Netflix deblochează opțiunea pentru streaming 4K folosind Google Chrome. Dar nu orice PC este compatibil

Când vine vorba de streaming Netflix cu filmele preferate, vizionarea la cel mai înalt nivel de calitate a imaginii nu-ți poate fi garantată doar pentru că plătești un abonament Netflix Premium. Nu, trebuie ca device-ul tău să aibă o anumită configurație hardware și software. Iar dacă nu e totul perfect, atunci trebuie să te mulțumești cu o experiență de vizionare sub-optimă. Dacă plătești suplimentar pentru abonamentul Premium de la Netflix, te-ai aștepta să obții cea mai bună calitate a imaginii fără bătăi de capt, indiferent de browserul web pe care îl folosești și fără să-ți bați capul căutând după un anume model de laptop sau monitor care să întrunească specificațiile minime. În mod ironic, vizionarea filmelor 4K este mult mai simplă pentru pirații care descarcă astfel de conținut din surse complet „gratuite”, dar dacă vrei să fii pe deplin în legalitate ai de îndurat tot felul de „capricii” din partea furnizorilor de conținut. Până acum, vizionarea Netflix în 4K pe Windows sau Safari pe Mac a presupus din oficiu că ești fan Microsoft Edge. În schimb, dacă foloseai Chrome erai penalizat cu o rezoluție mai mică, chiar dacă hardware-ul tău respecta toate criteriile de compatibilitate. Dar dacă actualizezi la versiunea Chrome 117, Netflix acceptă acum redarea 4K cel puțin pentru utilizatorii de Windows. Desigur, Chrome în sine nu este singura cerință. Netflix încă se așteaptă ca PC-ul tău să bifeze mai multe opțiuni înainte de a debloca redarea 4K. Și pentru „că trebuie”, vei avea nevoie de un PC cu Windows 11 complet actualizat, împreună cu abonamentul Premium de la Netflix, care include streaming Ultra HD. Dincolo de asta, contează și hardware-ul. Printre configurațiile acceptate se numără plăcile grafice Nvidia GeForce GTX 1050 sau mai noi, plăcile grafice AMD Radeon RX seria 400 sau mai recente și procesoarele Intel sau AMD compatibile. În funcție de configurație, este posibil să ai nevoie și de extensiile video HEVC de la Microsoft. De asemenea, nu orice model de monitor este eligibil. Netflix îți impune folosirea unui un ecran 4K care rulează la 60Hz, în timp ce monitoarele externe trebuie să fie compatibile cu protecția la copiere HDCP 2.2. În cele din urmă, asigură-te că setările de redare de pe Netflix sunt lăsate pe Automat sau High. iar dacă s-au aliniat toate planetele, vei putea să vizionezi conținut în 4K Ultra HD pe PC, probabil. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat
Netflix, dat în judecată după ce a fost furată o copie a thrillerului de spionaj Fortitude, cu Nicolas Cage, chiar din biroul companiei

Netflix se confruntă cu un proces după ce o copie a thrillerului de spionaj „Fortitude”, un film cu un buget de 45 de milioane de dolari în care joacă Nicolas Cage, a dispărut în urma unui furt produs chiar la biroul companiei din Los Angeles, potrivit The Guardian, care citează mai multe media americane. Producătorii susțin că incidentul a compromis strategia de distribuție internațională și le-a provocat pierderi de ordinul zecilor de milioane de dolari. Producătorii: „Daunele sunt enorme” Reclamanții susțin că au trimis copia filmului către Netflix în luna iunie, după ce platforma și-a exprimat interesul pentru materiale promoționale. Potrivit acestora, fișierele au fost puse la dispoziție exclusiv pentru vizionare internă, cu instrucțiuni clare ca acestea să fie șterse după utilizare. În acțiunea depusă în instanță, producătorii acuză compania că nu a protejat corespunzător materialul și că nu a reacționat suficient de rapid după furt. „Daunele suferite de reclamanți sunt enorme. Prin gestionarea iresponsabilă a filmului și indiferența ulterioară, Netflix a pus în pericol investiția reclamanților de peste 45 de milioane de dolari, precum și valoarea substanțială a filmului în sine”, se arată în plângerea citată de Page Six. Potrivit documentelor, incidentul a dus la suspendarea planurilor de distribuție internațională și a campaniei de lansare a filmului. Netflix respinge acuzațiile Compania neagă că ar fi responsabilă pentru pierderile invocate de producători. „Netflix contestă orice afirmație conform căreia își asumă riscul de pierdere a unui film care a fost livrat fără garanțiile adecvate și fără respectarea standardelor din industrie”, a transmis un purtător de cuvânt al platformei pentru The Hollywood Reporter. Reprezentanții companiei au precizat că, deși Netflix nu deține drepturile asupra filmului Fortitude, tratează cu maximă seriozitate securitatea conținutului. „Am desfășurat o investigație amănunțită și monitorizăm în permanență site-urile cunoscute pentru piraterie, pentru a identifica orice distribuire sau vânzare neautorizată”, a mai transmis compania. Sean Burney, directorul de achiziții de filme al Netflix, a declarat într-un e-mail că este pentru prima dată când platforma se confruntă cu un astfel de furt. „Echipele noastre de securitate lucrează la acest caz, dar până acum fără succes. Echipele anti-piraterie sunt în alertă maximă și vor continua să monitorizeze situația”, a afirmat acesta. Acuzații privind gestionarea anchetei Procesul susține că Netflix nu a precizat dacă a sesizat imediat autoritățile după dispariția hard disk-urilor. Mai mult, producătorii afirmă că platforma ar fi refuzat ulterior solicitarea lor de a implica Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD), după ce aceștia au depus propria plângere. Despre „Fortitude” Fortitude este un thriller de spionaj inspirat din evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunea are loc la Londra și urmărește o echipă de agenți britanici ale căror misiuni influențează cursul războiului. Din distribuție fac parte Nicolas Cage, Matthew Goode, Michael Sheen și Ben Kingsley. Filmul este regizat de Simon West, cunoscut pentru producții precum Lara Croft: Tomb Raider și The General’s Daughter. Scenaristul Simon Afram a declarat că a lucrat timp de șapte ani pentru a transforma povestea într-un lungmetraj și că speră ca filmul să poată ajunge, în cele din urmă, în fața publicului. „Am petrecut șapte ani din viața mea pentru a aduce această poveste adevărată incredibilă pe marele ecran. Acest film aparține unei distribuții extraordinare, ale cărei interpretări merită să fie văzute și recunoscute”, a spus Afram.
Netflix nu a îndeplinit așteptările pentru următorul trimestru. În ce situație acțiunile companiei au scăzut cu până la 10%

Compania Netflix nu a îndeplinit așteptările pentru următorul trimestru. Gigantul care oferă servicii de streaming bazate pe abonament și-a publicat rezultatele financiare, după „bătălia” de preluare a Warner Bros. de către Paramount Skydance, care s-a încheiat cu o ofertă câștigătoare de 110 miliarde de dolari a Paramount. Iată în ce situație acțiunile companiei au scăzut cu până la 10%. Totuși, chiar și în condițiile în care firma americană și-a consolidat poziția de lider în industria de streaming, aceasta nu a îndeplinit așteptările pentru următorul trimestru. În primul trimestru al anului fiscal, Netflix a raportat venituri de 12,25 miliarde de dolari. Compania a depășit așteptările pieței de 12,17 miliarde de dolari. Profitul a fost de 5,283 miliarde de dolari, echivalentul a 1,23 dolari pe acțiune, depășind prognoza investitorilor de 0,76 dolari per acțiune, scrie El Economista. Netflix nu a îndeplinit așteptările pentru următorul trimestru În ce situație acțiunile companiei au scăzut cu până la 10% Compania a explicat și modul în care au avut loc câștigurile per acțiune. Practic, acestea au avut loc în urma unei plăți compensatorii din partea Warner Bros. în urma rezilierii acordului lor de achiziție. Altfel, accentul a fost pus asupra celui de-al doilea trimestru al anului fiscal curent. Dar piața a rămas dezamăgitoare, susțin specialiștii. Motivul constă în venituri mai mici față de cele prognozate. Erau prognozate venituri de 12,574 miliarde de dolari, mai mici decât cele 12,640 miliarde de dolari așteptate de investitori. Previziunile sale privind marja operațională sunt de 32,6%. Un procent sub cele 34,4% calculate de piață. În plus, câștigurile sunt proiectate la 0,78 dolari per acțiune, comparativ cu 0,84 dolari per acțiune (suma prognozată inițial). În acest sens, acțiunile companiei au scăzut cu până la 10% în tranzacțiile de după închiderea sesiunii. Reed Hastings, cofondatorul Netflix, după circa două decenii, a anunțat retragerea din funcţia de director executiv. Reed Hastings, care a împlinit deja 65 de ani, dorește să se dedice filantropiei și hobby-urilor sale, potrivit comunicatului. Această mișcare nu este neașteptată, dar, scrie sursa citată, lasă compania fără unul dintre cei care au fost „arhitecții” succesului platformei de streaming. Autorul recomandă: HBO Max va fuziona cu o platformă care nu este disponibilă în România. Ce soluții au clienți Netflix oprește accesul pe 87 de milioane de dispozitive: „Era singura modalitate” Cât plătești pentru abonamentele Netflix în România, în 2026 Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ
Aplicația Netflix primește interfață nouă, inspirată de TikTok

În lupta continuă pentru păstrarea abonaților și creșterea veniturilor, nimic nu pare să fie prea mult pentru administratorul Netflix. După ce a îmbrățișat fără rețineri folosirea tehnologiilor AI generative pentru a sugestii de conținut în aplicația de mobil și producerea pe bani puțini a efectelor speciale în filme și seriale, Netflix este pe cale să pășească la fel de hotărât în „era TikTok”, schimbând mod fundamental aspectul și funcționarea aplicației pentru smartphone. Noua versiune a aplicației sale mobile va debuta în următoarele săptămâni. Potrivit informațiilor oferite, actualizarea va avea ca element central un flux de conținut video cu orientare verticală, Netflix precizând că noul format va reflecta mai bine oferta sa: ”Această reproiectare va reflecta mai bine oferta noastră de divertisment în expansiune și va facilita accesul membrilor la serviciile noastre, cum și când doresc.” Menționată în cea mai recentă notă informativă pentru acționari cu rezultatele financiare pentru trimestrul 1 din 2026, noua experiență Netflix va debuta la sfârșitul lunii aprilie, extinzând rolul feed-ului vertical pe care aplicația de mobil l-a primit încă de anul trecut. Potrivit argumentelor aduse de conducerea Netflix, schimbarea a pornit de la ideea că granițele dintre televiziune și divertismentul mobil sunt în continuă estompare, podcasturile video fiind deja supraindexate pe dispozitivele mobile. O altă observație foarte interesantă adusă de companie este aceea că aproximativ jumătate dintre profilurile copiilor vizionează conținut Netflix pe dispozitive mobile și tablete, ignorând televizorul. Netflix precizează și că folosește deja inteligența artificială generativă pentru a îmbunătăți recomandările și oferi ”experiențe conversaționale de descoperire”. Cu siguranță în legătură cu noul feed vertical, recent am aflat că Netflix lucrează la un nou format de conținut (ex. filme și seriale) special formulat pentru utilizatorii de TikTok: episoade mai scurte, produse după scenarii simplificate care evită introducerile lungi și trec mai repede la acțiunea principală, încadrându-se în orizontul limitat de atenție și răbdare al utilizatorilor obișnuiți cu clipuri virale. Desigur plicurile nu vor lipsi trailerele de filme și șiruri nesfârșite de secvențe cu momente memorabile din filmele tale preferate, selectate algoritmic pentru a te face să petreci cât mai mult timp în aplicația Netflix, uitând de costul abonamentului. Back to top button
Controversă cu documentarul de pe Netflix în care apare și prietena Simonei Halep

La sfârșitul lunii iunie, platforma Netflix va lansa un documentar în care apare și prietena Simonei Halep, dar au apărut, deja, controversele. Rivalitatea de pe terenul de tenis dintre fostele mari jucătoare Martina Navratilova și Chris Evert, ultima fiind o foarte bună prietenă a Simonei Halep, este subiect de documentar. Revoltă vizavi de documentarul Netflix, cu două luni înainte de difuzarea filmului De-a lungul timpului, Martina Navratilova și Chris Evert au fost de 80 de ori adversare pe terenul de tenis. Mai mult, chiar, 60 de partide s-au jucat cu un trofeu pe masă. Născută pe 18 octombrie 1956 la Praga, Navratilova a jucat pentru țara natală un singur an, iar din 1975 până în 2006, când s-a retras, a reprezentat Statele Unite ale Americii. Prezența ei în documentarul „Chris & Martina: The Final Set”, („Chris și Martina: Setul final”) a contrariat-o pe analista Lucy Khadija. Reacția ei se bazează pe criticile exprimate de-a lungul timpului de Navratilova pe rețelele de socializare, cu privire la sportivii transgender din trecut. „Cum ajunge Martina Navratilova să aibă un doctorat pe Netflix după ani de tweet-uri extrem de nebunești este de-a dreptul o nebunie lol”, a spus analista de tenis Lucy Khadija, potrivit Sports Keeda. Marea sportivă a câștigat 18 turnee de Mare Șlem la simplu, a triumfat la Turneul Campioanelor de 6 ori, plus la cele două ediții din 1986, dar asta nu este tot. La dublu are 31 de titluri de Mare Șlem, realizând Marele Șlem în 1984, alte 13 victorii finale în Turneul Campioanelor, alte 10 de Mare Șlem la dublu mixt, plus de 4 ori învingătoare în Fed Cup, actuala Billie Jean King Cup. Primul succes, cel din 1975, a fost când reprezenta Ceholosovacia. Navratilova consideră că este lipsit de etică și nedrept ca femeile biologice să aibă adversare sportivele transgender Navratilova și Evert se numără printre cele mai decorate jucătoare din istoria tenisului. Împreună, au câștigat 36 de titluri de Grand Slam la simplu de-a lungul carierelor lor. Martina conduce în ceea ce privește meciurile directe, cu scorul de 43-37, și are avantaj și la finalele WTA, 36-24. Ea a dominat meciurile care au contat pentru turneele de Mare Șlem cu 14-8 și 10-4 în partidele din ultimul act. Nu de puține ori, ea și-a exprimat agresiv poziția față de sportivele transgender care fac parte din sporturile feminine, considerând că este lipsit de etică și nedrept față de femeile biologice. De asemenea, ceho-americana nu a avut rețineri să-l critice inclusiv pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și a transmis că ia în calcul să părăsească țara din cauza modului în care este administrată. Navratilova și Evert au fost colege de echipă când Statele Unite au câștigat Fed Cup în 1982, 1986 și 1989 Martina Navratilova și Chris Evert au controlat locul 1 în tenisul feminin pentru o perioadă impresionantă. Concret, ele două au deschis clasamentul timp de 592 din primele 615. Ierarhia a fost întocmită prima dată pe 3 noiembrie 1975, cu Evert în cap de listă. Navratilova devenea în premieră lider WTA pe 10 iulie 1978. Până pe 16 august 1987, când Martina a fost ultima dată în frunte, doar australianca Evonne Goolagong Cawley pentru două săptămâni și americanca Tracy Austin pentru alte 23 au fost pe primul loc. Între 1981 și 1985, Martina și Chris au câștigat împreună 15 titluri consecutive de Mare Șlem. Dominația lor a definit o întreagă eră a acestui sport, iar documentarul va conține imagini de arhivă, interviuri unice și acces în culise în timpul tratamentelor și recuperării lor. Dacă Navratilova era cunoscută pentru jocul impecabil pe iarbă, Evert se simțea confortabil pe zgură. Prima a câștigat 9 titluri la Wimbledon, în timp ce Evert a triumfat de 7 ori la Roland Garros. Evert are 157 de titluri la simplu (inclusiv 18 de Mare Șlem), cu 10 mai puțin Navratilova. A câștigat 4 finale la Turneul Campioanelor, 3 de Mare Șlem la dublu și mai are în palmares de 8 ori Fed Cup. La ultimele 3, cele din 1982, 1986 și 1989, a contribuit și Martina.
Abonații Netflix dintr-o țară europeană pot primi despăgubiri de până la 500 euro în baza unei decizii judecătorești

O acțiune judecătorească îndreptată împotriva companiei americane Netflix a ajuns la un deznodământ neașteptat, un tribunal din Italia stabilind că scumpirile succesive aplicate abonamentelor Netflix, în perioada 2017-2024, au fost ilegale. Abonații, cetățeni italieni, vor avea dreptul la reducerea tarifului actual și la despăgubiri care ar putea ajunge, în unele cazuri, până la 500 de euro. Dar decizia luată de un tribunal european ar putea fi doar începutul, oferind baza legală pentru alte acțiuni judecătorești în cascadă, mult mai ușor de soluționat pornind de la precedentul creat de un tribunal din Roma. Mișcarea Consumatorilor din Italia (Movimento Consumatori) a dat în judecată Netflix Italia, sesizând caracterul abuziv și nul al clauzelor care permiteau modificarea unilaterală a prețului abonamentelor și a altor condiții contractuale. Practica constatată din 2017 și până în noiembrie 2024 a fost incriminată de judecătorii italieni, care impun acum restituirea diferenței de preț între abonamentul majorat și tariful practicat până la data constatării ilegalității. În funcție de vechimea abonamentului, abonații Netflix din Italia ar putea obține până la 500 de euro despăgubiri. Același tribunal precizează să sunt exceptate majorările referitoare la contractele încheiate după ianuarie 2024. Clauzele, care încălcau Codul Consumatorului din Italia permiteau schimbarea arbitrară a prețului abonamentele, fără a preciza un motiv justificatoriu în contract. În urma deciziei, abonații au dreptul la reducerea tarifului actual al abonamentului cât și la la rambursarea sumelor plătite în mod nejustificat, plus eventuale despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Spre exemplu, un abonat Netflix premium care și-a activat abonamentul în 2017 și care plătește acum 19.99 euro trebuie să fie despăgubit cu diferența corespunzătoare abonamentului de început, de 11,99 de euro, Netflix restituind diferența de sumă. Similar, un abonat Netflix care a optat pentru pachetul Standard, în prezent la valoarea de 13,99 de euro/lună, trebuie să fie despăgubiți până la nivelul unui abonament lunar 9,99 euro: “Un client premium care a plătit fără întrerupere abonamentul Netflix din 2017 până în prezent are dreptul la o rambursare de aproximativ 500 de euro, în timp ce un client standard are dreptul la o rambursare de aproximativ 250 de euro. Majorările ilegale vizează și abonamentul de bază, care a înregistrat o creștere de doi euro în octombrie 2024”, au explicat cei doi avocați care au reprezentat Mișcarea Consumatorilor. Totuși victoria obținută de Movimento Consumatori în acțiunea pornită la tribunalul italian nu produce efecte după anul 2024 și nu influențează cu nimic actuala politică de abonamente Netflix. În plus, nu este clar dacă abonații care care și-au închis între timp abonamentul Netflix contractat înainte de anul 2024 pot obține la fel de ușor despăgubiri. Între timp, instanța a cerut Netflix să publice conținutul hotărârii pe propriul site și în publicații de importanță națională și să informeze toți consumatorii intalieni, inclusiv cei care s-au dezabonat, cu privire la nulitatea clauzelor și la dreptul la rambursare. Alessandro Mostaccio, președintele Mișcării Consumatorilor, plusează cu declarații amenințătoare: “Dacă Netflix nu va reduce imediat prețurile și nu va rambursa clienții, vom iniția o acțiune colectivă pentru a garanta tuturor utilizatorilor restituirea sumelor plătite în mod nejustificat”. “Dacă Netflix nu va reduce imediat prețurile și nu va rambursa clienții, vom iniția o acțiune colectivă pentru a garanta tuturor utilizatorilor restituirea sumelor plătite în mod nejustificat”, a declarat Alessandro Mostaccio, președintele Mișcării Consumatorilor. De partea Netflix, platforma ar număra aproximativ 3 milioane de foști/actuali abonați italieni eligibil pentru despăgubiri, suma de plată putând atinge 750 milioane de euro. Însă lipsa de informare a consumatorilor și obstacolele birocratice ce ar trebui înfruntate pentru obținerea acestor sume probabil că va amortiza în mod substanțial impactul financiar suportat de compania americană.
Cum a devenit KPop Demon Hunters unul dintre cele mai mari succese din istoria Netflix

Proiectul „KPop Demon Hunters” a pornit în 2020 ca o idee neobișnuită: o trupă de fete k-pop care vânează demoni. Deși inițial a stârnit scepticism în cadrul Sony, filmul a intrat în producție. Un an mai târziu compania a decis să vândă către Netflix o mare parte din drepturile de distribuție, muzică și merchandising. La acel moment, suma de 120 de milioane de dolari părea avantajoasă pentru Sony, mai ales în contextul pandemiei, când cinematografele erau închise, iar industria se afla într-o zonă periculoasă, mai screi Il Post. Un succes uriaș pe platformă și în cinematografe. Muzica, cheia succesului global După lansarea din 2025, filmul a devenit rapid un fenomen global. Netflix a raportat peste 500 de milioane de vizualizări, transformând producția într-unul dintre cele mai urmărite titluri din istoria platformei. Pe lângă succesul din streaming, filmul a generat și venituri considerabile din cinematografe. Pelicula a depășit 24 de milioane de dolari din bilete, mai ales în urma unor lansări speciale. Dar consacrarea a venit la gala Oscarurilor, unde „KPop Demon Hunters” a câștigat premiile pentru cel mai bun film de animație și cea mai bună piesă originală. Un rol esențial în popularitatea filmului l-a avut coloana sonoră. Piesa „Golden”, premiată cu Oscar, a depășit 1,5 miliarde de ascultări pe Spotify. De asemenea, mai multe melodii din film au ajuns în topurile internaționale. Succesul a fost susținut de colaborarea cu producători importanți din industria k-pop, inclusiv artiști și creatori care au lucrat cu trupe celebre precum BTS sau Blackpink. Decizia Sony de a ceda drepturile este considerată acum una dintre cele mai neinspirate din industrie. La momentul tranzacției, compania se confrunta cu dificultăți generate de pandemie și nu avea o platformă proprie de streaming comparabilă cu Netflix sau Amazon. Astfel, oferta Netflix a părut o soluție sigură pentru salvarea și rentabilizarea proiectului. Privind în retrospectivă, Sony a pierdut controlul asupra unei proprietăți intelectuale originale extrem de valoroase, capabilă să genereze filme, seriale și produse comerciale pe termen lung. Succesul din strategii atipice de marketing dar și profituri imense pierdute Netflix a adoptat o strategie diferită față de modelul său clasic. Filmul a fost lansat nu doar pe platformă, ci și în cinematografe, inclusiv în versiuni speciale de tip karaoke. Această abordare a contribuit la extinderea audienței și la consolidarea succesului global al producției. Deși Netflix a obținut drepturi importante asupra produselor derivate, compania nu a reușit să capitalizeze complet succesul filmului în perioada inițială. Producția de jucării inspirate din film a fost întârziată, deoarece partenerii industriali nu au anticipat amploarea succesului. Astfel, sezonul de vânzări din perioada sărbătorilor din 2025 a fost ratat. „KPop Demon Hunters” a devenit rapid mai mult decât un film: o franciză globală cu potențial uriaș. Sony rămâne implicată în producția viitoarelor filme, iar un sequel este deja în pregătire. Însă controlul principal asupra distribuției și exploatării comerciale aparține Netflix. Cazul este acum considerat un exemplu clar despre cum o decizie luată într-un moment de criză poate schimba radical echilibrul de putere într-o industrie și poate transforma un risc aparent într-un succes uriaș.
Serialul turcesc care face furori pe Netflix. S-a lansat recent, dar este deja una dintre cele mai populare producții de pe platforma de streaming

Un serial lansat recent în Turcia s-a transformat în una dintre cele mai populare producții de pe platforma de streaming Netflix. Iar povestea sa impresionantă a serialului a cucerit publicul din mai multe țări, inclusiv din România. Este vorba despre „Muzeul inocenței” („Museum of Innocence”), un serial care s-a lansat pe data de 13 februarie 2026 și care deja a ajuns în topul preferințelor din zece țări, inclusiv la noi, potrivit Click. Serialul se află în topul preferințelor abonaților, de trei săptămâni Filmul, care se află în topul preferințelor abonaților de trei săptămâni, spune povestea unui bărbat în vârstă de 60 de ani care îi vorbește unui scriitor despre muzeul pe care l-a deschis pentru a comemora cea mai mare poveste de dragoste din viața sa. Apoi, serialul face un salt înapoi în timp de aproximativ 30 de ani, iar bărbatul începe să își spună povestea. Kemal (interpretat de Selahattin Paşalı) este fiul unui afacerist important din Istanbul și urmează să se căsătorească cu Sibel (Oya Unustası Taşanlar). Însă, întâmplător, atunci când vrea să îi cumpere o geantă pe care să i-o facă cadou viitoarei sale soții, Kemal întâlnește o veche cunoștință pe care nu o mai văzuse din copilărie. Füsun (Eylül Lize Kandemir) lucra la magazinul în care tocmai a intrat Kemal, iar această întâlnire va urma să le dea peste cap viața amândurora. De-a lungul poveștii de dragoste care se înfiripă între cei doi, Kemal păstrează toate obiectele care ar putea să îi amintească de Füsun. Peste ani, aceste obiecte vor fi folosite pentru a deschide muzeul. „Muzeul inocenței”, inspirat dintr-un roman de succes Acest serial este bazat pe o carte omonimă, scrisă de autorul turc Orhan Pamuk, în anul 2008. Interesant este că Pamuk chiar a deschis un muzeu fizic cu același nume, unde publicul poate admira diverse obiecte emblematice pentru viața din Istanbul în acei ani. FOTO – Cinemagia.ro Publicul din România deja s-a îndrăgostit de povestea emoționantă spusă de acest serial pe parcursul celor nouă episoade ale sale. Autorul mai recomandă: Netflix și Meghan Markle au încheiat colaborarea după 11 luni. Ce decizie a luat Ducesa de Sussex HBO Max va fuziona cu o platformă care nu este disponibilă în România. Ce soluții au clienți „War Machine”, noul film Netflix cu Alan Ritchson, urcă rapid în topul global
War Machine, noul film Netflix cu Alan Ritchson, urcă rapid în top

Noul film Netflix, „War Machine”, scris și regizat de Patrick Hughes, a debutat în acest weekend și a ajuns rapid pe primul loc în clasamentul celor mai urmărite producții de pe platforma de streaming. Alan Ritchson, în rolul principal Filmul îl are în rol principal pe Alan Ritchson, cunoscut din serialul Reacher de pe Prime Video, și a atras atenția și publicului din România, unde a ocupat prima poziție în top la doar o zi după lansare, conform datelor Flix Patrol din 7 martie. Această producție marchează cea mai recentă colaborare dintre Hughes și Netflix, după succesul din 2022 al filmului The Man from Toronto, cu Kevin Hart și Woody Harrelson. De asemenea, regizorul este cunoscut pentru alte filme de acțiune precum The Expendables 3 și The Hitman’s Bodyguard, inclusiv continuarea acestuia. Criticii observă că „War Machine” este conceput să atragă rapid spectatorii, amintind de producțiile clasice de tip Predator din anii ’80, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal. The Hollywood Reporter notează că filmul pare gândit special pentru cei care nu au vizionat originalul sau clonele sale. ScreenRant subliniază tendința actuală a platformelor de streaming de a începe cu o secvență explozivă pentru a capta atenția publicului încă din primele minute. Pregătire intensă pentru rol Chiar și actorii Matt Damon și Ben Affleck, protagoniștii filmului The Rip, au comentat recent despre presiunea de a convinge spectatorii de la începutul unui film destinat Netflix. În film, Alan Ritchson îl interpretează pe comandantul unui pluton de soldați americani care se confruntă cu o amenințare extraterestră. Rolul său, „81”, a cerut o pregătire fizică extremă, scoțându-l din zona de confort. „A fost cea mai mare provocare fizică pe care am avut-o vreodată și momentul în care mi-am pus cel mai mult la îndoială capacitatea de a duce proiectul la bun sfârșit”, a declarat Ritchson pentru The Hollywood Reporter. Acțiunea filmului urmărește etapa finală a selecției pentru o unitate de elită a armatei americane, în timp ce un exercițiu de antrenament devine o luptă reală pentru supraviețuire. Părerile critice sunt împărțite: unii spun că nici carisma lui Ritchson nu salvează filmul, În timp ce utilizatorii online consideră că merită vizionat. În distribuție mai apar Dennis Quaid, Stephan James, Jai Courtney, Esai Morales, Keiynan Lonsdale, Jarryd Goundrey și Daniel Webber. Recomandarea autorului: Netflix și Meghan Markle au încheiat colaborarea după 11 luni. Ce decizie a luat Ducesa de Sussex Mesajul lui Nicușor Dan de 8 Martie. Președintele a vorbit despre lupta cu relațiile toxice și soarta mamelor singure Cu cât au ajuns să se vândă mucenicii moldovenești la o cofetărie din Capitală. Cât plătești pentru o cutie cu 3 bucăți
Meghan Markle încheie parteneriatul cu Netflix pentru brandul As Ever

Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al companiei, potrivit publicației Entertainment Weekly. Cu toate acestea, Ducesa de Sussex va continua să dezvolte brandul independent, după un an în care colaborarea cu gigantul streamingului a contribuit la lansarea și creșterea proiectului. Cum a început colaborarea dintre ducesă și platforma de streaming Brandul As Ever a fost lansat în primăvara anului trecut în colaborare cu Netflix, odată cu debutul serialului de lifestyle „With Love, Meghan”. Proiectul a avut rolul de a introduce publicului conceptul brandului și filosofia lui Meghan Markle privind viața de zi cu zi, inspirată de ideea de a transforma momentele simple în experiențe speciale. Serialul a avut două sezoane difuzate pe platformă în cursul anului trecut, iar la începutul lunii decembrie a fost lansat și un episod special de sărbători. Prin intermediul acestei producții, publicul a putut descoperi mai multe despre stilul de viață promovat de ducesă, precum și despre produsele incluse în brand. În perioada colaborării cu Netflix, brandul As Ever s-a extins rapid și a ajuns să includă o gamă variată de produse pentru casă și lifestyle. Printre acestea se numără gemuri artizanale, ceaiuri, vinuri și miere, produse inspirate de ideea de a aduce rafinament și simplitate în viața de zi cu zi. Reprezentanții brandului au declarat că proiectul a cunoscut o creștere rapidă încă din primul an de la lansare, motiv pentru care este pregătit să funcționeze independent. „As Ever este recunoscătoare pentru parteneriatul cu Netflix, atât pentru lansare, cât și pentru primul nostru an. Am experimentat o creștere semnificativă și rapidă, iar brandul este acum pregătit să se dezvolte pe cont propriu”, se arată într-un comunicat transmis presei. Viața ducesei și proiectele viitoare După încheierea colaborării cu Netflix, Meghan Markle va continua să dezvolte brandul As Ever în mod independent. Potrivit reprezentanților companiei, anul următor ar putea aduce noi lansări și extinderi ale portofoliului de produse. Înainte de a se căsători cu Prințul Harry în 2018, Meghan Markle era cunoscută pentru blogul său de lifestyle „The Tig”, care aborda teme similare legate de gastronomie, călătorii și stil de viață. În prezent, Meghan Markle și Prințul Harry locuiesc în Montecito, California, alături de cei doi copii ai lor, Prințul Archie, în vârstă de 6 ani, și Prințesa Lilibet, în vârstă de 4 ani. Chiar dacă parteneriatul cu Netflix s-a încheiat, reprezentanții platformei au transmis că sunt bucuroși că au contribuit la lansarea brandului și la dezvoltarea viziunii ducesei. Rămâne de văzut în ce direcție va evolua As Ever și ce noi proiecte va lansa Meghan Markle în perioada următoare.