Gerul afectează școlile din județul Iași! Două unități rămân în continuare închise

gerul-afecteaza-scolile-din-judetul-iasi!-doua-unitati-raman-in-continuare-inchise

Condițiile meteorologice extreme continuă să influențeze activitatea școlară în județul Iași. În contextul temperaturilor foarte scăzute și al dificultăților de acces pentru personalul didactic, mai multe școli și licee au suspendat temporar cursurile, pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice. Două școli din județul Iași rămân închise Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Iași, în cursul zilei de astăzi, doar două unități de învățământ preuniversitar mai sunt închise: Școala Profesională Dagâța Liceul Tehnologic „Petre P. Carp” Țibănești „Deciziile privind suspendarea activității didactice au fost luate de consiliile de administrație ale unităților și stabilesc și modalitatea de recuperare a materiei. Datele incluse în această informare sunt valabile astăzi, 9 ianuarie 2026”, a precizat Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al ISJ Iași. Măsura a fost luată ca urmare a gerului sever care afectează județul, dar și pentru a proteja elevii navetiști, mai ales în mediul rural, unde transportul școlar poate fi dificil în astfel de condiții. Unitățile afectate ieri, acum deschise În 8 ianuarie 2026, alte nouă unități de învățământ și-au suspendat temporar cursurile, ca măsură preventivă. Acestea au revenit astăzi la program normal și includ: Școala Profesională Dagâța Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dobrovăț Școala Gimnazială Drăgușeni Școala Gimnazială „Ion Hăulică” Ipatele – nivel gimnazial Școala Gimnazială Mironeasa Școala Profesională Mogoșești (structurile Hadâmbu, Mânjești, Budești și Șanta) Școala Gimnazială Poieni Școala Profesională „Nicolae Bălăuță” Șcheia Liceul Tehnologic „Petre P. Carp” Țibănești Prefectura Iași a transmis că suspendările au fost determinate de condițiile meteo nefavorabile și dificultățile de acces ale profesorilor navetiști, iar pentru astăzi cursurile s-au desfășurat în mod normal în aceste unități. Ger la Iași Gerul din această perioadă ridică riscuri pentru elevi, cadre didactice și personal auxiliar, mai ales în localitățile rurale. În acest context, deciziile unităților de învățământ au un caracter preventiv și sunt menite să evite incidente legate de hipotermie sau dificultăți în transportul școlar. Autoritățile recomandă părinților să urmărească comunicările oficiale ale școlilor și să respecte măsurile de prevenție stabilite de conducerea unităților, iar școlile își organizează recuperarea materiei pentru zilele în care cursurile au fost suspendate. Atât Inspectoratul Școlar Județean Iași, cât și Prefectura subliniază că siguranța elevilor este prioritară. Suspendarea cursurilor este evaluată zilnic, în funcție de condițiile meteorologice și de starea infrastructurii școlare. Deciziile se iau cu consultarea consiliilor de administrație și se comunică părinților și cadrelor didactice pentru a asigura continuitatea educațională și prevenirea unor situații de risc. Astfel, în timp ce unitățile afectate ieri s-au redeschis, două școli rămân închise astăzi, 9 ianuarie 2026, până când condițiile meteo vor permite reluarea activității în siguranță. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ninsori abundente în zona Moldovei. Zeci de utilaje DRDP Iași, mobilizate pe drumurile naționale – UPDATE

ninsori-abundente-in-zona-moldovei.-zeci-de-utilaje-drdp-iasi,-mobilizate-pe-drumurile-nationale-–-update

Ninsorile abundente din ultimele ore au creat condiții dificile de trafic în zona montană a Moldovei, în timp ce în restul regiunii se înregistrează precipitații mixte. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a intervenit masiv pe parcursul nopții și continuă acțiunile de deszăpezire, în contextul unei avertizări meteorologice Cod galben. UPDATE: Potrivit prefectului Constantin Dolachi nu s-au înregistrat probleme majore, însă pe anumite sectoare cu pantă accentuată circulația este îngreunată din cauza gheții, motiv pentru care se intervine punctual cu utilaje de dimensiuni mai mici pentru împrăștierea materialului antiderapant. „Nu sunt probleme deosebite. Punctual sunt câteva pante unde din cauza gheții nu pot urca sărăriţele. Se intervine cu mașini mai mici pentru împrăștiate sării. Între Belceşti şi Coarnele Caprei. Este o pantă mai mare”, a transmis prefectul Constantin Dolachi cu privire la situaţia la nivelul judeţului Iaşi. De asemenea, circulația în zona Bucium din Iași se desfășoară cu dificultate, traficul fiind aglomerat și formându-se coloane de autovehicule din zona Hanul Trei Sarmale către pod. Intervenții ample ale DRDP Iași pe drumurile naționale din Moldova Directorul DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu, a transmis că situația este atent monitorizată, iar utilajele sunt în teren pentru menținerea circulației în condiții de siguranță. Potrivit acestuia, carosabilul este afectat în special în zonele montane. „Ninge abundent în zona montană a Moldovei, cu precipitații mixte înregistrate în restul teritoriului (burniță în județul Neamț, ploi în Vaslui, Botoșani, Iași și Bacău). Pentru asigurarea circulației, pe timpul nopții trecute, la nivelul #DRDP Iași au intervenit 131 de autoutilaje și au fost răspândite 802 tone de material antiderapant (sare, nisip și clorură de calciu), pe toate drumurile naționale din administrare. Carosabilul se prezintă cu zăpadă frământată (1-2 cm) în zona montană a județului Suceava și umed în rest, cu vizibilitate redusă în zonele Poieni și Răducăneni din județul Iași” , a transmis Mugurel Laicu. Autoritățile avertizează că riscul de polei și intensificările vântului impun o atenție sporită din partea șoferilor. „În continuare, zona Moldovei este vizată de o avertizare Cod galben de precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului, motiv pentru care recomandăm prudență la volan și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă”, a mai adăugat directorul DRDP Iași. La momentul informării, intervențiile erau în desfășurare pe întreaga rețea de drumuri naționale din regiune. „În acest moment, pe drumurile naționale din zona Moldovei sunt în acțiune 133 de autoutilaje. Circulați cu atenție!”, a mai transmis directorul DRDP Iași, menționând că imaginile surprinse provin de pe DN 29, Suceava – Botoșani. Șoferii pot solicita informații suplimentare privind starea drumurilor la dispeceratele DRDP Iași și CNAIR. Situația din teren: DN 29B și Pasul Tihuța În zonele cele mai afectate, intervențiile continuă în regim susținut. Referindu-se la județul Botoșani, Ovidiu Mugurel Laicu a precizat: „Ninsori abundente și trafic în condiții de iarnă pe DN 29B, Botoșani – Dorohoi. Imagini din zona Leorda – Brăiești, județul Botoșani. Echipele DRDP Iași intervin cu lamă și material antiderapant. Circulați cu atenție și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă!” De asemenea, una dintre cele mai dificile zone rămâne Pasul Tihuța, la limita județelor Suceava și Bistrița-Năsăud. „Acționare în baterie pe DN 17, Pasul Tihuța, limita județelor Suceava și Bistrița-Năsăud, pe fondul ninsorilor abundente. Echipele DRDP Iași intervin în această dimineață pe mai multe sectoare de drumuri naționale din zona Moldovei, îndeosebi în zona montană, dar și în zonele colinare și de șes ale județelor Suceava și Botoșani (DN 29, DN 29A, DN 29B, DN 29C). Circulați cu atenție!”, a conchis Mugurel Laicu. Autoritățile recomandă șoferilor să se informeze înainte de plecare, să reducă viteza și să utilizeze exclusiv autovehicule echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ninsori abundente și strat de zăpadă de până la 30 de centimetri în mai multe regiuni din țară. Meteorologii ANM, prognoză exclusivă pentru Gândul

ninsori-abundente-si-strat-de-zapada-de-pana-la-30-de-centimetri-in-mai-multe-regiuni-din-tara.-meteorologii-anm,-prognoza-exclusiva-pentru-gandul

Meteorologii au emis mai multe atenționări cod portocaliu și cod galben de ninsori abundente, valabile până în data de 6 ianuarie. În zonele vizate, stratul de zăpadă poate ajunge până la 30 de centimetri. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori abundente în majoritatea zonelor țării. „Pe parcursul zilei de astăzi ne așteptăm la precipitații în majoritatea zonelor țării. În acest sens au fost emise și noi atenționări cod portocaliu și cod galben. Va ninge mult în zonele vizate și la munte”, precizează, pentru Gândul, meteorologii ANM. Până mâine, la ora 10:00, ANM a emis o atenționare cod portocaliu de ninsori pentru zona de munte a a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara. „În zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, temporar ninsoarea va fi abundentă și se va depune strat de zăpadă de 25-30 cm (echivalent în apă de 25-30 l/mp), iar la altitudini mari vor fi rafale de 80-90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă”,potrivit ANM. Totodată, este în vigoare și o atenționare cod galben de ninsori pentru Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Occidentali. „În intervalul menționat, în Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, în Carpații Meridionali și Occidentali vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 15-25 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 20-25 cm, iar în zonele joase de relief, de 10-20 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 70-85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută”, transmite ANM. FOTO: meteoromania.ro Până în data de 6 ianuarie, ora 10:00, ANM a emis alte două atenționări cod galben și cod portocaliu de ninsori. „Pe parcursul zilei de luni vor predomina ninsorile în zonele de munte, iar în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș. Se vor acumula 10-20 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10-20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului se va depune un strat nou, în general de 3-10 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 70-85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută”, transmite ANM. FOTO: meteoromania.ro O atenționare cod portocaliu de ninsori este valabilă pentru zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara până în data de 6 ianuarie. „În zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, îndeosebi la altitudini de peste 1.400 m, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 20-30 cm (echivalent în apă de 20-30 l/mp). În zona înaltă vor fi rafale de 80-90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă”, potrivit ANM. Cum va fi vremea în București În București, temperaturile scad ușor, iar la noapte se înregistrează 0 grade. „În zona Capitalei ne așteptăm la precipitații pe parcursul zilei de astăzi. Acestea vor fi mai ales seara și noaptea, când vor fi și condiții de polei, iar valorile termice vor fi în scădere usoră față de ziua precedentă. Temperatura maximă astăzi va fi de 4-5 grade, iar în cursul nopții care urmează, minima se va situa în jurul valorii de 0 grade”, au precvizat meteorologii ANM pentru Gândul. RECOMANDAREA AUTORULUI: ANM a emis o prognoză specială pentru București, valabilă până pe 5 ianuarie. Cum va fi vremea în Capitală înainte de Bobotează Cozi de kilometri pe DN1, în Prahova. Zeci de polițiști încearcă să fluidizeze traficul. Autoritățile recomandă rute alternative