Nawrocki blochează participarea Poloniei în programul SAFE. Tusk: A ratat ocazia de a acționa ca un patriot

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, s-a opus unei legi care ar fi asigurat miliarde de euro din fondurile UE pentru apărarea țării sale. Acesta a pus decizia sa pe seama faptului că securitatea țării sale nu trebuie să depindă de influența actorilor străini. „Securitatea Poloniei nu trebuie să depindă de decizii străine. Numai un popor care reușește să-și asigure propria securitate rămâne cu adevărat liber”, a declarat Nawrocki, potrivit publicației germane, FAZ. Uniunea Europeană oferă împrumuturi cu dobândă redusă în valoare de 150 de miliarde de euro prin programul SAFE, pentru îmbunătățirea capacităților de apărare a statelor membre. Polonia urma să fie cel mai mare beneficiar, primind aproape 44 de miliarde de euro. La sfârșitul lunii februarie, parlamentul Poloniei a aprobat legea care urma să implementeze finanțarea prin SAFE. Legea a trecut datorită voturilor din partea coaliției de centru-stânga a premierului Donald Tusk. La acea vreme, Tusk a subliniat că mai mult de 80% din fonduri urmau să fie investite în contracte cu firmele polone de apărare, contracte de ar fi beneficiat 12.000 de firme din țară. Cu toate acestea, președintele Nawrocki, cunoscut pentru poziționarea sa eurosceptică, s-a opus legii. „Președintele a ratat ocazia de a acționa ca un patriot”, a comentat Tusk, într-o postare pe X, cu privire la veto-ul exprimat de Nawrocki. Tusk a convocat o ședință extraordinară a cabinetului de miniștri, programată să aibă loc, vineri dimineață. Disputa evidențiază polarizarea de la Varșovia, care a început încă de la alegerea lui Nawrocki ca președinte în 2025. De atunci, Polonia, ca stat membru de o mare importanță în UE, dar și în NATO, nu și-a mai exprimat opinia cu aceeași voce în ceea ce privește chestiunile de importanță strategică, afirmă publicația citată. Motivul este acela că președintele este susținut de partidul conservator de dreapta PiS, în timp ce premierul Donald Tusk se bucură de sprijinul unei tabere politice opuse. Săptămâni în șir, liderul partidului PiS, Jaroslaw Kaczynski, a făcut campanie împotriva programului SAFE, răspândind o narațiune anti-germană. Oficialul conservator acuză că programul de înarmare al UE ar fi un plan de a cultiva relații mai strânse cu UE, sub influența germană. Oficialul susține că producătorii germani de armament ar fi beneficiarii primari. „Ei propun o Polonie aflată sub dominație germană și respingem această dominație germană”, susținea Kaczynski. Propunerea alternativă a lui Nawrocki, respinsă „din fașă” de Guvernul Tusk Pentru a putea refuza împrumuturile UE, dar să poată investi în continuare în consolidarea armatei poloneze, Nawrocki a prezentat recent un plan alternativ numit „SAFE 0%”, alături de guvernatorul Băncii Naționale a Poloniei, Adam Glapinski. Planul propune finanțarea unui program de înarmare echivalent cu cel al UE, însă fără dobândă, din rezervele valutare și de aur ale Băncii Naționale. Detaliile rămân neclare, iar experții financiari au avertizat că programul prezintă riscuri. Cu toate acestea, în discursul său, președintele Nawrocki afirma că proiectul „înseamnă o armată puternică, fără datorii, pentru generațiile viitoare”. Acesta i-a îndemnat pe miniștrii polonezi să susțină programul, însă punerea în aplicare a proiectului necesită aprobarea guvernului Tusk, care deja a anunțat că nu va da curs acestei propuneri.
Trump a cerut ca președintele polonez Nawrocki să participe în locul premierului Tusk la videoconferința privind Ucraina
Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, s-a alăturat surprinzător, miercuri, unui summit virtual între liderii europeni și Donald Trump, în locul premierului țării. Premierul Donald Tusk le-a declarat jurnaliștilor, la Varșovia, că a fost informat de partea americană „puțin înainte de miezul nopții” că Washingtonul „ar prefera” ca președintele să reprezinte Polonia în contactele cu Trump, scriu Reuters și Bloomberg. Absența lui Tusk a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât premierul participase mai devreme în aceeași zi la o videoconferință a liderilor europeni, menită să pregătească discuția cu Trump. Scopul întâlnirii era de a prezenta o poziție comună înaintea summitului pe care președintele american urmează să îl aibă vineri cu Vladimir Putin, pentru a discuta despre războiul din Ucraina. Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a declarat marți că Tusk, fost președinte al Consiliului European al liderilor, urma să participe la discuția cu Trump. Însă consilierul pe politică externă al lui Nawrocki, Marcin Przydacz, le-a spus jurnaliștilor că nu are „nicio informație că premierul Donald Tusk ar fi planificat anterior să participe”. Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale din iunie, lovind dur administrația pro-UE condusă de Tusk. În timpul campaniei, secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, i-a îndemnat pe polonezi să voteze pentru Nawrocki. Trump s-a întâlnit de asemenea cu el în Biroul Oval.
George Simion, singurul lider român prezent la învestirea noului președinte al Poloniei. Simion: Polonia poate fi un model
George Simion a fost prezent miercuri la ceremonia de învestire a lui Karol Nawrocki. Liderul AUR a luat parte și la mașul de susținere al președintelui Poloniei. La învestirea noului lider polonez a participat o delegație formată din aproape 100 de oficiali străini invitați la Varșovia. George Simion s-a aflat printre oficialii care au luat parte la eveniment în calitate de vicepreședinte al grupului conservator ECR, fiind singurul reprezentant politic din România, prezent la învestirea președintelui Poloniei. După ceremonia oficială, mii de polonezi au participat la un marș organizat în cinstea noului președinte, Karol Nawrocki. Atmosfera de sărbătoare l-a impresionat puternic pe liderul român. „Este motiv de sărbătoare, cum din păcate în România nu am avut. Polonezii au învățat să se bucure, pentru că, după atâtea tristeți, trebuie să avem și momente de bucurie”, a declarat George Simion, într-o intervenție în direct la Realitatea TV. Potrivit lui Simion, „cei opt ani de guvernare conservatoare în Polonia au permis reforme profunde și crearea unui stat suveran și prosper”. Reprezentantul AUR a precizat că Polonia poate fi un model pentru România „Diferența la alegerile din mai între România și Polonia a fost făcută exact de cei opt ani de guvernare în care Lege și Justiție a reușit să pună oameni onești, curați, desprinși de moștenirea sistemului comunist și de întreaga infecție care a fost. (…) Este un model pentru noi acum Polonia. O guvernare suveranistă. După zece ani în care președintele Duda a avut două mandate de succes, cu proiecte interesante – precum Inițiativa celor Trei Mări – vine acum Karol Nawrocki, care va continua această muncă. Sperăm să existe cât mai curând o schimbare și în România, pentru că Donald Tusk este, pentru publicul nostru, echivalentul acestei coaliții toxice care ne guvernează acum”, a precizat Simion. Liderul AUR a subliniat că, „indiferent de pozițiile autorităților de la București, va lupta pentru imaginea României și pentru păstrarea” unor relații diplomatice bune cu Polonia. „Cred că românii s-au trezit, cred că am câștigat inima lor și votul popular. Din păcate, există încă un regim care se agață de trecut, de acești 35 de ani care, în mare parte, au fost nocivi. Sunt cei care au dat lovitura de stat în 1989 și care nu sunt foarte democrați. A fost același regim comunist în toată Europa de Est, dar numai ai noștri se agață de putere. Sper că măcar de acum înainte ne vom democratiza și noi ca societate”, a conchis Simion.
Mai mult de jumătate din polonezi vor demisia prim-ministrului Donald Tusk

Sondajul de opinie din Polonia a fost realizat cu doar câteva zile înainte de inaugurarea mandatului noul președinte-ales, Karol Nawrocki, potrivit Euronews. „În opinia dumneavoastră, Donald Tusk ar trebui să demisioneze și să înceteze să mai exercite funcția de prim-ministru al guvernului?”, a fost întrebara primită de polonezi în sondajul virtual realizat de publicația de știri Wirtualna Polska. Mai mult de 48% din respondenți au răspuns că Tusk ar trebui să demisioneze, în timp ce 43,8% din aceștia au precizat că premierul poate să rămână la conducere. Respondenții, divizați pe linie de partid Susținătorii coaliției la putere, formată din Platforma Civică, Alianța politică „Stânga”, Partidul Popular Polonez și partidul „Polonia 2050”, îl sprijină pe Tusk. Un procent de 85% dintre susținători s-au poziționat împotriva demisiei lui Donald Tusk. Totuși, 80% din alegători care sprijină partidele conservatoare de opoziție, cum ar fi partidul „Lege și Justiție”, dar și alianța de extremă-dreaptă „Confederația Libertății și a Independenței” sunt în favoarea plecării sale din funcția de prim-ministru. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.000 de adulți, în perioada 25 – 27 iulie. Presiune politică pentru Donald Tusk Premierul Donald Tusk se află sub presiune politică încă din iunie, după ce conservatorul Karol Nawrocki, susținut de partidul „Lege și Justiție” a câștigat alegerile. Conservatorul l-a înfrânt pe contracandidatul său Rafal Trzaskowski, care face parte din partidul „Platforma Civică” a lui Donald Tusk. Deși actualul premier al Poloniei se bucură de sprijinul susținătorilor coaliției, o parte însemnată din cetățeni s-au declarat nemulțumiți de faptul că guvernul Tusk nu a implementat schimbările anunțate înaintea alegerilor din 2023. Printre acestea se numără liberalizarea dreptului la avort, dar și legalizarea parteneriatelor civile pentru cuplurile LGBTQ+, schimbări cu care diverse partide din coaliția aflată la putere nu au fost de acord. Potrivit sursei citate, este puțin probabil caschimbările să fie adoptate în noul mandat al președintelui Nawrocki. Deși coaliția lui Donald Tusk ar putea ajunge la un acord intern cu privire la schimbările de legi, nu are majoritatea necesară pentru a trece peste veto-ul prezidențial. Noul președinte-ales, Karol Nawrocki, va prelua mandatul în 6 august.