Kate Middleton la 44 de ani: Mă surprind reflectând la cât de recunoscătoare sunt

kate-middleton-la-44-de-ani:-ma-surprind-reflectand-la-cat-de-recunoscatoare-sunt

Prințesa de Wales (Kate Middleton, după cum o numește presa britanică) împlinește vineri 44 de ani, ocazie cu care a postat un videoclip emoționant, ultimul dintr-o serie de 4, în care elogiază natura. Sau „Mama Natură”, după cum o numește ea. Videoclipul e intens și personal, după cum observă publicația britanică People. Într-o tulburătoare mărturisire, Prințesa nu se ferește să se declare „profund recunoscătoare” pentru simplul fapt că este în viață. „Iarna aduce liniște, răbdare, contemplare” Videoclipul „Iarna”, ultimul din seria trimestrială de videoclipuri destinate naturii, o arată pe Kate plimbându-se pe un pod, scufundându-și mâna într-un pârâu și arătând gânditoare în timp ce stă într-un câmp înghețat, oferind în același timp o voce din off care reflectează asupra propriei experiențe personale: vindecarea. „Chiar și în cel mai rece și mai întunecat anotimp, iarna are un fel de a ne aduce liniște, răbdare și o contemplare tăcută. Acolo unde pârâul încetinește suficient cât să ne putem vedea propria reflexie. Să descoperim cele mai profunde părți ale ființei noastre, alături de șoaptele și pulsul fiecărei ființe vii”, începe vocea lui Kate. „Râurile din noi curg cu ușurință” „Mă surprind reflectând la cât de profund recunoscătoare sunt”, continuă Kate, care a purtat o haină verde și o șapcă de vânzător de ziare asortată pentru film. Cancer survivor #PrincessCatherine marks 44th birthday with ‘personal’ message about healing after ‘darkest season’ Video By princeandprincessofwales on IGhttps://t.co/6Yk0UcWPvC via @PageSix pic.twitter.com/UPM9OHa1Pc — Brightly (@BrightlyAgain) January 9, 2026 „Căci râurile din noi curg cu ușurință. Fricile sunt spălate, curățate și purificate. Împăcați-vă cu lacrimile noastre și descoperiți ce înseamnă să fii în viață.” „Să fii una cu natura. Un profesor liniștit și o voce blândă care ne îndrumă. În memorie, ajutându-ne să ne vindecăm”, adaugă Prințesa Kate. „Putem învăța de la Mama Natură” Serialul „Mama Natură” a fost o „reflecție profund personală și creativă asupra modului în care natura m-a ajutat să mă vindec, dar și o poveste despre puterea naturii și creativitatea în vindecarea colectivă”. „Putem învăța atât de multe de la Mama Natură, pe măsură ce căutăm să construim o lume mai fericită și mai sănătoasă”, a adăugat ea. „Iarna” – ultimul episod al seriei Colecția „Mama Natură” a fost lansată în 2025, la începutul Săptămânii de Conștientizare a Sănătății Mintale. Acest ultim episod, realizat de Will Warr, vine după anunțul Prințesei privind remisia cancerului de care suferea și pe care-l anunțase în martie 2024. Kate este de multă vreme o susținătoare a conectării cu natura, inclusiv a „băii de pădure”, pe care va continua s-o promoveze și să le și practice, mai ales că, de la diagnostic încoace, relația ei cu natura a căpătat un sens mai profund. Ea a semnat postarea cu „C.”.

Top 10 locuri de vizitat lângă București, ideale pentru cei care preferă natura

top-10-locuri-de-vizitat-langa-bucuresti,-ideale-pentru-cei-care-prefera-natura

Dacă ești în căutarea unor locuri frumoase lângă București, îți vom prezenta o listă cu acestea. În apropiere de București există multe locuri de vizitat, palate, parcuri tematice și mănăstiri, la plaje, lacuri și zone de wellness. Aceste locuri de lângă București sunt ideale pentru cei care preferă natura. Parcul și Palatul Mogoșoaia Parcul Mogoșoaia este km uat în comuna Mogoșoaia, din nord-vestul Bucureștiului, la 18,2 Km de centrul Capitalei. Acest parc găzduiește și Palatul Mogoșoaia, cunoscut drept Domeniul Mogoșoaia. Palatul este unul dintre cele mai populare domenii de lângă București, aparținând familiei Brâncoveanu vreme de 120 de ani. Astăzi, palatal găzduiește Muzeul de Artă Brâncovenească, iar în fațada din spare te poți buucra de o logie construită în stil venetian. Există și loc de joacă pentru copii, dar poți merge și la Zumbala Wake Park pentru practicarea de wakeboarding. Taxa de vizitare a palatului este de 20 de lei. Pentru a ajunge aici, poți folosi magistrala de metrou M4 până la Parc Bazilescu, iar ulterior linia de autobuz 460, sau poți merge cu autobuzul 331 de la Piața Romană până la capăt de linie (Dămăroaia) iar ulterior iei autobuzul 460. Cu mașina personală, din Piața Victoriei va trebui să te îndrepți către Casa Presei Libere, iar ulterior pe Bd. Poligraficiei, spre parcul Bazilescu. 2. Parcul Dendrologic Chitila Este situat pe malul lacului cu același nume, la o distanță de 15 km de centrul Capitalei. Este o adevărată oază de liniște în inima naturii și este ideal pentru a petrece o zi însorită în natură. Locul este preferat de iubitorii de picnic. 3. Therme Este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat de lângă București. Este cel mai mare complex wellness din Europa, situat la 24,7 km nord de centrul Capitalei, lângă Balotești (cu intrare din DN1). Aici, copiii se pot bucura de 5 tobogane cu peste 1600 m lungime (în total), un loc de joacă cu apă și un loc de joacă pe plajă (plaja Galaxy). Prețul de intrare în zona Galaxy Therme este 101 lei/adult în weekend și 91 lei/adult, de luni până joi. De asemenea, copiii între 3 și 14 ani vor plăti 84 lei în weekend, vacanțe școlare sau de sărbătorile legale, respectiv 74 lei de luni până joi. 4. Parcul de aventură Comana Este situat oe malul lacului Neajlov, în localitatea Comana, la 38.2 km sud de București. Atracția acestui loc este Cascada de Tiroiliene, precum și tiroliana peste lac, cu o lungime de 130 m. În ce privește programul de vizitare, parcul Comana este deschiz zilnic de la 09:00 la 17:00. 5. Delta Neajlovului Denumită și Balta Comana, ea este situate în Parcul Natural Comana și este a doua deltă a României din punct de vedere al biodiversității, după Delta Dunării. Are o suprafață de 1206.4 hectare iar 400 ha dintre acestea sunt reprezentate de luciu de apă permanent. Te poți plimba cu barca sau cu caiacul, poți face pescuit sau poți admira frumusețea acestui loc. 6. Domeniul Știrbey Este situat la 25 de km de centrul Capitalei, în Buftea, pe malul lacului cu același nume. A fost construit în anul 1864 de către domnitorul Dimitrie Știrbey, după un model elvețian. Domeniul este popular și pentru faptul că, în 1916, în timpul primului război Mondial, aici s-a refugiat Regina Maria. Astăzi, domeniul este proprietate privată. 7. Edenland Park Este un frumos parc de aventură din România, situat pe Str. Cantonului, în Balotești, la 33 km nord de București. Parcul, amenajat în pădurea Vlădieasca, oferă și opțiuni de cazare în căsuțele din copaci, dacă vrei să rămâi peste noapte. 8. Pădurea și Lacul Snagov Lacul Snagov este cel mai important liman fkuviatic de pe cursul inferior al Ialomiței, situat în nordul Capitalei, la o distanță de 40 de km de centru. Este și cel mai adânc lac din Câmpia Română, cu 9 metri adâncime, având o lungime de 16 km, pe o suprafață de 600 de hectare. În plus, te poți plimba și prin pădure sau poți lua masa la restaurantele de pe malul lacului. 9. Mănăstirea Snagov În apropiere, se poate vizita și Mănăstirea Snagov, în apropiere de satul Siliștea Snagovului. Mănăstirea a fost atestată documentar în 1408, fiind ctitorită de Mircea cel Bătrân. În plus, se presupune că Vlad Țepel ar fi înmormântat aici. 10. Domeniul Greaca Este situat la 45 km de București, în județul Giurgiu. Se întinde pe 12 hectare și are două piscine, restaurant, cramă și conac în stil neoromânesc, unde te poți caza. Domeniul mai pune la dispoziția turiștilor și cazare în 10 apartamente și 4 garsoniere. Prețul unui apartament este de 560 lei/noapte, în timp ce o garsonieră poate fi rezervată pentru 330 lei/noapte, cu micul dejun inclus. Autorul recomandă: 5 locuri din București ce merită VIZITATE într-un weekend 8 locuri secrete de vizitat în București: de la singura stradă în trepte la templul Coral

Studiu Universitatea Stanford: 15 minute în natură îmbunătățesc starea psihică, chiar fără mișcare

studiu-universitatea-stanford:-15-minute-in-natura-imbunatatesc-starea-psihica,-chiar-fara-miscare

Locuitorii din orașe au nevoie de doar un sfert de oră petrecut zilnic în spații verzi pentru îmbunătățirea sănătății mentale, arată un studiu de la Universitatea Stanford. Cercetătorii au analizat aproape 6.000 de persoane și au descoperit că natura urbană reduce depresia și anxietatea – iar surprinzător, efectul este mai puternic când oamenii stau relaxați decât când fac sport în aer liber. Pădurile urbane sunt cele mai eficiente, dar orice tip de spațiu verde ajută. Tinerii sub 25 de ani beneficiază cel mai mult, ceea ce este relevant pentru că majoritatea problemelor de sănătate mintală apar în această perioadă. Pentru că peste 80% din britanici trăiesc în orașe, cercetătorii speră că datele vor convinge autoritățile să creeze mai multe parcuri mici și să planteze copaci pe străzi. Calculele lor arată că o creștere de la 20% la 30% a spațiilor verzi dintr-un oraș ar putea preveni numeroase cazuri de boli psihice. Studiul, publicat în Nature Cities, oferă o „soluție pentru sănătatea mintală” la îndemâna oricui – sunt suficiente 15 minute zilnic petrecute în natură.

UE pregătește recompense pentru fermierii care protejează natura

ue-pregateste-recompense-pentru-fermierii-care-protejeaza-natura

Uniunea Europeană lucrează la un nou sistem de „credite pentru natură”, destinat să stimuleze financiar fermierii, silvicultorii și alți administratori de terenuri care desfășoară activități ce protejează ecosistemele. Măsura are ca scop să transforme protejarea naturii într-o activitate economică sustenabilă, într-un context în care bugetele publice sunt deja tensionate de alte priorități, precum apărarea. Comisia Europeană a anunțat luni că va crea un grup de experți, format din reprezentanți ai guvernelor, fermierilor, comunităților locale și oameni de știință, care să elaboreze metodologia și criteriile de funcționare pentru acest nou mecanism. UE intenționează să lanseze și un proiect-pilot pentru testarea sistemului, până în anul 2027, potrivit Reuters. Credite ecologice pentru practici agricole regeneratoare Noul model ar permite companiilor sau țărilor să cumpere credite emise de cei care desfășoară activități benefice pentru mediu, cum ar fi plantarea de arbori, restaurarea zonelor umede sau tranziția către practici agricole regenerative. Printre aceste acțiuni se numără și rotația culturilor, utilizarea compostului în locul îngrășămintelor chimice, reducerea arăturii, menținerea pajiștilor biodiversificate sau protejarea surselor de apă. Obiectivul este refacerea biodiversității și combaterea degradării solului, într-un mod care susține și economia rurală. Grupul de experți va stabili standarde clare pentru certificarea acestor credite și pentru reglementarea unei piețe dedicate, urmând să se decidă ulterior dacă noul sistem va fi integrat în legislația europeană. Din experiența pieței creditelor de carbon „Nu este vorba despre transformarea naturii într-o marfă, ci despre recunoașterea și recompensarea acțiunilor care restaurează și susțin natura”, a clarificat comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall. Modelul propus se inspiră din piața mai avansată a creditelor de carbon, un sistem în care proiecte de reducere a emisiilor de CO₂ vând credite companiilor interesate să compenseze impactul climatic. Totuși, această piață a fost afectată de scandaluri recente, după ce o parte din proiecte nu au oferit beneficiile climatice pe care le-au promis. În paralel, Comisia a propus recent un obiectiv climatic pentru 2040 care, pentru prima dată, ar permite statelor membre să includă în calcule și credite de carbon internaționale. Oficialii europeni spun că experiențele din aceste piețe, inclusiv eșecurile sau neregulile ivite, vor fi analizate cu atenție pentru a evita greșelile trecutului și pentru a construi un sistem solid și credibil în ceea ce privește „creditele pentru natură”.