Australia: Un bărbat a fost pus sub acuzare după ce a afișat simboluri naziste în public

australia:-un-barbat-a-fost-pus-sub-acuzare-dupa-ce-a-afisat-simboluri-naziste-in-public

„A fost dus la secția de poliție și acuzat de afișare publică, cu bună știință, a unui simbol nazist, fără nicio scuză, și de provocarea expunerii unui simbol nazist interzis într-un loc public”, se arată în comunicatul emis sâmbătă de autoritățile australiene.  Incidentul a avut loc miercuri, pe 24 decembrie,  pe o plajă din Newcastle din New South Wales. Potrivit unui martor la fața locului, bărbatul purta tatuaje asociate cu ideologia supremației albe, inclusiv simboluri ale SS-ului nazist. Potrivit observatorului, bărbatul vorbea zgomotos și afișa în mod ostentativ tatuajele de pe picior. Acesta a fotografiat tatuajele și a anunțat autoritățile despre incident. „Cu toții trebuie să fim cei mai buni australieni care putem fi în acest moment, să dăm dovadă de solidaritate și unitate și să taxăm rasismul și fascismul ori de câte ori le întâlnim”, a transmis acesta.  Bărbatul a fost eliberat pe cauțiune și urmează să se prezinte în fața Tribunalului Local din Newcastle la data de 22 ianuarie 2026. Guvernul australian a anunțat înăsprirea legislației privind incitarea la ură, pe fondul atacului de la plaja Bondi care a vizat un eveniment de Hanukkah. În urma atacului, 15 persoane au murit și alte 20 au fost rănite.  

Ilie Bolojan, mesaj de Ziua Națională a Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului: Intoleranța, ura și violența nu pot fi soluții

ilie-bolojan,-mesaj-de-ziua-nationala-a-comemorarii-victimelor-fascismului-si-comunismului:-intoleranta,-ura-si-violenta-nu-pot-fi-solutii

Mesajul a fost trimis sâmbătă. „În urmă cu 86 de ani, la 23 august 1939, a fost semnat odiosul pact Ribbentrop-Molotov, prin care Europa de Est a fost împărțită între cele două regimuri totalitare – nazism și comunism, conduse de Hitler și Stalin. Această dată rămâne un simbol al cinismului și brutalității cu care aceste regimuri au distrus destine, au devastat comunități și au călcat în picioare libertatea. Totalitarismele secolului trecut au adus crime în masă, deportări, foamete și teroare, iar memoria acestor orori trebuie păstrată vie”, a transmis Ilie Bolojan. Premierul român a mai spus că doar o societate dreaptă, puternică și cu adevărat europeană poate reprezenta o soluție. „Conștientizând tragediile enorme provocate de aceste regimuri și asumând adevărul istoric, avem datoria să construim o societate dreaptă, puternică și cu adevărat europeană. Această zi ne amintește că intoleranța, ura, abuzurile și violența nu pot fi niciodată prezentate ca soluții și nu trebuie niciodată ridicate la rang de politică de stat. Trebuie să vorbim deschis despre trecut, să îl înțelegem și să învățăm lecțiile lui, astfel încât libertatea, respectul și demnitatea oamenilor să rămână valori fundamentale ale României de astăzi”, a precizat Ilie Bolojan.

Peste 3.000 de slovaci au semnat o petiţie împotriva concertului lui Kanye West la Bratislava, aducând acuzații grave artistului: Este o insultă

peste-3.000-de-slovaci-au-semnat-o-petitie-impotriva-concertului-lui-kanye-west-la-bratislava,-aducand-acuzatii-grave-artistului:-este-o-insulta

Controversatul rapper american Kanye West (48 de ani), cunoscut şi sub numele Ye, va susţine singurul său concert european anul acesta, în iulie, în Bratislava, capitala Slovaciei, au anunţat luni organizatorii unui festival, potrivit Agerpres. Doar că acest lucru a atras criticile unor asociaţii în contextul declaraţiilor neonaziste ale artistului. „Vizionar hip-hop, simbol cultural şi geniu controversat: YE va concerta la 20 iulie 2025 în Bratislava”, se arată pe site-ului Festivalului Rubicon. Reprezentanţii Festivalului au precizat, descriind apariţia pe scenă a artistului drept o „senzaţie mondială în centrul Europei”, că acesta va fi singurul său spectacol confirmat în Europa în acest an. Totuși, în Slovacia, peste 3.000 de persoane au semnat o petiţie împotriva concertului acestuia, două asociaţii acuzându-l că a „aderat în mod deschis la ideologia nazistă”. „Concertul lui Kanye West în oraşul şi în ţara noastră este o insultă la adresa memoriei şi o glorificare a violenţei, degradantă pentru victime”, se arată în petiţie. Celebru pentru compoziţiile sale care i-au adus 24 de premii Grammy, rapperul, care poartă în prezent numele Ye, a făcut în ultimii ani o serie de declaraţii antisemite şi de susţinere a nazismului. Mai mult, în luna mai, el a lansat și o melodie care îl glorifică pe Hitler şi care a fost ascultată de milioane de ori pe reţeaua socială X după ce a fost interzisă pe alte platforme, inclusiv pe YouTube. Este un admirator al preşedintelui american Donald Trump, iar în luna iunie a mers la Tribunal pentru a-l susţine pe mogulul hip-hop P. Diddy, care este judecat pentru trafic sexual şi alte infracţiuni. Festivalul Rubicon, considerat principalul eveniment rap din această ţară central-europeană, va avea loc între 18 şi 20 iulie, iar pe scenă vor mai urca rapperii americani Offset şi Sheck Wes. FOTO: Profimedia Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele