Oficialii de rang înalt din Ucraina și SUA, discuții despre garanțiile de securitate, dar și întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Anunțul a fost dat sâmbătă seară de șeful Administrației Prezidențiale a Ucrainei pe Telegram, notează Ukrainska Pravda. „Am purtat discuții cu secretarul de stat american Marco Rubio, consilierul interimar al președintelui SUA pe probleme de securitate națională, înaintea importantei întâlniri dintre președinții Ucrainei și Statelor Unite, care va avea loc la New York”, a transmis oficialul. Cei doi au purtat discuții cu privire la pregătirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina, dar și extinderea cooperării în sfera militară, cea de Apărare, dar și domeniul economic. Șeful Administrației Prezidențiale din Ucraina, alături de Marco Rubio, Secretarul de Stat al Americii, au subliniat importanța viitoarei întâlniri dintre Trump și Zelenski ca fiind „parte a dialogului continuu dintre cei doi lideri, care vizează realizarea unei păci juste”. Sâmbătă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat că se va întâlni cu președintele SUA, Donald Trump, în cadrul Adunării Generale a ONU, de la New York.
Trump vrea să trimită Garda Națională și în Chicago și New York. Liderii locali spun că este un abuz de putere
Donald Trump a trimis aproximativ 2.000 de militari la Washington DC, unde administrația locală este condusă de democrați. Președintele SUA susține că măsura vizează reprimarea criminalității în orașele americane, potrivit BBC. Vineri, Donald Trump a declarat că va implementa strategia și în Chicago și New York, alte două orașe importante controlate de democrați. Primarul orașului Chicago, Brandon Johnson, a răspuns comentariilor lui Trump, spunând că nu a primit nicio informație despre desfășurarea Gărzii Naționale în Chicago. El a spus că are „îngrijorări serioase” cu privire la orice desfășurare de trupe, calificând abordarea președintelui drept „necoordonată, nejustificată și nefondată”. Johnson a adăugat că „desfășurarea ilegală” ar putea „inflama tensiunile dintre locuitori și forțele de ordine” și ar putea amenința progresul înregistrat de oraș în reducerea criminalității. Planul lui Trump, considerat un abuz de putere Planul președintelui Donald Trump de a desfășura trupe la Chicago este un abuz de putere, a declarat și JB Pritzker, guvernatorul democrat al statului american Illinois. Nu există nicio urgență care să justifice trimiterea Gărzii Naționale în Illinois, iar președintele SUA „încearcă să fabrice o criză”, a transmis guvernatorul prin intermediul unui comunicat. Deși membrii administrației Trump vorbesc despre o criminalitate „scăpată de sub control” în orașele menționate, locuitorii se opun măsurii de desfășurarea a trupelor. Un sondaj realizat la Washington a arătat că măsura lui Trump este extrem de nepopulară în rândul cetățenilor din capitala americană. 80% dintre locuitori au spus că nu sunt de acord cu preluarea controlului de către Garda Națională, inclusiv în ceea ce privește Departamentul de Poliție Metropolitană.
Trei morţi şi nouă răniţi într-un bar din New York în urma unui atac armat

În jurul orei 3:30 dimineaţa, patru bărbaţi au deschis focul după o altercaţie la Taste of the City Lounge din Clown Heights, un cartier din centrul Brooklynului, New York. Comisarul de poliţie Jessica Tisch a declarat că atacul armat pare să aibă legătură cu rivalităţile dintre bande. Răniţii, cu vârste cuprinse între 19 şi 61 de ani, au fost spitalizaţi, dar viaţa lor nu este în pericol. Un bărbat în vârstă de 19 ani a murit la faţa locului, în timp ce alte două victime, în vârstă de 27 şi 35 de ani, au murit la spital. Anchetatorii au găsit peste 40 de cartuşe de calibru 9 mm şi 45, precum şi o armă abandonată pe o stradă din apropiere. Primarul Eric Adams a anunţat că au fost mobilizate echipe specializate în gestionarea crizelor pentru a sprijini rudele victimelor şi pentru a preveni eventualele represalii. De asemenea, el a făcut apel la orice persoană care deţine informaţii să contacteze linia de urgenţă a NYPD. „Acesta este un act de violenţă tragic şi fără sens”, a declarat comisarul Tisch în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta este al doilea atac armat în masă la New York în câteva săptămâni, într-un an marcat de o scădere a violenţei armate.
Autorul atacului armat de marți din New York avea un istoric de probleme psihice

Atacatorul, identificat de poliție ca Shane Tamura, originar din Las Vegas, a intrat în clădirea de pe 345 Park Avenue înarmat cu o pușcă M4 și a început să tragă imediat ce a pătruns în hol. Potrivit comisarului de poliție NYPD Jessica Tisch, Tamura suferea de tulburări mintale, însă motivul exact al atacului rămâne neclar, potrivit CNN. Printre victime se numără și ofițerul de poliție Didarul Islam, în vârstă de 36 de ani, care lucra în afara orelor de program în cadrul unui parteneriat de securitate privată. Originar din Bangladesh, Islam era tatăl a doi copii, iar soția sa este însărcinată cu al treilea copil. „A murit ca un erou. S-a pus în pericol pentru a proteja pe ceilalți”, a declarat Tisch, într-o conferință. #BREAKING #Manhattan | #NewYork Active Shooter Dead and NO other shooters – suspect shot himself on 33rd floor. Business/Office Building GRAPHIC FOOTAGE 🚨 Security gaurd-Cop Shot and civilians shot i am hearing 7 victims but they are not done clearing floors. pic.twitter.com/cuEbVgAR6S — MəanL¡LMə♡₩ (@MeanLILMeoW) July 28, 2025 Atacul a fost rapid și violent. Tamura l-a împușcat mai întâi pe ofițerul Islam, apoi pe o femeie care a încercat să se adăpostească, după care a deschis focul în holul clădirii, rănind mai multe persoane. El a continuat către etajul 33, unde a ucis o altă victimă într-un birou aparținând unei firme de administrare imobiliară, înainte de a se sinucide. Ce s-a aflat până acum din ancheta care este încă in desfășurare Un bărbat se află în stare critică, în timp ce alte patru persoane au suferit răni minore în timpul evacuării. În vehiculul atacatorului, un BMW parcat în fața clădirii, poliția a descoperit o geantă pentru armă, un revolver, mai multe încărcătoare și muniție. Autoritățile au stabilit că Tamura a călătorit cu mașina prin Colorado, Nebraska, Iowa și New Jersey, înainte de a ajunge în New York luni după-amiază. Clădirea unde a avut loc atacul se află într-o zonă aglomerată din centrul Manhattanului și găzduiește sedii ale unor companii. Primarul Eric Adams a declarat că ancheta este în desfășurare și că se caută eventuale legături între atacator și clădire sau firmele vizate. Martorii au descris scene de panică și evacuări în masă. „Am auzit mai multe focuri rapide. Ne-am baricadat într-o sală de conferință”, a spus o angajată aflată în clădire. Alții au fost evacuați cu mâinile ridicate, în timp ce străzile din jurul Park Avenue au fost blocate ore în șir de forțele de ordine.
O fetiță de 9 ani, a fost găsită moartă într-un heleșteu din nordul statului New York

Din rezultatele preliminare ale autopsiei reiese că micuța a murit înnecată, trupul fetiței fiind descoperit la o zi după ce tatăl sau a dat-o dispărută, potrivit Associated Press. Bărbatul, numit Luciano Frattolin, în vârstă de 45 de ani a fost acuzat de crimă, dar și ascunderea cadavrului fiicei sale, Melina Frattolin, în vârstă de 9 ani. Bărbatul a pledat nevinovat, iar momentan se află în arest preventiv. Sâmbătă noapte, bărbatul a apelat serviciile de urgență din SUA, anunțând că fiica sa a dispărut dintr-o parcare situată aproape de un resort montan din regiunea Adirondack, nordul SUA. Bărbatul le-a spus ulterior polițiștilor că doi bărbați ar fi împins-o pe micuță într-o dubă de culoare albă, potrivit poliției statale din New York. Autoritățile din News York au instituit o alertă de urgență pentru răpire a unui copil, solicitând ajutorul cetățenilor pentru a o găsi pe micuță. Polițiștii au observat însă lacune în relatarea bărbatului și eventual au concluzionat că nu există probe propriu – zise cu privire la faptul că micuța a fost răpită. Trupul fetiței, găsit la o zi distanță O echipă condusă de pădurarii statali au găsit trupul fetiței duminică după-masă, într-o parte mai puțin adâncă a unui iaz din pădurea Ticonderoga, la 48 de kilometri nord de Lake George. Potrivit plângerii penale, tatăl ar fi ascuns trupul micuței sub un buștean. Potrivit rezultatelor preliminare ale autopsiei, cauza decesului a fost „afixierea din cauza înecului”, reclasificând cazul drept „omucidere”, potrivit poliției statale. Rezultatele finale ale autopsiei nu au apărut încă. Tatăl și fiica erau în vacanță încă din 11 iulie în SUA și urmau să se întoarcă la Montreal chair în weekendul în care s-a petrecut crima. Micuța locuia alături de mama ei și a fost înstrăinată de tată în 2019, potrivit poliției. Ancheta în cazul morții fetiței continuă.
Cea mai mare bucată de pe Marte aflată pe Pământ și un schelet de dinozaur, scoase la licitație în New York
Casa Sotheby’s din New York va scoate miercuri la licitație obiectul cunoscut sub numele de NWA 16788. Potrivit casei de licitații, se crede că meteoritul a fost smuls de pe suprafața planetei Marte în urma impactului cu un asteroid. Apoi, a călătorit 225 de milioane de kilometri până la Pământ, unde s-a prăbușit în Sahara. Nu este clar când a lovit Terra. Roca de 25 de kilograme a fost găsită în Niger în noiembrie 2023, a transmis Sotheby’s, conform AP. Bucata roșie, maro și gri este cu aproximativ 70% mai mare decât următoarea cea mai mare bucată de Marte găsită pe Pământ. Este o piesă rară a cărei origine a fost confirmată în urma unor analize de laborator. Experții au comparat un fragment cu compoziția chimică distinctă a meteoriților marțieni descoperiți de sonda spațială Viking care a aterizat pe Marte în 1976. Concluzia a fost că este vorba despre un tip de rocă formată din răcirea lentă a magmei marțiene. Are o textură granulată și conține mineralele, au mai arătat specialiștii. Prețul estimat la licitație este cuprins între 2 și 4 milioane de dolari. Licitația de la New York include și un schelet de dinozaur Ceratosaurus juvenil, cu o înălțime de peste 2 metri și o lungime de aproape 3 metri. Scheletul a fost găsit în 1996 lângă Laramie, Wyoming. Specialiștii au asamblat aproape 140 de oase fosile cu unele materiale sculptate pentru a recrea scheletul și l-au montat astfel încât să fie gata de expunere, a explicat Sotheby’s. Se crede că scheletul datează din perioada Jurasicului târziu, în urmă cu aproximativ 150 de milioane de ani. Estimarea licitației este de 4-6 milioane de dolari. Licitația de miercuri face parte din Sotheby’s Geek Week 2025 și cuprinde 122 de articole, inclusiv alți meteoriți, fosile și minerale prețioase.
Avortul, religia și asigurările în SUA: Biserica cere scutire de la asigurarea avorturilor

Curtea Supremă a SUA a revigorat luni o acțiune legală intentată de Dieceza Catolică din Albany împotriva unei reglementări din New York care obligă planurile de asigurare de sănătate ale angajatorilor să acopere avorturile, notează Reuters. Instanța supremă a anulat o decizie din 2024 a Curții de Apel din New York, care stabilise că reglementarea nu încalcă dreptul la libertatea religioasă garantat de Constituția SUA. Judecătorii au cerut instanței inferioare să reevalueze cauza în lumina unei hotărâri prin care Curtea Supremă a permis unei instituții catolice din Wisconsin să solicite o scutire religioasă de la plata taxelor de șomaj. În ambele cazuri, reglementările statale oferă scutiri religioase doar organizațiilor care angajează și deservesc preponderent persoane de aceeași confesiune. Dieceza din Albany a argumentat că această scutire este prea restrânsă și exclude organizațiile religioase cu misiuni sociale largi, care servesc persoane din afara propriei religii. Curtea Supremă, preponderent conservatoare Regulamentul contestat, adoptat de Departamentul Serviciilor Financiare din New York în 2017 și transformat în lege în 2022, prevede excepții doar pentru organizațiile non-profit cu caracter religios. Curtea de Apel din New York a respins anterior cazul în 2020, invocând precedentul unei decizii similare privind acoperirea contraceptivelor. În contextul în care Curtea Supremă, dominată de o majoritate conservatoare a adoptat în ultimii ani o abordare tot mai favorabilă libertăților religioase, inclusiv prin aplicarea testului de control strict pentru legile percepute ca discriminatorii religios. Astfel, această decizie ar putea influența viitorul legislației privind sănătatea reproductivă în raport cu convingerile religioase.
Regizorul Andrei Șerban, scrisoare deschisă pentru ministrul Culturii, după controversele legate de spectacolul „Proorocul Ilie” : „Riscurile vor fi imense”
Regizorul Andrei Șerban, aflat la New York, îi adresează ministrului Culturii, Natalia Intotero, o scrisoare deschisă, în contextul controverselor legate de spectacolul „Proorocul Ilie” de la Teatrul Național București (TNB). Regizorul avertizează asupra pericolului escaladării tensiunilor și al cenzurii, subliniind importanța apărării libertății de expresie, așa cum este garantată prin Constituție. „ Moment foarte periculos, trebuie să ne trezim la realitatea că foarte ușor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură” Mesajul lui Andrei Şerban vine după reacţia UNITER care consideră că „toată avalanşa de remarci răuvoitoare despre acest spectacol riscă să se transforme într-un atac la cultură pe cât de nefondat, pe atât, de injust şi de periculos”, şi după ce regizorul spectacolului Botond Nagy a fost ameninţat şi a făcut plângere penală. „Ecourile reacţiilor la spectacolul cu piesa Proorocul Ilie au provocat tulburări extreme şi extremiste” Reamintim că apectacolul „Proorocul Ilie” a stârnit reacții puternice în spațiul public, unii contestatari considerându-l „o ofensă adusă Ortodoxiei” și îndemnând la proteste în fața teatrului sau chiar la întreruperea reprezentațiilor. Controversa a fost catalogată de ministrul Natalia Intotero drept „un nefericit incident.” „Ecourile reacţiilor la spectacolul cu piesa Proorocul Ilie au provocat tulburări extreme şi extremiste, ajungând până la New York, unde locuiesc. Nu pot comenta spectacolul de la Naţional, pentru că e total incorect să-ţi dai cu părerea despre teatru pe baza unor clipuri video sau din auzite, fără să fi fost în sală. Am aflat că cei mai mulţi comentatori revoltaţi exact asta fac. Sunt mirat de scandalul iscat în primul rând din acest motiv, şi apoi pentru că în 2010 aceeaşi piesă a fost montată la Sfântu Gheorghe şi atunci spectacolul a decurs normal şi paşnic, nimeni nu a protestat. De ce acum?! Să fi avut loc o schimbare atât de radicală de atitudine în societate? Sau manipularea şi dezinformarea au invadat până şi spaţiul artistic? Să creezi tulburări care pot fi speculate politic e foarte la modă azi!” a scris Andrei Şerban pe pagina de Facebook UNITER. „Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună” „Dacă nu apărăm cu toţii libertatea câştigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărţilor, ca pe timpul naziştilor?! La interzicerea filmelor şi a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?! E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Şi poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către ‘spectatori revoltaţi’, care cer oprirea unui spectacol – un parfum de foarte tristă amintire a mâniei proletare invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist. Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din întâmplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în acelaşi timp cu democraţia. Singura cenzură justificată e cea pe care calitatea proastă a unui spectacol o creează natural – dacă nimeni nu e interesat de el, biletele nu se vând şi dispare de la sine”, este de părere Andrei Şerban. Susținere pentru conducerea TNB Regizorul Andrei Șerban, aflat la New York, a subliniat şi „contribuţia esenţială” a directorului interimar George Călin la Teatrul Naţional, subliniind că este periculos „să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist.” „Deschis şi entuziast, respectat de actori şi de corpul administrativ, George Călin trebuie lăsat să-şi continue activitatea atâta timp cât interimatul este modul preferat de minister. Îndepartarea lui de la conducerea TNB nu va fi bine primită de cea mai mare parte a colectivului într-un moment când e nevoie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist. (…) Să nu ne lăsăm induşi în eroare de calcule politicianiste şi să fim co-autori mai mult sau mai puţin pasivi la instaurarea unei noi dictaturi! Dacă vom ajunge să ne dăm seama când e deja prea târziu, la ce bun?! Dacă nu ne trezim acum, riscurile vor fi imense.” Sursă foto: facebook Uniter CITIȚI ȘI: ATITUDINE. Cum a fost regizorul Andrei Șerban ”alungat” din SUA + motivul demisiei de la Universitatea Columbia: ”Corectitudinea politică este un fel de icter galben al Americii” Andrei Șerban: „Realitatea din România se reflectă în știrile TV: o combinație de confuzie, de prostie, de aroganță” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele