Ce a scris Federația Internațională despre România

Naționala României de handbal feminin a încheiat Campionatul Mondial din Germania și Țările de Jos cu un succes categoric, 36–24 împotriva Elveției, iar Federația Internațională a felicitat prestația echipei printr-un material elogios. IHF notează că România a obținut cel mai bun rezultat mondial din ultimii opt ani și are șanse reale să termine în Top 10, o performanță neatinsă din 2015, anul medaliei de bronz. Federația a meanționat că România a controlat autoritar duelul cu Elveția și că victoria la 12 goluri reprezintă a patra reușită a tricolorelor la acest turneu. IHF amintește că România va încheia pe locul 9 dacă Polonia nu câștigă la o diferență absurdă, de peste 40 de goluri, în ultimul meci al grupei. Partida a început cu câteva minute solide ale Elveției, care a ținut naționala România fără gol până în minutul 5. Lorena Ostase a spart gheața, iar de acolo echipa noastră a preluat controlul, profitând de numeroasele erori elvețiene. La pauză, tricolorele conduceau deja cu 18–9, după o repriză în care Bianca Curmenț a avut mai multe parade decisive, iar apărarea a funcționat impecabil. Ce nume s-au remarcat în partidă După reluarea partidei, scenariul nu s-a schimbat. Ostase a dus diferența la zece goluri în minutul 40, iar Elveția n-a mai avut resurse să revină, mai ales după accidentarea lui Tabeei Schmid. România a continuat să țină jocul sub control, păstrând diferența de pe tabelă până la finalul unui meci dominat cap-coadă. Federația Internațională a remarcat două nume: Bianca Curmenț, desemnată hummel Player of the Match, care a apărat cu un procentaj excelent de 45%, și Lorena Ostase, autoare a opt goluri. Sorina Grozav a contribuit și ea cu șase reușite, într-un meci în care 12 jucătoare din lotul României au înscris. Pentru Elveția, aflată la primul Mondial din istorie, Daphne Gautschi a încheiat cu șase goluri, iar Era Baumann cu cinci.
România, victorie categorică în fața Senegalului! Cu cât ne-am impus la Mondialul de handbal

Naționala feminină de handbal s-a distrat cu reprezentativa similară a Senegalului în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial. După 21-7 la pauză, tricolorele s-au dezlănțuit și în repriza a doua și au „măturat” pe joc cu echipa africană, scor final 37-17. România, succes facil cu Senegal la Campionatul Mondial de handbal feminin Naționala feminină de handbal a dat de pământ cu reprezentativa Senegalului în a doua partidă din cadrul grupelor principale ale Campionatului Mondial organizat de Germania și Olanda. Tricolorele au avut un reconfortant 21-7 la pauză, iar în repriza secundă au păstrat cadența de goluri și s-au impus la final cu 37-17. Cu Senegal, medaliata cu argint la ultimul Campionat al Africii, tricolorele s-au mai întâlnit o singură dată, în 2019, tot la turneul final mondial, atunci când naționala noastă s-a impus cu 29–24. Din lotul naționalei noastre de atunci le regăsim și acum în echipă pe regăsim pe Iulia Dumanska, Elena Roșu, Lorena Ostase, Andreea Popa și Sonia Seraficeanu. Reprezentativa africană a ajuns în această fază a competiției în urma victoriei cu Iran, scor 30-21, însă a cedat disputele cu Ungaria (17-26), Elveția (24-25) și Danemarca (26-40). Victoria este obligatorie cu Elveția pentru îndeplinirea obiectivului setat România a cedat meciurile cele mai importante, cu Danemarca și Ungaria, și a ratat accederea în sferturile de finală, însă își poate îndeplini obiectivul setat la startul Mondailului. Și anume o clasare între primele 10 națiuni, țintă care nu a mai fost realizată din 2017. Calculele sunt încă în dinamică, iar la final va conta clasamentele din celelalte 3 grupe principale. Condiția principală pentru atingerea obiectivului este ca, după succesul facil cu Senegal, România să treacă duminică și de Elveția. Surprinzător, dar selecționerului Ovidiu Mihăilă le-a trimis în tribune pentru meciul contra senegalului pe portărița Iulia Dumanska și pe extrema stângă Eva Kerekes, după ce ambele prinseseră lotul în fiecare dintre partidele de până acum la această competiție.