Traian Băsescu ar putea absenta de la ceremonia depunerii jurământului de către Nicușor Dan: „Am un mare dubiu”
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a declarat, într-o intervenție la Digi24, că nu a luat încă o decizie referitor la participarea depunerea jurământului de către noul președinte Nicușor Dan. Băsescu a precizat că motivul din spatele ezitării sale e faptul că Parlamentul nu-l recunoaște ca fost șef al statului. Traian Băsescu a declarat că ar putea lipsi de la ceremonia unde Nicușor Dan va depune jurământul pentru a prelua oficial îndatoririle de președinte al României. Băsescu este nemulțumit de faptul că Parlamentul i-a luat drepturile de fost președinte, în baza legii prin care astfel de privilegii nu sunt acordate celor care au colaborat cu Securitatea „Eu am un mare dubiu dacă să mă duc sau nu. Am confirmat că merg, dar asta ca să am toate opţiunile deschise (…) Invitația am primit-o de la Parlament, un parlament care mi-a luat toate drepturile. De ce m-aș duce? Doar din respect pentru Nicușor Dan…”, a spus Traian Băsescu. Traian Băsescu a afirmat că neacordarea drepturilor de fost șef al statului înseamnă o nerecunoaștere a statului său de fost președinte. „Când vrei să mă chemi la festivități, mă chemi, dar nu mă recunoști ca fost președinte pentru un eveniment de acum 45 de ani”, a afirmat Băsescu. Acesta a menționat că invitația pe care a primit-o la ceremonia de luni din Parlament este semnată de către președinții celor două Camere ale Parlamentului, ci nu de către președintele ales Nicușor Dan. La precizarea că nu actualul parlament, i-a retras drepturile de fost președinte, Traian Băsescu a răspuns: „Parlamentul e ca și Guvernul României, nu contează cine îl conduce.” Băsescu a spus însă că, în eventualitatea în care va decide totuși să participe la ceremonie: „Voi încerca să mențin decența evenimentului.” Foto: MEDIAFAX Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele
Nicușor Dan mulțumește românilor pentru votul din 18 mai: Nu va fi ușor. Vom face și greșeli, vom avea și piedici
„România, continuăm pe drumul democratic, pro-european și transatlantic, cu speranța unui viitor mai bun! Nu există salvatori – NOI ne construim țara pe care o dorim, ÎMPREUNĂ”, scrie sâmbătă, președintele ales Nicușor Dan. El le mulțumește mai multor categorii sociale de români care l-au ales în scrutinul din 18 mai, cu peste 6 milioane de voturi. Printre cei enumerați de Nicușor Dan sunt minoritățile sexuale, politicieni, jurnaliști, femei, vârstnici, dar și romi. „Vă mulțumesc pentru încredere – voi face tot ce pot ca să o onorez. Mulțumesc tinerilor români de pretutindeni care înțeleg că au o voce – veți fi mereu ascultați. Mulțumesc femeilor care au votat împotriva violenței – sunteți cetățeni egali și meritați mai mult. Mulțumesc vârstnicilor care au pus mai presus binele copiilor și nepoților – vă datorăm recunoștință și o viață decentă. Mulțumesc bărbaților care au înțeles că bărbăția înseamnă fapte, nu doar vorbe. Mulțumesc tuturor minorităților religioase care au pus credința în slujba binelui întregii țări. Mulțumesc fraților și surorilor de peste Prut care au arătat că suntem uniți la greu – vom fi și la bine. Mulțumesc comunității maghiare care a arătat că România este țara lor – Együtt sikerülni fog! Mulțumesc comunității rome care a iertat, dar n-a uitat istoria – bi diskriminaciako amen njerisaras. (fără discriminare învingem). Mulțumesc tuturor minorităților sexuale care au înțeles că împreună suntem mai puternici. Mulțumesc jurnaliștilor care au păzit democrația și viitorul. Mulțumesc observatorilor care s-au asigurat că fiecare vot contează. Mulțumesc politicienilor care au pus interesul național mai presus de cel de partid. Mulțumesc fiecărui român onest care a ales binele nu doar pentru sine și ai lui, ci pentru România întreagă, oriunde s-ar afla”. Nicușor Dan îndeamnă la „răbdare” și „înțelegere” din partea românilor în noul mandat de la Cotroceni. „Nu va fi ușor. Vom face și greșeli, vom avea și piedici. Avem de reparat 35 de ani și este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi. Cu răbdare, cu înțelegere și cu speranță vom reuși”, încheie președintele ales. Nicușor Dan va depune luni, de la ora 12, jurământul în Parlament, urmând ca în aceeași zi să aibă loc predarea de ștafetă de la Palatul Cotroceni, de către președintele interimar Ilie Bolojan. Foto: Alexandra Pandrea CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele
Clotilde Armand i-a înroșit telefonul lui Nicușor Dan de câteva zile

Când a ajuns primarul Capitalei, Nicușor Dan nu le-a mai răspuns la telefon apropiaților, fapt recunoscut chiar de către președintele ales. Acum, de când este noul șef de stat, să „ajungi” la Nicușor Dan, ca fost prieten sau colaborator, este incredibil de dificil. În acest context, Clotilde Armand, fosta sa parteneră de partid, dar și colegă în administrație, îl caută „în disperare” pe Nicușor Dan, dar acesta pur și simplu nu o bagă în seamă. Surse Gândul au explicat ce vrea fosta primăriță de la noul „locatar” de la Cotroceni. Așa cum Gândul a relatat în mai multe rânduri, Clotilde Armand a fost una dintre vocile puternice din USR care au decis „mazilirea” Elenei Lasconi, în favoarea susținerii lui Nicușor Dan. Pe de-o parte, Clotilde Armand s-a răzbunat pe Elena Lasconi, cu care avea un conflict mai vechi, iar pe de altă parte, fosta primăriță spera, și încă speră, să fie cât mai aproape de Nicușor Dan, în calitatea sa de șef al statului. „De o săptămână, Clotilde Armand îl caută pe Nicușor Dan, să-l felicite personal. Ea consideră că noul președinte îi este dator, după ce a militat foarte mult pentru susținerea sa și pentru retragerea Elenei Lasconi. Crede că datorită influenței pe care dânsa a avut-o în partid, Nicușor Dan a ajuns președinte, fiind votat de electoratul USR. Nu știm ce așteaptă acum de la Nicușor Dan, dar sigur noul președinte nu-i va răspunde la telefon, mai ales că nu are nevoie de un om contondent lângă el. Mai mult, dumneaei nu are voie să ocupe o funcție publică timp de trei ani”, au declarat surse politice pentru Gândul. Clotilde Armand și partenerii ei au schimbat butucii de la „debaraua” cu afișele Elenei Lasconi În ceea ce privește susținerea fostei primărițe pentru Nicușor Dan, aceasta s-a făcut chiar și cu scandal. Gândul a dezvăluit recent că USR a fost practic scindat în două tabere, pe timpul campaniei: aripa Elena Lasconi și cea care l-a susținut pe Nicușor Dan. Războiul cel mai greu s-a dat în filiala USR Sector 1, controlată de fosta primăriță Clotilde Armand. Președintele acestei secții este Andrei Nicolaescu, fostul consilier personal al lui Armand, încă de pe vremea când aceasta era europarlamentar. Pentru că mai toate diligențele pentru mazilirea Elenei Lasconi au plecat de la Clotilde Armand, acoliții ei, susținători frenetici ai lui Nicușor Dan, au făcut tot posibilul să-și împiedice adversarii din propriul partid. Adică pe susținătorii primăriței de la Câmpulung. Susținătorii Elenei Lasconi au umblat nopțile prin sediile USR din București, unde au căutat material de campanie cu aceasta. Doar că la filiala Sector 1, susținătorii Elenei Lasconi s-au lovit de „brigada” Armand, care a fost acuzată că a schimbat butucii la intrările în sediu și, cel mai probabil, și de la camerele unde erau depozitate materialele de campanie, au dezvăluit surse politice pentru Gândul. Citește și: Elena Lasconi: Din păcate, gașca mi-a blocat ilegal accesul la banii de campanie/ Singura modalitate de a vă vorbi a rămas social media USR redirecționează sprijinul către Nicușor Dan. Moșteanu: Sper ca Elena să înțeleagă că miza României e mai mare decât un simplu ORGOLIU personal Cum a MOTIVAT Curtea de Apel București decizia prin care îi recunoaște Elenei Lasconi calitatea de președinte și unic reprezentant al USR Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani … vezi toate articolele
Securitatea cibernetică, principala amenințare a României în 2025. Avertismentul lui Nicușor Dan pentru români și soluția
Președintele ales al României consideră că țara se confruntă cu riscuri cibernetice majore și cere o colaborare strânsă cu firmele de tehnologie și partenerii europeni. Nicuşor Dan a declarat, joi, în cadrul evenimentului „Black Sea and Balkans Security Forum 2025”, că în opinia sa principala ameninţare actuală la adresa României este reprezentată de riscurile din domeniul securității cibernetice. Nicușor Dan: „Principala amenințare, în momentul acesta, este securitatea cibernetică” Acesta a răspuns unei întrebări legate de afirmațiile recente ale generalului Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, care a avertizat la Digi24 asupra numeroaselor pericole generate de Federația Rusă după declanșarea războiului din Ucraina. „Trebuie să am o discuție cu responsabilii, să am toată evaluarea pe unde suntem. Principala amenințare, în momentul acesta, este securitatea cibernetică”, a afirmat Nicuşor Dan. Acesta a subliniat necesitatea unei evaluări precise a situației, dar și importanța cooperării cu marile companii de tehnologie, pe care le consideră esențiale în acest demers. „Trebuie să colaborăm foarte bine cu marile firme de tehnologie, pe care, din fericire, le avem, și bineînțeles cu partenerii europeni care au aceleași îngrijorări ca şi noi legate de securitatea cibernetică şi de războiul hibrid”, a adăugat el. Declarațiile vin într-un context în care România, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO, este tot mai expusă riscurilor asociate războiului hibrid și atacurilor cibernetice. Totodată, retorica președintelui ales reflectă o aliniere la discursul occidental cu privire la amenințările venite dinspre Rusia, în special în domeniul digital, unde infrastructurile critice, sistemele bancare și administrațiile publice devin tot mai vulnerabile. Încă nu se știe cum va fi acest lucru pus în practică Nicuşor Dan nu a detaliat care sunt pașii concreți pe care îi va propune sau implementa în calitate de președinte, dar a lăsat să se înțeleagă că subiectul va fi o prioritate imediată pentru viitorul său mandat: „Aici, din nou, este nevoie de o evaluare și mai departe, în opinia mea, fără să cunosc toate detaliile, trebuie să acționăm rapid și eficient”. Tema securității cibernetice a devenit tot mai prezentă în discursul politic și instituțional, mai ales după multiplele alerte privind tentative de atacuri asupra sistemelor informatice guvernamentale sau ale unor companii strategice din România. În cadrul aceluiași forum, Nicușor Dan a reiterat și faptul că, în ciuda dificultăților economice actuale, România dispune de o economie privată solidă, un aspect care ar putea sprijini reziliența digitală a țării în fața amenințărilor hibride.
PRIORITĂȚILE lui Stelian Bujduveanu în calitate de Primar General interimar al Capitalei: Voi lucra pentru stabilitate, coerență și continuitate
„Știu că nu sunt un primar ales, dar tocmai de aceea, prioritatea mea este clară: să asigur o tranziție fără sincope până la alegerea unui nou primar general. Voi lucra pentru stabilitate, coerență și continuitate, pentru ca marile proiecte ale orașului să nu se oprească”, a anunțat vineri Stelian Bujduveanu. „Dragi bucureșteni, de luni, preiau oficial responsabilitatea de Primar General interimar al Municipiului București, o funcție pe care o asum cu seriozitate și respect față de voi, cei care trăiți, munciți și sperați într-un oraș mai bun. Cu sprijinul a 38 de consilieri generali, am fost desemnat să asigur continuitatea administrației într-un moment-cheie pentru Capitală. Președintele României, Nicușor Dan, a fost prezent la această decizie importantă – îi mulțumesc pentru direcția solidă oferită Bucureștiului în ultimii ani și pentru încrederea acordată”, a transmis Stelian Bujduveanu pe Facebook. El a precizat că lucrările de infrastructură, reformele în transport public, termoficare, urbanism și digitalizare vor merge mai departe – fără întreruperi și fără întârzieri. Stelian Bujduveanu a subliniat că un obiectiv esențial este finalizarea noului Plan Urbanistic General, despre care spune că „este șansa noastră de a da Bucureștiului o dezvoltare coerentă, care să protejeze patrimoniul, să conserve spațiile verzi și să impună reguli clare în construcții. Fără derogări. Fără excepții”. „Voi colabora strâns cu echipa Primăriei și cu toți consilierii generali – indiferent de culoarea politică – cu un singur scop: ca Bucureștiul să funcționeze și să rămână un oraș pentru oameni. Mandatul meu este limitat în timp, dar implicarea mea va fi totală. Bucureștiul merită stabilitate, respect și o administrație care lucrează pentru cetățeni – iar eu sunt aici pentru asta”, a adăugat el. Stelian Bujduveanu, viceprimarul PNL al Capitalei, a fost ales vineri, în ședință extraordinară, primar interimar, după demisia edilului Nicușor Dan, ales președintele României. Hotărârea a fost aprobată cu 38 de voturi „pentru” și 8 „împotrivă”. (Mai multe detalii AICI) Foto: Facebook / Stelian Bujduveanu CITEȘTE ȘI: Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele
Nicușor Dan, avertisment privind fondurile europene: Pe PNRR, RISCUL mare este să nu atragem

Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, a fost întrebat, vineri, în cadrul unor declarații de presă, dacă există riscul pierderii de fonduri europene din cauza deficitului mare, el precizând că „riscul mare este să avem niște bani pe care să nu îi atragem până la termenul de august 2026”. Referitor la posibilitatea de a pierde fonduri europene din cauza deficitului mare, președintele ales a declarat: „Pe de o parte, România este în procedură de deficit excesiv. Procedura de deficit excesiv are niște etape în care, eventual, la un moment dat, un procent din fonduri să fie luate. Nu neapărat procentul important, ci semnalul pe care o astfel de decizie l-ar da către piață și, în special, pentru investitorii care împrumută România”. El a atenționat că „pe de altă parte, pe PNRR, riscul mare este să nu atragem”. „Adică avem un termen, august 2026, și riscul mare este să avem niște bani pe care să îi avem și pe care să nu îi tragem până atunci. Acolo este discuția cea mai mare”, a explicat Nicușor Dan. Foto: Alexandra Padrea CITEȘTE ȘI: Ultima ședință a lui Nicușor Dan la Primărie. De luni, Stelian Bujduveanu va fi primar interimar al Capitalei. A fost ales cu 38 de voturi „PENTRU” Nicușor Dan va depune JURĂMÂNTUL în Parlament pe 26 mai, la ora 12/ Lista completă a invitaților Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele
Ion Cristoiu: Președintele are o părere proastă despre cultură. E o pierdere de timp

Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Ion Cristoiu vorbește despre cum votanții pro-europeni urmează să aibă o surpriză neplăcută referitoare la alegerea lor electorală, dar și despre așa-zisele diversiuni din timpul campaniei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. În primul rând, Ion Cristoiu vorbește despre votanții progresiști și pro-europeni, care crede el vor fi dezamăgiți de candidatul ales. Spune jurnalistul că acești votanți și susținători, mulți dintre ei oameni de cultură, vor fi surprinși de faptul că actualul președinte ales, spune, el nu ar fi un iubitor de cultură, astfel nu va prioritiza în mandatul său proiectele culturale. „Vor avea tefeliștii niște dezamăgiri. Primul care va avea dezamăgire va fi Liceanu. În primul rând că Nicușor Dan are o părere foarte proastă despre cultură, după părerea lui cultura e pierdere de timp. Adică măcar Bolojan mai avea sau Băsescu, a mai zis.” Ion Cristoiu: „Și 5 milioane au ales Rusia?” Ulterior, la îndemnul moderatorului, Cristoiu se exprima referitor la amenințarea rusească discutată constant în campanie. Acesta consideră că cei care au votat candidatul AUR nu erau pro-ruși, că această idee era o formă de propagandă, care, crede jurnalistul, nu mai funcționează. Cu atât mai mult, invitatul pune la îndoială situația destabilizării pieței financiare provocată de calificarea lui George Simion pe primul loc în turul doi al alegerilor, dând impresia că acest eveniment nu ar fi fost unul organic. „Celor care spun că vin rușii, le spun 5 milioane de oameni au votat să vină rușii. Au fost alegeri. Ei au zis așa, alegem între Rusia și Europa. Și 5 milioane au ales Rusia? Nu, pentru că știi ce nu înțeleg ei? Frecția cu Rusia nu mai ține. Dar a ținut aia cu BNR-ul. Dacă nu creștea, nu avea eficiență diversiunea, dar n-a crescut natural, nu?” Mălina Maria Fulga este redactor în cadrul echipei Gândul. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, consolidându-și astfel pasiunea … vezi toate articolele
Cristoiu: Iohannis nu avea idei multe, spre deosebire de Nicușor

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre diferențele dintre Nicușor Dan, Iohannis și Băsescu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. „Nicușor Dan nu are simțul primejdiei.”, susține jurnalistul. Invitat la Marius Tucă, Ion Cristoiu a vorbit despre diferențele dintre Iohannis și Nicușor Dan. Fără să detalieze, jurnalistul susține că Nicușor Dan are idei mai multe și mai proaste decât fostul președinte. Pornind de la Băsescu, Cristoiu menționează că acesta era mai ușor de convins în a-și schimba punctul de vedere. În ceea ce îl privește pe Iohannis, acesta era mult mai ferm, dar și mai lipsit de „idei proaste”. Ajungând la Nicușor Dan, jurnalistul spune că este cel mai încăpățânat dintre cei trei, având și cele mai multe convingeri proprii, catalogate drept „proaste”. Jurnalistul precizează și că în acest moment nu i se opune nimeni lui Nicușor Dan, ceea ce îi cultivă o personalitate precum a lui Ceaușescu. Cristoiu critică și poziția PSD-ului care tinde să se alinieze cu politicile și propunerile președintelui ales, Nicușor Dan. „E o deosebire față de Iohannis, pentru că Iohannis n-avea idei multe, ăsta are și idei. Când se duceau ăia de la servicii la Băsescu și ziceau o chestie nu e bine, el zicea ba da. Până la urmă îl convingea fundamental. La Iohannis, am înțeles că te duceai și înghețai. Zicea nu. Numai că Iohannis nu avea atâtea idei proaste. Este riscul aici. Repet, Bolojan se gândește că se va trezi la ședințele de guvern cu el lângă, total anticonstituțional, și nu poți să-l oprești. Nicușor Dan nu are simțul primejdiei. Nu e el de vină. Problema este că în această perioadă, toți merg la cultivarea gen Ceaușescu. Cum poți tu PSD… Nicușor o să vadă că i se permite orice. În momentul în care el, că încă-i fiul ploii, simțea o televiziune, un PSD care spunea ceva împotrivă – noi ne ducem la Cotroceni cu propunerea aia, PNL-ul… În aceste condiții, faptul că lui nu i se opune nimic, este aceeași chestie de la Ceaușescu.”, a explicat Ion Cristoiu.
Nicușor Dan: Vrem să continuăm relaţia foarte bună pe care o avem cu statul evreu

Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat azi, că datoria sa este aceea de a respecta toate tratatele convenite de România, menționând și că țara noastră dorește să continue relația „foarte bună” cu Israelul, potrivit Agerpres. Nicușor Dan a fost întrebat dacă îl consideră pe premierul israelian Benjamin Netanyahu vinovat de crime de război. „Nu este treaba mea asta. Treaba mea este să respect nişte decizii ale unor tratate, curţi, în cazul acesta, la care suntem parte. Dincolo de asta, vrem să continuăm relaţia foarte bună pe care o avem cu statul evreu”, a răspuns preşedintele ales, în cadrul unei declaraţii de presă. De asemenea, președintele ales i-a mulțumit joi premierului Benjamin Netanyahu pentru felicitările transmise pentru câştigarea alegerilor, asigurându-l de angajamentul său pentru consolidarea relaţiilor dintre România şi Israel. „Apreciez sincer mesajul dumneavoastră şi preţuiesc profund prietenia istorică dintre România şi Israel. Vă asigur de angajamentul meu în vederea consolidării relaţiilor dintre naţiunile noastre, unite prin legături culturale comune şi o dăruire puternică pentru cooperare eficientă în domenii precum: tehnologie, educaţie, cultură şi păstrarea memoriei istorice”, a scris Nicuşor Dan, joi, pe reţeaua X. Pe 8 mai, într-o dezbatere electorală, Nicuşor Dan susținea că premierul Benjamin Netanyahu nu va efectua o vizită în România. El adăuga că ţara noastră trebuie să aibă „o relaţie normală” cu Israelul. „Nu se va întâmpla niciodată cât există această decizie (mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională – n.r.) ca premierul Netanyahu să vină în România”, spunea el, la momentul respectiv. CITEȘTE ȘI: Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri … vezi toate articolele
Nicușor Dan a luat decizia. Noul președinte al României va fi prezent

Nicușor Dan a luat decizia și a anunțat că va fi prezent la meciul de retragere al Cristinei Neagu. Noul președinte al României a declarat că nu poate rata un astfel de moment, având în vedere că este vorba despre o sportivă care a fost cea mai bună din lume de patru ori. Reamintim că duminică, Cristina Neagu a avut parte de ultima reprezentație oficială, în partida câștigată de CSM București pe teren propriu în fața celor de la Corona Brașov, scor 35-33, în ultima etapă din campionatul intern. Nicușor Dan, prezent la meciul de retragere al Cristinei Neagu Nicușor Dan, noul președinte al României, a anunțat că va fi prezent la meciul de retragere al Cristinei Neagu, care va avea loc pe data de 8 iunie 2025, la Sala Polivalentă din București. Desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu și-a încheiat impresionanta carieră la sfârșitul acestui sezon. Duminică, 18 mai 2025, Cristina Neagu a avut parte de ultimul meci oficial. CSM București s-a impus pe teren propriu, scor 35-33, în fața celor de la Corona Brașov, în ultima etapă din campionat. Nicușor Dan a dezvăluit că a fost de mai multe ori la meciurile celor de la CSM București, unde s-a comportat ca un adevărat ultras. Noul președinte al României a dezvăluit că a stat în tribune, de unde a huiduit arbitrii din cauza deciziilor pe care aceștia le-au luat. „Am fost la multe meciuri ale CSM-ului, la un moment dat am și huiduit arbitrii. Pentru ca un sportiv din România să fie cel mai bun din lume de 4 ori (n.r. – Cristina Neagu), e important”, a explicat Nicușor Dan, pentru sport.ro. Nicușor Dan a fost întrebat dacă România va mai avea, în viitorul apropiat, o sportivă precum Cristina Neagu. „Depinde de cât de mult vom reuși să dezvoltăm sportul de masă”, a răspuns noul președinte al României. Ce sporturi preferă Nicușor Dan pentru băiatul lui Nicușor Dan a declarat că își dorește să își ducă băiatul la un meci de fotbal adevărat, pe stadion. Totodată, președintele României a mai spus că își dorește ca băiețelul lui să practice un sport, dar a pus o condiție importantă pentru ca acest lucru sa fie posibil. „Aștept să crească băiețelul, să facă vreo 5 ani să-l iau la un meci de fotbal adevărat pe stadion. Dacă își vede și de lecții, îl las la fotbal și la hochei, la ce vrea el”, a mai spus Nicușor Dan, conform sursei menționate anterior”, a mai spus Nicușor Dan. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult