Uluitor! ITIA l-a suspendat doar o lună pe Nick Kyrgios, deși a ieșit pozitiv la cocaină

Nick Kyrgios (31 de ani – 918 ATP) poate reveni în competiții în septembrie 2026, după ce Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) l-a suspendat doar o lună. În august s-a aflat că sportivul australian a fost depistat pozitiv la cocaină, drog încadrat în categoria celor de mare risc în întreaga lume. A expirat suspendarea dictată de ITIA pentru Nick Kyrgios. Australianul, depistat pozitiv la cocaină, poate reveni pe terenul de tenis Nick Kyrgios, unul dintre cei mai controverați sportivi din circuitul internațional de tenis masculin, a fost depistat pozitiv la cocaină, iar informația a fost prezentată publicului larg în august 2026. Imediat după confirmarea testului pozitiv, Kyrgios a fost suspendat provizoriu de ITIA și nu a mai putut lua parte la turneele ATP. De regulă, suspendările pentru o astfel de abatere se întind pentru o perioadă de trei luni. Cocaina este un drog de mare risc la nivel internațional, cu consecințe extrem de grave asupra sănătății, însă nu îmbunătățește performanțele sportive, astfel că ITIA nu este foarte drastică atunci când vine vorba despre suspendare. În ceea ce îl privește pe Nick Kyrgios, australianul a colaborat cu multă deschidere în ancheta coordonată de ITIA și a povestit cu lux de amănunte firul evenimentelor. El a recunoscut că a consumat cocaină în timpul unei ieșiri în oraș, cu câteva zile înainte de participarea la turneul ATP de la Mallorca, unde, pe 22 iunie 2026, a pierdut în două seturi în primul tur. Așa cum am precizat deja, Kyrgios și-a recunoscut greșeala și a fost de acord să finalizeze și un program de tratament aprobat de ITIA, care să îl ajute să se recupereze după consumul de substanțe interzise. Faptul că a colaborat cu anchetatorii ITIA a făcut ca suspendarea dictată în cazul lui să fie redusă de la trei luni la doar o lună. Iar cum suspendarea provizorie a intrat în vigoare la data de 4 august, vineri, 4 septembrie 2026, Nick Kyrgios a redevenit eligibil pentru a concura în turneele ATP. „Nick Kyrgios a primit o lună de suspendare, după ce a fost depistat pozitiv la cocaină cu o probă recoltată în afara competițiilor. Suspendarea sa provizorie a fost dictată pe 4 august, deci este eligibil pentru a se întoarce în competiții pe 4 septembrie. În timpul audierilor, Kyrgios a recunoscut că a consumat cocaină în scop recreațional. A recurs la acest gest într-o noapte pe care a petrecut-o în oraș cu câteva zile înainte de a concura la Mallorca”, se arată pe pagina de X cu numele The Tennis Letter. Nick Kyrgios, ironizat de Simona Halep Nick Kyrgios a fost unul dintre cei mai vocali contestatari ai Simonei Halep, atunci când sportiva din Constanța a fost în prim-planul unui scandal de dopaj. Spre deosebire de australian, Halep nu a intrat în contact cu o substanță interzisă voluntar, ci prin intermediul consumării unui supliment care s-a dovedit a fi contaminat. În acest context, după ce Kyrgios a fost depistat pozitiv la cocaină, Simona a ținut să posteze un mesaj dur pe platformele de socializare: „Nu lovi niciodată pe cineva când este la pământ. Viața are un mod ciudat de a schimba rolurile. Și un mod și mai ciudat de a arăta diferența dintre un accident și o alegere”, a scris Simona Halep, pe platformele de socializare.
Simona Halep i-a plătit polița lui Nick Kyrgios, cel care a atacat-o constant și care acum e suspendat după ce a ieșit pozitiv la cocaină

Simona Halep, fostul lider în ierarhia WTA, nu l-a iertat pe Nick Kyrgios, cel care a fost suspendat provizoriu după ce a fost testat pozitiv la cocaină. Jucătorul australian s-a numărat printre cei care au atacat-o pe „Simo”, în urma suspendării sale involuntare cu suplimentul contaminat Roxadustat. Acum, ex-sportiva i-a plătit polița postând un mesaj sugestiv pe Instagram în care a subliniat „schimbul de roluri” și „diferența dintre un accident și o alegere”. Simona Halep nu i-a rămas datoare lui Nick Kyrgios, cel care va fi suspendat drastic după ce a fost testat pozitiv la cocaină Simona Halep nu s-a putut abține și a reacționat după ce Nick Kyrgios a fost testat pozitiv la cocaină. Fostul număr 1 din ierarhia feminină mondială postând un mesaj pe rețelele sociale în care susține că nu va da niciodată într-un om căzut la pământ, însă remarcă „schimbul de roluri” și „diferența dintre un accident și o alegere”. „Cocaina este un stimulent și o substanță de abuz inclusă pe Lista Interzisă a WADA, fiind interzisă în competiție în cadrul Programului Anti-Doping din Tenis. Din cauza naturii acestei substanțe, o suspendare provizorie este obligatorie și a fost aplicată începând cu data de 4 august 2026”, transmite ITIA. Kyrgios a fost unul dintre cei mai înverșunați jucători la adresa lui Jannik Sinner, Iga Swiatek sau Simona Halep, nume mari ce au fost depistate pozitiv la teste antidoping. „Nu lovi niciodată un om când este deja la pământ. Viața are un mod ciudat de a schimba rolurile. Și un mod și mai ciudat de a scoate la iveală diferența dintre un accident și o alegere”, a fost mesajul postat de Simona Halep, pe contul său de Instagram. Foto: Mediafax Foto Atacul virulent al australianului. „Dacă aș fi luat lucruri asemănătoare, aș fi avut 5 titluri de Grand Slam” În urmă cu aproape doi ani și jumătate, mai previs în primăvara lui 2024, la scurt timp după ce Simonei i-a fost redusă suspendarea, Nick Kyrgios a reacționat virulent după această decizie, afirmând că jucătorii nu ar mai trebui să ia „rahaturi dubioase”, în timp ce el joacă cinci seturi alimentat doar cu banane și coca-cola. Australianul încheie și spune că dacă ar fi luat și el substanțe interzise ar fi avut în palmares cinci titluri de Mare Șlem. „Eu duc bătălii de 5 seturi cu banane și coca-cola, iar rezultatele mele vorbesc de la sine. Poate jucătorii ar trebui ca pur și simplu să nu mai ia rahaturi dubioase. Să se uite în oglindă la finalul zilei și să-și spună: «Da, am făcut totul corect». Nu e dificil. Dacă aș fi luat lucruri asemănătoare, aș fi avut 5 titluri de Grand Slam”, a fost mesajul lui Kyrgios după ce suspendarea româncei a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.
Cutremur în tenis! Nick Kyrgios, suspendat după ce a ieșit pozitiv la cocaină

Nick Kyrgios a fost suspendat provizoriu din tenis după ce a fost depistat pozitiv la cocaină. Australianul a oferit o probă în timpul turneului Mallorca Open, pe 22 iunie, iar analiza a indicat prezența cocainei. Fostul număr 13 mondial se află sub suspendare provizorie din 4 august. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Ben Rothenberg, care a precizat că jucătorul avea posibilitatea să conteste măsura, dar nu a făcut acest lucru până în prezent. Kyrgios a reacționat pe Instagram, unde a recunoscut greșeala și a transmis că își asumă responsabilitatea pentru situația creată. Sportivul australian a spus că a făcut „o greșeală uriașă” și că își asumă „întreaga responsabilitate” pentru cele întâmplate. Suspendarea are efect imediat asupra activității sale sportive. În această perioadă, Kyrgios nu poate juca, antrena sau participa la turnee de Grand Slam ori la competiții organizate sub numele circuitelor profesioniste masculine și feminine. Vestea vine într-un moment dificil al carierei sale. Nick Kyrgios, ajuns la 31 de ani, a jucat foarte puțin în acest sezon. Australianul a disputat doar patru meciuri de simplu, dintre care a câștigat unul și a pierdut trei. În ultimii ani, el s-a confruntat cu probleme medicale importante, în special la genunchi și la încheietura mâinii. Accidentările l-au ținut departe de circuit pentru perioade lungi și i-au afectat revenirea la nivelul cu care obișnuise publicul. Ultima sa apariție pe teren a fost la Wimbledon, în proba de dublu masculin. Kyrgios a făcut pereche cu Alexander Bublik, însă cei doi au fost eliminați încă din primul tur. Prima reacție a tenismenului „ Am fost testat recent în Mallorca, iar rezultatul a fost pozitiv la cocaină. Am făcut o greșeală uriașă și îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat. Îmi pare rău față de fanii mei, familia mea, sponsorii mei și față de toți cei apropiați. Mai presus de toate, îmi pare rău față de copiii care mă urmăresc. Știu ce exemplu oferă această situație și sunt profund dezamăgit de mine însumi. Nu vreau să caut scuze, dar vreau să ofer puțin context despre perioada prin care am trecut. Accidentările din ultimii doi ani m-au afectat enorm, atât fizic, cât și psihic. Corpul meu nu a mai putut face ceea ce mintea mea se aștepta să facă, iar faptul că a trebuit să accept că mă apropii de finalul carierei a fost mai greu decât mi-aș fi imaginat vreodată. Am spus mereu că nu eu am ales tenisul, ci tenisul m-a ales pe mine. Dar să mă desprind de ceva care a reprezentat întreaga mea viață este unul dintre cele mai grele lucruri cu care a trebuit să mă confrunt. Au fost momente în care m-am simțit neputincios și singur. Nimic din toate acestea nu scuză ceea ce am făcut. Partea bună este că această situație a fost pentru mine un semnal de alarmă. În următoarele 28 de zile mă voi retrage de pe rețelele sociale și din viața publică, pentru a mă concentra asupra mea și pentru a încerca să-mi pun lucrurile în ordine. Le cer oamenilor să-mi respecte intimitatea în această perioadă și, mai ales, să respecte intimitatea familiei mele. Îmi pare rău. Voi face ceea ce trebuie și voi reveni.”