Ungaria repornește un reactor al centralei Paks

ungaria-reporneste-un-reactor-al-centralei-paks

Operatorii centralei nucleare de la Paks vor reporni unul din cele trei reactoare nucleare închise din cauza scăderii debitului Dunării la nivel record ca urmare a secetei.  Ungaria încearcă acum să se redreseze după criza energetică fără precedent. Peter Magyar a anunțat că autoritățile vor reporni blocul numărul 3 de la centrala nucleară Paks sâmbătă seară.  Loading … Guvernul Magyar anunță criza energetică încheiată Premierul susține că Dunărea își revine la debitul normal după ce au fost întreprinse eforturi pentru construirea unei bariere subacvatice. Valurile de căldură din această vară au secat căile navigabile din Europa, afectând grav debitul Dunării și împiedicând sistemele de răcire ale celor patru reactoare nucleare să funcționeze. Criza energetică a pus presiune pe rețelele electrice, forțând Ungaria să importe masiv energie electrică și să solicite gospodăriilor și fabricilor să reducă consumul de energie voluntar. Peter Magyar a mulțumit guvernului, companiilor maghiare și societății civile pentru efortul comun depus de a împiedica oprirea totală a singurului reactor de la Paks rămas în funcțiune. Cea mai gravă criză energetică din istoria modernă a Ungariei Potrivit Bloomberg, fiecare centimetru al Dunării contează pentru centrala nucleară de la Paks, care generează aproximativ 40% din producția de energie electrică a Ungariei. Ungaria înregistrat o scădere a producției la doar o zecime din capacitatea sa de 2.000 de megawați la un moment dat. Doar unul din cele patru reactoare ale centralei a funcționat. În prezent, produce 481 de megawați. Calendarul repornirii: Centrala Paks revine la capacitate maximă în timp record Ungaria nu va mai fi nevoită să importe energie scumpă după ce Peter Magyar a anunțat într-o transmisiune live de Ziua Națională că de săptămâna viitoare, toate cele patru reactoare nucleare ale centralei de la Paks vor produce electricitate. Potrivit premierului Magyar, Ungaria a evitat scenariul sumbru: oprirea completă a centralei nucleare după ce a fost construit un prag de fund de râu amplasat pe fundul fluviului, ceea ce a dus la ridicarea apei cu până la un metru Sursa Foto: Hepta

Proiectul Bala 2, deblocat din cauza secetei

proiectul-bala-2,-deblocat-din-cauza-secetei

Scăderea alarmantă a nivelului Dunării determină Guvernul să accelereze un proiect strategic pentru asigurarea debitului necesar răcirii reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Premierul demis Ilie Bolojan a semnat constituirea Comitetului Interministerial Bala 2, care trebuie să analizeze rapid soluțiile tehnice pentru creșterea debitului Dunării Vechi spre Cernavodă. Guvernul și specialiștii lucrează pentru deblocarea proiectului Bala 2  Loading … Reprezentanți ai instituțiilor publice și specialiști au analizat, vineri, la prima întâlnire de lucru a Comitetului Interministerial Bala 2, situația cauzată de scăderea accentuată a nivelului Dunării și modul în care pot fi promovate soluții tehnice necesare asigurării debitului de apă pentru răcirea reactoarelor nucleare de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă. Decizia privind constituirea Comitetului Interministerial pentru identificarea soluțiilor optime în vederea asigurării alimentării cu apă pentru răcirea reactoarelor nucleare, actuale și viitoare, ale Centralei de la Cernavodă, a fost semnată astăzi de premierul demis Ilie Bolojan. Comitetul va lucra într-un ritm accelerat astfel încât, până la sfârșitul lunii august, specialiștii să analizeze încă o dată studiul de fezabilitate al proiectul Bala 2, care are în vedere amenajarea căilor navigabile pe Dunăre, în zona punctului Bala. Realizarea proiectului va avea ca rezultat, implicit, creșterea debitului pe Dunărea Veche spre Cernavodă și asigurarea nivelului necesar funcționării unităților 1 și 2 de la Cernavodă, precum și a unităților 3 și 4 atunci când acestea vor funcționa. Proiectul Bala 2, accelerat La nivelul acestui grup de lucru vor fi făcute analize care să arate dacă datele pe care s-a bazat elaborarea proiectului Bala 2 sunt de actualitate, dacă rezultatele implementării sunt cele estimate inițial sau este nevoie de adaptarea și completarea soluțiilor tehnice. În acest sens, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, președintele Comitetului, a solicitat ca până luni, 17 august, instituțiile să transmită Comitetului datele tehnice necesare specialiștilor pentru a analiza proiectul având în vedere situația la zi, proiecția pesimistă de debit, în contextul accentuării efectelor schimbărilor climatice, modificările care au apărut în albia fluviului și alte elemente tehnice rezultate din măsurătorile din teritoriu. De asemenea, analiza va avea în vedere corelarea proiectului cu alte proiecte de investiții care au ca scop creșterea debitului Dunării în în zona Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă. Prim-ministrul demis Ilie Bolojan a mulțumit specialiștilor pentru mobilizarea în jurul deblocării acestui proiect strategic și a subliniat că investiția va fi demarată cât mai repede și va fi finanțată de la bugetul de stat. „În condițiile în care experții confirmă că soluțiile propuse vor da rezultatele estimate prin acest studiu de fezabilitate, actualizăm indicatorii tehnico-economici și demarăm proiectul cât mai repede posibil prin Administrația Dunărea de Jos Galați și prin Ministerul Transporturilor”, a afirmat premierul Ilie Bolojan. Indicatorii tehnico-economici ai proiectului Bala 2 au fost aprobați de Guvern în anul 2024, proiectul are Aviz pentru mediu, însă nu a avansat în această perioadă. Având în vedere situația cauzată de scăderea accentuată a nivelului Dunării, specialiștii au apreciat că, pe termen scurt, este absolut necesară continuarea lucrărilor de dragaj începute pe Dunărea Veche spre Cernavodă. Pentru a susține aceste lucrări, șeful Cancelariei Prim-Ministrului a solicitat inventarierea tuturor echipamentelor deținute de instituțiile statului care pot realiza lucrări de dragaj pe Dunăre. Colaborarea reprezentanților instituțiilor cu specialiștii la nivelul Comitetului interministerial va continua. Următoarea ședință va avea loc miercuri, 19 august, termen până la care fiecare instituție va furniza noile date legate de nivelul hidrologic, batimetrii, date hidromorfologice actualizate pentru ca experții Comitetului să aibă datele necesare pentru o imagine de ansamblu. Comitetul este coordonat de Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-Ministrului și reunește reprezentanți ai Ministerelor Energiei, Transporturilor, Mediului, Administrației Naționale Apele Române, Regiei Autonome „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos”, CNE Cernavodă, Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Universitatea Tehnică de Construcții București. La lucrările comitetului pot fi invitați și alți specialiști în domeniu.

Directorul Centralei Nucleare susține că Unitatea 2 ar mai putea funcționa 10-11 zile

directorul-centralei-nucleare-sustine-ca-unitatea-2-ar-mai-putea-functiona-10-11-zile

Directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, a declarat marți seară, la Antena 3 CNN, că Unitatea 2 mai poate funcționa aproximativ 10-11 zile, dacă măsurile de creștere a nivelului Dunării își produc efectele estimate. Potrivit acestuia, intervențiile desfășurate până acum au adus câteva zile suplimentare de funcționare. „Azi-dimineață, după operațiunea care a avut loc la stânca de la Bala, explozia care a avut loc, am constatat o creștere a nivelului în bazinul de aspirație de la CNE Cernavodă cu circa doi centimetri”, a declarat Romeo Urjan, la Antena 3 CNN.  Loading … Directorul centralei a explicat că, potrivit prognozei, nivelul apei ar fi trebuit să scadă cu aproximativ doi centimetri pe zi, astfel că efectul net al intervenției a fost de aproximativ patru centimetri. „Asta înseamnă aproape două zile de funcționare suplimentară a reactorului 2 de la Cernavodă”, a spus Urjan. Nivelul Dunării continuă să scadă Romeo Urjan a avertizat că prognozele indică o scădere continuă a nivelului Dunării în următoarele săptămâni. Acesta a transmis că, în lipsa unor noi intervenții, Unitatea 2 ar urma să fie oprită în cinci-șapte zile. „Prognoza în următoarele zile este în scădere continuă pentru următoarele 1-2 săptămâni, deci dacă nu luăm alte măsuri, cum sunt aceste barje care vor fi instalate la Bala, într-adevăr, după cinci-șapte zile vom fi nevoiți să oprim și Unitatea 2 datorită nivelului scăzut”, a afirmat directorul Centralei Nucleare de la Cernavodă. Potrivit estimării conducerii centralei, scufundarea barjelor ar putea aduce încă două-trei zile de funcționare. „Noi avem în momentul de față o estimare care este destul de grosieră, nu avem o precizare foarte fixă asupra acestui efect, dar apreciem că ar mai fi încă cinci-șase centimetri, deci două-trei zile în plus de funcționare. Dacă operațiunea poate fi un succes mai mare, atunci, bineînțeles, zilele de funcționare vor fi mai multe. Dar noi ne așteptăm în continuare la o creștere de două-trei zile cu această operațiune”, a spus directorul centralei. Întrebat dacă Unitatea 2 ar mai putea funcționa, în total, aproximativ 10-11 zile, directorul centralei a răspuns: „Corect”. Directorul centralei a adăugat că, în paralel, colegii de la Transporturi desfășoară și o operațiune de dragare a fundului Dunării. Potrivit acestuia, cele trei operațiuni ar putea aduce în total patru-cinci zile suplimentare de funcționare.