care a devenit campion olimpic a fost unul cu totul special pentru înotătorul român, însă clipele care au urmat după marele eveniment nu au fost tocmai ușoare. Înainte de intrarea în bazin la Singapore, Popovici a lăsat de înțeles că s-a confruntat cu un soi de depresie: «Depresia postolimpică» este reală și oamenii nu vorbesc suficient despre ea. Toată lumea vorbește despre glorie, faimă, bani și recunoașterea care vine odată cu ea (aurul olimpic), dar nimeni nu vorbește despre cât de gol te simți după ce ai realizat tot ce ai visat vreodată. După o perioadă dificilă, mi-am pus viața în ordine, am încetinit puțin lucrurile și mi-am dat seama că înotul nu este totul, ceea ce de fapt mă ajută să mă concentrez asupra meseriei de a înota și să devin mult, mult mai bun pe măsură ce sunt concentrat. A fost, de fapt, cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată și, dacă sunt complet sincer cu tine, a fost oribil și mă păcăleam gândindu-mă că sunt bine”, a mărturisit David Popovici, într-un dialog cu cei de la World Aquatics. Făcuse o obsesie pentru Jocurile Olimpice Căderea psihică de după finalul competiției de la Paris a venit din simplul fapt că David Popovici dezvoltase un soi de obsesie din ideea de a triumfa la Jocurile Olimpice. Este destul de toxic să fii obsedat în fiecare zi și să te gândești constant la asta (câștigarea la Jocurile Olimpice) în fiecare moment al vieții tale de până atunci, dar mă împlinește să știu că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a reuși. A fost un bolovan atât de mare de pe umerii mei și probabil cel mai fericit moment singular din viața mea și, deși toate medaliile sunt speciale, cele olimpice sunt deosebit de strălucitoare”, a completat starul din natația românească. Mai jos programul complet al lui David Popovici de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore: 28 iulie, ora 06:24 – seria a 6-a la 200 m liber 28 iulie, ora 15:08 – semifinale 200 m liber 29 iulie, ora 14:02 – finală 200 m liber 30 iulie, ora 05:52 – seria a 11-a la 100 m liber 30 iulie, ora 14:27 – semfinale 100 m liber 31 iulie, 14:31 – finală 100 m liber 1 august, ora 06:21 – seria a 13-a la 50 m liber 1 august, ora 14:33 – semifinale la 50 m liber 2 august, ora 14:09 – finală 50 m liber

Pot să dobor recordul mondial!. David Popovici, mesaj clar pentru chinezul Zhanle Pan

pot-sa-dobor-recordul-mondial!.-david-popovici,-mesaj-clar-pentru-chinezul-zhanle-pan

David Popovici va debuta pe 28 iulie la Campionatul Mondial din Singapore, iar românul l-a avertizat pe chinezul Zhanle Pan că poate doborî recordul mondial. Doi dintre cei mai valoroși înotători în proba de 100 de metri, David Popovici și Zhanle Pan, vor fi adversari la CM din Singapore, iar românul e convins că poate doborî recordul lumii. Duelul dintre Popovici și Zhanle este la nivel de declarații, românul spunând că poate să doboare recordul asiaticului Luni, 28 iulie, este ziua în care David Popovici va concura pentru prima dată la Campionatul Mondial din Singapore. Semifinalele la 200 de metri au loc în aceeași zi, iar finala din proba preferată a românului se dispută a doua zi. Seriile și semifinalele la 100 de metri au loc pe 30 iulie. Atunci românul se va lupta, de la distanță, cu Zhanle Pan, chinezul care în iulie 2024 a câștigat aurul olimpic în „proba regină” cu un nou record mondial. Finala are loc pe 31 iulie, de la ora 14:30 a României. „Sunt lider mondial în ambele probe, ceea ce reprezintă o presiune unică, dar am mai avut parte de asta și voi încerca să fiu cât mai relaxat posibil, deși îmi place puțină presiune. Sunt absolut convins că este posibil (n.r. să bată recordul actual), la fel cum a fost posibil pentru Pan Zhanle să îl bată, la fel cum a fost posibil pentru mine acum trei ani să îl bat. Recordurile sunt menite să fie depășite, așa că încet, încet, dar sigur, mă îndrept în această direcție”, a declarat David Popovici, conform worldaquatics.com. Ce a spus Popovici despre perioada de după ce a câștigat aurul olimpic la 200 de metri Multiplul medaliat internațional va concura în Singapore și la proba de 50 de metri. Seriile au loc vineri de la ora 06:21 a României, semifinalele încep la 14:33, iar pentru medalii se va lupta sâmbătă, de la 14:09. Înaintea competiției din Singapore, David Popovici a făcut referire la ceea ce a simțit în lunile care au trecut după ce a câștigat medalia de aur în proba de 200 de metri, la Jocurile Olimpice de la paris, care au avut loc anul trecut. „Toată lumea vorbeşte despre gloria, faima, banii şi recunoaşterea care vin cu o medalie olimpică, dar nimeni nu vorbeşte despre cât de gol te simţi după ce ai obţinut ceve la care ai visat dintotdeauna. După o perioadă plină de provocări, mi-am pus viaţa în ordine, am încetinit lucrurile puţin şi am realizat că înotul nu e totul, ceea ce m-a ajutat să mă concentrez şi mai mult. E destul de toxic să fii obsedat zi de zi şi să te gândeşti doar la asta (n.r. – medalie olimpică) în fiecare moment al vieţii, dar mă bucură faptul că ştiu că am dat totul pentru a o obţine”, a declarat David Popovici.

Câți bani câștigă David Popovici dacă reușește un record mondial în Singapore la 100 sau la 200 de metri liber

cati-bani-castiga-david-popovici-daca-reuseste-un-record-mondial-in-singapore-la-100-sau-la-200-de-metri-liber

David Popovici (20 de ani) poate câștiga sume frumoase de bani la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore 2025. Talentatul înotător român va lua startul în trei probe, anume 50, 100 și 200 de metri liber, și va putea fi premiat în bani atât pentru medalii, cât și pentru eventuale recorduri mondiale pe care le-ar putea stabili. 30.000 de euro pentru un record mondial la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. David Popovici va concura la trei probe David Popovici este prezent în Singapore în aceste zile, unde se pregătește să ia startul la ediția din 2025 a Campionatelor Mondiale de Natație. Toți ochii vor fi pe finala de 100 de metri liber, în care David Popovici se va lupta cu chinezul Zhanle Pan pentru aur, însă starul natației românești va concura și la 200 de metri, probă la care se simte cel mai bine, dar și la 50 de metri liber. Referitor la sumele de bani pe care ar putea pune mâna David Popovici la Singapore, acestea nu sunt nici ele de neglijat. Câștigătorul unei medalii de aur la concursurile de înot este recompensat cu 20.000 de dolari, în timp ce locurile 2 și 3 sunt premiate cu 15.000, respectiv 10.000 de dolari. În plus, în eventualitatea în care va stabili un record mondial, David Popovici va mai primi un bonus de încă 30.000 de dolari, după cum se arată în tabelul oficial al premiilor de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore. Exceptând bonusurile de 30.000 de dolari acordate pentru stabilirea unor noi recorduri mondiale, bugetul total de premii de la competițiile de înot se ridică la 2.730.000 de dolari. În total vor fi 42 de probe. SURSA FOTO: CAPTURĂ https://resources.fina.org/fina/document/2025/02/06/0add00ff-e01e-4788-a87d-e29c66360613/World-Aquatics-Championships_Singapore_2025_SUMMONS_1.0-1-.pdf Când va concura David Popovici. Programul complet al probelor Programul lui David Popovici de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore a fost deja stabilit, iar puștiul în vârstă de 20 de ani va intra pentru prima oară în bazin luni, 28 iulie, de la ora României 06:24. Mai jos programul complet: 28 iulie, ora 06:24 – seria a 6-a la 200 m liber 28 iulie, ora 15:08 – semifinale 200 m liber 29 iulie, ora 14:02 – finală 200 m liber 30 iulie, ora 05:52 – seria a 11-a la 100 m liber 30 iulie, ora 14:27 – semfinale 100 m liber 31 iulie, 14:31 – finală 100 m liber 1 august, ora 06:21 – seria a 13-a la 50 m liber 1 august, ora 14:33 – semifinale la 50 m liber 2 august, ora 14:09 – finală 50 m liber Tot la înot, România va fi reprezentată la Singapore și de Denis Popescu. Acesta din urmă va concura în probele de 50, respectiv 100 de metri fluture și 50, respectiv 100 de metri spate.

Toți îl vânează pe David Popovici în Singapore. Un sud-coreean atacă aurul mondial la 200 de metri, dar nu e atât de periculos ca Zhanle Pan la 100 de metri liber

toti-il-vaneaza-pe-david-popovici-in-singapore.-un-sud-coreean-ataca-aurul-mondial-la-200-de-metri,-dar-nu-e-atat-de-periculos-ca-zhanle-pan-la-100-de-metri-liber

David Popovici participă la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore, acolo unde are un nou rival de temut. Un sud-coreean atacă aurul mondial la 200 de metri, deși are o cotă mai slabă decât Zhanle Pan, unul dintre cei mai buni înotători la nivel global. Hwang Sunwoo, un înotător sud-coreean, vrea să-i fure aurul lui David Popovici în Singapore, la proba de 200 de metri liber. Sportivul vrea să facă istorie și să îi întreacă pe român și pe asiaticul Zhanle Pan. Turneul va începe mâine și se va termina pe 3 august. David Popovici, amenințat de un nou rival la proba de 200 de metri liber de la Campionatele Mondiale Cu o infrastructură de natație foarte bine dezvoltată, Coreea de Sud îl trimite în Singapore pe Hwang Sunwoo, un înotător de 22 de ani care vrea să câștige proba de 200 de metri liber. De-a lungul carierei sale, sportivul a mai câștigat 4 medalii la Campionatele Mondiale. Hwang Sunwoo a mai participat la alte ediții ale turneului, la care a obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz. El este singurul sud-coreean care a obținut podiumul la trei Campionate Mondiale consecutive, spune Swimswam. „Acum sunt la a cincea ediție de Campionate Mondiale. Mai ales că am obținut podiumul la ultimele trei ediții, vreau să merg pe aceeași linie și pentru a patra oară”, a spus Hwang Sunwoo despre marele turneu care urmează să se desfășoare la OCBC Aquatic Centre, din Singapore. Hwang Sunwoo, recordmen în Jocurile Asiei Hwang Sunwoo deține recordul național la proba de 200 de metri liber, obținut la Jocurile Asiei din 2023. Sportivul a scos un timp de 1:44.40, care i-a fost suficient pentru a prinde aurul la ediția de acum doi ani a competiției asiatice. „Nu am reușit să-mi îmbunătățesc timpul la 200 de metri de atunci, de la Jocurile Asiei. De data asta vreau să îmi întrec propriul meu record național și să urc pe podium, clar”, a spus Hwang Sunwoo, conform sursei de mai sus. David Popovici a obținut cel mai bun timp la nivel mondial în acest an calendaristic, chiar la Campionatul European U23 din Slovacia. Românul a scos 1:43.64 la proba de 200 de metri liber. Sportivul se va mai lupta în Singapore cu Luke Hobson, Gabriel Jett sau Edward Sommerville. Campionatele Mondiale din Singapore vor avea loc începând de mâine, 26 iulie, până pe data de 3 august. Mai mulți sportivi români vor intra în probele competiției asiatice, printre care David Popovici, Denis Popescu, Angelica Muscalu, Alexandru Avasiloae, Constantin Popovici sau Cătălin Preda.

Ce calificare în finală! România speră la medalia supremă prin Constantin Popovici

ce-calificare-in-finala!-romania-spera-la-medalia-suprema-prin-constantin-popovici

România speră să obțină prima medalie de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, după ce Constantin Popovici (36 de ani) a reușit o performanță remarcabilă. Acesta s-a calificat în marea finală de sărituri de la mare înălțime cu cel mai bun rezultat. De asemenea, locul 4 de pe tabloul final este ocupat tot de un sportiv român, anume Cătălin Preda (34). Îl poate opri cineva pe Constantin Popovici? S-a calificat primul în finală la Mondialele de la Singapore și își poate apăra titlul cucerit la Fukuoka În intervalul 11 iulie-3 august 2025, la Singapore sunt programate Campionatele Mondiale de Natație, unde este așteptat să facă spectacol David Popovici, care va concura la înot în probele de 50, 100 și 200 de metri liber. Însă, până când David va putea culege laurii, toți ochii românilor sunt pe un alt Popovici. Este vorba despre Constantin Popovici, care a reușit o săritură fabuloasă la Campionatele Mondiale din Singapore și s-a calificat în marea finală cu cel mai bun rezultat. Concret, Constantin Popovici a obținut biletul pentru ultimul act al concursului de sărituri de la mare înălțime (27 de metri) cu un rezultat de 452,30 puncte. În spatele lui s-a clasat ibericul Carlos Gimeno, cu 450,65 puncte, iar pe locul 3, la mare distanță, a fost americanul James Lichtenstein, cu 411,55 puncte. O prestație bună a avut și Cătălin Preda, care s-a calificat în finala de sărituri de la mare înălțime cu al patrulea rezultat, anume cu 392,60 puncte. Când e programată marea finală Așadar, Constantin Popovici este mare favorit să câștige aurul și să își apere astfel titlul mondial pe care l-a cucerit în 2023, la Campionatele de la Fukuoka, Japonia. Trebuie precizat că scorurile obținute de săritori până acum se vor cumula după marea finală, astfel că avantajul înregistrat în dreptul lui Popovici va putea face diferența. Finala de sărituri de la mare înălțime, de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, este programată duminică, 27 iulie 2025, de la ora României 04:00. Ce sportivi ne mai reprezintă țara în Singapore Pe lângă cei doi Popovici, David și Constantin, plus Cătălin Preda, la Singapore s-au mai deplasat pentru a reprezenta România următorii sportivi: Denis Popescu – va concura la înot în probele de 50 și 100 de metri spate, plus 50 și 100 de metri fluture Angelica Muscalu – sărituri de la platformă de 10 metri Alexandru Avasiloae – sărituri de la trambulină de 1 metru și de 3 metri David Popovici, sportiv pe care nu doar România îl va urmări cu mare atenție, este așteptat să intre pentru prima oară în bazin duminică, 27 iulie, când va concura la 100 de metri liber.

Aurul lui David Popovici la Jocurile Olimpice îl obsedează pe britanicul Matt Richards. N-a reușit să treacă peste victoria românului: Am revăzut cursa de mai multe ori decât pot număr

aurul-lui-david-popovici-la-jocurile-olimpice-il-obsedeaza-pe-britanicul-matt-richards.-n-a-reusit-sa-treaca-peste-victoria-romanului:-am-revazut-cursa-de-mai-multe-ori-decat-pot-numar

David Popovici l-a învins pe Matt Richards cu două sutimi la JO de la Paris, iar britanicul a recunoscut că nici nu mai știe de câte ori a revăzut finala de la 200 de metri. Întrecerile de înot de la CM U23 de la Singapore încep pe 27 iulie. David Popovici și Matt Richards, iar britanicul încă are în memorie finala olimpică la 200 de metri. Matt Richards nu și-a revenit nici la un an de când a pierdut aurul olimpic la 200 de metri în fața lui David Popovici pentru doar două sutimi Pe 29 iulie 2024 avea loc finala olimpică la 200 de metri. Popovici, care a concurat pe culoarul 4, s-a impus cu timpul de 1:44,72. Al doilea a sosit Richards (1:44,74), iar ultimul loc al podiumului a fost ocupat de americanul Luke Hobson (1:44,79). Cu puține zile înaintea întrecerilor de înot de la CM U23 de la Singapore, britanicul a oferit un amplu interviu celor de la BBC, în care a spus ce sentimente îl încearcă. „Am revăzut acele imagini de foarte, foarte, foarte multe ori, probabil de mai multe ori decât aș putea număra, ca să fiu sincer. Dar este unul dintre acele momenta care prezintă atât părți bune, cât și părți rele. Pe de o parte, ai câștigat o medalie olimpică de argint la individual. Pe de altă parte, ai ratat aurul pentru două sutimi de secundă, așa că sunt sentimente amestecate. Dar, la finalul zilei, asta e sportul și cred că sunt lecții de învățat din fiecare experiență, mereu trebuie să analizezi ambele fețe ale monedei. Unele dintre concluziile la care am ajuns mă vor ajuta și voi încerca să le duc mai departe cu mine, vara aceasta și dincolo de ea. Voi intra întotdeauna în curse cu obiectivul și, presupun, așteptarea de a încerca să câștig cursa, indiferent de ce s-a întâmplat în cursa anterioară sau în cursa altcuiva sau ce se așteaptă pe hârtie. Acesta va fi întotdeauna obiectivul meu”, a spus el. 29 iulie este ziua în care David Popovici va concura pentru aurul mondial la 200 de metri În ceea cer îl privește pe David Popovici, acesta a declarat, cu puțin timp înaintea plecării spre Singapore, că nu va fi foarte afectat dacă nu câștigă titlul mondial la 200 de metri, proba lui favorită, sau la 100 de metri, unde deține recordul european. Multiplul medaliat a transmis că este relaxat, ceea ce înseamnă că este bine și pregătit. Anul trecut, când obișnuia să fie mult mai stresat în legătură cu tot ce se întâmpla, avea foarte multe superstiții și extrem de multe obiceiuri. A reușit să scape de ele în 2025, deoarece este mai liniștit și a scăpat de presiunea pe care și-o puneam singur cu privire la câștigarea probelor. Transformarea s-a produs după câștigarea aurului olimpic la 200 de metri. Popovici susține că se bucură de înot și tot ce își propune este să înoate cât mai repede și frumos. „Abia aștept întâlnirea cu Pan Zhanle, sigur. De fiecare dată când am înotat bine în aer liber, nu am avut cea mai importantă concurență, pe care o întâlnesc la Mondiale sau la Jocurile Olimpice”, a spus Popovici. Seriile şi semifinalele probei de 200 de metri au loc pe 28 iulie, în timp ce marea finală se va desfăşura a doua zi. De asemenea, calificările și semifinalele pentru 100 de metri au loc pe 30 iulie, iar cursa pentru medalii se dispută a doua zi.